3,020 matches
-
umplu zece carnete și o să mă tund chel, tovarășul căpitan, și o să plec la canal, să torn păsărelele. Te iubesc, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Ah, cât am băut. Să vină meliția să mă ducă acasă. Nu mai pot, nu mai pot, măria ta, cârmaciule... Vasile și-a retras mâna de pe umărul lui Căreală Încet, cu lentoarea sigură a tăcerii. Numai tăcerea l-a salvat În momentul acela, pentru că individul ținea În mână un cuțit, pe care Îl ascuțea nervos de metalul ușii
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
numai pentru a da satisfacție urii lor“. Cu o cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul. Gajus se întoarse și surprinse o urmă de zâmbet; în el nu era însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui singur corp, Luna, mișcă prin maree tot adâncul mării, de aici până la Coloanele lui Hercule“. După o oră, Tiberius ieșea de la terme, urca și se ducea să se întindă în exedra, locul cel mai inaccesibil din vilă, situat deasupra mării, unde, simțindu-se protejat de abis, reușea chiar să adoarmă. Se spunea totuși că un pescar cu temperament napolitan, capricios, izbutise să se cațăre pe stâncă până sus, înșelând vigilența paznicilor, și să ajungă pe terasă pentru a-i oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se unduia; în piață dădură năvală mai multe escadroane, care își croiră drum prin gloata ce se ferea din calea copitelor cailor. În spatele călăreților veneau cohortele pretoriene care mai înainte fuseseră blocate. Din înaltul Capitolium-ului, senatorii asediați văzură că, asemenea mării, mulțimea se retrăgea, revărsându-se pe străduțe. Cavaleria o împinse spre Suburra. — Am reușit, spuse Valerius Asiaticus - și slobozi o înjurătură, uitând de latina sa aulică. În curând, centrul imperial al Romei începu să fie patrulat de pretorieni și vigiles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de pe vas. Săracul Prâslea fu pus la muncă de căpitan. Trebuia să spele toată puntea și toate geamurile. Unde o fi agentul? se întrebă nedumerit Prâslea. Taci! țipă căpitanul la Prâslea. Dintr-o dată se auzi o bubuitură puternică, iar în mijlocul mării se făcu un vârtej mare care înghiți tot vasul. Probabil au fost oamenii legii care vroiau sal salveze pe Prâslea. Din acesta bubuitură, eroul nostru se trezi din nou îmbrăcat în hainele lui de poveste. Îi dispărură armele avute, dar
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dau de urme de explozibil, va fi o pistă interesantă, zise Lucas, Încercînd să se convingă singur. Marie rămăsese nemișcată pe mica plajă, aflată acum la ora refluxului, dînd ocol cu privirea stîncilor abrupte ale falezei, intrării negre a grotei, mării liniștite care se Încrețea inocent, În așteptarea ceasului cînd avea să țîșnească iarăși. - Frații mei mi-au spus de atîtea ori că locul ăsta e primejdios, pentru mine era cu strășnicie interzis să mă apropii. - Probabil că au trăit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sfâșiere insuportabilă. Și-atunci, pentru a-mi controla spaima, strigătul meu descătușat s-a dezlănțuit, a penetrat perdeaua de ceață ce învăluia plaja, a umplut cerul și marea. Și, deopotrivă, privirile uimite ale costumelor de epocă de pe plaja suspendată deasupra mării și ochiul albastru al armatei de rechini s-au întors pentru o clipă către mine. Prietena mea s-a întors în loc și a început să înoate spre mal, dar, de data asta, cu viteza maximă. Rechinii s-au întors și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Laurei: „Nu mai crede toate gogoșile pe care le înșiră reporterii!” Am intrat astfel într-un conflict surd pe care l-am ascuns cu grijă, dar care a avut urmări. Într-o după-amiază, de cum am văzut norii bulucindu-se deasupra mării și fulgerele spintecându-i, am luat barca și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi citesc corespondența. 25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii lor de o goliciune ucigătoare. Asta era limpede. Mai limpede decât cerul pe care toamna îl așeza deasupra mării. Boala reprezenta suportul vieții lor, boala îi ținea în viață, încât fără să vreau îi lovisem în inimă, în ceva care îi ajuta să treacă mai ușor peste mizeriile existenței. Tăcerea care se făcea acum în jurul meu de câte ori ieșeam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș fi vrut să te fac fericit", o lacrimă i se scurge în apă. Acea lacrimă se evaporă și se ridică la cer. Celelalte scot sunete ca de cristal și se varsă una câte una. Coboară și se ascund în fundul mării, vrând să își îngroape durerea. Ele cântă de acolo, ciocnindu-se de valuri. În urma ei, Veneția petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos. Abrupt și pe care nu trăiește nimic. Acel munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe lângă fabrica de aspiratoare când Începe mișcarea lentă. E cel mai trist lucru pe care l-am auzit vreodată. Pe la jumătate, intră flautul, care pur și simplu suflă o boare peste pian. Când Închid ochii, văd o pasăre planând deasupra mării. Birourile din New York ale Fundației Salinger 15.00, ora Coastei de Est: Ajung la biroul Abominabilului Abelhammer, care se află chiar după colț de Wall Street Center, groaznic de amețită. Însoțită de asistentul meu, Guy, care pare neafectat de decalajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Grădinei, cetăți-mi din stânci, Cobor în adâncul pădurii Unde-isvoarele murmur adânci. Prin nourii rupți trece luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns, Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nnalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier - Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut, eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur. Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și amestecați cu stele - Jos e-nmormîntat de mare, sus e-ncununat de cer; Atunci luciul mării turburi se aplană, se-nsenină Și din fundul ei sălbatec auzi cântec, vezi lumină - Visul unei nopți de vară s-a amestecat în ger. Și în fundul mării aspre, de safir mândre palate Ridic bolțile lor splendizi, ș-a lor hale luminate, Stele de-aur ard în facle, pomi în floare se înșir; Și prin aerul cel moale, cald și clar, prin dulci lumine Vezi plutind copile albe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca un lung și scump tesaur: E a stelelor regină, e al nopții meteor. Ades albă dintre valuri de-a înnot marea despică Și albastrul blând al mării albul sânilor ridică, Valurile-n cânt salută sântul apelor odor. Acolo în fundul mării, în înalte-albastre hale, Șed la mese lungi de piatră zeii falnicei Valhale; Odin stă-n frunte - cu părul de ninsoare încărcat; Acolo decid ei moartea Romei și o scriu în rune, Presun de argint și zale pun pe caii ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mîna-ntinde blînd: - "N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. "Eu sunt vestitul Domn Dabijă, "Sunt moș Istrate Voevod". - Măria Voastră va să-ndemne "Pe neamul nostru în trecut? " Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. "Măria Voastră-nsetoșează. "De sânge negru și hain? " El capu-și clatină, oftează: "De vin, copilul meu, de vin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aiurează, - isvoarele-i albastre "Șoptesc ele-n de ele de dragostele noastre. "Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini, "Pămîntul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni Cît ai putea departe lopețile să lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii ". Ea mînile-amîndouă le pune pe-al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe jumătate, viitoarele sale lacuri excavate arătînd ca niște cratere selenare, și pe lîngă un club de noapte dezafectat de pe un deal artificial, al cărui acoperiș În formă de cupolă semăna cu un mic observator astronomic. Munții se retrăseseră din fața mării, distanțîndu-se la un kilometru și jumătate În interiorul uscatului. LÎngă Sotogrande, terenurile de golf Începeau să se multiplice ca simptomele unui cancer hipertrofiat. Pueblele andaluze cu pereți albi prezidau peste Întinderi verzi și șenale, sate fortificate păzindu-și pășunile, dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
piscină, am fost pe punctul de a mă schimba În costumul de baie și-a mă alătura chefliilor. Încercînd să mă liniștesc, am sorbit din whisky-ul lui Frank și am tot ascultat țipetele și rîsetele, În vreme ce soarele apărea deasupra mării, atingînd cu razele sale arămii vilele și blocurile, ca o prevestire a ultimei vîlvătăi de carnaval care avea să mistuiască Într-o bună zi Estrella de Mar. După masa de prînz mi-a sosit la Clubul Nautico mașina de schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și, în timp ce el cânta, soarele a intrat în nori și marea s-a înroșit..." Ultimele ei cuvinte m-au aruncat într-un alt vis. Stăteam pe o stâncă arsă de soare, într-o insulă necunoscută, izolată de lume, undeva în mijlocul mării. La picioarele mele băteau valurile, iar prin apa sângerie și leneșă foiau rechinii. Dacă nu izbuteam să-mi imaginez paradisul, urma să fiu izgonit din insulă și dat pradă rechinilor. La început, toată povestea cu paradisul mi s-a părut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
spart de un copil italian, Dumnezeu știe unde și când, și reparat cu aceste nituri de bronz. În toamna anului 1939, ne-am Întors la Paris și În jurul datei de 20 mai a anului următor ne aflam din nou În preajma mării, de data aceasta pe coasta vestică a Franței, la St. Nazaire. Acolo, o ultimă grădiniță ne Înconjura, În timp ce tu, eu și cu copilul nostru, acum de șase ani, Între noi, o străbăteam În drum spre portul unde, În spatele clădirilor din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dea drumul cu toată viteza, trecu, zburînd jos, pe deasupra capului acelui bărbat care-l privea, așezat pe o stîncă Înaltă, pe jumătate dezbrăcat și cu creștetul acoperit cu o pălărie decolorată și udă de sudoare; se Îndepărtă spre sud deasupra mării mugitoare și se Întoarse cu forța și viteza unei săgeți slobozite de un arc uriaș, cu ciocul drept și capul În piept, simțind cum vîntul Îi șuiera pe la urechi, văzînd cum se apropia peretele negru și umed de care mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În minusculul cătun Aldan, În peninsula Morrazo, o limbă de pămînt care separă estuarele din Vigo și Pontevedra, În Galicia, Spania. Ascuns În fundul unei anse lungi - care era la rîndul său o rie În interiorul altei mari rii -, Aldan trăia de pe urma mării și pentru mare și oamenii născuți acolo nu și-ar fi imaginat vreodată altă viață decît aceea de marinar, de Îndată ce aveau putere de judecată, și nu se Întorceau decît pentru scurte escale temporare sau pentru lunga escală finală În așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]