2,994 matches
-
se converti la creștinism. Reușitele lumii catolice în spațiul cuman, rus apusean și baltic, la începutul secolului al XIII-lea, după cucerirea Constantinopolului, au inspirat papalității proiectul de a integra întreaga Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la începuturile ei, secolul al XIII-lea, cuprindea bazinul Volgăi, adică teritoriul hanatului Bulgaria Mare, desființat apoi, stepa nord-pontică și teritoriile dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă în Europa de răsărit cu cea a stăpânirii cumane (Kâpciak). El spune: "acest teritoriu se întinde de la Don la Dunăre, cale de două
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
constituie o dovadă, ca și păstrarea în uz a limbii cumane în Crimeea. În urma contactelor strânse cu cumanii și alte populații turce cucerite (horezmieni, uzi, bulgari), în decurs de un secol, mongolii aparținând Hoardei de Aur s-au turcizat.7 Misionarul franciscan Giovanni Carpini, trimisul papei la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima așezare aflată sub stăpânirea mongolă se situa pe Nipru, la sud de Kiev. Pe același
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la curtea lui Batu și prin închinarea lui, întreaga lume rusă intra sub obediența Hoardei de Aur. Teritoriile de pe țărmul nordic al Mării Negre au fost puse sub controlul mongolilor, imediat după statornicirea stăpânirii lor în sudul Rusiei. În 1253, când misionarul franciscan Guillaume de Rubruck a sosit la Soldaia, centrul comercial al Crimeii, căpeteniile orașului (capitanei) se aflau la curtea hanului Batu pentru a-i duce tributul. Același regim de tutelă mongolă îl aveau toate orașele de pe țărmul Crimeii și al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
moment. Nu avem indicii directe în această privință, dar din informațiile fragmentare și aluziile indirecte putem deduce care era realitatea, statutul teritoriilor românești. Astfel, s-a presupus că ducele Olaha, întâlnit pe drumul de întoarcere de la curtea hanului mongol de misionarul latin Giovanni Carpini, era român, un reprezentant al populației locale față de noii dominatori. Ca ipoteză, susținerea nu este imposibilă, deși misionarul apusean îl considera pe Olaha între ducii ruteni supuși tătarilor. Pe de altă parte, Rubruck, în descrierea sa, amintește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriilor românești. Astfel, s-a presupus că ducele Olaha, întâlnit pe drumul de întoarcere de la curtea hanului mongol de misionarul latin Giovanni Carpini, era român, un reprezentant al populației locale față de noii dominatori. Ca ipoteză, susținerea nu este imposibilă, deși misionarul apusean îl considera pe Olaha între ducii ruteni supuși tătarilor. Pe de altă parte, Rubruck, în descrierea sa, amintește trecerea spre curtea hanului a "rutenilor, blacilor, bulgarilor, a locuitorilor din Soldaia (Crimeea), a circazienilor și alanilor". Acei numiți "blacorum" sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 1257. În același timp, slăbirea regatului ungar a avut consecințe benefice și asupra regiunilor extra-carpatice din est. În a doua jumătate a secoului al XIII-lea, unificarea formațiunilor poitice locale începe să se contureze și în aceată zonă. Astfel, misionarul franciscan Giovanni da Pian del Carpini, aflat în călătorie spre curtea marelui han, a întâlnit un voievod român, Olaha, exponent al populației românești est-carpatice în raporturile cu mongolii. Este semnnificativă coincidența cronologică dintre evenimentele din 1277, de la sud de Carpați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
menționează că poate fi o referire (aluzie) la "partea de miazănoapte a Moldovei" și după "ambianța istorică" din jurul "ducelui Ramunc" și a "valahilor", înclină spre opinia lui Iorga despre o figură istorică reală. Istoricul (Gh. Brătianu) face referire la relatarea misionarului franciscan, Giovanni da Pian del Carpini (vezi mai sus): "Iar la ieșirea din Cumania, am întâlnit pe ducele Roman, care intra la tătari, și alaiul său, și pe ducele Olaha, care e acolo cu alaiul său...Iar toți aceștia sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de identificat. Olaha poate să reprezinte forma ungurească a unui Vlaha avem în față, conform informațiilor, două figuri istorice de voievozi, din secolul al XIII-lea, este mărturia neîndoielnică a unui contemporan, document vrednic de încredere. Ducele vlah, întâlnit de misionarul franciscan pe drumul hanului tătăresc, venise pentru a lua (primi) iarlâcul de confirmare și a plăti tributul stabilit de stăpânitorii turanici. Prin urmare, cine era acest voievod din marginea stepei, care s-a închinat împreună cu voievozii ruteni hanului tătăresc? Poate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ortodoxă, ei vor constitui o elită neoficială. Însă pentru Roma, Țara Românească, Moldova și românii din Transilvania intră în orbita misiunii. Acțiunea lui Barthélemy d'Alverne din timpul lui Ludovic de Anjou este o mărturie în acest sens. După acest misionar, trebuie distrusă schisma de pe pămînturile dominate de Ludovic de Anjou. Metodele sînt deosebite: aproape 400.000 de ortodocși sînt rebotezați. Franciscanii pretind să-i convertească pe români, sîrbi, bulgari și bosniaci. Modelul la care se raportează Barthélemy d'Alverne este
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
parohială din Iași este în întregime distrusă, iar cei cîțiva catolici din Galați se adună într-o capelă în ruină. Bandini observă că Roma s-a dezinteresat timp de un secol de Biserica moldavă. Locuitorii lașilor sînt foarte porniți împotriva misionarilor. Bandini își exprimă, în același timp, speranța și disperarea pentru ca Sacra Congregație a Propagandei Credinței să asigure credincioșilor din Moldova o viață decentă; dacă nu, catolicismul va dispărea în zece ani. Prin contrast, Biserica ortodoxă, administrată de mitropolit, care locuiește
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
unui popor mic împotriva privilegiaților?" întrebarea și-o pune ministrul Franței la București de la acea dată, cu atît mai multă neliniște cu cît semnele unei creșteri a naționalismului xenofob se înmulțesc. Încordarea trece prin afirmarea unei identități ortodoxe potrivnice pretențiilor misionarilor sau a instituțiilor catolice, considerate ca excesive. Una din manifestările politice ale prezenței franceze trece prin utilizarea protectoratului catolic în Orient; romano-catolicii sînt foarte puțini numeroși în această țară ortodoxă în proporție de 90%; sînt 40.000 în dieceza Bucureștilor
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
prin raporturile furtunoase și metafizice ale Franței cu modernitatea, veșnica ei pendulare între modelul englez, de care se simțea apropiată în timp, și puterea germană pe care-o știa aproape în spațiu, și, în sfîrșit, prin fidelitatea față de un naționalism misionar purtînd în sine imaginea unei lumi cu chip francez secolul al XVIII-lea îi furnizase acest exemplu, cu nostalgia lui cu tot. Îngrijorat de realitățile Franței, Gustave Le Bon caută un antidot pentru dezordinea adusă de mulțimi. Nu-l află
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
atmosferă cuprinsă de febră, precum și valorile supunerii neprecupețite. Fiecare adeziune la doctrină se transformă în mod necesar în act de credință. Nu trebuie deci să ne mire dacă ea se apropie de o religie în care partidele joacă rolul de misionari. O societate de natură dublă între societatea secretului și societatea a ceea ce este public. Nimic uimitor dacă aceleași partide par să-l nege, ba chiar să-i dea o explicație obiectivă. Căci deși ele fac istoria, ele nu cunosc istoria
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se exprima în sensul unității etnice și lingvistice a locuitorilor din întregul spațiu locuit de români, așadar, cel puțin în secolul al XV-lea, după întemeierea Țării Moldovei, nu exista un popor diferit la este de Carpați. La rândul lor, misionarii trimiși de scaunul pontifical în spațiul românesc remarcă identitatea de limbă a locuitorilor din cele trei provincii și descendența lor romană. „...Vechiul neam al romanilor, care-și zic până astăzi români (romani) și care coboară fie din coloniile romanilor, fie
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
metal. Limba lor dovedește, de altfel, această descendență romană. Ei locuiesc și Țara Românească și Moldova”, afirmă un iezuit anonim, însoțitor al lui Antonio Possevino, pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, în urma unei călătorii în Transilvania. Pe la 1671, un alt misionar afirma că moldovenii sunt „della natione Walacha”. Iar în 1722, superiorul iezuiților din Iași, polonezul Martinus Maximilanus Kiernozyscki, dorind să publice un Catehism catolic al lui Silvestro Amelio din 1719, menționează că cel din urmă a tradus lucrarea sa din
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
publice un Catehism catolic al lui Silvestro Amelio din 1719, menționează că cel din urmă a tradus lucrarea sa din latină „în limba comună a moldovenilor și valahilor” (in linguam moldavi set valachis communem). Iar două decenii mai târziu, prefectul misionarilor din Moldova mărturirea în relatarea sa că „limba absolut necesară pentru misionari este limba valahă, adică moldovenească” (la valacha o sia moldova), care este „unica limbă necesară în țara întreagă”. Revenind la surse mai apropiate realităților românești, în 1395, Sigismund
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
cel din urmă a tradus lucrarea sa din latină „în limba comună a moldovenilor și valahilor” (in linguam moldavi set valachis communem). Iar două decenii mai târziu, prefectul misionarilor din Moldova mărturirea în relatarea sa că „limba absolut necesară pentru misionari este limba valahă, adică moldovenească” (la valacha o sia moldova), care este „unica limbă necesară în țara întreagă”. Revenind la surse mai apropiate realităților românești, în 1395, Sigismund de Luxemburg organiza expediția împotriva voievodului Ștefan al Moldovei, pe care îl
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
etc. printre coloniști sau soldați romani. Cel mai grăitor izvor despre prezența creștinismului daco-roman, după jumătatea secolului III, îl constituie terminologia creștină din limba vorbită. Termenul specific creștin ecclesia, folosit de toate popoarele romanice, lipsește în limba noastră: încercarea diferiților misionari de a-l introduce în limba vorbită a rămas fără sorți de izbândă. Descoperirea este dedusă ca o necesitate logico-istorică dată de pătrunderea termenului de basilica în limbajul poporului simplu și al soldaților latini. Termenul de basilica s-a împământenit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
obediență fariseică. Încă din primele secole ale erei creștine, comunitățile diasporei erau vizitate, inspectate, controlate și consolidate spiritual, în ortodoxia iudaică, de către învățătorii de prestigiu farisei, pentru a rezista predicării creștine. Singurul tip de iudaism pe care l-au întâlnit misionarii creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ireverența și critica impertinentă a divinităților foarte accentuată în acea vreme. Ironia batjocoritoare cu care mediile intelectuale au primit predica sfântului Apostol Paul la Atena (Fap 17, 15-22), ne arată cu claritate ce atitudini psihologice au trebuit să înfrunte aici misionarii creștini. În cadrul complex al religiozității elenistice au existat și unele elemente pozitive favorabile predicării noii credințe, precum lipsa de sens care s-a accentuat printre cei reflexivi în urma falimentului religiilor antice. În această stare putea să pătrundă fără prea multă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
singulare. Se pare că, cel puțin la început, nu a existat o interdicție categorică a serviciului militar pentru creștini, opinie confirmată până astăzi de inexistența unei literaturi creștine în acest sens. Și cu toate acestea, învățătura lui Isus, predicată de misionarii creștini, interzicea orice fel de răzbunare și insultă, iar insistența asupra practicării blândeții și răbdării desăvârșite pare să fi fost cea care a influențat conștiințele primilor creștini. Nu era oare meseria soldatului, în opinia comunităților creștine, disprețuită tocmai din cauza extorcărilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alături de un funcționar sau judecător păgân? Cât de teribile puteau fi dificultățile în care se aflau în continuu sclavul creștin sau, și cu atât mai mult, sclava unui stăpân păgân!... Și cu toate acestea, înțelepciunea marelui apostol ori a altor misionari creștini a considerat, fără ezitare că, pentru moment, pentru a nu atrage atenția și nici pentru a nu provoca vreo reacție punitivă a autorităților, nu le era permis creștinilor să rupă aceste relații; ba chiar, în situații extreme, trebuiau să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atenția și nici pentru a nu provoca vreo reacție punitivă a autorităților, nu le era permis creștinilor să rupă aceste relații; ba chiar, în situații extreme, trebuiau să îndure consecințele îmbrățișării noii credințe, dând mărturia supremă a martiriului. Ceea ce permitea misionarilor formularea unei asemenea opinii era - lucru paradoxal pentru necunoscătorii mentalității perioadei și problemei în discuție - printre altele, convingerea sigură că sfârșitul lumii era aproape. Plecând de la această premisă, creștinii fanatici ajungeau la concluzia că trebuiau să renunțe la toate lucrurile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întrucât aceasta ar fi condus inevitabil la vărsări de sânge și eșecuri neimaginabile. Această situație de fapt a contribuit și la favorizarea existenței unei misiuni, care putea să-și consolideze fundamentele în liniște. Dacă li s-ar fi spus primilor misionari creștini că lumea ar mai fi durat destul de mult și că Isus Cristos nu s-ar fi reîntors, apocaliptic, pentru mai multe veacuri, deși El este prezent, potrivit spuselor sale, alături de Biserica sa, până la sfârșitul veacurilor (Mt 28, 20), atunci
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]