3,408 matches
-
cazul Stăuceni, Stârcea, Petropavlovka, Râșcov, Râbnița, Tighina. La Râbnița se află în constructie într-o fază destul de avansată o biserică foarte frumoasă. În această perioada a reușit să construiască și un Centru Administrativ Social în care a organizat Curia, centrul parohial, precum și o casă pentru oaspeți. Asemenea case s-au construit și în alte localități, desigur în alte proporții, precum la Bălți, Stârcea, Râșcov, Râbnița. Au fost construite sau amenajate case pentru surorile care s-au stabilit pe teritoriul noii dieceze
Anton Coșa () [Corola-website/Science/308964_a_310293]
-
care s-au stabilit pe teritoriul noii dieceze: la Crețoaia, Stăuceni, Chișinău, Bălți, Râbnița, Râșcov, Sloboda. Mons. Anton Coșa s-a implicat și pe plan social, promovând proiecte de asistență. A deschis biroul național Caritas Moldova, care colaborează cu caritas-urile parohiale încercând să sprijine proiectele lor. La Chișinău se află în construcție un centru social pentru bătrâni care va funcționa sub conducerea Surorilor Providenței. În unele parohii funcționează cantine sociale, grădinițe de copii, farmacii și cabinete medicale. Cea mai mare parte
Anton Coșa () [Corola-website/Science/308964_a_310293]
-
această parte a mănăstirii a fost transformată prin lucrări de amploare în palat nobiliar. Din această perioadă se păstrează în interior stucaturi valoroase. Între anii 1739-44 a locuit aici Hedvig Taube, amanta regelui Frederic I. În 1759 a devenit casă parohială în parohia Riddarholmului. Parohia s-a desfințat în 1807 iar clădirea a fost amenajată pentru învățământul gimnazial începând cu anul 1821. În 1854 gimnaziul a fost extins și în clădirea de vest (ridicată în 1746 și extinsă în 1806), amândouă
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
codul LMI: SJ-II-m-B-05016. În satul Bălan mai există două biserici valoroase de lemn: biserica de lemn din Bălan Cricova și biserica de lemn din Mănăstirea Bălan. În vecinătatea bisericii de lemn din Cricova s-a sfințit în 1996 o biserică parohială de zid încăpătoare, care a preluat funcțiunile celorlalte biserici de lemn. Conform inscripției de de-asupra ușii de intrare biserica a fost consacrată în ""Leat" (anul) "1695 msț" (luna) "apri"(lie) "26 dn" (zile)""". Pictura murală interioară și exterioară este
Biserica de lemn din Bălan Josani () [Corola-website/Science/309767_a_311096]
-
era considerată a fi una "mijlocie". Din aceleași documente aflăm detalii despre istoria parohiei din Lozna. Astfel, comunitatea din Lozna a acceptat unirea cu Biserica Romei. încă din anul 1700, registrele matricole începând a fi ținute din anul 1824. Casa parohială, aflată la aproximativ 400 metri față de biserică, în anul 1947, era din lemn și avea trei camere, fiind construită în anul 1840. Parohia a fost vizitată canonic de către episcopul unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, în data de 31 august
Biserica de lemn din Lozna () [Corola-website/Science/309842_a_311171]
-
credincioșii din Valea Loznei trimit o adresă propotopului căruia îi solicită să sfințească biserica în data de 27 Octombrie a aceluiași an, ca urmare a lucrărilor aduse bisericii: un padiment nou și repararea ferestrelor. Cât privește informațiile păstrate în arhiva parohială, acestea sunt relativ puține dar importante pentru a înțelege evoluția acestui edificiu de cult. Începutul anilor '70 aduce, în conformitate cu instrucțiunile Departamentului Cultelor acțiunea de cercetare și catalogare a bunurilor cu valoare istorică și documentară existente la nivelul fiecărei parohii sau
Biserica de lemn din Valea Loznei () [Corola-website/Science/309846_a_311175]
-
cu valoare istorică și documentară existente la nivelul fiecărei parohii sau filii din țară. Inventarele întocmite cu această ocazie erau însoțite de un istoric al bisericii precum și o fotografie a acesteia. Din aceste documente datate în 1974, păstrate în arhiva parohială aflăm că biserica din Valea Loznei a fost edificată în anul 1870 din lemn de ștejar, informație păstrată și în pisania de pe fațada balconului. Inițial biserica a fost acoperită cu șindrilă schimbată în mai multe rânduri. La intrare deasupra ușii
Biserica de lemn din Valea Loznei () [Corola-website/Science/309846_a_311175]
-
s-a aflat în localitatea omonima din județul Sălaj și a fost ridicată pe la mijlocul secolului 18. Ea a funcționat că biserică parohiala până în anul 1858, când a fost ridicată biserică de zid actuala. Biserică de lemn a fost păstrată până în prima jumătate a secolului 20 fiind documentata de cercetătorul Leontin Ghergariu și preotul satului Valeriu Grigore Sima, cei care ne-au lăsat
Biserica de lemn din Peceiu () [Corola-website/Science/309981_a_311310]
-
Grigore Maior, aflat în vizită canonica în comitatele Solnocul de Mijloc, Crasna și Dăbâca. Întreaga comunitate, de 78 de familii, a fost cu această ocazie înscrisă de episcop în cuprinsul Episcopiei unite de Făgăraș-Alba Iulia. Lăcașul a funcționat că biserică parohiala până în anul 1858, când a fost ridicată biserică de zid actuala. Biserică de lemn a fost demolată în prima jumătate a secolului 20. Biserică din Peceiu avea încăperile tradiționale caracteristice unui lăcaș de cult din zonă, cu tinda și biserica
Biserica de lemn din Peceiu () [Corola-website/Science/309981_a_311310]
-
pronaos au fost zifite unele în întregime, iar altele doar în parte. La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul secolului al XX-lea. Resturile rămase sunt furate de săteni și folosite pentru construcția de case sau anexe
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). Satul Tatarbunar a rămas pe teritoriul Rusiei. Cu timpul, localitatea s-a dezvoltat economic. În 1885 s-a deschis școală parohiala cu clase de băieți și clase de fete. În anul 1917, Republica Democratică Moldoveneasca și-a proclamat independența în granițele Basarabiei, incluzând și localitatea Tatarbunar. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, sătul Tatar-Bunar a făcut parte din
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
și de întreținere (Pr. E. Hausotter și Pr. Constantin Hausner). 1984-1985 - se realizează altarul, din marmură (în formă de barcă), "windfang"-ul (intrarea în biserică) și lambriul din prezbiter, în timpul păstoririi Pr. Gonciu Iosif, ajutat de Pr. Petrișor Aurel, vicar parohial. 2010 - biserica este dotată cu un nou sistem de încălzire (Pr. Ștefan Ghența). 2012 - este refăcut acoperișul, în întregime; se schimbă crucea de pe turnul campanilei; se instalează paratrăsnetul etc. (Pr. Ieronim Iacob). 2013 oct. - se realizează icoana, în mozaic, cu
Biserica Sfântul Anton de Padova din Constanța () [Corola-website/Science/309355_a_310684]
-
care se afla în localitatea Chendrea din comuna Bălan, județul Sălaj a fost edificată cel mai probabil înainte de anul 1733, când în conscripția lui Inocențiu Micu-Klein comunitatea din Chendrea era amintită cu aproximativ 150 suflete, biserică și casă parohială. Unele surse bibliografice susțin faptul că vechea biserică de lemn avea hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" în timp ce Șematismul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla pe anul 1947 atribuie bisericii hramul "Buna Vestire". Schița monografică a Sălajului, editată la începutul secolului XX
Biserica de lemn din Chendrea () [Corola-website/Science/310414_a_311743]
-
aflat în aceeași zonă, în urma cărora au fost descoperite fundațiile capelei. În momentul ființării ei, capela se afla în mijlocul orașului, aproape de piața centrală - Piața Sfatului. În vecinătatea ei se regăseau școala (situată în Curtea Johannes Honterus nr. 8) și casa parohială (Curtea Johannes Honterus nr. 2). Lăcașele de cult situate în apropiere erau Biserica Sf. Maria, reconstruită în stil gotic târziu între 1383 și 1477, capelele Corporis Christi, capela Sf. Laurențiu și a Tuturor Sfinților, conventul dominican Sf. Petru și Pavel
Capela Sfânta Ecaterina din Brașov () [Corola-website/Science/310430_a_311759]
-
vechi (1858); casa de cultură (începutul secolului al XIX-lea); casa Grigoriu (aceeași perioadă, aflată în strada Mihai Eminescu); paraclisul caselor Ghica (prima jumătate a secolului al XIX-lea); primăria orașului, denumită Casa Zoltman (începutul secolului al XIX-lea); casa parohială a bisericii „Sfântul Dumitru”; școala tip „Spiru Haret” (începutul secolului al XX-lea); biserica „Sfântul Nicolae” (1848); Muzeul de Istorie Casa Tăutu (secolele al XVII-lea-al XVIII-lea); și o casă de la sfârșitul secolului al XIX-lea aflată în
Hârlău () [Corola-website/Science/297053_a_298382]
-
pentru București și Vechiul Regat, biserica a fost ridicată la rangul de catedrală. Aici a funcționat, până la arestarea sa de către Securitate, la 28 octombrie 1948, episcopul Vasile Aftenie. Tot în noaptea de 28-29 octombrie 1948 a fost scos din casa parohială și arestat Tit Liviu Chinezu, protopopul unit al Bucureștilor. În anul 1948, cu concursul autorităților comuniste, biserica a fost ocupată de o parohie ortodoxă. Cu acea ocazie Vasile Aftenie, episcop vicar greco-catolic pentru Vechiul Regat, a fost scos din biserică
Catedrala Sfântul Vasile din București () [Corola-website/Science/305038_a_306367]
-
și a fost câștigat după 14 ani de procese de parohia greco-catolică. Proprietarul bisericii, Parohia Română Unită cu Roma „Sf. Vasile” din București, a reintrat în posesia bisericii pe 28 decembrie 2006. Preotului ortodox i s-a permis folosirea casei parohiale până în luna februarie 2007. În data de 4 mai 2008, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 2.000 de persoane, în această biserică a fost instalat noul episcop-vicar greco-catolic de București, Mihai Frățilă, lăcașul fiind ridicat la rang
Catedrala Sfântul Vasile din București () [Corola-website/Science/305038_a_306367]
-
60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Înregistrată în 1970 în formula N. Covaci - chitară solo, voce, F. Bordeianu - solist vocal, G. Reininger - pian electric (sau orgă), K. Bela - chitară bas, C. Rotaru - chitară, Dorel Vintilă - baterie, în subsolul sediului parohial din Piața Unirii din Timișoara. Difuzată prima dată în 1990, Piesa a apărut pentru prima oară abia pe discul „Vremuri, anii 60...” (1998). Piesă compusă în anii '60 de Florin Bordeianu și Nicolae Covaci cu un text de Victor Cârcu
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
baterie, S. Tudoran - chitară solo, și a apărut pe discul „Aniversare 35” (1997) sub numele „Balaurul”. Piesă compusă în anii 60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu, cu text scris de Victor Cârcu; Înregistrată în 1970 (ianuarie-februarie) în subsolul sediului parohial din Piața Unirii din Timișoara, în formula N. Covaci - chitară solo, voce, F. Bordeianu - solist vocal, K. Bela - chitară bas, voce, G. Reininger - orgă electrică, D. Vintilă - baterie. Difuzată prima dată în 1990, piesa a apărut pentru prima oară abia
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
apărut pentru prima oară pe discul „Vremuri, anii 60...” (1998). Piesă compusă în anii 60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Autorul textului nu este menționat pe coperta din 1998. A fost înregistrată în iarna anului 1970, în subsolul casei parohiale din Piața Unirii din Timișoara, de N. Covaci - chitară solo, voce, F. Bordeianu - solist vocal, C. Rotaru - chitară acompaniament, voce, K. Bela - chitară bas, voce, D. Vintilă - baterie, G. Reininger - orgă electrică. Apărută prima oară pe discul „Vremuri, anii 60
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
codri și câmpie, Teleneștiul a cunoscut o dezvoltare vădită. În anul 1819 în localitate este ridicată o biserică de lemn. Biserica de piatră cu hramul Sf. Prooroc Ilie a fost construită în anul 1842, de moșierul Gheorghe Feodosiu. Primele școli parohiale în Telenesti și satele din jur apar în a doua jumătate a sec. XIX începutul sec. XX. Prima bibliotecă particulară a fost deschisă în Telenesti la începutul secolului XX. Tot în sec. XIX, începutul sec. XX orașul devine centru comercial
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
numărătoarea anilor pentru localitate. La recensământul din 1817 în Căinari au fost înregistrați 291 capi de familie, 11 văduve și 16 burlaci, clerul, care avea la dispoziție o bisericuță din lemn, construită în 1778, era alcătuit din 5 persoane. Școala Parohială, deschisă pe lângă biserică în 1867, la 1 ianuarie a fost transformată în școală de zemstvă. Recensământul din 1897 la Căinari, ținutul Bender 1167 de suflete. În 1910 Căinarii cuprindeau 298 de case cu o populație de 1.460 de oameni
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
sau hrisov) domnesc, emis de domnul Moldovei Gheorghe Ștefan, întărind lui Onofrei și lonascu Bucșan mai multe cumpărături din satul Durlești. Biserică Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil a fost construită în anul 1783. Din 1861 în Durlesti funcționează o școală parohială bisericească, în 1867 învățau 19 băieți și 3 fețe. În 1872 se deschide o școală populară cu o singură clasă. Potrivit rezultatelor recensământului din 1774 la Durlești, sat care făcea parte din ocolul Bacovăț, erau 43 de case. Toți proprietarii
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
o carieră de piatră, o moară de apă, o școală primară mixtă, un post de jandarmi, o poștă rurală, 3 cîrciumi, un sălaș de țigani. Pe atunci în sat era primar Nicolae Procopie, notar - Ștefan Ionescu, preot - Serghei Pereteatcov. Școala parohială cu o clasă înființata pe lîngă biserică din 1903, iar școala laică cu patru clase fusese deschisă în 1918 în atelierul moșierului Ion Untu. În 1923 instruiau elevii trei pedagogi: Teodor Porucic și Andrei Mușcinschi cu soția Olga. Din 1931
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
special numai în localitățile care depășesc numărul de 500 de locuitori, s-a constatat că în Mereni locuiau 2.939 de locuitori. Merenii se numără printre primele localități rurale în care, în 1836 și 1842, s-au deschis școli bisericești parohiale. Apoi, în 1876, aici s-a deschis și o școală populară de o singură clasă, care pe 23 aprilie 1884 se transformă în școală ministerială. În 1933, din 1.004 copii de vîrstă școlară numai 293 au fost înscriși în
Mereni, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305131_a_306460]