3,370 matches
-
trebuia în orice caz să fie pentru tine buzduganul smeului care își anunță sosirea, intră în casă și se așează singur într-un cui, dacă nu era semnalul iubitului care vine acasă, a cărui inimă bate pentru tine și e nerăbdător să te vadă, să te ia în brațe și să te strângă ca și când te-ar fi regăsit după luni de așteptare. Chiar așa și era. De când am venit aici la tine, caut mereu să te regăsesc. Ceva s-a întîmplat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
realist decât plantele veritabile, dar acesta aveau un miros natural și ea se aplecă asupra ghiveciului. Mireasmă organică de pământ, umiditate, viață. Cuprinsă de nostalgia lumii natale, simți o dorință puternică de a părăsi stația. Pământul era aproape și era nerăbdătore să afle cerul albastru între ea și negura angoasantă a cosmosului. Două dintre ușile de sticlă se dăduseră în lături pentru a-i face loc lui Carter Burke să intre. Pentru scurt timp, văzu în el un bărbat și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Sergentul șef și Hicks punctau o listă. Așteptă în liniște ca militarii să-i vorbească. ― Vreo problemă? făcu Apone. ― Da, exact. Parcă aș fi a cincea roată de la căruță. Îmi ies din minți dacă stau degeaba. Apone zâmbi. ― Suntem cu toții nerăbdători să trecem la acțiune. Și-atunci? ― Nu vă pot fi de folos eu ceva? Sergentul se scărpină la ceafă studiind-o. ― Nu știu. Ce știi să faci? Ea se răsuci și arătă cu degetul. ― Să conduc încărcătoarea asta, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
picioarele pluteau în aer. După aceea propulsoarele mugiră, făcând să tremure pereții și podeaua blindată. Reveni gravitația, parcă vrând să recupereze timpul pierdut. Burke se credea la bordul unui day-cruiser plecat la pescuit pe mare, în largul Jamaicăi. Surâdea, vizibil nerăbdător ca adevărata aventură să înceapă. ― Am luat-o! Ripley închise ochii pentru a-i deschide numaidecât. Era mai bine așa. Pleoapele erau ca două mici ecrane video străbătute de steluțe și pete verzi, prin care se materializau niște forme neliniștitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Trase de niște întrerupătoare și apăsă câteva butoane, fericită pentru prima oară că-și consacrase anul precedent ghidării tot felul de încărcătoare și mașini diverse în docurile din Portside. Enormul motor turbo începu să toarcă și vehicolul transportor de trupe, nerăbdător, fremăta, luând-o din loc. Vibrațiile îl readuseră pe Gorman în universul realității și strigă la femeie. ― Ripley, ce dracu, faci? Ea nu-l băgă în seamă, concentrându-sc asupra comenzilor. Trecu într-a-ntâia și cele șase roți motoare patinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
trăgea spre peretele opus. ― N-o să meargă, Newt. Abia am intrat în ascunzătoarea ta, și n-aveam harnașamentul celorlalți. Și-apoi, unii sunt mult mai corpolenți decât mine. N-au cum să te urmeze. ― Nu e același pasaj, explică fetița, nerăbdătoare. Mai e unul. O gură de aerisire desena un dreptunghi sumbru pe perete. Newt descuie grila de protecție și o deschise. Ea se apleca deja pentru a plonja în conductă când Ripley o reținu. Copilul îi aruncă o privire iritată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a fi câmpul de joacă pentru jocul de scroob. Ce caut eu aici? se-ntrebă el, cu amărăciune. Dar știa ce caută. Se salvase de la o confruntare cu un băiat nebun prin introducerea elementului joc. Și acum, același băiat era nerăbdător să-i prezinte o suprafață lăcuită de perete unde, când apăsai pe un mic motiv de desen, partea aceea schimba culorile. Erau acolo majoritatea culorilor pe care le cunoștea; și ideea era că dacă erai primul care alinia o culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ori îi ducea mai departe, ori dispărea. Un asemenea sistem ar fi dat cele mai bune rezultate în fizică sau în chimie. Rezultatele erau totdeauna vizibile; și dacă un șef de lucrări rămânea în urmă, se aflau în urma lui alții, nerăbdători, așteptând la cotitură cel mai mic semn de încetinire a creativității. De fapt, sistemul de conducere putea explica superioritatea științei Troog, pe de o parte, și folosirea ei greșită, pe de altă parte. Pentru că, evident, psihologia si așa-numitele științe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
valoarea pe care o merita. Se plictiseau îngrozitor, nu exista nici un bărbat care să le privească, soții sau amanții lor lipseau, ocupați cu cine știe ce alte amante ori soții sau doar uitați acasă ori la serviciu, iar carnea ardea, obosită și nerăbdătoare să fie dorită după o zi de muncă. Seara, asistentele se-aliniau spre stația de metrou sau deschideau Matiz-uri împodobite cu sacoșe de la „Cora“ și pomișori parfumați. Arbuștii din carton presat atârnau de-oglinda retrovizoare: brăduți galbeni, roz, albaștri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bucure de unul singur. Alerga și fâlfâia din brațe, țipând la adversari cu vocea lui pițigăiată: „Sigani prosti! La mine cur pupi!“. Lucrurile s-au complicat brusc în momentul când, în afară de noi, echipa din „Ioanid“ a devenit la rândul ei nerăbdătoare să-și exprime recunoștința. Probabil că bănuiseră că or să piardă (puseserăm o sută de lei de căciulă și, pe-atunci, mergeai pe tren până la Baia-Mare cu ei) sau poate că li se terminase rezerva de toleranță interrasială în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă pierd. Țopăiam cu ghiozdanul în spate, după pașii mari și necunoscuți. Mai târziu, când au ieșit desenele animate cu Dexter, am recunoscut scena: hoarda puradeilor țâșnind pe ușa școlii în urlete de bucurie și sărind în brațele stupide și nerăbdătoare ale părinților. Dexter stătea deoparte: singur, trist, deștept foc. Cum rămânea însă cu iubirea? Nici în liceu lucrurile nu-mi păreau mai clare. Corpul meu evolua viu, neatins, îmi aparținea doar mie, ca o batistă curată. Bineînțeles că aveam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le schimbam pământul pe două straturi (nisip și turbă), iar în noiembrie le feream de ger, adunându-le pe pervaz, în sufragerie; de vizavi, madam’ Protase nu înceta să mi le laude. Mă asiguram că totul e-n regulă și, nerăbdător, reveneam pe calculator. După filmele de groază de pe ecran și din creier, sosea vremea acțiunii, momentul pe care îl așteptam în fiecare noapte. Cu ajutorul lui Mihnea, instalasem un program de spart mail-uri, o chestie simplă și eficientă, gata să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care mi se cerea imperativ s-o stăpânesc. Ezitam. Doar oamenii simpli n-ar fi înțeles lupta îndârjită care se dădea: puterea nu îmi aparținea mie, așa cum umilința nu îi aparținea ei. Femeia care mi se oferea, destinsă și nerăbdătoare, păstra tot controlul din lume, și toată mândria intactă. Se sprijinea pe palme și-n genunchi și, în timp ce mă lipeam de ea, mă cerceta cu nerușinare, printre șuvițele lungi și negre. Simțeam ceva murdar și compromițător în așezarea corpului, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
splendoarea și tinerețea, controlându-i fiecare tresărire. Dinamica mușchilor, curățenia pielii, consistența ligamentelor. Nu există voluptate mai mare decât să le cuprinzi pe retină și să pleci cu ele, fără știrea nimănui. M-am așezat apoi pe pat, calm și nerăbdător. Numai în filmele americane femeile ies din duș cu prosopul înfășurat în jurul taliei, ca un pansament enorm și colorat. E vară, e cald, ce interes ai avea să te plimbi prin casă legat în cearșaful sufocant? Și chiar dacă nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Câteodată, găseam un corp sub cearșaf (domnul inspector nu-i dădea voie fetei să vină tot timpul la mine), o pereche de brațe lipite de spatele meu, dar mă simțeam ca-n autobuz, eram prea mulți în pat. Adormeam repede, nerăbdător să mă dizolv în orice fel de-alte lumi mă așteptau. Viața mea se scufunda în petele nocturne de somn, pentru a reapărea dimineața, reîncărcată cu-o cafea și servieta cu cărți. În „Maiorescu“, am avut totuși o satisfacție: l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părul lung, brunet-aprins, lăsat să se prelingă pe spatele neformat încă; rochița călcată perfect, la dungă, sub care vara nu mai există chiloțeii (e prea cald, se înțelege); întinderea netedă a brațelor, fără julituri, vânătăi sau ciupituri de vărsat; mușchii nerăbdători ai picioarelor, simpli și neatinși. Și, mai presus de toate, o privire mare, neagră, nevinovată, cum numai la cei care vor juca lumea pe degete poți întâlni și de care să fii sigur că trebuie să te ferești. Dacă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din avion. Dispărea totul, ca la hotel. De frică, ungurii și-austriecii înlocuiseră tacâmurile de la vagonul-restaurant cu unele de plastic; degeaba, se evaporaseră și alea. Vameșii ne-o plăteau și ei: apăreau noaptea pe la două și bubuiau în toate ușile, nerăbdători. Te puneau să dai jos valiza, scotoceau prin pungi după băutură, răscoleau maiourile și te întrebau la ce-ți trebuie zece perechi de chiloți. Trebuia să răspunzi frumos, pe rând: ungurii aveau uniforme masive, verzi-kaki, iar austriecii laptop-uri metalizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Erai scufundat în burta Vienei, nu știa nimeni de tine. Părea locul ideal să închei o afacere sau să ți se întâmple ceva. În aceeași clipă, ușa s-a trântit de perete și în prag a apărut Mihnea, roz și nerăbdător: „Când dormim?“ Era dilatat, cu pleoapele borcănate de somn, ca Droopy sau Gai-Luron. Ușa nu făcuse nici un zgomot. „Chiar acum. Program de somn până la două. Pun eu ceasul și dau trezirea; până atunci, nu ne mișcăm de-aici.“ Mințeam sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străinătate și cu o bocceluță la subsuoară, numai că... Mai mult prințul nu auzi, pentru că valetul continuă în șoaptă. Gavrila Ardalionovici asculta atent și îl privea pe prinț cu mare curiozitate. În sfârșit, încetă să mai asculte și se apropie nerăbdător de el. — Sunteți prințul Mâșkin? întrebă el extrem de politicos și amabil. Era un tânăr frumos, tot de vreo douăzeci și opt de ani, blond, zvelt, de înălțime mijlocie, cu bărbuță à la Napoleon 11, cu fața inteligentă și foarte frumoasă. Numai zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
gândi că nu se cade și se abținu; apoi se mai gândi, își miji ochii, își măsură încă o dată musafirul din cap până în picioare, după care îi arătă repede un scaun, se așeză și el puțin pieziș și se răsuci nerăbdător spre prinț. Ganea stătea în picioare într-un colț al încăperii și sorta hârtiile de pe birou. — De regulă, nu prea am timp să fac noi cunoștințe, spuse generalul, însă, întrucât dumneavoastră aveți un scop, atunci... Am presimțit, îl întrerupse prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa, un zurbagiu? Dumneavoastră ce impresie v-a făcut? În sufletul lui Ganea se petrecea ceva deosebit în timp ce punea această întrebare. Era ca și cum în creier i s-ar fi aprins o idee nouă și neobișnuită care începuse să-i licărească nerăbdătoare în ochi. Iar generalul, care se alarmase la modul sincer și naiv, se uita și el pieziș la prinț, însă parcă nu aștepta mare lucru de la răspunsul acestuia. Nu știu cum să vă spun, zise prințul, dar mi s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără voie unui alt zvon și se temea de el ca de un coșmar: i se dăduse drept sigură vestea că Nastasia Filippovna știe cu absolută certitudine că Ganea se însoară numai pentru bani, că sufletul îi e negru, lacom, nerăbdător, invidios, infinit și disproporționat de vanitos; că, deși într-adevăr mai înainte pusese patimă în încercarea de a o cuceri pe Nastasia Filippovna, după ce cei doi prieteni se hotărâseră să speculeze sentimentul înfiripat de ambele părți și să-l cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în fotoliul de-aici, nu, pe celălalt, la lumină, dați-vă mai la lumină, ca să vă pot vedea. Ei, ce-i cu egumenul? — Egumenul Pafnutie, îi răspunse prințul atent și serios. — Pafnutie? Interesant... și ce-i cu el? Generăleasa întreba nerăbdătoare, repede, tăios, fără să-l scape pe prinț din ochi, iar în timp ce prințul îi răspundea, dădea din cap după fiecare cuvânt de-al lui. — Egumenul Pafnutie, din veacul al paisprezecelea, începu prințul, a fost starețul unei sihăstrii de pe Volga, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
limbă. Vreau să știu cum se pricepe să povestească. Orice. Povestiți-mi cum v-a plăcut Elveția, prima impresie. O să vedeți că o să înceapă curând și o să înceapă excelent. — Impresia a fost puternică... dădu prințul să înceapă. Uite, îl susținu nerăbdătoare Lizaveta Prokofievna, adresându-li-se fetelor, a și început. — Maman, măcar lasă-l să vorbească, o opri Alexandra. Acest prinț poate că e mare șmecher, dar în nici un caz nu e idiot, îi șopti ea Aglaiei. Cred că așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îi strânse prințului mâna ușor și ieși. Fața îi era posomorâtă, nici măcar nu zâmbi când îi făcu cu capul un semn de bun-rămas. — Imediat, numai să-mi iau bocceaua și plecăm, îi spuse prințul lui Ganea. Acesta bătu din picior nerăbdător. Era negru la față de furie. În sfârșit, ieșiră amândoi în stradă; prințul își ducea legăturica în mână. — Răspunsul? Răspunsul? se repezi Ganea la el. Ce v-a spus? I-ați dat scrisoarea? Tăcut, prințul îi întinse biletul. Ganea încremeni. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]