6,523 matches
-
Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă Tori. S-au dus la rudele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
invita pacientul să ia loc. Dominic rămase în picioare lângă ușă, veșnicia unui sfert de oră. Îi trecu cheful de pălăvrăgeală, de ceartă, de orice. Era gata să plece, când apăru Marga. Vesel, rotund, fluturând, agitat, poalele halatului. O față palidă, însă, umbrită de barba rară, care prelungea favoriții, ca un fel de bandaj negru al fălcilor. Intrase furtunos, nu vedea pe nimeni. Se așeză, apucă ceașca, sorbi, o puse la loc. — Vezi că te așteaptă cineva, mormăi tenorul, din spatele ziarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
face plimbarea prin oraș și ne vizitează și pe noi, să-și joace numărul. Te apuci să-i explici de dosare și secretariat?... Asistenta Ortansa Teodosiu ieșise, în ușă apăruse deja următoarea concurentă, Costache Viorica. Ochi mari, față prelungă, tânără, palidă, păr albit la tâmple. Ați contestat gradul trei. Diagnosticul nu permite însă alt grad. Ce lucrați? — Desenatoare. — Nu e cea mai grea muncă. — Obosesc repede, nu mă pot concentra. — Analizele nu arată nici o schimbare față de internarea precedentă. — Eu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită de spatele său. A durat mult puțin, greu de spus. Era palid ca un mort și a tot așteptat așa, încremenit, până s-a convins că nu mai era nimeni alături. În cameră nu se afla decât el, Tolea, îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc, al filozofului. Fular de mătase albastră la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se întoarce spre Ianuli, care, și el, tot pe Irina o privea. Mâinile sale lungi și subțiri se mișcă nefiresc înainte înapoi, în jurul genunchilor strânși în burlanele strâmte ale pantalonilor ieftini și ponosiți. Se privesc scurt și complice, Irina e palidă, ochii ard, parcă, de febră. — Dar încheierea? reia tenorul, excitat. „Însă nu rămânea deloc. Hedonismul și Arta Alexandriei aveau în el un copil devotat...“ Final magnific. Ca o neputință, nu-i așa? Mare poet, singuraticul acela. Bătrân și bolnav, exilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă, abundentă. O gură hămesită, în care limba și dinții cresc și cresc. Se încordează, se scutură, reintră în încăpere. Mâna mică tremură, cu țigara ieftină și puturoasă între degetele palide, sidefii. Încearcă să vorbească, repede repede, șoptit, bâlbâit. Vorbele ar fi o salvare, dacă reușește să articuleze cuvintele, totul se va liniști, liniști. Resturi din frazele auzite, cine cine vorbise oare... vine oclipă pentru Da sau Nu. Tace kir Ianuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
săptămânii. Atunci o să poți să vorbești cu ea. — Nu, David, a spus tare nepoata mea, coborând treptele. Mă simt foarte bine. Purta o pereche de jeanși negri, vechi, și un tricou gros, gri; într-adevăr, părea obosită, deloc în formă. Palidă și slabă, cu cearcăne întunecate sub ochi, trebuia să se țină de balustradă ca să coboare, îndreptându-se încet spre mine, dar, în ciuda efectelor febrei și gripei, zâmbea, zâmbea cu zâmbetul acela larg, luminos al Zâmbăreței care fusese cu atâția ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe șosea pe jos. Probabil a deschis ochii la zece minute după ce am plecat și bineînțeles că a pornit după mine cu mașina. Ce fiasco. Nici măcar nenorocitul de mesaj nu l-am putut termina... Acum știi de ce sunt atât de palidă, atât de epuizată. Am stat închisă în camera aia timp de șase luni, unchiule Nat. Încuiată ca un animal în propria mea casă o jumătate de an. M-am uitat la televizor, am citit cărți, am ascultat muzică, dar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
eu simțeam la fel. —L-ai văzut pe căpitanul zborului? mă întrebă în timp ce mă prefac că-mi citesc revista. E destul de tânără, dată cu prea mult fond de ten și ruj roșu. Părul vopsit negru îi încadrează fața puțin cam palidă. Dar înțeleg de ce-ar putea-o considera bărbații atrăgătoare. Nu, recunosc, nu l-am văzut. Și nici nu vreau. Oricum, pentru mine piloții arată toți la fel. Și de ce ar trebui să-mi pese cine pilotează avionul? Singurul bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Doamne. Expresia i se schimbă brusc. Tace și se ascunde repede după o ușă alăturată. O clipă mai târziu, o aud vomitând. OK, ceva nu e În regulă aici. Credeam că dansul e bun pentru sănătate. Apare iar În ușă, palidă și tremurândă, și o fixez Îngrijorată. — Lissy, ești bine ? — Nu pot să fac asta, zice. Pur și simplu nu pot. Pare că a luat o hotărâre fermă. OK, mă duc acasă. Își culege hainele. Spune-le că mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
care a mai vizitat-o o vreme după proces. La început venea numai după-amiezele, pe urmă începuse să se înființeze dimineața, când o știa singură acasă. Înainte de plecare, o găsesc într-o după-amiază pe mama în bucătărie, cu fața mai palidă ca de obicei, și pe el pe un taburet, se vede că vorbeau ceva ce „nu-i pentru copii“. La intrarea mea s-a lăsat brusc o tăcere grea, Arghiropol și-a aruncat din mers pe trupul bondoc haina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ochelari. Pe stradă, preț de vreun minut, parcă a paralizat tot traficul, până au început să se audă dinspre amândouă capetele sirenele poliției. Profesorul își culege cu vârful degetelor cenușa de pe obraz, arătând în dreptul ferestrelor înalte de la stradă o față palidă. Încep să sune și clopotele la biserică, unde se vor duce, pentru Ziua Sfântului Francisc, cu toată familia, nu numai omenească. Romano, pisicul preferat al președintelui care-i adoptat din România și care a împlinit doisprezece ani, are nevoie, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
spartul petrecerii. Am vrut să te prezint tuturor, să ne vadă lumea împreună... Începe să‑mi tremure vocea. A fost... oribil! Toată lumea a crezut că sufăr după mire... — După mire? zice Luke nevenindu‑i să creadă. Te referi la fața palidă egală cu zero barat, pe nume Tom? — Da, la el. Ridic privirea și nu reușesc să‑mi stăpânesc un semichicotit în clipa în care îi zăresc expresia. L‑ai cunoscut, înțeleg? Acum o secundă. Și pe el și pe nesuferita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
testul tău video. E o veste nemaipomenită. Se duce la minibar, își pune un scotch și îl dă pe gât. Apoi își mai pune unul și ia o înghițitură zdravănă în timp ce eu mă uit la el îngrijorată. Îi observ chipul palid și încordat și cearcănele de sub ochi. — Cum merge treaba... e bine? întreb blând. — Merge, îmi răspunde. Asta‑i tot ce pot să‑ți spun. Se duce la fereastră și se uită pe geam, la profilul strălucitor al Manhattan‑ului conturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Da? zice Suze. Păi... OK. Dacă ești sigură că asta vrei. — Asta vreau. Trag aer în piept adânc. Serios. Sunt bine. Tu ce faci? Și eu sunt bine, zice Suze și îmi aruncă iar o privire neliniștită. Bex, ești foarte palidă. Ai mâncat ceva? — Mâncare de avion. Știi cum e. Îmi scot haina cu degete tremurătoare și o atârn în cuier. — A fost... OK zborul? zice Suze. — De vis! spun, cu voioșie forțată. Ne‑au pus ultimul film al lui Billy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
jumătate de oră mai târziu, stau în camera verde, când intră Clare Edwards. E îmbrăcată cu un compleu verde închis care nu o prea avantajează și... o fi imaginația mea de vină, sau cineva i‑a făcut un machial prea palid? O să fie galbenă ca lămâia în lumina reflectoarelor. Chloe, mă gândesc și‑mi ascund cu greu un mic surâs. — A, zice Clare, părând destul de neliniștită când mă vede, bună, Becky. — Bună, Clare, zic. Nu ne‑am văzut de mult. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
un nod în stomac, ca și cum tocmai aș fi căzut de la zece metri. Mă întorc șocată - și e el. E Luke, care se apropie cu pași mari de check‑in. E îmbrăcat la fel de elegant ca întotdeauna, doar că fața îi e palidă și obosită. După cearcănele de sub ochi, arată de parcă a urmat un regim intensiv de nopți albe și cafele. Unde naiba pleci? mă întreabă în timp ce se apropie. Te muți la Washington? — Ce faci aici? îi răspund cu glas tremurător. Nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
surprinsă că m-a găsit. Însă refuz să-l văd. El continuă să se roage de mine, vine în cartier, merge în sus și în jos pe stradă, prin dreptul casei. În cele din urmă, mătușa îl poftește înăuntru. Pare palid, ca și cum tot sângele i s-ar fi scurs din trup. Zice că trebuie să clarifice ceva. Ce rost are? Noi am terminat-o. Nu ne putem schimba. El țipă tare, aproape urlă. Știam eu că n-o să pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
descoperă următoarea scenă. Yenan este teritoriul disponibil pe care să și-l revendice. Înainte de plecare, a scris un articol care a fost publicat în Săptămânalul Artei Spectacolului din Shanghai. Titlul era „O perspectivă asupra vieții noastre”. În articol, critica „arta palidă”, arta care promovează sentimentalismul burghez. Piesele în care femeile sunt lăudate pentru sacrificiul lor. Piesele care îmbrățișează tradiția legării picioarelor. Arta care se face că nu vede situația fatală a țării. A numit-o „artă egoistă”. „Pentru mine, arta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
distruge șansele de a se căsători cu Mao. În timp ce meditează adânc la telegramă, Kang Sheng își vede viitorul răsărind. * Se înstăpânește înserarea. Peștera e plină de fum. Kang Sheng fumează întruna. Lan Ping stă lângă biroul lui, citind telegrama. E palidă la față. Ăsta e un complot, o înscenare, strigă ea. Unde e dovada lor? E invidie. Sunt invidioși pe relația mea cu tovarășul președinte! Se ridică, însă își pierde brusc suflul și se prăbușește din nou pe scaun. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
public. 4 mai. Are loc ședința care se finalizează cu căderea primarului Peng. Nu Mao este gazdă, ci vicepreședintele Liu. Lui Liu nu i se acordă nici o alternativă. Este incapabil să se revolte împotriva lui Mao. La ședință, Liu pare palid. Respiră adânc când ține discursul prin care își denunță prietenul. El citește în numele Biroului Politic. De-abia e în stare să-și susțină cuvântarea. Peng i-a fost un angajat credincios și un suporter fervent al programelor sale. Vicepreședintele Liu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
prilej și mă invită să țin cuvântări la Institutul Armatei Populare de Eliberare. Își arată respectul și considerația. Ye îmi amintește de o moașă din satul meu, care-și pudra pielea cu făină, ca să pară că seamănă cu o orășeancă, palidă la piele. Ye nu-mi povestește niciodată despre trecutul ei. Evită subiectul, atunci când o întreb. Nu e mândră de originea ei. Sunt sigură că e inferioară. Mă bucur că nu vorbește limbi străine și mă bucur că nu-i place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o câmpie goală. Capul pare enorm. Doamna Mao stă la trei picioare distanță de sicriu și dă mâna cu oameni străini, din țară și de peste hotare. Face asta de două ore. I-a înțepenit gâtul și o doare încheietura mâinii. Palidă și nervoasă, are o batistă albă, pe care o folosește când și când ca să-și atingă obrajii. Nici măcar nu poate să verse lacrimi false. Se gândește întruna la ceea ce i-a spus Mao. Vei fi împinsă în sicriul meu, bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Copilăroasă - și cât de bine-ți șade - faci cu îndrăzneală un pas înainte și, dintr-o dată, te afunzi, cauți jocuri și senzații noi, ceea ce nu cutează, doar trăiește. Te văd cum dănțuiești de-a lungul ulițelor, cum îți oglindești râsul palid în zarzări și în pruni, cum pui pete de aramă pe gura pomilor de nuc și, apoi, cum te-nfășori și desfășori în valul frunzelor de plopi. Doamne, ce încântare! Frământările tale dulci și aromate îmi colorează sufletul și-ți
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]