4,526 matches
-
Wendy le-a zâmbit timid și le-a mulțumit pentru susținere: i-ar fi plăcut să vadă o parte din acel sprijin la ședință. Ce se petrece? Wendy a fost surprinsă de ambuscada verbală a șefului ei și împroșcată cu noroi în fața propriilor colegi. Încercările ei de a se apăra au fost reduse la tăcere de furia lui scăpată de sub control. Șeful a ales special o ocazie publică (ședința), în locul unei întâlniri private, pentru a-și lansa critica devastatoare. A aranjat
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
într-adevăr, infinit superioară” (23 martie 1982 Ă 566). Totuși, și poporul primește din când în când favoarea sa Ă și asta chiar în legătură cu Heidegger. Favoare venită însă numai din descumpănire. Iată: „În momentul în care Heidegger este târât prin noroi peste tot în Occident, în România se vând 42.000 de exemplare dintr-o carte a lui! Povestesc asta peste tot și nimeni nu vrea să mă creadă. Trebuie să recunosc, este uluitor. Ce destin mai avem și noi!”. Acuma
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Oricum, cine s-ar fi așteptat ca Cioran să cultive anonimatul chiliei și rugăciunea?! Dar, cum am constatat, preferința lui se îndreaptă către aceia care au învins nevoia de glorie, trăind orgoliul apropierii de esențial: „Nu în glorie, ci în noroi ești mai aproape de esențial” (II, 30). Nu știm prea bine dacă în analizele sale retrospective este regret, nostalgie, sau sentimentul unei împliniri secrete. „La douăzeci și trei de ani eram profet, notează; pe urmă, credința a slăbit, și an de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
gîndesc. Mona: Adică speri să mă trimit singură... Octav: Ei, toate speranțele au o limită... Oh, sărman Hamlet! El o trimitea pe Ofelia la mănăstire ca s-o salveze de mediocritate... de feminitatea aceea împotmolită în sucuri glandulare... în suavele noroaie erotice... Și-acolo rămîne... Pe veci! Ha! El voia s-o ridice de la "mă iubește, nu mă iubește" la "a fi sau a nu fi"! Delirant, delirant, delirant! Mona: Păi nu-i aceeași dilemă!? Octav: Nu prea, iubita mea dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
249 Un alt obicei, atestat la ucrainenii din Galiția, este punerea în sicriu a unei brazde de pământ din proprietatea celui răposat. Și la români (mai ales în Transilvania, dar și în alte regiuni), se pune, în sicriul mortului, puțin "noroi sau nisip" sau chiar otavă din ogorul său "ca să-i fie mortului calea netedă pe drumul ce-l are de făcut" 250. Pământul, care călăuzește pe drumul înstrăinării, apare și la bulgari: "Celui care pleacă în străinătate îi dau puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Sunt pământul și vitele noastre!”. Au urmat arestări și chiar crime. Satele comunei autorului au devenit sate-martir. Activiștii afirmau sus și tare că partidul comunist este puternic, că “partidul nostru nu are moarte”. “Nu poate fi bătut cu pietroaie și noroi. Partidul nostru n-a folosit toată puterea de care dispune. Și să nu uităm marea prietenă a noastră, Uniunea Sovietică, de care nu ne mai despart frontiere!!!. Probabil așteptau ca țara întreagă să fie ocupată de sovietici!!! Bucur Stănescu povestește
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
tăiat și saltelele din care ieșeau nori de praf dar în cele din urmă, sătui de căutare, au plecat. La mirarea deținuților în legătură cu cele întâmplate puradelul, din norul de praf, își arată picioarele încălțate cu cizme date cu noroi. Un alt țigănuș băgat și el la “pulitici” pentru că, jucându-se cu alți puradei pe lângă linia ferată, pusese la un semnal culoarea verde în locul culorii roșii și invers, recunoaște cizmele supraveghetorului. Un hohot de râs a izbucnit din piepturile deținuților
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
lavala-dolid/ Îngerul respiră, cântec lin din liră. "". Finalul expunerii este sentențios și lapidar: "Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins..."". Sau: "Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare". Sau: "Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de aceea și-o tot definește în câteva rânduri. Nu fără melancolie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de coase." Sentimentul dezrădăcinării apare însoțit de nostalgia trecerii timpului, versurile bolovănoase amintesc de Aron Cotruș: "Și noi am coborât/ Din căruța cu fân/ Vă mai aduceți aminte Ioane și Petre/ Blajul părea/ Un sat mai bătrân/ Care-și amestecase noroiul cu pietre". Egal cu el însuși, Ion Brad rămâne poet și când evocă bătălia de la Rovine: "Curg aburi calzi pe câmpuri și revine/ Un cântec ca un plâns. Mereu tresalt/ Respiră morții mei de la Rovine." Ion Brad se poate cita
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr" prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
raze trimite soarele: "Ce-i infernul? Sală goală/ Doar cu cerber părăsit, Eu ce-i mai arunc în poală/ Oase dulci de ronțăit". Hermes, mesagerul zeilor și al comerțului, va fi oprit în zborul lui de cântecul lumesc și de noroiul tarabelor pământene. Imaginea lui Pucă e a unui Hermes care domină universul cerul și pământul -, el deținând marea taină a elocvenței în fața căreia omul stă supus și umil. Observăm, însă, că aceeași carte cu semnul luminii este legată de glezna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie, împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurate de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr (1973) prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
suflete refuzând atentatul pieirii." Și este necesar să recuperăm steagurile, podurile arse, să umplem de zăcăminte munții prădați, să ne purificăm memoria. Pe trădători îi biciuiește, ca altădată Arghezi: "Ați îndoit lumina țării dreaptă/ Și ați murit visând-o în noroi/ Iar azi când nici mormântul nu vă rabdă/ Mai reveniți în lume ca strigoi". Drumul spre noua societate nu este ușor, și ne facem responsabili față de un lung trecut, ne spune și Adrian Păunescu: Când ducem pâinea la gură, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care adaugă ideea repetabilității, a continuității. Automatismul, delirul verbal implică întocmai, ca și în poezia lui G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru a-și defini
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spre care se îndreaptă poetul este o oglindă menită să purifice insul înnămolit de viață. Poemul se încheie lăsând impresia că seninătatea fântânii, cercurile clare de apă sunt stări aparente, dincolo de ele, în adâncime, stă ființa bântuită de dorinți, pământul, noroiul menit să putrezească în propria lui nuntă. "Curând se face ziuă, senin din nou e pliscul ciorii/ Senine gheare, senin și iepurele mort/ Sticlos aproape totul, astfel încât mă port/ și eu la fel de fals, precum ne-mbracă zorii./ Sunt iarăși în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să vă loviți cu frunțile/ de spânzuratele picioare-ale lui Isus/ și să le ocoliți/ nemaiavând nici curiozitatea/ de-a ști ce trup și cap se află sus,/ cine e posesorul lor,/ pe crucea trudei voastre,/ frații mei fără scăpare." Deși noroiul dăinuie ca un simbol al degradării, cuvintele sunt pline de noroi, porcii poartă nămolul veacului pe rât, noroiul a atins-o și pe neînțeleasa Monalisa. Un necunoscut misterios, o boală a veacului condamnă pe "cântăreții bolnavi" la o angoasă existențială
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să le ocoliți/ nemaiavând nici curiozitatea/ de-a ști ce trup și cap se află sus,/ cine e posesorul lor,/ pe crucea trudei voastre,/ frații mei fără scăpare." Deși noroiul dăinuie ca un simbol al degradării, cuvintele sunt pline de noroi, porcii poartă nămolul veacului pe rât, noroiul a atins-o și pe neînțeleasa Monalisa. Un necunoscut misterios, o boală a veacului condamnă pe "cântăreții bolnavi" la o angoasă existențială "în plin cântec/ la ora miezului nopții/ eu flautul mi-am
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a ști ce trup și cap se află sus,/ cine e posesorul lor,/ pe crucea trudei voastre,/ frații mei fără scăpare." Deși noroiul dăinuie ca un simbol al degradării, cuvintele sunt pline de noroi, porcii poartă nămolul veacului pe rât, noroiul a atins-o și pe neînțeleasa Monalisa. Un necunoscut misterios, o boală a veacului condamnă pe "cântăreții bolnavi" la o angoasă existențială "în plin cântec/ la ora miezului nopții/ eu flautul mi-am îmbolnăvit" ("Flaut ipohondru"). Boala se încearcă să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
piesa simplității și profunzimii tulburate de misteriosul ecou al tăcerii". Iar în Noaptea furtunoasă propune un unghi nou de atac: o stare de somnambulism: Piesa este oribila tragedie a mistificării. Adunate într-o cameră de mahala, invadată pentru totdeauna de noroiul ce se revarsă din maidanul lui Bursuc, aceste ființe se devorează într-o ciclică disperare inconștientă. Nu întîmplător, acțiunea se desfășoară noaptea. O noapte ploioasă, de septembrie, cînd totul miroase a mucegai, a stătut, cînd umezeala a uniformizat culorile, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
printre care se numărau Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc, George Constantin, Tamara Buciuceanu, Mircea Albulesc, Luminița Gheorghiu, să filmez sub bagheta lui în Înghițitorul de săbii. Datorită fervoarei cu care filma nu mai simțeam frigul, ploaia, nu ne mai păsa de noroiul până la genunchi. Aveam convingerea că fie trecere prin cadru e o nervură esențială a filmului. Îmi pare nespus de rău că nu ne-am întâlnit mai mult în teatru, nu-mi vine să cred... anii au trecut așa de repede
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ce încearcă să spere acolo unde nu mai este nimic de sperat, într-un univers gol, pustiit, vidat de sentimente. Se vorbește puțin, se trăiește prin imagine și sens. Eroii nu trăiesc, ei sunt purtați de viață [...] Cu tălpile în noroi, pentru ei desprinderea rămâne pe un soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se află, niciodată, decât obiectele ce pot "vorbi", capabile să intre într-o horă a semnificațiilor, lădița cu bani a hangiului și lada cu odoare și monede a preotului, o ulcică cu vin, un șirag de mărgele, recuperate apoi din noroi, un sac cu mălai sfâșiat de săracii disperați etc. Și, tot de aici alungarea muzicii din acest film, ca dintr-o lume care își ajunge sie însăși, care are propriile ei semne de recunoaștere: tropăitul calului, deslușit de departe de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
într-un pahar cu apă, la farandola spumoasă, elegantă, la cadrilul înțepat și cu fasoane, ci urmărim o cumplită întâmplare din mahala, unde oamenii se zbat în măruntaiele politicii, în fustele și în furourile clevetirilor și bârfelor de gang, în noroiul și în maldărul de resturi de ziare aruncate în scenă ziare care seamănă unul cu altul până la exasperare. Totul devine în această lume de margine, cu pretenții de "onorabilitate", cu lustru de centiron și mundir cu epoleți, în această lume
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
rafinamentul gamei cromatice, prin încadraturile ei clasice. Adecvată prin încrâncenarea conținută care rezultă din desenul liniilor și din alternanța culorilor și care rimează perfect cu tensiunea și cu duritatea acestui film, aflat permanent la limita suportabilității. Funcționată prin concretețea detaliilor (noroiul clisos, apa tulbure, pereții coșcoviți, câmpul băltit etc.) care punctează dezolarea unui univers unde oamenii adevărați sunt niște epave, iar neoamenii sunt cei mai vitali. Șocantă prin alternanța luminii difuze și obosite din exterioare cu lumina concentrată și agresivă din
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai merge cu școala, cît o aștepta pe mama lui Alin să se aranjeze în oglinda din baie. Devenise nerăbdător și nervos. În sfîrșit au plecat. Vremea nu era prea bună, turna cu găleata și or să se umple de noroi pe haine. Dar era o obligație, iar băieții n-ar fi vrut ca ei să rateze o astfel de obligație și să-i aibă pe cap. Apoi copiii au mîncat. Cum Alin n-a vrut să mănînce, într-o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]