6,722 matches
-
în teancuri de-a lungul mesei de consiliu, iar Brooke, ce-i drept, pusese deja o sută cincizeci de comunicate de presă în o sută cincizeci de plicuri, cu toate că lipsise aproape toată după-amiaza pentru că mătușa Geneviève (nu era cu adevărat mătușa ei, doar una din prietenele extrem de bogate ale mamei ei) era în oraș și o invitase să ia prânzul împreună într-o sală de dineu în circuit închis la Pierre. Și apoi a plecat toată lumea. În clădire domnea tăcerea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mintea ei. —Sau să te măriți cu un tip bogat. Asta e revoltător! a adăugat Leisl. Tenul bronzat al lui Mackenzie se înroșise. —Spune-i din partea mea că e un dobitoc bețivan care habar n-are de nimic. Cheam-o pe mătușa Morag! Ea o să știe. Leisl a rămas cu ochii închiși. — Cheam-o pe mătușa Morag! a somat-o Mackenzie, de parcă Leisl era secretara ei personală. Mi-a fost tare milă de Leisl - să trebuiască să le transmită oamenilor lucruri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a adăugat Leisl. Tenul bronzat al lui Mackenzie se înroșise. —Spune-i din partea mea că e un dobitoc bețivan care habar n-are de nimic. Cheam-o pe mătușa Morag! Ea o să știe. Leisl a rămas cu ochii închiși. — Cheam-o pe mătușa Morag! a somat-o Mackenzie, de parcă Leisl era secretara ei personală. Mi-a fost tare milă de Leisl - să trebuiască să le transmită oamenilor lucruri pe care nu voiau să le audă și, deși mesajele se presupune că veneau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
era fantastic. Urările lor erau atât de afectuoase și entuziasmul lor atât de sincer încât am uitat că motivul bucuriei noastre era, de fapt, foarte neobișnuit. Am intrat cu toții în cameră și Leisl a început. Și-a făcut apariția bătrâna mătușă Morag pentru Mackenzie și a reafirmat că nu există nici un testament. Tatăl lui Nicholas i-a dat sfaturi legate de serviciu - părea un om foarte de treabă, sincer. Atât de grijuliu. Soția lui Juan Pomădatul i-a spus să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
alăturat. Cum mai poți să-l respecți, chiar dacă are o sculă mai mare decât media? Toată lumea se învârtea în fața salonului Quaker, gătită de sărbătoare; alcoolici convertiți cu tenul curat, irlandezi rumeni, din care cea mai mare parte erau unchi și mătuși, și Bărbați Adevărați cu părul lung, atât de mulți încât păreau să fi fost recrutați de o agenție de casting. În mulțime l-am zărit pe Angelo, îmbrăcat în negru. Știam că avea să fie de față, el și Rachel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să strige ca să mă liniștească: „Te cunosc, ești fata lui Suleyman librarul, un om cumsecade și cu frică de Dumnezeu“. Mă apropiam de ea pe măsură ce vorbea. „Te-am văzut de mai multe ori trecând cu el ca să vă duceți la mătușa din partea maică-tii, Tamima, nevasta notarului care locuiește la doi pași de aici, în fundătura Gutuiului.“ Deși prin preajmă nu se afla picior de bărbat, își azvârlise peste obraz un văl alb pe care nu și-l ridică decât după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ghioc de mac. Petrecuseră nopți albe la rând, strânși la fereastră să o vadă plimbându-se fără țintă prin grădină, fiind apucată dintr-odată, după cea de-a douăzecea aniversare, de somnabulism. Tatăl ei în pijamale o privea pălind, iar mătușile tremurau în furouri. Lunile treceau fără vreun semn de îndreptare a comportamentului. Luna să făcuse mare, apoi se micșorase cât un fir de păr, apoi ajunsese din nou plină. Kulfi mergea senină pe lângă copaci, desculță, având aerul unei regine; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Iar și iar îi lua prin surprindere, ivindu-se întâmplător la cel mai echilibrat dintre unchi, la ultimul dintre bebeluși. Avuseseră un bunic care își iubise puii de găină cu atâta înfocare că insistase să doarmă noaptea în coteț; o mătușă care anunțase că era ultimul Maharajah din Oudh tocmai când se părea că, în fine, familia era sănătoasă; un copil care vorbea într-un limbaj trunchiat propriu... Când deveni evident că și Kulfi moștenise urma de lunatism a familiei, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
treceau, reușiră să schimbe între ei tot soiul de sticle, caramele, dulciuri, batiste și pijamale. De asemenea, un pieptene, o periuță de dinți, un bețișor de urechi, o bucată de săpun, o rodie, niște fotografii și un prosop. Surorile și mătușile lui Hungry Hop, care ajunseseră acum să bată regulat cu pumnii în ușa băii, strigând „Ce faci acolo?“, își dădură destul de rapid seama că se întâmplase ceva foarte rău. Baia se golea de provizii. Oare Hungry Hop era așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la poliție. Uite ce se întâmplase în ziua în care Pinky-l mușcase pe Hungry Hop. Fata asta era o vrăjitoare șmecheră și înșelătoare. Păzeau de la ferestre. Postaseră o femeie de pază în permanență pe aleea din spate. Toate surorile și mătușile fuseseră recrutate să stea de pază. Noroc că erau atât de multe. Era folositoare o familie mare, chiar dacă era formată în cea mai mare parte din fete... Pinky fu forțată să se retragă pe o poziție lipsită de putere, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
era exact ca un tort de aniversare, un tort de aniversare roz cu alb... Perlele din urechi, de la gât și de la încheieturi erau ca micile bile decorative argintii. Deschise gura și o privi fix. Peste tot prin cameră, surorile și mătușile lui, bunica și mama, se înghionteau. Fata asta picase la toate examenele pe care le dăduse vreodată, era adevărat, dar avea ea ceva, nu-i așa? Erau foarte mulțumite și foarte mândre de treaba bună pe care o făcuseră, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să se bage înapoi în patul lui confortabil. Apoi voia să se trezească și să se ducă jos pentru parathas de dimineață, pregătite așa cum îi plăceau lui. Nu. La ce se gândea? Își aminti cum îl așteptau toate surorile și mătușile. De fapt, nu i se-ntâmpla niciodată nici măcar să-și mănânce liniștit micul dejun. Pinky zări dubița apărând la cotitura drumului, care șerpuia în jos pe panta dealului și ridică de jos pachețelul cu lucrurile pe care le luase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
va întâmpla vreodată. Am avut nevoie de ceva care să-mi fi adus aminte de ea, și ce am obținut? Doar degetele ei și schimbarea care a survenit în casă, pedeapsa, rușinea, când ea a plecat pentru totdeauna. Îmi plăceau mătușa și unchiul meu din Trenton - Lily și Norman. Vera, Lily, surorile: figurile lor din fotografia care s-a pierdut păreau întrebătoare și americane - zâmbete largi, dinții din față aplecați spre interior, oase ciudat modelate, dinții sănătoși. Surorile păreau fericite știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de pildă, primul meu citat, poate cel mai potrivit dintre toate, în orice situație: Nisipurile Timpului sunt stropite cu noi începuturi. — E incredibil, spuse Vultur-în-Zbor. — Așa-i că da, așa-i că da? Da, da, da - gândește-te numai. O mătușă bătrână, la o nuntă, caută o frază care să dea greutate momentului. Va folosi această frază și ceremonia va dobândi un nou context, unul mai profund. Aceeași femeie gătește o masă groaznică. Folosește - cu o tărie de caracter stoică - același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prin România spre o tabără internațională de la Sofia, pe muntele Vitoșa. Matvei mă asculta visător. Din când în când ofta, îngândurat: „Mare este Uniunea“. „Stai să vezi“, i-am spus. „M-am simțit jignit și le-am răspuns (îmi dicta mătușa la care stăteam) că eu nu sunt fetiță, nu învăț în clasa a doua, ci într-a șasea.“ „Da, da“, ofta Matvei, „mare și puternică este Uniunea. Ca un mister, aproape“. Luaserăm câteva beri să ne mai limpezim, eu continuându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am rămas în București. A rămas și ea. Nu am mai știut unul de altul timp de mulți ani. Mulți și fără vreun semn. Știu doar că au trecut. Într-o seară, spre sfârșit de martie, eram la aniversarea unei mătuși. Rămăseseră fără fursecuri și m-au trimis să cumpăr altele de la cofetăria „Scala“. Mi-era ciudă că plecam din toiul petrecerii, dar m-am supus. În troleibuzul care mergea spre centru am dat nas în nas cu Ester. Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și n-am mai păstrat lucrurile astea. Au rămas de la o mătușă care-a murit astă-vară și poate le ia femeia de serviciu. Nostimă gioarsa asta de poșetă, nu? Tanti ’cea că chiar s-o îngropăm cu ea, că-i place, da’ cum să facem așa ceva, râdea neamurile și popa de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe Bulevard. O lume a oamenilor necăjiți, bolnavi, părăsiți de viață, fantome ale unui timp fără dimensiuni. Gândul mi-a încolțit într-o dimineață la „Colombo“, prin ultimul an de studenție. Primisem cadou un aparat de fotografiat „Smena“ de la o mătușă care se gândea să-mi mai ușureze și să-mi mai înveselească, prin astfel de daruri, zilele studenției. Mai îmi dădea și bani, să-mi diversific alimentația. Să nu mă surmenez, Doamne ferește, cu atâtea cursuri, seminarii, examene și alte daraveri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adevărate obiecte revendicate fie de părinții plecați, fie de rudele rămase în tară. Românii plecați în străinătate ajung repede la concluzia că „în România se face carte”, motiv pentru care-și lasă copiii în țară cu alți membrii ai familieibunici, mătuși, unchi, nași,etc. Alții își iau copiii cu ei în străinătate dar, pentru că nu ajung să strângă destui bani pentru a-și achiziționa o locuință acolo, se întorc la un moment dat în țară, iar copiii nu mai fac față
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
rata, ce, mă iei tu? — I-oi zice să nu te ia! — Păi, io am mai fost, dară... Au intrat repede În joc, bătrâna și fetița. Cele două mame (tu nu știi care e mama fetiței și care e o mătușă!) le privesc zâmbind. Celelalte două fetițe s-au apropiat de cea cu iepurele și au acum și ele dreptul să-l atingă pe urechiat. Todirică pare să fi renunțat definitiv. Ai vrea să deduci relațiile de rudenie dintre toți acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Șărpării n-a fi troienită? De coborât la vale treacă-meargă, dar de urcat dealu’ a fi mare chin”... Pe la al doilea cântat al cocoșilor, moș Pavel intra cu sania pe poartă... În casă clipea un bob de lumină, semn că mătușa Zănovia a stat trează multă vreme. „Poate nici amu’ nu doarmi” - gândea bătrânul, în timp ce deshăma calul. L-a dus în grajd și i-a pus de mâncare dinainte. Calul, însă, n-a luat nici un fir din brațul de fân pus
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Și o căldură de se cocea oul la soare. Când ajung la jumătate de cale, mă întâlnesc cu o bătrână de la mine din sat, însoțită de o fată frumoasăăă... de să-i bei vinul din căușul palmelor nu alta! Bună ziua, mătușă Catrină - îi zic eu. Da’ unde ai fost pe așa potop de căldură? Pe deasupra ai mai luat și frumusețea asta de fată după matale. <Apâi cum altfel? Trebuia să mă duc cu fata asta la Buhai șî amu’ ni întoarcim
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Așteptând ceasul de apoi, 2010; Minunea timpului trăit. Pagini din corespondența Monicăi Pillat și a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, 2010. MONICA PILLAT Odiseea primei întâlniri Încă din copilărie auzisem vorbindu-se în familie de s pre o preafrumoasă mătușă pe nume Ioana, plecată în exil la Paris în iarna lui 1946 și căsătorită mai târziu cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache. Îmi aduc aminte că, prin anii ’60, bunica mea Marie Pillat se ducea adesea să-și vadă fratele, pe
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Celibidache. Îmi aduc aminte că, prin anii ’60, bunica mea Marie Pillat se ducea adesea să-și vadă fratele, pe Florian Procopie Dumitrescu, tatăl Ioanei, pe care eu însă nu l-am cunoscut niciodată. De-a lungul vremii, o altă mătușă de-a mea, Manuela Burnea 2, verișoară cu Ioana, mi-a povestit despre lumea de altădată a străbunicului meu patern, pe nume Procopie Dumitrescu. Tatăl bunicului, un Dimitrov, fugise din Mace donia de frica turcilor. Manuela povestea că nu luase
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
de moșia de la Petrești, pe care Florian a modernizat-o după stan dar dele europene din acele vremuri. Manuela își aducea aminte de o extraordinară petre cere câmpenească la moșie, dată de unchiul ei la sfârșitul 6 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE 1. Vezi mai multe în cartea Victoriei Dragu Dumitriu, Povești ale doamnelor din București, Ed. Vremea, București, 2004, pp. 69-97 și 121-126. unui congres internațional de agricultură: „Avea o peluză în fața casei, o splendoare, înconjurată de trandafiri pitici
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]