4,361 matches
-
decis sa înalțe o moschee în partea de sud a Muntelui Templului alături de piatra situată în partea de nord. A făcut aceasta pentru a consacra locul de rugăciune care era în partea de sud, cu orientarea către Kaaba din Mecca. Musulmanii nu s-au certat pentru direcția de rugăciune, având posibilitatea de a se ruga și către Piatra de temelie, cum făceau evreii. Locul pietrei a rămas nedescoperit până ce a fost găsit de califul Abd al-Malik ibn Marwan care a început
Cupola Stâncii () [Corola-website/Science/310897_a_312226]
-
-l pe acesta drept "un caracter nobil și un lider potent". De asemenea își exprimă admirația pentru Adolf Hitler și pentru împărații romani Iulius Cezar, Cezar August, Caligula și Nero. În același interviu Gaahl îi descrie pe negri, mulatri și musulmani ca fiind subumani. În 2008 Gaahl a comentat aceste afirmații: Totul era în strânsă legătură cu anturajul meu din acea perioadă. La începutul anilor '90 erau tot felul de bande în Norvegia și lucrurile au degenerat. Eram implicat în bătăi
Gaahl () [Corola-website/Science/310896_a_312225]
-
comandată de nepotul său, Taqi al-Din, însă cavaleria nu se odihnise de când plecaseră din Egipt, iar caii erau epuizați de oboseală. În timp ce Saladin își manevra flancurile astfel încât un deal din apropiere să îi asigure ariergarda, creștinii au atacat linia centrală. Musulmanii au fost puși pe fugă cu pierderi grele, iar proviziile au căzut în mâinile creștinilor. Fiul lui Taqi al-Din, Ahmed, a fost omorât în luptă, iar juristul Diya al-Din Isa a fost luat prizonier. Saladin însuși a scăpat numai datorită
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
înainte ca orașul să se predea, învingându-i pe invadatorii musulmani pe 9 iunie 721, în bătălia de la Toulouse. Această înfrângere critică a fost în esență rezultatul unei mișcări clasice învăluitoare ale forțelor lui Odo. După ce Odo a fugit inițial, musulmanii au devenit prea încrezători și nu au reușit să-și mențină apărare. Astfel, atunci când Odo a revenit, el a fost capabil de a lansa un atac surpriză aproape complet asupra forței de asediu, împrăștiind-o în primul atac. Având în
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
a eforturilor sale împotriva expansiunii musulmane. Deci, în loc să se concentreze pe cucerirea de estului, el a continuat extinderea autorității francilor în vest. După victoria de la Tours, Martel a continuat campaniile din 736 și 737 pentru a conduce alte armate împotriva musulmanilor într-o încercare de extindere dincolo de Al-Andalus. Între victoriile din 732 și 735, Charles și-a reorganizat regatul din Burgundia, înlocuind conții și ducii cu susținătorii săi loiali, consolidându-și astfel puterea. A fost forțat de expedițiile lui Redbad, ducele
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
deși mai rapid decât maurii ar fi crezut că ar putea apela la întreaga lui armată. Din păcate, pentru fiul lui Rahman, el a supraestimat timpul care i-ar lua lui Martel pentru a dezvolta o cavalerie grea echivalentă a musulmanilor. Califatul a crezut ca va dura o generație, dar Martel a reușit în cinci ani. Pregătit să facă față falangei france, musulmanii au fost total nepregătiți să se confrunte cu o forță mixtă de cavalerie grea și infanterie într-o
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
el a supraestimat timpul care i-ar lua lui Martel pentru a dezvolta o cavalerie grea echivalentă a musulmanilor. Califatul a crezut ca va dura o generație, dar Martel a reușit în cinci ani. Pregătit să facă față falangei france, musulmanii au fost total nepregătiți să se confrunte cu o forță mixtă de cavalerie grea și infanterie într-o falangă. Astfel, Charles a promovat din nou creștinismul și a oprit expansiunea musulmană în Europa. Această înfrangere, plus cea din Anatolia, au
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
prusace în 1802. Familiile lor au fost Rabe von Pappenheim și Rabe von Canstein. La recensământul populației din 1987 cea mai mare parte a locuitorilor, 77% și-au recunoscut aparența la biserica romano-catolică, 18% s-au declarat evanghelici, circa 1% musulmani, 1% s-au declarat ca aparținând altor cumonități religioase și 1,5% s-au declarat fără religie sau nu au făcut nici o declarație. În perioada războaielor lui Carol cel Mare regiunea râului Diemel a ajuns în stăpânirea regatului francilor. Din
Warburg () [Corola-website/Science/309524_a_310853]
-
Cele 99 de nume ale Lui Dumnezeu (lb. arabă أسماء الله الحسنى ~ pronunție Asma’ Allah al-Ḥusná) sunt cunoscute sub denumirea de "Cele 99 de atribute ale Lui Dumnezeu", fiind cuprinse în Qur'an și Sunnah. Musulmanii cred că acestea sunt cele mai bune nume ale Domnului. Cunoașterea „Celor 99 de nume ale lui Dumnezeu (Allah)” este necesară celor ce doresc să aprofundeze înțelegerea atributelor numelui Lui Dumnezeu în Islam. Notă: În literatura română denumirile încetățenite sunt
Cele 99 de nume ale lui Allah () [Corola-website/Science/309535_a_310864]
-
Această afirmație i-a făcut pe oameni să le caute în Qur'an și în Sunnah profetului islamic, ceea ce a condus la crearea acestei liste. În timp a devenit un obicei ca lista să fie recitată în întregime. În timp ce unii musulmani cred că această listă a fost menționată de însuși Muhammad, specialiști în Islam dezbat asupra teoriei conform căreia un învățat arab a anexat-o la acel hadith la care se face referire (Al Waleed ibn Muslim). În cele ce urmează
Cele 99 de nume ale lui Allah () [Corola-website/Science/309535_a_310864]
-
din urma provine numele strâmtorii Gibraltar. Vizigoții erau împărțiți între regele Rodrigo (ultimul rege vizigot) și Agila II, Tarik spera ca una din părți sa-i devină aliată, el având doar 7000 soldați. Vizigoții la început s-au aliat împotriva musulmanilor dar pe câmpul de luptă trupele lui Agila au abandonat pe Rodrigo, acesta pierzând lupta. După bătălie, Tarika stat până anul următor când Musa ibn Nusair sosește din nordul Africii cu 18000 oameni ca întăriri. După aceasta este probabil că
Tariq ibn-Ziyad () [Corola-website/Science/309595_a_310924]
-
scandinave, el apare sub numele de Gyrgir. Maniakes s-a remarcat mai întâi în timpul campaniei bizantine din Orient din anul 1031, când trupele bizantine au fost înfrânte de către turcii selgiucizi la Alep, dar au revenit în forță ocupând Edessa de la musulmani. Cea mai mare realizare a sa a constat în recucerirea parțială a Siciliei de la sarazini în anul 1038. El s-a bucurat de sprijinul gărzii varegilor, care era condusă la acea vreme de către Harald Hardraada, cel care va deveni ulterior
George Maniaces () [Corola-website/Science/309634_a_310963]
-
au condus la îndepărtarea aliaților, în primul rând a normanzilor și a varegilor. Ca rezultat, Maniakes a fost rechemat de către împăratul Mihail al IV-lea Paflagonianul, cumnat al amiralului Ștefan. Deși după îndepărtarea lui Maniakes Sicilia va fi reocupată de către musulmani, succesele dobândite de Maniakes au constituit un exemplu care îi va inspira pe normanzi să încerce cucerirea insulei pe cont propriu. Realizările lui Maniakes în Sicilia au fost total ignorate de către împăratul de la Constantinopol, astfel încât generalul s-a revoltat împotriva
George Maniaces () [Corola-website/Science/309634_a_310963]
-
Tora. Noțiunea se bazează în special pe tradiționalul legământ dintre Dumnezeu (în scrierea ebraică, care nu are litere pentru vocale, desenat cu literele JHVH - pronunțat Jahveh) și Abraham, părintele poporului Israel (Geneza 12, 1-3), în care atât creștinii cât și musulmanii recunosc drept părintele lor ales de Dumnezeu, respectiv Allah. În vechiul Israel "Ziua lui Jahveh" era considerată ziua judecății, în care se va decide soar]t]a fiecărui om. Oamenii așteptau cu bucurie venirea acestei zile, totuși unii profeți, ca
Escatologie () [Corola-website/Science/309629_a_310958]
-
dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat. În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala. Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația. În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult. Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a
Wilhelm de Wied () [Corola-website/Science/310163_a_311492]
-
Islamul reprezintă religia majoritară în Turcia, datând de la începuturile Imperiului Otoman. Aproximativ 99% din populația statului este în mod oficial de religie Islamică, conform actelor de identitate, chiar dacă niciodată nu s-a realizat o statistică legată de religie. Conform Eurobarometrului, musulmanii reprezintă 94% din populația țării. Guvernul turc recunoaște oficial doar trei minorități religioase—Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Armeană și Comunitatea Evreiească; restul populației fiind considerată de religie islamică, chiar dacă există și alte comunități ne-musulmane. Majoritatea turcilor sunt sunniți. Participarea
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
consolideze imperiul în Anatolia și Tracia. În ciuda lipsei unei structuri instituționale formale, funcționarii religioși sunniți au jucat un important rol politic. Constituția turcă garantează libertatea religioasă, iar Guvernul de la Ankara respectă, în general, acest drept; totuși, acesta impune anumite restricții musulmanilor și altor grupuri religioase, precum și libertății de expresie religioasă a musulmanilor în instituțiile publice, inclusiv universități, de cele mai multe ori motivul acestor restricții fiind păstrarea caracterului laic al statului și menținerea acestuia la o anumită distanță față de orice credință religioasă. Constituția
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
formale, funcționarii religioși sunniți au jucat un important rol politic. Constituția turcă garantează libertatea religioasă, iar Guvernul de la Ankara respectă, în general, acest drept; totuși, acesta impune anumite restricții musulmanilor și altor grupuri religioase, precum și libertății de expresie religioasă a musulmanilor în instituțiile publice, inclusiv universități, de cele mai multe ori motivul acestor restricții fiind păstrarea caracterului laic al statului și menținerea acestuia la o anumită distanță față de orice credință religioasă. Constituția stabilește faptul că statul turc este unul laic și garantează libertatea
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
în graniță cu Marea Neagră, și de Kura-Araks, la est, limitrofă cu Marea Caspică. În Transcaucazia trăiesc peste 50 de popoare, un adevărat conglomerat, un melting pot, dar grupurile etnice cele mai importante sunt azerii, armenii și georgienii. Majoritatea azerilor sunt musulmani șiiți și vorbesc o limbă turcică, destul de apropiată de limba turcă modernă, iar armenii sunt creștini ortodocși de rit vechi (gregorieni) sau catolici și vorbesc o limbă ce aparține unei ramuri a grupului limbilor indoeuropene. Georgienii (gruzinii), în mare parte
Transcaucazia () [Corola-website/Science/309186_a_310515]
-
maroniți, ortodocși, romano-catolici, melkiți, anglicani, baptiști, evangheliști și copți) însă sunt minoritari. Populația musulmană a crescut rapid, din mai multe considerente, însă mai ales din cauza că orașul a servit ca centru administrativ sub conducerea britanică, existând un flux mare de musulmani care se stabileau aici. În 2009, structura religioasă era următoarea: 69% musulmani, respectiv 30,9% creștini și 0,1% evrei. Primarul orașului este un creștin. Zona metropolitană are o populație de 210 000 de locuitori, dintre care 59% sunt arabi
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
este numit în 1209 pentru localitatea Durrës. Partea sudică rămâne sub influența bisericii grecești din despotatul Epirului. Ca urmare a cuceririi Albaniei de către Imperiul Otoman în 1478, islamul s-a răspândit rapid și a devenit a treia religie a provinciei. Musulmanii au ajuns foarte rapid majoritari. Administrația islamică a subordonat toate episcopiile ortodoxe din Albania arhiepiscopiei autocefale din Ohrid, care a fost protejată pentru mult timp de musulmani. În secolele al XV-lea și al XVI-lea foarte mulți creștini din
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
islamul s-a răspândit rapid și a devenit a treia religie a provinciei. Musulmanii au ajuns foarte rapid majoritari. Administrația islamică a subordonat toate episcopiile ortodoxe din Albania arhiepiscopiei autocefale din Ohrid, care a fost protejată pentru mult timp de musulmani. În secolele al XV-lea și al XVI-lea foarte mulți creștini din sudul Albaniei au emigrat în sudul Italiei unde au dat naștere așa numitelor biserici italo-albaneze (biserci unite cu Roma, dar care au păstrat ritul bizantin). În secolul
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
din Ohrid, în 1766, ortodocșii albanezi au revenit sub jurisdicția canonică a patriarhului ecumenic. Creștinii ortodocși de pe teritoriul statului albanez de astăzi erau în secolul al XIX-lea strâns legați de Biserica Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec. Spre deosebire de musulmanii sau catolicii din regiune, între ortodocșii de acolo existau numeroase minorități naționale care au influențat regiunea: în primul rând greci, aromâni și macedoneni. Mișcarea națională albaneză "Rilindija" (română: Renașterea) formată din musulmani și catolici a dorit independența Albaniei față de Imperiul
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec. Spre deosebire de musulmanii sau catolicii din regiune, între ortodocșii de acolo existau numeroase minorități naționale care au influențat regiunea: în primul rând greci, aromâni și macedoneni. Mișcarea națională albaneză "Rilindija" (română: Renașterea) formată din musulmani și catolici a dorit independența Albaniei față de Imperiul Otoman, iar mulți ortodocși au dorit alipirea sudului provinciei la statul grec. În 1912 Albania devine independentă. Primele încercări de organizare a unei biserici autonome albaneze au fost făcute de către emigranții albanezi
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
a devenit scopul principal al Jihad-ului, războiul sfânt. Dar după 1100, coloniști și pelerini creștini au invadat teritoriile cucerite (Siria și Levantul) și, cu sprijinul principalelor state din Europa Occidentală, se părea că aceste așezări creștine vor deveni permanente. Musulmanii refuzau să accepte realitatea, dar aveau nevoie de un conducător care să-i unească pentru a-i alunga pe „necredincioși”. În 1187, musulmanii găsiseră un astfel de conducător în persoana sultanului Saladin, conducătorul Egiptului și Siriei, care i-a chemat
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]