6,900 matches
-
lui. Îl privesc nedumeriți. Din scorburile lor ies melci. Privind prin ochelarii fumurii, medicul ignoră aceste zgomote menite să-l abată de la gândurile lui. Piciorul merge Înainte cu urechile ciulite, ridicând cracul pantalonilor În dreptul fiecărei porți, al fiecărui grilaj nou. Ochelarii lui Noimann nu pierd din vedere nici ceea ce petrece jos, nici ceea ce se Întîmplă deasupra sa. La geamuri și balcoane apar oameni-urechi și oameni-pleoape. Cu ce ochi Îl privesc, Dumnezeule! Cu ce a greșit Noimann În fața lor? Strada e Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe stradă. Costumul său are și el rigiditatea sticlei. Tot ce-a mai rămas e eticheta. Coniac Alexandrion. Bergenbeer. Tuborg. Dopul a sărit, spuma s-a revărstat În stradă... „Lilith, Lilith!” Ochelarii fumurii maschează cearcănele. Și ochii aflați Încă În derivă, care ar vrea să se ascundă undeva În fundul capului. Curaj, hai, priviți Încă o dată În jur. În prag, stau oameni-mâini și oameni-degete, cu fața suptă și privirea dusă. Șușotesc. Fumează. Suflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
jumătate Înecată Într-o farfurioară de lapte... Unde pot găsi liniște, unde pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj sumbru. Omul-picior grăbește pasul. Ochelarii lui Noimann Îl urmează Îndeaproape. „Chiar dacă voi fi singur, nu-mi pasă că voi fi singur”, Își spune medicul... Și apoi tot el strigă: „Lilith, Lilith!” Abstracțiunile, cifrele, notele muzicale, pionii, caii, nebunii și turnurile merg În urma lui. Se târăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aceea țevile erau păstrate În continuare acolo, lăsate pradă ruginii. Unul dintre ceilalți doi ocupanți ai compartimentului citi cu voce tare inscripția și spune: Hm! Popescu Îl recunoscu după voce, fără să Întoarcă ochii spre el: era cel gras, cu ochelari, cel căruia Însoțitorul său i se adresase tot timpul cu tovarășe director. Băiatul așteptă cu răbdare ca celălalt să găsească și În acest gest atât de simplu al directorului un pretext pentru a Începe o nouă povestire. Până atunci Subalternul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Întrebă Zare - o paști În curtea uzinei? Nea Vlad Începe o poveste complicată cu directorul uzinei care și-a luat o nevastă mult mai tânără decât el, una care lucrează la televiziune, „poate ați văzut-o, e una așa, cu ochelari și cu părul negru, face anchete cu copii fugiți dup’acasă. Și că asta a născut, dar nu vrea să alăpteze. Ori n-are lapte, ori nu vrea să-i cadă pieptul până la buric. Așa că directorul, care-i și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
agrafă. Câteva șuvițe din față căzură și le dădu după ureche. Se asigură că părul ieșea din agrafă În modul acela cool, neglijent la care aspiram și eu să ajung, dar nu reușeam niciodată, apoi Își Înfipse o pereche de ochelari de soare de plastic pe cap, ca să fixeze ansamblul. Am observat, după litera G argintie, că erau Gucci. Era șic fără să facă vreun efort și am avut impresia că m-aș fi putut uita la ea o veșnicie. Elisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
păsa, dar m-am gândit că fac ce trebuie. Nu „cine“, „ce“! aproape a urlat ea În șoaptă. Încă nu-și dezlipise privirea de la femeie. —Ce? am Întrebat eu, tot nelămurită. Cum adică „ce“? Glumești? Nu vezi? Ai nevoie de ochelari? Am crezut că face mișto de mine, dar a căutat În geanta ei supradimensionată și a scos o pereche de lentile cu rame de sârmă. Uite, ia-i pe ăștia și uită-te la chestia asta. Am continuat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cadouri. Au sticle de Grey Goose pentru avioane, rujuri și farduri de pleoape MAC, un exemplar din numărul de săptămâna asta din US Weekly, un bon de reducere de treizeci la sută la Barney’s Co-op și o pereche de ochelari de soare Kate Spade. — Nici n-am știut că Kate Spade fabrică ochelari de soare, spuse Kelly, care aproape terminase al doilea litru de Cola dietetică. —Nici eu nu știam. Cred că de-aia a și vrut să-i includă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
MAC, un exemplar din numărul de săptămâna asta din US Weekly, un bon de reducere de treizeci la sută la Barney’s Co-op și o pereche de ochelari de soare Kate Spade. — Nici n-am știut că Kate Spade fabrică ochelari de soare, spuse Kelly, care aproape terminase al doilea litru de Cola dietetică. —Nici eu nu știam. Cred că de-aia a și vrut să-i includă În punga de cadouri. În timp ce ea sorbea de zor, m-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
se vor extinde, rând pe rând, în toate centrele studențești din țară. Am fost îmbarcat din Pitești via Jilava. Era pe la jumătatea lunii iunie 1951. Nu mai am lanțuri la picioare, nu mai am cătușe la mâini, nu mai am ochelari orbi pe frunte. Cobor din duba C.F.R. Privesc, mai întâi, la cer apoi înspre Galata. Prin umbra deasă a pomilor zăresc mănăstirea transformată, nu de comuniști, ci de oameni de bine, de așa-zișii creștini în temniță; comuniștii, și mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și în zilele noastre. Cortegiul de suferință nu s-a încheiat. Țara e tot temniță flămândă, românul și creștinul din noi a murit, izvorul creator s-a stins. Aceasta este adevărata situație, oricât am vrea noi să o acoperim cu ochelari fumurii. Dar mulțimea nu realizează cunoașterea acestei stări deplorabile în care ne zbatem, stare care pentru legionari nu-i o taină. Crimele împotriva legionarilor s-au ridicat la cifre apocaliptice. Când valurile morții vor zgudui iarăși văzduhul și pământul, pe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Domnule, mie nu trebuie să-mi spui de multe ori. Nuuu! Eu pricep. Pricep greu, da’... și uit repede”. ― Dacă Aizic era așa, atunci nu mai avea han și crâșmă la vremurile aiestea - a răspuns hangiul, iscodindu-i din dosul ochelarilor. Da’ uite cum mă întind eu la vorbă și clienții mei fac zâmbri - s-a dojenit hangiul, luând-o din loc cu zgomotul încălțărilor scorojite târâte după el... După ce a adus cele cerute, s-a așezat în spatele tejghelei. Se vedea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cămașă și îi arătă pozele. — Ți se pare cunoscut? Mijindu-și ochii, omul zise: — Tipu’ ăsta e mai bătrân acum, nu? Poate și cu altă freză? — Astea-s făcute cu șase ani în urmă. L-ai văzut? Barmanul își scoase ochelarii din buzunar, îi puse pe ochi și ținu pozele în brațul întins. — Dă cu botul pe undeva pe-aici? Danny nu înțelese întrebarea - poate era o expresie sexuală pe care n-o deslușea. — Explică-mi ce-ai spus. — Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Nopții. Câinii ăștia au câștigat împreună șaisprezece lupte. Record absolut în Southern California pentru crescătoria unui singur om. Danny se întoarse cu fața spre voce. Un bărbat foarte gras, în salopetă, stătea la stânga lui, în fața intrării într-o cabană. Purta ochelari cu lentile groase și, probabil, nu vedea foarte bine. Danny desprinse insigna și o băgă în buzunar, gândindu-se că omul era vorbăreț și îl putea îmbrobodi făcând pe omul de la asigurări. — Am putea vorbi un pic despre câinii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spălau vopseaua de pe față. Îi aruncară lui Danny niște priviri plictisite. El văzu o ușă cu inscripția RESCRIERI, se îndreptă într-acolo și bătu. O voce strigă: — E deschis! Danny intră. Un tânăr înalt și suplu, în costum și cu ochelari cu ramă de baga, îndesa niște hârtii într-o geantă. Tânărul spuse: — Ești tipul care îl înlocuiește pe Duane? N-a mai dat nici un semn de trei zile, iar regizorul are nevoie rapid de niște retușuri la dialoguri. Danny nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
semn de trei zile, iar regizorul are nevoie rapid de niște retușuri la dialoguri. Danny nu pierdu vremea. — Duane e mort. Ca și amicul lui, George Wiltsie. Asasinați. Tânărului îi scăpă geanta. Mâinile începură să-i tremure în timp ce își aranja ochelarii. — Aa-aa-asasinați? — Exact. — Și tu e-e-ești polițist? — Detectiv la comitat. Îl știai bine pe Lindenaur? Tânărul își luă geanta și se prăbuși pe un scaun. — N-nu, nu bine. Doar aici, la serviciu, superficial. — Te vedeai cu el în afara studioului? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mulțumiri din partea mea. — Spune-i Dudley și mulțumește-i personal. Acum sunteți parteneri în chestia aia cu comuniștii. Uite-i și pe ceilalți. Danny se uită. Gene Niles venea înspre el, la o distanță vădită de un tip înalt, cu ochelari cu rame de sârmă, de parcă toți tipii de la comitat erau purtătorii unor boli incurabile. Se așeză pe primul rând de scaune și își scoase carnețelul și pixul - fără vreun alt gest, fără vreun respect față de rangul celorlalți. Tipul cel înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
care lovea cu degetele în clapele unei străvechi mașini de scris Underwood. Mal îl văzu cum își ridică privirea și înțelese din ochii lui că individul nu era ușor de convins. Dudley se legitimă. — Domnul Leonard Rolff? Omul își puse ochelarii și examină legitimația. — Da. Sunteți polițiști? — Suntem de la biroul Procuraturii Districtuale. Da, sunteți polițiști, adică opuși avocaților. Numele și gradul dumneavoastră? Mal se gândi la luările lor de poziție din ziare, dar știu că n-are de ales. — Sunt locotenentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
așeză. Dudley plusă: — Da sau nu, domnule Rolff. Aștept un răspuns. Venele pulsau pe tot chipul lui Leonard Rolff. Da, spuse el. Dudley zise: — Excelent. Mal notă la începutul unei pagini noi L. Rolff, 8.01.1950. Anchetatul își aranjă ochelarii. — Cu depoziție în tribunal? Mal preluă replica: — Mai degrabă cu depoziție scrisă. Vom începe cu... Vocea lui Dudley se aprinse pentru prima oară: — Lasă-mi mie acest martor, consiliere. Nu te superi, nu? Mal scutură din cap și întoarse scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
apoi niciunde. Portrete. Donna Patrice Cantrell era frumoasă, dar dură. O versiune puțin atenuată a tatălui ei, care era în stare să bea și gaz. Jukey Rosensweig era un tip mare și gras, cu ochi bulbucați din pricina tiroidei și cu ochelari cu lentile groase. Bill Wilhite era frumușel ca o cadră. Personajele secundare fotografiate de agenții FBI nu erau decât niște chipuri atașate la niște trupuri cu etichete: nume, date și convingeri notate pe dosul fotografiilor, ca să-i furnizeze cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pichet. Concordau: AUFT continua să tragă de timp, membrii Teamsters voiau să treacă la cafteală, singurele noutăți fiind un microbuz suspect parcat pe Gower și un tip cu un aparat de filmat în spatele lui. Omul era genul de tocilar, purta ochelari rotunzi, gen Troțki, și fusese văzut discutând cu Norm Kostenz, liderul pichetului AUFT. Concluzia: AUFT doreau ca Teamsters să treacă la atac, pentru a-i putea surprinde pe peliculă. Odată treaba mai delicată încheiată, Buzz îl ascultă pe Mickey urlând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
trecă torilor, timbrul sprințar-elegant al francezei vorbite în jur ne însuflețea auzul. Am sunat la interfon și am așteptat câteva minute cu bagajele în stradă. Deodată, poarta cu grilaj de fier s-a deschis. O doamnă înaltă, subțire, cu 13 ochelari fumurii de vedetă, ne-a întâmpinat râzând. S-au făcut prezentările. — Credeam că ești brunetă, s-a dezamăgit Ioana. Dar, în fine, hai, intrați. Ne-a condus într-un hol somptuos, cu oglinzi cât pe reții. Nu-mi puteam lua
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
întâlnesc, nu mă mai intere sează. A doua zi, la un vernisaj, era și el acolo. Cum nu-l cunoșteam deloc, am întrebat pe o doamnă cum arată și ea mi-a spus: „E îmbrăcat în bleu marin și are ochelari.“ 90 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE Am căutat prin toată lumea, am dat peste un domn, l-am întrebat: „Dumneavoastră sunteți Cutare?“ „Eu sunt.“ „Bună ziua, domnule. Eu sunt doamna cu care ați vorbit ieri.“ „Aha? Dumneavoastră sunteți?“ De aici, mare
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
doua și a treia, pentru că voiau să-și dea seama toți de interpretarea noastră și să ne facă eventuale oobservații. ― Alta acum! comentam noi, nu fără puțină emoție. Ce le-a venit să ne ducă-n Cancelarie? Atâția balauri cu ochelari la un loc, mamă, mamă... să nu ne-ncurcăm cumva! ― Lasă, mă, pe de o parte e mai bine, că ne mai obișnuim cu alt public decât cu colegii noștri! spuse Stroe. La serbare ce-o să facem? ― Așa o fi
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mâncările moldovenești, cu smântânică, ale Linei, bucătăreasă minunată. Profesorul plin de condescendență punea chestiuni de fizică și chimie celor doi internați, care nu știau nimic. Lina se roșea la fiecare întrebare, gata să le sufle și Rim îi privea prin ochelari, indulgent și disprețuitor: Nimeni din neamul vostru nu a învățat carte, afară de tine!" declar... Lina se roșea încă o dată, ca și cum conversația ar fi fost foarte spinoasă. Acea femeie simplă, buna Lina, avea enigmele ei: probabil manii inofensive dar temeinice. Cum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]