2,887 matches
-
Jünger. Incitante, amîndouă, tocmai prin clara lor discrepanță structurală. Ca scriitură, în primul rînd. Ceea ce însă face deliciul juxtapunerii este reacția, net diferită, a celor doi în fața evenimentului. În timp ce Mihail Sebastian, un "țivil" din toate punctele de vedere, un personaj melancolic și necăjit din pricina privațiunilor antisemite din anii războiului, urmărește mersul operațiunilor militare mondiale cu harta în față, lăsîndu-ne impresia unui strateg profesionist, Ernst Jünger, coșcogea ofițer de Wermacht (ocupant al Parisului), dar și scriitor deja celebru la acea vreme și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
eticheta homosexuală. Ceea ce nu se poate întîmpla în cazul portretului pe care, la rîndu-mi, i l-am făcut autorului depravatelor Sodoma și Gomora acum zece ani. Lucid detașat de eticheta consacrată, am pictat un Proust în tonalitate... amuzată: față vag melancolică (melancolia bolnăviciosului care, totuși, seara făcea, invariabil, vizite galante), floare roșie, mare, la butonieră (sîngele care hrănește capilarele rușinoase), canotiera la modă (agățată emblematic în cuierul ce-i atinge umărul), degetele mari, policarele, prinse în jiletcă (atît de dorohoian-evreiescul gest
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că totul e ratat? De ce nu împac astea? Ce bună e comoda somnolență, întreținută cu bună știință, ca remediu al lucidității tragice! Iată-i și aici, pe faleză, mișună, vorbesc mult, mult, de frică să nu se simtă singuri. (Puseul melancolic ar părea, cumva, replică la zumzetul totalitar, încercare de opunere. Nu. E doar lamento fără urmări; adn. 2004.) Știu bine că, la anul, voi reveni aici. Căutînd aceeași singurătate. Inegalabila singurătate a Sulinei. N-am mai revenit. N-am mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
efectele de trompe l'oeil etc.). Prin această mărire nenaturală a caracteristicilor formale se pierd din vedere ansamblurile în favoarea detaliului; în consecință, dispare "regula de aur" a armoniei naturale renascentiste. Noua viziune este sceptică și dubitativă în legătură cu identitatea - contradictorie, conflictuală, melancolică și halucinatorie. Temele literare predominante sunt legate de iluzie, de inconstanță și de miraj, ce contribuie, prin estetismul exagerat, la artificializarea imaginii. În imaginar, fracturile psihismului colectiv și individual se reflectă precum războaiele civile ale vremii în istoria materială. Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
oamenii culeg viile și pregătesc pământul pentru anul viitor. În sfârșit, primul văl de brumă argintie se lasă peste pământ. Semn că iarna este foarte aproape. Norii fug goniți de vânturile înălțimilor. Pădurea are în răstimpuri înfiorări întunecoase și tace melancolică. Ea este o orgă strălucitoare din care vântul cântă o melodie tristă. Cu un văl de promoroacă, iarna a sosit și totul în jur este albit de mantia ei argintie. Pădurea cea de odinioară este îmbrăcată toată în alb. Eliza
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
dintotdeauna. Șiroaie de lacrimi îmi curgeau pe obraz, nu știam cum pot să mă obișnuiesc cu gândul că cel ce era mereu alături de mine, acum nu mai există. Sufletul meu putea fi comparat cu o simfonie care cânta doar muzică melancolică, de moarte, în timp ce,cu doar câteva zile înainte era ca un mare teatru de păpuși, deși muzicalitatea și culoarea aceea se păstrase, deoarece simțeam că el trăiește alături de mine și veghează asupra mea, ajutându-mă să fac totul cum era
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
Parhon a introdus, în tratamentul schizofreniei, insulina în doze mici, în opoziție cu cunoscuta metodă de șoc hipoglicemic insulinic preconizată de von Sackel. În terapia maniei și melancoliei, C. I. Parhon, în spiritul teoriei endocrino-humorale, a încercat tratament cu ser melancolic la maniaci și invers, cu rezultate încurajatoare. A încercat, de asemenea, tratamentul paraliziei generale progresive cu lichid cefalorahidian recoltat de la paralitici general ameliorați. În 1957, în prefața la "Opere alese" spunea: "Ar merita poate o oarecare atenție ideea ce am
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
-lea: noi am remarcat o identitate a tabloului clinic al unor boli psihice din acea perioadă cu acela cunoscut astăzi. Foile de observație ale bolnavilor de la ospiciile Neamț și Golia, foarte bine întocmite, ne transmit aceleași imagini despre schizofrenici, paranoici, melancolici, maniaci și epileptici identice cu simptomatologia pe care o vedem în prezent (regretăm că, din lipsă de spațiu, nu putem reproduce câteva documente mai caracteristice în această privință, dar credem că fotografiile anexate sunt elocvente în această privință). Am remarcat
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
mesaj personal, o atitudine și o gândire filozofică, o viziune subiectivă sau individuală asupra lumii. Este limbajul optimismului fantazat al lui Haydn, a inocenței lui Mozart, a furiei titanice a lui Beethoven, a ceremonialismului convins al lui Cherubini sau a melancolicelor solilocuri ale unor romantici, îndeosebi germani. Simfonismul este triumful muzicii absolute, iar atunci când se asociază unor texte sacre sau profane, acestea sunt forțate sau mutilate. În simfonism, muzica este cea care comandă; textul deservește logica muzicii, ascultând de organizarea formală
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
trebui să se Îndrepte sociologia. Nu este deci cazul să scriem cuvinte de adio despre tradiția de la Chicago. Doar despre moarte se scriu elegii” (Abbott, 1999, 222). Într-adevăr, stilul ar putea fi o dezamăgire pentru cei obișnuiți cu tratări melancolice, lacrimogene sau glorioase ale unor fenomene ce se apropie de mituri. Poate chiar statutul de insider chicagoan este de vină, dar Abbott propune o abordare eseistică firească a celor o sută de ani de sociologie. Viziunea personală - adesea critică - și
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
debutează ca poetă sub influența lui Blaga, cu versuri fără rimă și ritm (urmărind, în curgerea lor, doar o anume stare interioară), în care sunt prezente câteva figuri mitologice (Ulise, Penelopa, dar și Meșterul Manole), precum și un sentiment de resemnare melancolică în fața trecerii timpului. Există, de asemenea, o tendință vizibilă către concentrarea poeziei și condensarea lirismului, tot în manieră blagiană: „În timp ce stăm aici,/ Ca niște copaci credincioși,/ Cineva/ Mână spre pântecul cald al pământului/ Caii albi ai luminii.// În urmă,/ Pădurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
privire nouă, ea s-a concentrat mai ales pe întrupările simbolismului, nu pe utilizarea lui ascendentă. I-a căutat expresiile în legile naturii și în complicata compoziție a sufletului individual. Etica faptei creatoare de istorie, dezbaterile conștiinței, raportarea încrezătoare sau melancolică la rațiunea omenească au devenit domeniul unde simbolismul își înscria sensurile. Dar, înscrise în efortul de a modela istoria, viața socială și sufletul individual, sensurile simbolice au tins din ce în ce mai mult să se lipească de nivelul unde se înscriau, să reflecte
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
într-o relativă truculență caleidoscopică, în ebuliția imaginației, în culoare, în zeflemeaua cumpătată, blândă, de fapt în recursul la bizarerii, la alăturări ciudate. Cu trecerea anilor poetul își mai temperează întrucâtva avangardismul, abandonează îndrăznelile prea căutate, adoptând treptat o perspectivă melancolică, cu toate că dă expresie în continuare exasperării existențiale și nu renunță la starea de căutare febrilă. Caracterizat de o mobilitate uimitoare, el are capacitatea de a recurge ocazional la gestul pastișei nobile, scriind poezii izbutite în maniera câte unui mare poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
poate restitui omenirii arhaica ei libertate și egalitate. Dar unele idei nu au cum fi, totuși, ale lui Bălcescu. Cultul romantic al personalității cu menire providențială, unele respirări idealizante, sentimentul înfiorat al naturii rustice, ca și o anume dispoziție contemplativă, melancolică par ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O tristețe sfâșietoare pentru umilințele unui neam mândru, slobod și unit odinioară, se împletește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
Așa cum floarea de lotus se naște în apă, crește în apă și se înalță deasupra ei rămânând nepătată, așa și eu născut în lume, crescut în lume și biruind-o, trăiesc nepătat de lume” (Aṅguttara-Nikăya). Buddha a fost un mare melancolic, ca și Solomon, un înțelept, o persoană lucidă, mult diferită de noi ceilalți, visătorii,care trăim acest lung vis numit viață. Dar în același timp, spune Cioran, a fost și un mare orgolios, cel mai mare dintre toți: „Să renunți
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
cu ideile care vor consacra sociologi literari precum Georg Lukács, Lucien Goldmann, Robert Escarpit ș.a. Exersată ca violon d’Ingres și adusă parcimonios la vedere, poezia înseamnă pentru C. un spațiu al visărilor tăinuite. E în Senin o confesiune surâzătoare, melancolică, aparținând unui fel de Ianus bifrons care își joacă în fața ochilor, sfios și autoironic, imaginea. Viața între cărți, în bibliotecă, trăire aproape muzicală, se vede concurată de viața cea aievea, de odinioară și din clipa prezentă, când burgul este descoperit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286295_a_287624]
-
sensul lui Lucian Blaga), poetul apărând drept un „băutor de imagini tari” în fața unei eternități dumnezeiești sau satanice. În Careul cu raci (2003), cea mai importantă carte de versuri a sa, P. se dezvăluie un neomodernist expresionist, ezitând între suferința melancolică, neputincioasă și revolta amenințătoare, între transparența și alegoricul evaziv al notației, între voința de puritate și conștiința maculării. Înainte de toate, este însă un poet social, al „vinei” tragice de a se fi născut basarabean: „Cărări de câini se adâncesc în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
bucuria de a evoca o epocă la care V. ține mult. „Scris cu o matură stăpânire a tonului și a materiei, într-o frazare impecabilă, dar fără efort vizibil, atent ritmată, romanul [...] explorează inteligent filonul pitorescului [...], împletește poezia un pic melancolică a unor vremuri apuse cu luciditatea pe alocuri malițioasă, evocarea elegantă cu observația exactă și cu ironia” (Valeriu Cristea). Intriga propriu-zisă dezvăluie un roman al erosului, căci personajele sunt de obicei în căutarea unui aranjament matrimonial care să le asigure
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Cântec de primăvară). Un jurnal de călătorie, intitulat Icoane din Carpați, substituie culorii emoția: „Mă cheamă-n zare munții, munții mei!/ Ce dor, ce dor adânc mi-era de ei!” Romanticul „nebun de libertate” adoră muntele misterios și caută luna, „melancolicul străjer”. Turme în peisaj alpestru au o mișcare fabuloasă, păstorul proiectându-se în legendă: „Sara purpurie-i schimbă/ Zeghea-n mantă triumfală...” Aceasta e scenografia. Erotica, în spațiu ozonat, nu poate fi decât puritate: „Și să te iau cu mine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
eseistica lui puțin scorțoasă, cultă în chip excesiv, însă profundă și originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut în cerul marilor modele. El însuși, ca om, trecea până de curând printre noi ca un prinț exilat, abstras și melancolic, de o melancolie puțin studiată, voievodală. Am avut sentimentul, citindu-l și observându-l de la distanță, că poetul își construise un stil al personalității și se identificase, în cele din urmă, în viață și poezie, cu el. A. E. Baconsky
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Știam deja că oamenii care mor (ca vecina aceea bătrână a cărei dispariție, iarna, îmi fusese așa de bine explicată) adorm pentru totdeauna. Ca îndrăgostiții din cântec? Dragostea și moartea alcătuiau un amestec ciudat în mintea mea crudă. Iar frumusețea melancolică a melodiei nu făcea decât să-mi sporească tulburarea. Dragostea, moartea, frumusețea... Și cerul acela de seară, vântul, mireasma aceea de stepă, pe care, datorită cântecului, o simțeam de parcă viața mea începuse în clipa aceea. A doua amintire nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cum întotdeauna se găsesc persoane care țin să facă exces de zel (datorită lor reușesc cu adevărat campaniile), vecinul de dedesubt se străduise să desprindă de pe zid surplusul arhitectural cel mai flagrant: două chipuri frumoase de bacante care își zâmbeau melancolic de o parte și de alta a balconului bunicii noastre. Ca să reușească, a trebuit să înfăptuiască acte de vitejie foarte riscante, cocoțat pe pervazul ferestrei lui, cu o unealtă lungă de oțel în mână. Cele două chipuri, unul după altul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu care îi oferea iubitului ei subiectul piesei Lorenzaccio. Nu mă mai săturam să revăd secvențele pline de imagini pe care le înregistra, e drept, în mare dezordine, memoria mea. De pildă, cea în care Victor Hugo, patriarh încărunțit și melancolic, îl întâlnea, sub bolta de verdeață a unui parc, pe Leonte de Lisle. „Știți la ce mă gândeam eu acuma?”, îl întreba patriarhul. Și, în fața interlocutorului său încurcat, declara cu emfază: „Mă gândeam la ceea ce îi voi spune lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a amurgului. Până și micul convoi răspândea un miros inimitabil de cale ferată, puțin înțepător, și care îndemna pe nesimțite la lungi călătorii hotărâte în momente de fericită nesăbuință. Din depărtare, prin ceața albăstruie a serii, am auzit plutind un melancolic „cu-cu”. Mi-am pus piciorul pe șina care vibra încetișor sub trenul deja dispărut. Stepa tăcută părea să aștepte de la mine un gest, un pas. „Ce bine era înainte, spunea în mine o voce fără cuvinte. Cucușka asta, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
încrucișate... - Mă duc să-ți fac patul, mi-a spus ea în cele din urmă, plecând de pe balcon. M-am îndreptat, am aruncat o privire mirată în jurul meu. Scăunelul Charlottei, lampa cu abajur turcoaz, bacanta de piatră, cu surâsul ei melancolic, balconul acela îngust atârnat deasupra stepei nocturne - totul mi-a părut dintr-o dată atât de fragil! Năucit, îmi aminteam de dorința mea de a distruge cadrul acela efemer... Balconul devenea minuscul - ca și cum l-aș fi privit de la o distanță foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]