142,832 matches
-
de bucurie sub bolta cerului pur. XXVIII. De la Ana la Caiafa Pe măsură ce otrava ori aghiasma își face efectul cel bun îți spun fără vlagă sau cu ardoare cucernică: te-am trimis de la Ana la Caiafa cu ranchiună, cu lacrimi în ochi, în adâncul pământului, cu totul. XXX. Metehnele bîtrâneții Mironosiță multiubită ai jucat un rol prăpădit povestind baliverne despre dragostea mea foarte rară în toiul nopții; n-ai ce să-i faci este simplu ca bună ziua, ca foamea lupului, cum se
Poezii by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/9701_a_11026]
-
în gură și pleoape cusute eram vrednice viespi uterine cu prapuri de cuceritori înnăscuți și banderole de pirați în jurul șoldurilor drămuind presupusa fericire între microsecunde se stabilise un timp fără timp ale cărui traseuri treceau egal prin povești și prin ochii de carne ai povestitorilor creând iluzia mai bună decât televiziunea că aveau un spațiu privat îi zise te-aș trage din apă de păr și te-aș usca la focul partizanilor din stână dac-ai fi un blues cald și
Ospățul alchimic by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/9745_a_11070]
-
dac-ai fi un blues cald și aromitor cu care să îmi blochez timpanul ți-aș spune să mâncăm împreună o casă de păpuși din ciocolată cu chilli precum hansel și gretel căzuți cuminte în hăul vrăjitoarei cu un singur ochi firește tu știi că o fabrică de chibrituri poate oricând exploda în noi pe timp de două săptămâni o să ne sincronizăm ceasurile la ora opt fix a propus el și o să șoptim versurile cele mai incitante unei curgeri de apă
Ospățul alchimic by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/9745_a_11070]
-
un pacient revenind în viață o clipă să se uite încă o dată-n oglinda tuciurie și plutitoare precum zmeiele de hârtie creponată ceva neștiut o zonă ultravie zvâcnea în burtă ca un pui de cangur cât despre bărbatul-pescar își ținea ochii în mâini și gura în frunte amen. Notă: Acest poem este un fel de prefață la amplul poem experimental intitulat submarinul iertat, care va fi publicat de cei doi autori la Editura Brumar, anul acesta, într-o ediție de lux
Ospățul alchimic by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/9745_a_11070]
-
Ion Lazu Cît am plîns pînă la urmă Într-o viață plină ochi de dureri? Un pumn de lacrimi - să le termini din trei sorbituri... Nici măcar n-au ajuns pe pămînt Să le înghită țărîna să ajungă la rădăcina unui fir de iarbă - s-au uscat pe obraji Ori pe reverul cămășii Le-
Poezie by Ion Lazu () [Corola-journal/Imaginative/9722_a_11047]
-
s-a condensat acolo din sufletul tău neîmpăcat cu sine? Vin valuri spre mine parcă-ntr-adins Dar nu le iau în seamă Fierbe spuma-n pietrișul sărat dar n-o aud sfîrîind Explodează soarele pe-o cărare spre linia ferată, dar ochii mei sunt orbi mai demult Scoici putrezite, iod, aerosoli - nu-mi spun nimic nimic De data asta, slavă Domnului, nu am de scris nici un poem Îl scrie marea la nesfîrșit Nisipul, pietrișul fin prefirîndu-se Scoicile... o pîslă de alge Zegras
Poezie by Ion Lazu () [Corola-journal/Imaginative/9722_a_11047]
-
bine știut: Cristiaaan! Vedea penultimul sunet vibrând și multiplicându-se și se simțea legat instantaneu de umbra altui timp. Cele 8 impulsuri sonore, coborâte din neant, erau parte din numele lui și picături de viață, materializate atât de firav sub ochii săi între fotoliu și televizor. Se uită fulgerător spre nevastă-sa și înțelese imediat că și ea asista la același spectacol, năucită și înfiorată de sunetele subțiri care păreau că dansează pe covorul pufos. Zgomotul se sfârșise, dar cele 8
Cristian by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/9686_a_11011]
-
Cînd cerul și pămîntul grăiau în tăcerea Ta ca o livadă în floare, în cuvintele Tale din sînge și din carne. Cînd aerul ce-l respirai cuprindea plinătatea iubirii lor pentru Tine, cînd și-au lăsat casele și marea și ochii cei dragi urmîndu-Te. Ca o pădure de nepătruns, ca un zid de cetate sau o apă de netrecut erau hainele lor în jurul Tău pe spatele ascultător al asinei ce te purta printre ramurile de finic ce aveau să se preschimbe
Poezii by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/9768_a_11093]
-
știe ori să înțeleagă ce li se întâmplă! Sunt convinși că, dacă nu mâine, atunci poimâine vor reveni acasă, că boala va da înapoi, că... Oare, într-adevăr, nu văd, nu înțeleg ceea ce se poate atât de ușor citi în ochii fiicei lor, pe fețele surorilor, ale medicilor?! Oare iluzia, minciuna pot fi mai puternice decât inteligența, rațiunea, logica; ba chiar mai tari decât cele cinci simțuri, decât suferința și durerea?! Nu cumva în spatele acestui mister se află Frica? Ieșind din
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
dorința de a pleca mai repede de aici. De unde această suspiciune, această insidioasă teamă? Și, deodată, realizez că, după 30 de ani de viață trăită "afară", am rămas, totuși, "înăuntru". Disperarea Cum să stășânești disperarea? Prins de ea, ca în ochiul unui ciclon, în această circulară, răsucită angoasă a sfârșitului fără glorie, moarte subită înainte de termen, terminus absurd, înainte de minimul bilanț, înainte de cea mai neînsemnată reușită = disperare absolută. Ce poate fi mai crud, mai brutal, mai inuman? Și atunci? ...Răsfoiesc, citesc
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
șoferul și schimbul său, tată și fiu. Microbuzul așteaptă afară, plin cu "căpșunari" veniți din Portugalia, după ultima recoltă. Când Carol află că cei doi sunt reșițeni, începe să pună întrebări, evocă amintiri, persoane, nume, fața i s-a luminat, ochii-i strălucesc, e fericit. într-un târziu, mă uit la ceas. O dată, de două ori, de trei ori. Dar Carol, neamțul nostru bănățean, devenit bavarez fără voie, povestește de una, întreabă de alta, cu voluptatea regăsită a șuetei, și nu
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
numai un joc, sper că nu vă este frică. - E ridicol. Nu am nimic de dat și de luat! - Vă arăt ceva! Nu știu când își deschisese geanta de umăr și scosese de acolo o carte punându-mi-o sub ochi. Era cartea lui Isaac Deutscher despre Troțki, Profetul înarmat publicată la editura soțului meu. Eram neliniștită - nu citisem cartea, numai autobiografia lui Troțki, Viața mea, apreciind talentul de scriitor al autorului. Dar nu credeam deloc că Troțki era "Messia", în
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
decât pietrele care au format un zid al plângerii precum cel din Jerusalim - piatra din România, dăruită de poetul Dan Bocaniciu, une pierre percée, pentru a privi stelele - piatra găsită de mine la Gotland, capul zeului Odin cu un singur ochi dar cu obrajii încă roșii și cu un surâs mistic, și încă o pierre percée dăruită de o necunoscută din public, după citirea poemelor la Visby. Și pietrele italiene, "perechea megalitică", dăruite de Beppe Bonelli și în fine, pietrele din
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
ne credem Stele. Marele Nimic Aseară, - a venit la mine Marele Nimic, - Să bea cafea din Sfântul meu Ibric; Unde-mi sunt anii, - Unde s-au dus?... în poezie, - de teamă m-am ascuns... Vă privesc de dincolo de moarte, - în loc de ochi, - am două Stele sparte.
Poezie by Nicolae Sinești () [Corola-journal/Imaginative/9821_a_11146]
-
sînt liber, își spuse, Atins brusc de fîlfîitul unei aripi interioare Cu care începu să lopăteze prin cerul de sub frunte Ca și cum și omul s-a născut pe lumea asta Ca să zboare. încercă să iasă în lume din sine prin orbita ochiului stîng (fîl ! fîl !) Dar nu reuși să strecoare afară decît o mînă - Ce bine e, totuși, să poți justifica neputința Prin îngustimea cerului care nu te lasă să ieși din lumea asta Să atingi nesfîrșirea! Prin ochiul drept, își spuse
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
sine prin orbita ochiului stîng (fîl ! fîl !) Dar nu reuși să strecoare afară decît o mînă - Ce bine e, totuși, să poți justifica neputința Prin îngustimea cerului care nu te lasă să ieși din lumea asta Să atingi nesfîrșirea! Prin ochiul drept, își spuse, Nu pot ieși Pe acolo moartea va ieși într-o zi Ca lacrima. Și într-adevăr Afară se strecură doar o lacrimă Care se zdrobi de pleoapele strînse Ca un pumn. Ah, ce piele groasă au pleoapele
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
Și într-adevăr Afară se strecură doar o lacrimă Care se zdrobi de pleoapele strînse Ca un pumn. Ah, ce piele groasă au pleoapele, Ca pielea de bou care trage în jug, Cît de mult s-au bătucit pleoapele apărînd ochiul de frumusețea toxică a lumii...! Pe unde să ieși din tine? Cum să Iasă omul din sine? Prin gură? Pe acolo iese doar otrava pe care o secretă Continuu inima și plămînul, Ficatul, fierea, pancreasul. Pe acolo ies vorbele Căci
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
și Victoria and Albert Museum, la Londra, în fine, Rijks-Museum și Stedelijk-Museum, la Amsterdam, ca și la Muzeul din Anvers, al cărui nume nu-l mai știu, etc., nu-mi mai spunea mare lucru. Pentru că atunci când o întâlneam aveam în fața ochilor madona, întruchipând, fără doar și poate, idealurile tuturor pictorilor renașterii și tuturor fotografilor contemporani. Mai ales că ea avea în plus calitatea unică - nerecunoscută încă așa cum s-ar fi cuvenit până în acea clipă și necântată suficient până în acea clipă - de
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
jur, nu mai era. Nevăzută. Neauzită. Topită. Evaporată. Ca și cum nici n-ar fi fost. Nici nu mai știu dacă chiar a fost. Dacă n-a fost decât un vis pe care l-am visat. Și nu pot zice că cu ochii cu adevărat deschiși. Avusesem ochii deschiși?... N-avusesem ochii deschiși! În nici un caz. Nici înainte și nici atunci chiar pe de-a întregul. -Dacă am încercat să mă consolez?... Bineînțeles c-am încercat să mă consolez. Nu se poate zice
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
Neauzită. Topită. Evaporată. Ca și cum nici n-ar fi fost. Nici nu mai știu dacă chiar a fost. Dacă n-a fost decât un vis pe care l-am visat. Și nu pot zice că cu ochii cu adevărat deschiși. Avusesem ochii deschiși?... N-avusesem ochii deschiși! În nici un caz. Nici înainte și nici atunci chiar pe de-a întregul. -Dacă am încercat să mă consolez?... Bineînțeles c-am încercat să mă consolez. Nu se poate zice că nu. O-ho, cum
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
nici n-ar fi fost. Nici nu mai știu dacă chiar a fost. Dacă n-a fost decât un vis pe care l-am visat. Și nu pot zice că cu ochii cu adevărat deschiși. Avusesem ochii deschiși?... N-avusesem ochii deschiși! În nici un caz. Nici înainte și nici atunci chiar pe de-a întregul. -Dacă am încercat să mă consolez?... Bineînțeles c-am încercat să mă consolez. Nu se poate zice că nu. O-ho, cum am mai încercat să
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
ști vreodată Dacă suntem aproape, Până când nu ar trece Prin noi același înger. Pe cale Eu știu fără să știu Cum pot ajunge Până la tine, însă dorul Mă-aruncă-n hău, Mă nimicește. Suntem și nu suntem Mai împreună Ca niciodată azi, Dar ochii singuri Te caută în van, Dând roată lumii... De ce când îmi vorbești, Trecând prin gânduri, Ca boarea mării, eu încă mă tângui Că nu aud lumina Vocii tale? Dacă m-ai îmblânzi, Poate aș smulge Din giulgiu amintirea Și mi-
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
e prezentul O undă de fantasme. Ajung pe foaia-ntinsă La strada care suie Spre casa cu grădină, Unde foșnesc castanii, Și intru ca o rază Pe poarta dispărută. Aceleași crengi fac valuri Pe mările de aer, Și văd în ochii tatei Corabia care pleacă Spre alte orizonturi. Alter-ego Virginiei Woolf Ar fi oare posibil Să ne-ntâlnim în scris, Când deschizându-mi cartea, Ca pe-o fereastră-n noapte, Să-mi iei sufletu-n mâini? Cuvintele pe pagini Te-ar
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
o fereastră Prin care lumina doar vântul. Duet de toamnî Mai stai puțin... E-abia septembrie Strâns frunzele se țin de ramuri Și nici un cârd nu taie cerul. Dorul de ducă e un înger Care vestește veștejirea, îmi spui cu ochii în departe. Dar eu mi-aduc aminte timpul Când ne eram văzduh și mare, Când scăpăram prin bezna lumii, Mai iuți ca viața și ca moartea. Unde-s balaurii iubirii Care vegheau să nu se stingă înfricoșata glorie, nimbul? Acuma
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
la liceul militar. Corneliu, hipersensibil și cu o minte sclipitoare, ura regimul cazon. La început, stătea noaptea treaz, întins în pat, în dormitorul comun, cu cincizeci de adolescenți tembeli în jur, care dormeau buștean, iar el nu reușea să închidă ochii, murmura versuri de Blaga și plângea disperat, neputându-se împăca în niciun fel cu soarta. Apoi l-au recrutat. A început seria de compromisuri fără întoarcere. Și a început să se schimbe. Avea avantaje, fiindcă era cu serviciile și, în
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]