4,695 matches
-
se mai găseau, neapărat, pe pasarelă. Apăsă pe butonul de apel. Pe consola lui Ripley se auzi un sfârâit. Se gândi mai întâi că nu era decât energie statică, dar ciulind urechile recunoscu o voce umană. ― Aici Ripley. ― Vorbește-ncet! murmură de îndată inginerul în microfon. În fața lui, mișcarea umbrei încetinise brusc. Dacă-l auzise creatura... ― Nu te-nțeleg. (Ripley schimbă o privire intrigată cu Lambert care se albise la față. Dar când vorbi din nou, șușoti așa cum îi ceruse:) Repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gâtul dureros. Brațele lui Ash realizară o pantomimă macabră pe deasupra trunchiului, căutând țeasta care dispăruse. Apoi el, sau mai exact acest lucru, se împiedică, se reechilibră și porni să-și caute pe punte capul smuls... 13 ― Robot!... un robot împuțit! murmură Parker, cu detectorul în mâini. Trunchiul conținea, se vede treaba, și el urechi electronice ultrasensibile fiindcă masa decapitată și extrem de robustă se întoarse în direcția glasului și avansă ca o păpușă mecanică spre Parker. Ridică detectorul și inginerul trase una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
luminii în direcția aceea. Un al doilea cocon atârna din plafon, diferit de cel al lui Dallas în privința culorii și texturii. Era mai mare și mai întunecat. Era Brett! Se întoarse spre nefericitul prizonier. ― Vă scot eu de aici! (Ea murmură aceste cuvinte, cu fata scăldată în lacrimi.) Repunem "autodocul" în funcțiune și... Nu putut spune mai mult din cauza emoției care o gâtuia. Își aminti analogia pe care o făcuse Ash între creatură și un păianjen. Oul crescând în vintrele păianjenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu mai cresc porci, eu nu mai vreau în Europa !” - a declarat scurt, pentru mass-media, un țăran asomat de vestea asomării porcului. Dar totuși, „nu-i mai elegant, nu-i mai frumos ?” - a încercat să pledeze ministrul Agriculturii. Poporul a murmurat un nu hotărît. Am dedicat deci urgent, împreună cu prietenii de la Cațavencu, un porkshop acestei drame naționale și am urmărit întreg parcursul semantic al porcului, de la cosmogonie la bioetică. Ne-am speriat și noi cîte putem afla despre noi înșine dacă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și ne-a întors spatele. Am găsit o altă terasă unde aveau și „ceva pește”. În timp ce mîncam, niște manele au început să curgă peste noi de la fereastra pensiunii de deasupra, împreună cu o ploaie de coji de semințe. „Nu înțeleg” - a murmurat soția mea și am plecat grăbiți. Dimineața am părăsit orașul răvășit parcă de un cataclism. La cîteva minute spre Cazane, au apărut din senin hoteluri cu terase generoase și bărci de croazieră. „Parcă ar fi Monte Carlo” - am zîmbit eu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ca atîtea alte servicii de pe piață, nemaifiind inițiativa și compe tența dascălului, ci eficiența unor „comi sii” de funcționari ai calității. Ca și în Camera Lorzilor, nu cred să fi fost însă mai mult de una-două persoane care să fi murmurat că „noua proce dură ar fi umilitoare” pentru dascăli, negîndu-le din principiu prezumția de onorabilitate și competență. în plus, un asemenea control trebuie să se exercite și preventiv. În lipsa încrederii, organismele calității trebuie să se asigure și de profitabilitatea actelor
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de bărboși îmbrăcați excentric, sau peisaje cu fabrici melancolice, cu hornuri uriașe, peste care trecea în zbor un purceluș înaripat. Vocabule misterioase se încrucișau în cursul discuțiilor la care asistam absent: "Inagada Davida", "Led Zeppelin", "Samba pa Ti", "Imagine". Se murmurau refrene hipnotice și se recitau versuri aspre: Nu cred în Hitler / Nu cred în Zimmermann / Nu cred în Beatles / Cred doar în mine / în Yoko și-n mine / Asta-i realitatea / Visul s-a terminat." Aduceau magnetofoanele în clasă, le
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sară cioburi. Ultimele două-trei sticluțe de colonie și jumătatea de litru de spirt albastru, medicinal, pe care o găsise într-o despărțituri, își luă seama și nu le mai sparse, în schimb le desenă conținutul peste mobilele îngrămădite în mijlocul casei, murmurînd: Toarnă pe covor parfumuri tari, / Adu roze, pe tine să le pun" și râzând iarăși cu poftă. Merse la fereastră și închise geamurile, lăsând draperiile trase, în cameră mirosul devenise mai real decât obiectele, ridica în aer fumuri dense, aproape
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sperietoarele cu gesturi lente care umpleau sufrageria. La plecare, i-am condus pe sub cerul înstelat, prin țârâitul de greieri, până la poartă, de unde doamna Bach a luat-o puțin înainte, iar Egor s-a aplecat adânc asupra mea și mi-a murmurat invitația de a-l vizita a doua zi după-amiază la foișor. "Tu știi să asculți, îmi spuse. Dar depinde dacă știi să visezi." Și-mi așeză în palmă un mic obiect rece și bine șlefuit. "Pune-o sub pernă și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o să te ia de nevastă? Nu, păpușo, e mai bine așa..." Garoafa, cruntă, i-a aruncat peste umăr: "Ești proastă, fă, ți-ai dat foc la valiză. Poți să-ți faci testa-mentu', că de-acum ai îmbulinat-o." Eu i-am murmurat: "Ele vor așa, Zizi, eu nici nu contez. Nu ne strica jocul, Zizi. Pentru noi e doar un joc, iar tu oricum ești prea mică și prea bleguță ca să-ți dai seama." Ester, cu vocea ei care părea mereu că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
curată pe zi ce trecea. În primele zile ale primăverii, arhitectul relua cu obstinație, monoton dar atrăgător, același șir de note întregi, crescând parcă una din alta și transmițând o stare ciudată de ataraxic. "Parcă-i Pink Floyd" se pomenea murmurând puștimea, dar își lua seama repede șicanând că ar fi un Pink Floyd "în mizerie". Indiferent de comentarii, zi de zi eroul nostru relua, cu evidentă încîntare, șirul de note întregi, care sclipeau stins și profund. Telente, vioristul țigan de pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
după o pauză, gânditor, nici nu știu dacă îl mai putem numi "spectacol" în sensul curent al cuvântului. Se pregătea de plecare, dar parcă nu se îndura să se despartă de grădina pe care o vedea prin fereastră. - Niciodată toamna... murmură el încet. - Bine, înțeleg, vorbi calm Eleazar, vreți să fie marea surpriză a sezonului. Dar spune-mi măcar cum începe. Lorinț îl privi mirat, cu un zâmbet enigmatic. - Îți spun și totuși ai să crezi că nu-ți spun adevărul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
tot mai puternică, mai sclipitoare, care se răspândea deasupra orașului, prefăcând clădirile în imense cristale, asemenea unor nesfârșite flăcări de aur și de pietre scumpe. Cristalele se înălțau, apropiindu-se unul de altul, contopindu-și pe nesimțite vâlvătaia. - E adevărat! murmură Ieronim fără să-și dea seama că vorbește singur. Știam că e adevărat! Așa au văzut și ei... Îl orbea acum, și totuși nu clipea din ochi, îl orbea lumina, ca și cum orașul ar fi fost incendiat de o nefirească incandescență
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
venit vreodată la dumneata, așa, din senin, la ora prînzului? - Nu cred. - Asta, pentru că m-a zărit când am deschis ușa... Pantelimon călca cu privirile în caldarâm, absent, preocupat. - Dar nu înțeleg de ce fel de complot ar putea fi vorba, murmură după o lungă tăcere. - Nu înțeleg nici eu. Cei care au cumpărat edițiile - tirajul real, din 1966, și edițiile apocrife, din 1969 - spun că textele sunt aproape identice. Doar câteva modificări, de altfel fără însemnătate, și multe greșeli de tipar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se nască, nu-i de așteptat să le pierdem destul de ușor, la cea dintâi încercare grea a istoriei ? Abia să se fi limpezit cerul și, la primul nor, soarele să dispară iar. O frumoasă dimineață compromisă... pierdută... Deși junele Ialomițeanu murmură a aprobare o replică ininteligibilă, Profesorul este convins că, de fapt, în mintea lui se întreabă ce anume dezamăgire politică a trăit de curând magistrul pentru ca să se lanseze într-un asemenea atac ! Da, atac, nicio îndoială că acesta este cuvântul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
situația mai dureroasă. Poate că dacă suferea atâta, își spunea Diane, va fi răsplătită cu o gratificație morală. O, dacă dragostea ei ar fi avut o cale, un spațiu, un loc, un mod de integrare, o binecuvântată simplitate! Când Diane murmura, în rugăciunea ei, că păcătuise prin gând, vorbă sau faptă, și se căia cu sinceritate, nu se referea nici o clipă la George. Se gândea, oarecum incoerent, la faptele ei din trecut, la scabroasele fotografii nud, la casa respingătoare a doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ținea soarta lui George în mâini, avea asupră-i puterea de viață și de moarte. Tremurând sub impactul acestei subite intuiții, Diane se întreba: „Oare știe cine sunt?“. (De fapt, Rozanov nu știa). John Robert o salută din cap. Diane murmură că trebuie să plece și se îndepărtă, alergând spre ușă cu pași ușori, care abia de răsunau pe dalele din piatră. Părintele Bernard îi făcu un vag semn cu mâna. Se simțea și el deconcertat. Surprins, fâstâcit, îngrijorat, timid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asta? întrebă Emmanuel Scarlett-Taylor. — Amanta fratelui meu. — Dumnezeule mare! — La care fată te referi? Fata în pardesiu de tweed e metresa lui George. Aia mare, bătrână și neagră, e servitoarea mamei mele. Pe cea în pantaloni n-o cunosc. — „Servitoare“, murmură Emma. Ce cuvânt învechit! Tom purta costumul de baie, dar coama de păr lung, buclat, îi era încă uscată. Emma era complet îmbrăcat, cu haină, vestă, guler înalt, lavalieră și lanț de ceas. De ce nu-i vorbești? — Căreia dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
semnificativă, bănuiesc. — Ideea unei conexiuni interioare a virtuților e o pură superstiție, o iluzie reconfortantă, genul de lucruri în care credeam la douăzeci de ani. Așa ceva nu rezistă la o cercetare științifică. — O, nu, spuse părintele Bernard sau, mai curând, murmură. O, nu, nu. Le apăruse acum în față „Inelul din Ennistone“, punctul la care filozoful trebuia împiedicat cu orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unde locuiesc. Numele american pică în conversație ca mișcarea satârului care despică în două halca de carne; Tom se simți retezat de parcă i s-ar fi înălțat brusc în cale un masiv din Munții Stâncoși. — A, bine... în cazul ăsta... murmură el. Urmă o tăcere, în timpul căreia Hattie își luă panașul de pe podea și-l așeză, un clinchet, pe placa de cristal a măsuței de bambus. După aceea se ridică în picioare. Tom începu să se bâlbâie: — Mi-e teamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu apă de pe noptieră, ciocnise cu verigheta marginea de sticlă și-l deșteptase din somn, iar după aceea nu mai putuse adormi la loc. Așezat pe un scaun într-un colț, Adam îl ținea pe Zet pe genunchi și-i murmura ceva inaudibil. Era un ritual care se repeta dimineață de dimineață. Gabriel știa, fără să i se fi spus, că Adam îi explica lui Zet că acum trebuie să meargă la școală, dar că se va întoarce foarte curând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dorit să fiți împreună? Aceste din urmă cuvinte fură rostite cu o jalnică tristețe și abia acum își dădu seama Torn de întreaga grozăvie a situației lui. Până atunci se uitase la filozof, dar acum își lăsă capul în piept. Murmură: Nu știu ce i-a făcut să spună acest lucru. Nu știi? Ai povestit cuiva... ceea ce ți-am cerut să nu spui nimănui. Nu... Ai spus cuiva. Mă rog, da, unei singure persoane. Cui? Prietenului meu Scarlett-Taylor, dar... Ai spus... ai promis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie... Da? Urmă un moment, o microsecundă, în care amândoi avură senzația că s-ar putea întâmpla ceva imposibil ca, de pildă, Hattie să i se arunce, plângând, la piept, iar el s-o mângâie pe păr și să-i murmure cuvinte de afecțiune, dar, desigur, așa ceva nu era cu putință. John Robert își readună gândurile și întrebă: Ia spune-mi, ce s-a întâmplat acum câteva seri aici? Am citit un articol foarte neplăcut în Ennistone Gazette. Sper că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întors Stella și nici tu nu știi. Și nu văd de ce Stella nu trebuie să fie niciodată condamnată. Las' că știu eu de ce ești împotriva Stellei. — Oh, încetați odată, încetați! strigă Tom, prinzându-și capul în mâini. Dați-i înainte! murmură Alex, cu ochi strălucitori. — A fost un accident, repetă Gabriel. Și așa a fost și cu sticlăria romană. — Ah, dă-o dracului de sticlărie romană! strigă Brian. — George n-a făcut absolut nimic rău, îi dădu înainte Gabriel. Noi suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care Alex văzu, pentru o clipă, reflecția feței ei. Se priviră unul pe celălalt. În cele din urmă, George spuse: — Trebuie să plec. Am să mă gândesc la tine, studiind harta împreună cu Diane. — Nu te îngrijora. Există și un dincolo, murmură George. — Dincolo de Spania? — Nu - pur și simplu dincolo - dincolo. Nu-i așa cum am crezut eu, nu-ți trebuie un mare efort de voință ca să-l atingi sau niște înfăptuiri excesive... când totul îți este permis, nu mai vrei, înțelegi... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]