5,997 matches
-
la bășica fierii, obiectând că nu există fir conducător, nici unitate de acțiune, la care am răspuns că răposatul n-a avut niciodată scaunul regulat. - Dacă tipăresc această care, mi-a spus micul David Golder, o fac numai pentru că pe mâneca pardesiului tău, citesc de patru săptămâni numărul matricol cusut cu ață albă la o curățătorie chimică și - de ce să nu ți-o spun, adăugase el, fiindcă n-ai făcut decât să încurci virgulele la copiatul manuscrisului și să stâlcești ortografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
miroși a femeie! făcui eu zăpăcit și așa cum râdea, cu căpșorul dat pe spate, mă înclinai peste mescioară, sărutându-i gropița din vârful bărbiei. - Nu! zise ea, respingându-mă. Nu vreau! Și totuși se dezbrăcă singură. Bluza ei neagră, cu mâneci lungi, îi alunecase de pe umerii zvelți pe covor, alături de rochiță și corsaj. Apoi se apropia de mine și cu o privire întunecată și mustrătoare, înainte de a ne pierde în nemernicie, zise tristă: - Cu tine n-ar fi trebuit să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sfâșiat și măruntaiele scurse, ca brigadierul Steilă în ziua cea de pomină. Nimeni nu va mai duce mâna la capel, ca pentru salut, în picioare, cu pieptul rezemat de muchia de sus a chesonului, cu creerii scurși din tâmplă în mânecă, așa cum l-am văzut pe sergentul Pătulea pe malul fluviului, în fața monitoarelor austriece. Asta se va întâmpla mai târziu, când voi dispare din grămada oamenilor, ca să nu mă reîntorc, niciodată. Chiar și visătorul, bolnav de lene incurabilă, va trăi atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de cavou a celor câteva secunde de intensă încordare, omul de dincolo de ușă și-a dres glasul ca pentru a zice cevaă - Spânzură-te! se răsti fata înciudată, intrând cu mâinile amândouă în mânecile rochiei. Sunt unsprezece în bordel și tocmai pe mine m-ai găsit, să-mi mănânci zilele. Patul din odaia învecinată scârțâi ca un semn de suspensie între frazele ei. - De când te cunosc, mișună păduchii în sufletul meu pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cefei și atât de lins, încât bătaia soarelui părea că poartă o cască sferică de oțel, cu reflexe albăstrii jucând după mlădierile ei grațioase. Îmbrăcămintea croită și chiar de dânsa cusută după schițele pictorului, era întotdeauna simplă și neagră, cu mâneci lungi și guler înalt, strâns închis în jurul gâtului. Scurtă până la genunchi, rochia aceasta bizară îngăduia să i se vadă liniile ideale ale gambelor goale până la glezne, în acord impecabil cu picioarele micuțe, încălțate în niște pantofi fără tocuri, cu vârfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
chipuri dragi cu mâinile, Precum dezmierd cuvintele și câinele. - Ce dorești mata?! Încercai să articulez în delirul agoniei. Nu mă mai durea nimic, când ochii mei văzură Moartea. Era o doamnă binișor îmbrăcată în rochie de mătase cenușie, decoltată, cu mâneci lungi și umerii bufanți. Pe craniu purta, cochet, tricornul negru, cu pompon, al Zittei. Moartea făcu doi pași spre patul din care nu mă voi ridica niciodată singur și oasele genunchilor ei scârțâiră. - Cred că ați greșit adresa, doamnă, încercai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și visător ca un poet autentic, cântă la pian destul de bine. Are un menuet cu care și-a câștigat simpatia doamnelor mai vârstnice. Posedă apoi un surâs decent și un braț ușor anchilozat de pe urma unei tuberculoze vindecate. Ascunde sub o mânecă o groaznică spintecătură ce i-o zărisem pe când se lăsa dezmierdat de o femeie întreținută de altcineva. Părea născut pentru asta. Se lăsa mângâiat, păstrând o atitudine calmă și mereu pasivă. Mă preocupa faptul că se plimbase cu Albertina prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
îl puneam regulat cu umerii pe rogojină. Atunci râdea și Niță Anghel, iar hohotele celorlalți îl alarmau pe paznic, care venea grăbit, zăngănind cheile închisorii. ...Era băiat frumos trompetul. Purta cămașă țărănească, brodată cu arnici roșu, la piept și pe mâneci. Pantalonii lui cazoni, răscroiți în josul coapselor, și tot mai strâmți înspre glezne, erau legați de șiretul cusut pe tivul de jos al postavului. Primea de la nenea Mihalache doi lei pe săptămână, pentru că făcea curățenie în cameră, afară de ce-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să Îi arate lui Henry o machetă a scenei și câteva schițe pentru costume. Trecuse timp Îndelungat de când acesta nu mai lucrase la piesă și era nerăbdător să vadă Începute repetițiile, pentru a-și putea, cum s-ar spune, sufleca mânecile și a se lua iar la trântă cu ea. Cu două piese acceptate pentru a intra În producție În viitorul apropiat la două dintre trupele cele mai reputate din Londra, avea sentimentul că se apropie de clipa În care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la cucurigu“, grăbindu-se să apuce locurile cele mai bune.] Se cercetă În oglinda montată pe peretele holului, Îndreptându-și lavaliera și netezindu-și barba. Costumul de seară, proaspăt călcat, arăta bine. Smith Îi ținu paltonul negru. Vârî brațele pe mâneci și Își supse burta, În timp ce se Încheia la nasturi. Începea să fie primejdios de mulat, iar unui palton nu aveai cum „să-i dai drumul“. Își Întinse mănușile negre, din șevro, pe degete și Își puse jobenul de mătase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
al lui sau ca al lui Albrecht Dürer. Autoportetului său, care se afla la Madrid, la Prado, i-aș fi putut adresa următoarele întrebări: oare de ce s-a pictat maestrul cu mănuși? Cum se face că acea căciulă ciudată și mâneca bufantă de pe antebrațul drept au dungi ce sar atât de tare în ochi? Ce anume îl face să fie atât de sigur de sine? Și de ce vârsta lui - are abia douăzeci și șase de ani - e scrisă sub pervazul ferestrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îi aud pe cei doi domni mai în vârstă - sau care mie, atunci, îmi păreau mai în vârstă - și purtând uniformă cum râd, batjocoritor și compătimitor totodată, ca și când ar fi știut ce anume îl aștepta pe băiatul în pantaloni scurți. Mâneca stângă a vestonului purtat de plutonier era goală. Apoi timpul a trecut. Ne-am obișnuit cu viața de baracă în paturile cu două etaje. O vară fără Marea Baltică și sezon de baie, care nu se mai termina. Expresiile unui subofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
înecăcios al încăperii supraaglomerate. În sfârșit, un loc. Lângă mine - ca și când mi l-aș fi ales din ochi - exemplarul, din punctul meu de vedere, privilegiat, în țoale colorate de Wehrmacht: veșnicul caporal, lesne de recunoscut chiar și fără însemnele de pe mâneca stângă. Păream să fiu abonat la unul ca el. La fel ca acel caporal care mă condusese afară din pădurea întunecată în care mă aflam în chip de micul Hans, și tipul ăsta, care era însă mai mare, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
toate astea mi-au rămas, mie, social-democratului de mai târziu și neabătutului partizan al veșnicului „pe de o parte - pe de altă parte“, câteva cuvinte tunate pe care silueta ce părea mai degrabă fragilă le strigase fluturând în vânt o mânecă goală peste capetele a zeci de mii de oameni. După ani de închisoare în perioada nazistă, se transformase într-un ascet. Un sfânt stâlpnic se făcea auzit. El chema la înnoirea națiunii. Din ruine trebuia să se nască, după voința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
face un nod de mărime medie la cravată. Alții își frecau încălțările să strălucească, alții își fixau părul cu apă cu zahăr. Fiecare arăta ca scos din cutie. Călugărul nostru cufundat în reculegere își lăsa mâinile să-i dispară în mânecile rasei și se uita în urma grupului cu o atitudine împietrită, de îndată ce, plini de euforie, de parcă mergeam să scoatem o comoară, porneam spre petrecerile dansante ale sfârșitului de săptămână. Mie îmi era ușor. Încă de timpuriu am fost un bun dansator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sfântului Anton cu desfrâul - comis cu animale și făpturi fabuloase din atelierul flamand al lui Hieronymus Bosch - pater Fulgentius a renunțat la strădaniile sale de a mă converti. „Ah, da, carnea“, a spus el și și-a ascuns mâinile în mânecile rasei; așa procedează întotdeauna călugării atunci când îi atacă diavolul. Totuși, câteva decenii mai târziu, la o producție continuă, succesul îmi devenise obișnuință, faima - plicticoasă, iar pizma obișnuită - pe cât de scârboasă, pe atât de ridicolă; când cearta pe teren politic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
făcea mie educație, călugărița mea de la bucătărie zâmbea atât de transparent, de parcă și ea ar fi fost din sticlă, la orice oră în așteptarea miracolului. După asta, mâinile ei dispăreau, ca și când nu ar mai fi fost nimic de spus, în mânecile veșmântului care o proteja din toate părțile. De îndată ce măicuța pleca, beam vin din paharul rămas intact. În timpul ăsta îmi treceau cu siguranță prin cap lucruri necuviincioase. De vreme ce, băiat fiind, mă transpusesem în rolul unui arhanghel care nu se mulțumea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
face un bărbat care cunoaște temeinic cărțile de joc. A evocat memoria tutelară a lui Lince Rivarola, care a fost lovit cu un scaun chiar când scotea al doilea as de pică din dispozitivul special pe care Îl ținea În mânecă. Pentru a completa istorioara, a scos dintr-o cutie niște cărți de joc soioase, l-a pus pe Molinari să le amestece și i-a cerut să le Înșire pe masă, cu fața În jos. Apoi i-a zis: — Dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se șutiseră niscaiva scrisori. Nu l-am luat În seamă, căci nimeni, când pierde ceva, nu-i cere unui pușcăriaș să i le caute. Nătăflețul zicea că scrisorile compromiteau o damă; că el n-avea nici În clin, nici În mânecă cu ea, dar ei corespondau en amateurs. Asta a zis-o ca să cred eu că dama era iubita lui. O săptămână după, a venit unul, Montenegro, pâinea lui Dumnezeu, și a zis că nătărăul era foarte neliniștit. De data aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un capăt la celălalt, minuscula celulă. — Micuțu domn dă la 42 mi-a tras un răvaș - a zis domnul cel cărunt. Uite ce ie, dacă-i să vorbim dă chestia cu Limardo, io n-am nici În clin, nici În mânecă cu ea. Moartea lui m-a dărmat, iar la han avem o mică bârfotecă, care nici ea nu ie mai prejos. Dacă știți ceva, domne, mai curând vorbiți cu băiețașu ăla, cu Pagola, care să ocupă dă instrucția la caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am vegheat-o la capu dă la pat, culcat pă covorașu dă palmier. Bibilica s-a trezit timpurie, Încă se mai simțea nașpa, mititica, nu atât din cauza dă motiv a tempelaturii, care să dase jos, cât c-o băgase pă mânecă. Da Într-un târziu, când cafetu o-ntărise, i-am pus Întrebarea că care iera baiu d-o năcăjea. Mi-a zis că În ajun zărise În beci o chestie-trestie, un șoz ciudat care nu putea zice cum iera, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și-a câștigat la Ouchy bine cunoscuta faimă de excentric. Era tipul incorigibil care răstoarnă tava chelnerului, acoperindu-se adeseori ba de Kümmel, ba de brânză rasă. E tipică, dar apocrifă, anecdota cum că ar fi băgat brațul drept În mâneca stângă a pardesiului cu căptușeală ecosez pe care baronul Engelhart se chinuia să și-l Încheie pe scara Hotelului Gibbon; dar nimeni n-a negat faptul că l-a pus pe fugă pe năvalnicul aristocrat, amenințându-l groaznic cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de telefon și, not least, cea mai autorizată explicațiile a anumitor cuvinte, cum ar fi manșetă, ñll, nocomoco și jabuned. Să-i dăm Înainte cu precauție. Manșetă, care ne-ar veni (?) din manș și etă, Înseamnă În dicționar: „Parte a mânecii aflată mai aproape de Încheietura mâinii, mai ales În partea interioară sau căptușeală.“ Ginzberg nu se Împacă cu lucrul acesta. În carnețelul În care a scris cu mâna lui propune: „Manșetă denotă, În versul meu, emoția melodiei pe care noi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pună umăru. — Don Bustos! a gemut, șutind un corn fără să-mi cază fisa. Sunt băgat până-n gât, și dacă nu-mi dai o gheară dă ajutor, sunt În stare dă orșice. M-am chitit c-o să mă tragă dă mânecă și m-am pus În gardă. Da la mandea Îl aducea ceva și mai rău. — Anu ăsta, 1927, am călcat pă broască, mi-a esplicat. D-o parte, creșterea iepurilor albinoși, dă la un prăpădit dă anunț dreptunghiular ca ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
visez câte toate aiureli dormisem cinci minuți. Mi-am zis să tai rău din rădăcini: m-am frecat cu prosopu dă bucătărie, mi-am băgat toate bătăturoaiele În umblătorii Fray Mocho, m-am Încurcat mai rău ca o caracatiță În mânecile dă la mâinile și cracii dă la salopeta dă lână - mameluc -, mi-am pus crăvățica cu desene animate care mi-ai dat-o tu dă Ziua Șoferului dă Autobuz ș-am ieșit sudând gras, pencă un ăla cu obrazu gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]