3,149 matches
-
Goryeo și Tripitaka coreeană, scripturile budiste cioplite în 80.000 de tăblițe de lemn, aflate astăzi la templul Haeinsa. În 668, Shilla a cucerit Baekje și Goguryeo cu ajutorul dinastiei Tang, dar pe la sfârșitul secolului IX a început să se clatine, monarhii săi erau tot mai lipsiți de imaginație și presați de puterea oamenilor de stat. Au apărut mulți hoți și haiduci, iar în anul 900, Gyeon Hwon (regele și fondatorul Hubaekje) s-a revoltat împotriva controlului Shillei și a fondat Hubaekje
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
regali utilizați erau: “Maiestatea Imperială”( 폐하), “Împărăteasa” ( 황후), “Prinț moștenitor imperial”( 태자) sau “Împărăteasă-mamă”( 태후). Toți acești termeni indică faptul că Goryeo era condus ca un imperiu. După invaziile mongole, toți acești termeni au fost interziși de către conducătorii mongoli, iar monarhii Goryeo erau nevoiți să adauge caracterul 충 “Chung” care însemna loial, în numele postume. De aceea, regii de după Wonjong, și până la Gongmin au titulatura Chung în față. Cum puterea mongolilor a scăzut, regii nu au mai folosit Chung dar tot nu
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
Cum puterea mongolilor a scăzut, regii nu au mai folosit Chung dar tot nu au putut să restaureze numele de templu pentru regi, pentru că Yuan era încă stat suveran Goryeo. Casa Yi din Inju (인주 이씨) i-a însurat pe monarhii Goryeo, de la Munjong până la Injong, câștigând mai multă putere decât regele însuși. Acest lucru a dus la o lovitură de stat dată de Yi Ja-gyeom în 1126, care a eșuat, dar puterea monarhiei a slăbit; Goryeo a suferit un război
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
a fost regentul Bavariei din 1886 până în 1912; după el a urmat regele Ludovic al III-lea de Bavaria în 1913. În acel moment, urmărirea cererilor deveneau imposibile ca aceeași ramură de Wittelsbach să devină moștenitor al ambelor tronuri; un monarh sau un pretendent ulterior ar fi trebuit emis pentru renunțarea la unul dintre cele două tronuri, pe care nimeni nu l-a declarat. În cele din urmă, nici Luitpold și nici fiul său, Ludovic nu a urmărit în mod activ
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul SV-II-m-A-05670. Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenției primarului Vasile Deac (1875-1902) la împăratul Franz Joseph al Austriei. În timpul audienței, primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazino pentru turiștii veniți la băi. Terenul pe care s-a construit clădirea se afla în proprietate comunală și era acoperit de păduri, care au fost defrișate. O parte din banii pentru construcția cazinoului au fost
Cazinoul din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/322290_a_323619]
-
Moștenitor al Bavariei. Părinții ei au fost Karl Theodor, Duce de Bavaria, rudă a regelui Bavariei și oftalmolog de renume mondial și cea de-a doua soție a sa, Infanta Maria Josepha a Portugaliei, fiica regelui Miguel I al Portugaliei, monarhul exilat al Portugaliei. Mătușa paternă a fost împărăteasa Elisabeta de Austria ("Sissi"); una dintre surorile ei a fost regina Elisabeta a Belgiei, soția regelui Albert I. La 10 iulie 1900, la Munchen, Maria Gabriela s-a căsătorit cu vărul ei
Maria Gabriela de Bavaria () [Corola-website/Science/322314_a_323643]
-
al Portugaliei și a soției lui, Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. În momentul nașterii sale, tatăl ei era în exil și familia trăia ca oaspeți ai imperiului austro-ungar. În ciuda situației lor grele, fiicele lui Miguel I au făcut căsătorii bune, unele cu monarhi în exercițiu sau cu foțti capi ai dinastiilor europene. Infanta Maria Ana s-a căsătorit la 21 iunie 1893 la Schloss Fischhorn, Zell am See, cu William, Prinț Ereditar al Marelui Ducat de Luxemburg (1852-1912), fiul cel mare al lui
Marie Anne a Portugaliei () [Corola-website/Science/322324_a_323653]
-
Din 170 de membri ai parlamentului bavarez, 70 s-au declarat monarhiști în septembrie 1945, un semn clar pentru susținerea Prințului Moștenitor. A murit la "Schloss Leutstetten" în 1955, la vârsta de 86 de ani; a fost tratat ca un monarh decedat și a primit funaralii de stat. A fost înmormântat la Theatinerkirche în München, lângă bunicul său Prințul Luitpold și str-străbunicul său, regele Maximilian I Iosif de Bavaria, între prima soție, Ducesa Marie Gabrielle de Bavaria și fiul cel mare
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
I și Ludovic al XIV-lea, amândoi ginerii defunctului rege, semnează în secret un tratat de partiție în 1668 la Viena. Astfel la scurt timp după moartea lui Filip al IV-lea, avocații tânărului Ludovic al XIV-lea justifică revendicările monarhului francez la tronul Spaniei în baza unor legi antice din Brabant, prin care Țările de Jos Spaniole trebuiau să fie ereditate ("ius devolutionis") doar de copiii din prima căsătorie a suveranului, adică de Maria Tereza, unica supraviețuitoare. În baza acestui
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
(din limba latină: "o treime din regat") sau Ducatus (în limba maghiară: "Dukátus") este numele sub care au fost cunoscute teritoriile guvernate temporar de membri ai Dinastiei Arpadiene (duci), separat de autoritatea centrală a monarhului Regatului Ungariei, în secolele al XI-lea și al XII-lea. Simbolul puterii ducale era sabia, în vreme ce simbolul puterii regale era reprezentată de coroană. Originile sistemului guvernării separate a unor teritorii din cadrul Regatului Ungariei nu sunt încă elucidate și sunt
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
un model de dezvoltare a unor forme de guvernarea separate, bazate pe criterii teritoriale (de exemplu, guvernarea de către Koppány a Somogy). Unele cercetări acreditează ideea că practica guvernării separate a unui teritoriu de către moștenitorul coroanei a fost o practică a monarhilor Moraviei Mari. Există și opinia conform căreia, instituția a fost dezvoltată de regele Andrei I al Ungariei, care l-a desemnat pe fratele său, viitorul rege Béla I, să conducă o treime din regat în 1048. Granițele exacte ale "Tercia
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
regelui. Tentativa de asasinare a eșuat, iar Vazul a fost orbit, iar fii lui alungați în exil. Succesiunea în Ungaria secolului al XI-lea respecta principiul senioratului, prin care erau preferați la tron frații mai tineri ai regelui în defavoarea fiilor monarhului. Datorită acestei tradiții, liniile masculine mai tinere ale dinastiei Árpád puneau în primejdie succesiunea la tron a fiului regelui în funcție. Linia dinastică a lui Andrei a fost rivala ramurii vechi a casei Árpád, căreia îi aparțineau regele Ștefan și
Andrei I al Ungariei () [Corola-website/Science/329741_a_331070]
-
refuzând să accepte pacea. În anul următor, flota imperială a atacat Bratislava, dar ungurii au reușit să scufunde vasele inamice. De această dată, Papa Leon al IX-lea a fost cel care a încercat să medieze pacea dintre cei doi monarhi, dar împăratul a refuzat din nou orice ofertă de pace. Andrei a format atunci în 1053 o alianță cu bavarezii împotriva împăratului. În 1055 Andrei a fondat mănăstirea benedictină din Tihany, pe malul lacului Balaton. Tot aici, el a fondat
Andrei I al Ungariei () [Corola-website/Science/329741_a_331070]
-
cronici relatează că, atunci când liderul triburilor pomeraniene l-a provocat la luptă corp la corp pe Mieszko, Béla a acceptat provocarea în numele regelui polonez. Béla a devenit unul dintre favoriții lui Mieszko și s-a căsătorit cu una dintre fiicele monarhului. Numele soției lui Béla nu este cunoscut cu certitudine. Unii dintre istorici presupun că este vorba despre Rixa/Richeza. Alți cercetători consideră că este vorba despre Adelaide. Béla a fost creștinat chiar înaintea ceremoniei de căsătorie și a primit numele
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
arătat-o față de sprijinitorii nepotului său, Solomon. Din timpul regelui Béla a început folosirea în Ungaria a termenilor „Nobilissimus” și „nobilissima familia” pentru desemnarea regelui sau a familiei sale. Totuși, termenii au fost folosiți doar pentru un număr redus de monarhi (sau familii). Béla a murit într-un accident, când tronul său din lemn s-a rupt. După moartea lui Béla, împăratul Henric al IV-lea l-a instalat pe tronul Ungariei pe Solomon, iar fii lui Bela au fost nevoioți
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
acestora. Forțele achingiilor au fost conduse de câteva familii - Malkoçoğlu, Turhanlı, Ömerli, Evrenosoğlu sau Milalli. Aceste clanuri de achingii au fost compuse în cea mai mare parte din războinici turkmeni ai căror conducători erau urmașii liderilor razzia aliați ai primului monarh otoman, Osman I. În rândurile achingiilor au luptat și mercenari, aventurieri, războinici derviși sau pur și simplu civili în căutare de îmbogățire din jaf. Spre deosebire de ieniceri, care primeau soldă, sau spahii, care erau rasplătiți cu fiefuri pentru slujba militară prestată
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
mai degrabă a rezultat dintr-o inițiativă a societății polono-lituaniene. A fost în mod sigur influențat de ecoul masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu din 24 august 1572 și a încercat să dea garanții clare nobilimii și oamenilor liberi că nici un monarh nu va încerca vreodată să facă ceva asemănător în Polonia și Lituania. Cele mai importante personalități implicate în redactarea acestor articole au fost Mikołaj Sienicki (conducătorul “mișcării executorii”), Jan Firlej și Jan Zborowski. Eforturilor acestora li s-au opus totuși
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
sunt, de asemenea, îngropați aici, precum și Georg Hauger, cel care a adus în 1823 osemintele lui Hofer înapoi în Tirol. Împăratul Maximilian I a construit numeroase monumente în timpul vieții sale. El a fost deosebit de preocupat de ideea unui monument mortuar. Monarhul nu a avut o reședință permanentă, aflându-se în cea mai mare parte acolo unde era necesar din punct de vedere politic. Tirolul îi plăcea în mod deosebit pentru că aici putea vâna, pescui și urca pe stânci. Innsbruck a fost
Hofkirche (Innsbruck) () [Corola-website/Science/328093_a_329422]
-
familia Bieliński, care a guvernat teritoriul între 1724 și 1772. În timpul războaielor suedeze din secolul 17, castelul și orașul Sztum au fost deteriorate, datorită acțiunilor militare și marșurilor frecvente a trupelor de soldați. După războiul de la Trzcian, pierdut de suedezi, monarhul acestora Gustav Adolf și-a găsit refugiu în Castelul Sztum. Pe 12 septembrie 1635, a fost semnat un armistițiu între Polonia și Suedia la Sztumska Wieś, un sătuc de lângă Sztum. Astăzi acest eveniment este comemorat printr-o placă comemorativă. În Timpul
Castelul din Sztum () [Corola-website/Science/328129_a_329458]
-
apărut o nouă clasă nobili, proprietari funciari mai mari sau mici. Regele Andrei al II-lea a fost forțat de nobili să emită Bula de aur, considerată a fi „una dintre primele exemple de limite constituționale plasate asupra puterilor unui monarh european” . Regatul Ungariei a primit o lovitură puternică în timpul Invaziei mongole din 1241-1242. Regii maghiari au decis după invazie să colonizeze grupuri de cumani și iași în zonele de câmpie. Au sosit coloniști din Moravia, Polonia și alte regiuni învecinate
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
și șerbii, dar au mai existat și alte categorii. Oamenii liberi erau îndreptățiți din punct de vedere legal să fie proprietari, să dea în judecată și să fie dați în judecată. Totuși, cei mai mulți dintre ei erau supuși în vreun fel monarhului sau unui nobil, doar coloniștii invitați din străinătate se bucurau de o libertate mai mare. Oamenii liberi care dețineau proprietăți în teritoriile regale dintr-un comitat erau împărțiți la rândul lor în două grupuri: „războinicii castelului” (iobagiones castri), care puteau
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
care puteau fi mobilizați în armata comitatului, și „poporul castelului” (cei care se ocupau de cultivarea pământului, fabricau uneltele și armele sau erau obligați să presteze alte servicii lordului castelului) . În plus, oamenii liberi plăteau o taxă specială direct visteriei monarhului, „mărunțișul omului liber”. A existat o clasă intermediară a țăranilor care nu erau șerbi, dar nici oameni în liberi în accepțiunea vremii, „udvornici” (din cuvântul slav „dvor”, curte), care erau supuși direct curții monarhului (și nu plăteau această taxă. Iobagi
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
plăteau o taxă specială direct visteriei monarhului, „mărunțișul omului liber”. A existat o clasă intermediară a țăranilor care nu erau șerbi, dar nici oameni în liberi în accepțiunea vremii, „udvornici” (din cuvântul slav „dvor”, curte), care erau supuși direct curții monarhului (și nu plăteau această taxă. Iobagi erau lipsiți de personalitate juridică, cel puțin din punct de vedere legal, dar în practică ei aveau un drept limitat de proprietate. Ei lucrau cu propriile unelete pământurile stăpânului lor și primeau în schimb
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
era format din cel mult 40 de bordeie semiîngropate, cu o vatră de piatră într-unul dintre colțurile locuinței. Numeroase așezări aveau numele unei meserii, ceea ce duce la concluzia că sătenii erau specializați pentru ca să ofere un anumit tip de serviciu monarhului sau împuternicitului acestuia. Pot fi amintite ca aparținând acestui grup sate precum "Födémes" („apicultor”), "Hódász" („vânător de castori”), "Gerencsér" („olar”) sau "Taszár" („tâmplar”) belong to this group.. Regele Ștefan I i-a supraviețuit singurului său fiu care a atins maturitatea
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
de cruciați, care au încercat să ocupe Nyitra (Nitra, Slovacia) și Moson drumul lor spre Țara Sfântă. Cruciații slab organizați au fost înfrânți în cele din urmă de regele maghiar. În 1097, Coloman l-a atacat pe Petar Svačić, iar monarhul croat a fost ucis în luptă. Prin așa-numita "Pacta conventa", un document de la sfârșitul secolului al XIV-lea, se recunoaște că regele maghiar Coloman a fost încoronat ca monarh al Croației doar după ce a semnat un acord cu 12
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]