3,664 matches
-
știa nimic. Dar și mâine era la fel de pustiu. Însă, în vălătucii de abur de cafea, toate acestea nu durau decât o clipire, ca un fâlfâit ușor, le știa mult prea bine și nu erau amuzante, ea voia să revadă cu nerăbdare clipele care o înduioșaseră de câțiva ani încoace, să fi fost patru, să fi fost cinci, de când apăruse Andrei Vlădescu. Asta era povestea pe care o spusese de multe ori până atunci și care era ca și cum ar istorisi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asculta-o, dar care n-a trăit nimic asemănător? Cum ar putea, mai ales, să explice sentimentul nedefinit de așteptare care o stăpânește de atâta amar de vreme și, dacă se gândește bine, dintotdeauna, ajuns acum la paroxism? Așteptând cu nerăbdare să vadă Parisul, ca sub o vrajă în care își trăise întreaga adolescență, cu baluri, recepții, petreceri, discuții, ceaiuri, toalete și obiceiuri provinciale, toate perfecte în măsura în care erau după moda franțuzească, cu nenumărate romanțuri de amor, stupide de-a dreptul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
uneori și cheful și era limpede că trece doar pe deasupra lucrurilor și nici nu le mai înțelegea bine. Nu voia să piardă nimic și simțea zorită. Nevoia de a se zori era în toate, ajungând să facă toate lucrurile cu nerăbdare, numai și numai să le sfârșească mai repede, să poată trece la altceva, i se părea că pierde prea multă vreme și au devenit inutile actele în care întârzia cu mari plăceri înainte - precum mâncatul pe îndelete, tacticos și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căldură, oamenii fug pentru o săptămână, două, cât pot. Sunetul strident al telefonului îl trezește din amorțeala agitată. Ioana Sandi îl caută pentru a patra sau a cincea oară, să vină după ea la mare. Îi deslușește în vocea gravă nerăbdarea. Se hotărăște pe loc. O să ajungă acolo a doua zi în zori. A doua zi era vineri, își terminase treburile pe-o săptămână înainte, n-o să se prăpădească lumea dacă o să lipsească o zi. La trenul personal care pleacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu bătrâna doamnă Marga Pop. Sau poate se va fi gândit tot timpul, dar abia atunci să-și fi dat seama de asta. Mi-l închipui - așa cum se închipuia și el însuși în acele clipe, când își amintea - mergând cu nerăbdare în lungul covorului care înghițea fâșâitul pașilor, poate mai mult decât orice cu teamă, pentru că nu avea de unde ști ce va mai vedea de această dată, dacă nu cumva se petrecuse irevocabilul; ciocănind ușor la ușa știută și neprimind răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-au fost dintr-odată și în același timp, încât o clipă s-a speriat și a repetat întrebarea, adăugând chiar: haideți, tovarăși, cine este pentru? un îndemn pe care cei mai mulți l-au înțeles ca fiind exact ce era - îngrijorare, nerăbdare să încheie odată povestea asta, iritare, ca și cum ar fi spus: făceți-o odată, că, dacă nu, o luăm de la capăt! Și atunci abia au obținut ce-au vrut, număram și eu odată cu ei mâinile ridicate, câștigaseră, câștigaseră categoric, cu toate că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
avea dreptate. Îi erau de ajuns vizitele-calvar în care nevastă-sa îl purta în fiecare săptămână. S-a declarat obosit, epuizat deodată de munca de la birou, a cerut o pauză de zece zile măcar în turneele pe la prieteni, aștepta cu nerăbdare seara, să-și ungă încheieturile mâinilor și picioarelor cu nămol și să se retragă în camera sa tapisată cu cărți, să citească și să asculte muzică, în timp ce Pisistrate îi toarce la picioare sau într-un fotoliu. Și probabil nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Mai era încordare în el, însă ca o oglindă de ape numai ușoar încrețită de adiere sau un corset pus mai mult în joacă unui armăsar încă neîmblânzit, și aștepta să se scurgă cele zece zile sau două săptămâni, cu nerăbdare și încordare. Într-una din acele zile Rodica Dumitrescu, arătându-i-se din nou speriată, gata să-i spună ceva între patru ochi, pândind o clipă în care să fie singuri: „Dă-mi un sfat sau ajută-mă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
auzea prietenii și colegii vorbind despre iubire ori ceea ce socoteau ei că trebuie numit astfel și despre fete și femei, cu o dezinvoltură care îl făcea să se simtă inferior și plin de invidie, și în egală măsură, simțind o nerăbdare care îi furnica trupul - și căreia mai târziu, când avea să înțeleagă altfel lucrurile, îi va spune excitare -, ca atunci când unul din ei, la care venise să împrumute o carte, s-a apucat deodată să-i vorbească despre o colegă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din care nu mai pricep nimic, dar e poate mai bine să nu-mi răspundă și să lase lucrurile să curgă cum vor ele pentru că sunt întrebări ce nu se pun și lucruri care nu trebuie aflate, oricâtă răscolire și nerăbdare aș simți în mine... și n-ar trebui să-i vorbesc despre asta și să-i pun întrebări, ci să mă las numai purtată de nebunia din mine, deși nu se poate, nu se poate, dar asta ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alt fel de adorație, dincolo de ceea ce i se pare firesc între un tată și o fiică. El era omul care știa de toate, capabil să răspundă tuturor întrebărilor ei, fără să se arate excedat și să dea din mână a nerăbdare. Ajunseseră să aibă semnele lor neștiute. Când era certată pe nedrept, el clipea într-un anumit fel dintr-un ochi și ea știa că e de partea ei și vor urma explicații sau nemaipomenite povești în camera lor, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dispăruse, încă mai mișuna în venele lui. „Ia-o în brațe, își zicea, ia-o în brațe, ce mai stai?! Sărut-o și spune-i să mai rămână, pentru că ți-a fost dor de ea și ai așteptat-o cu nerăbdare!“ Dar nu spunea nici o vorbă, se uita doar la ea și vorbele astea i se citeau în priviri, dar ea se uita în pământ. Pe urmă a ridicat ochii o clipă, cât să-i repete „nu pot să plec așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
arate disperarea. Orele până după-amiază s-au scurs incredibil de încet. Nimic nu fusese vreodată mai nemulțumitor de încet. De parcă orele și minutele și clipele chiar s-ar fi încăpățânat să nu mai curgă, deși știa foarte bine că numai nerăbdarea lui vede astfel. Către seară a căutat-o, i-a spus că trebuie să o vadă. A fost de acord. I-a ieșit în întâmpinare, are oaspeți, e mai bine să se plimbe puțin, pot merge în parcul din apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ea îngrozitor.“ „Crezi că e definitiv?“ „Da. Sunt sigură că da. E prea pornită. Dacă i-ai vedea...“ Și Andrei îi imagina pe Ioana Sandi și pe bărbatul acela cu ochi albaștri, exact cum îi erau descriși: căutându-se cu nerăbdare și patimă și stând mână în mână și oferindu-și unul altuia tot ce primesc și scăldându-se unul în privirile celuilalt, uitând de durere, probleme, indiferență, griji și de lumea întreagă. Răzvan Brancu făcea presupuneri și declara că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dar n-o faci... În jurul tău e răutate, ipocrizie, prejudecată...“. Ioana Sandi n-a răspuns scrisorii. Pe Andrei Vlădescu l-a căutat mama Ioanei Sandi, rugându-l s-o viziteze la spital, în timp ce era de gardă. Își stăpânea cu greu nerăbdarea și furia. Ar fi găsit întâmplător scrisoarea deschisă și aruncată pe masă și a citit-o. Andrei Vlădescu nu credea, dar n-a spus nimic. Voia să știe cine erau cei care i-au istorisit „mârșăviile alea“. Andrei Vlădescu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Duminică-dimineața, a doua zi după petrecere, Mortimer era sfâșiat între două îndatoriri. Atașamentul față de familie, sau ce mai rămăsese din el, îl îndemna să rămână cu fratele lui ca să-l ajute să-și revină după acel coșmar; în același timp, nerăbdarea soției lui de a pleca din Winshaw Towers și de a se întoarce cât mai repede în apartamentul lor din Mayfair nu putea fi trecută cu vederea. Până la urmă, nu era o decizie greu de luat. Nu-i putea refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ajunsesem la momentul în care simțeam că nu mai pot aștepta prea mult până la înotul promis, dar ea mi-a spus că trebuia mai întâi să las să mi se așeze mâncarea. Sperând că mă va face să-mi uit nerăbdarea, tata m-a dus la mare; era reflux și o suprafață mare de nisip nămolos se întindea aproape până la orizont, și pe ea câțiva țânci se încăpățânau să alerge ca niște puișori exploratori, cu câte o plasă de pescuit creveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sos de prune pe o clătită cu dosul lingurii și o umplea cu fâșii de carne de rață și cu castraveți. Își folosea degetele cu îndemânare. — Deci, ia spune, Michael, care sunt revelațiile despre tine însuți pe care ardeai de nerăbdare să mi le împărtășești? Abia aștept să le aud. Am zâmbit. Fusesem agitat toată ziua, gândindu-mă ce ciudat va fi să iau din nou masa împreună cu cineva, dar acum mă cuprindea o euforie liniștitoare. — Nu am nici o revelație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe ea. — Exact. Mă plimbam în pas vioi prin celulă deja, nerăbdător să se termine conversația cât mai repede. Am așteptat cât mi s-a părut un secol să rupă Findlay tăcerea, dar n-am mai putut să-mi înfrânez nerăbdarea: — Ei bine... Ei bine, ce? — Și care e veriga care lipsește? — Veriga care lipsește? — Între mine și Tabitha. Cum a aflat de mine, de ce m-a ales? — Ți-am spus deja, Michael; în afară de cazul că numele tău nu devenise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că va accepta în dar această mașină ca dovadă a afecțiunii și stimei lor permanente. Sub exprimarea formală a recunoștinței lui Mark se ascundea enervarea autentică față de incident. Căsnicia cu lady Frances i-ar fi fost de folos. Așteptase cu nerăbdare aspectul sexual - deși, să fim cinstiți, în termeni de imaginație și sportivitate, nu se putea compara cu adevărat cu prostituatele care i se ofereau de obicei în călătoriile lui la Bagdad - dar, și mai important, tatăl ei avea o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scos o vorbă, apoi Însă Sharon a părut a trece peste cruciala mea eroare. Nu știam pe atunci că se străduia cu disperare să angajeze o nouă asistentă pentru Miranda, nu aveam de unde să știu că-și dorea cu disperată nerăbdare ca femeia asta să Înceteze să o sune zi și noapte ca s-o Întrebe despre potențialele candidate la post. Că se agita cu disperare să găsească pe cineva pe care Miranda să nu-l respingă. Iar dacă exista șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Runway Înainte ca Elias să o transfere la redacția americană a respectivei reviste, cea mai mare realizare a ei. Și-a mutat cele două fiice și soțul de la acea vreme, o stea a muzicii rock (care ardea și el de nerăbdare să devină mai cunoscut În Americaă Într-un apartament luxos de la intersecția lui Fifth Avenue cu 76 Street, și astfel a Început o nouă eră În viața revistei Runway - anii Priestly, iar când m-am angajat eu, era tocmai pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
alergat, la propriu, În zona recepției și am apăsat de vreo douăzeci de ori pe butonul liftului. Sophy, splendida recepționeră asiatică, a ridicat din sprâncene și s-a uitat În altă parte, iar eu nu mi-am dat seama dacă nerăbdarea mea sau faptul că realizase că biroul Mirandei fusese părăsit au făcut-o să mă privească astfel. Dar nu aveam timp să aflu. Liftul a venit, Într-un sfârșit, și am reușit să mă arunc În el exact În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de gheață, mai ales cineva căruia Îi displăceau atât de mult vacanțele și ideea de a fi departe de serviciu. Dar eram convinsă că nefericirea acestei prime luni avea să facă loc unei situații cu totul noi și așteptam cu nerăbdare să văd cum se vor desfășura lucrurile. Era puțin după ora zece În dimineața aceea rece și cenușie a zilei de 3 ianuarie, iar eu chiar mă bucuram că sunt la serviciu. Mă bucuram! Emily Îi tot dădea Înainte despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
El a continuat să vorbească, dar eu nu-l mai auzeam. Fir-ar să fie... Am recunoscut imediat descrierea subiectului dintr-un articol pe care Îl citisem În The New Yorker. Se pare că Întreaga lume publicistică Îi aștepta cu nerăbdare următoarea contribuție la tezaurul literar și nu se mai sătura admirând realismul cu care dădea viață eroinei. Iar eu mă aflam acum la o petrecere stând lejer la taclale cu Christian Collinsworth, copilul-minune care publicase prima carte la Înaintata vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]