13,371 matches
-
Malpighi și atâția alții, îl atacă, uneori satiric, pe Harvey. Ryolan publicase în 1607 Anatomia și era cunoscut și ca botanist. Harvey nu este speculativ, ci metodic, deductiv. El explică funcțional, atât traseele cât și circulația sanguină mică și mare (periferică). Pentru o mai bună înțelegere folosește metafora pompei musculare cu efect hidraulic, mișcare constantă (contracție musculară) în condiții de normalitate, asigurând sângelui un sens unic de la inimă la plămâni și-n tot corpul, cu întoarcere la inimă. El concluzionează: „Așa
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
mușchiul cardiac, realizează transfuzia sanguină de la animal la animal (1666), cum făcuse și Giovanne Colle da Bellano în 1628, și cum după un an (1667) va face Jean Baptiste Denis, care făcuse studiile la Montpellier. Lower reproduce experimental și edemul periferic din obstrucția venoasă (1669). Londonezul Thomas Willis (1621 - 1675), anatomist, fiziolog și iarto-chimist, terapeut solicitat, cercetează fermentațiile din sânge și alte tulburări sanguine, descoperă zahărul și urina diabeticilor și descrie comparativ diabetul insipid și cel zaharat. Studiază clinic leziuni encefalice
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
spitalul de epileptici și paralitici din Londra. își îmbogățește experiența de profesor, practician și cercetător, situându-se definitiv în Franța, ajunsă patria medicinei moderne. Aprofundează fiziopatologia nervoasă, publicând lucrări despre nervii vasomotori, sistemul vago-simpatic, asupra dinamicii constricțiilor și dilatării vaselor periferice, completându-l pe Cl. Bernard. Se afirmă ca specialist în studiul măduvei coloanei vertebrale, stabilind un sindrom care-i poartă numele (1855). Mai studiază șocul traumatic, probleme ale aparatului respirator și excelează în studiul glandelor cu secreție internă cărora le
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și ejecția de lapte din glanda mamară. Ea a fost purificată și sintetizată ca octopeptid, format din aminoacizi levogiri. În 1904, Frederich Solz (n. 1860), biochimist german, reușește sinteza adrenalinei numită și epinefrină cu acțiune simpaticomimetică cu roluri multiple: vasoconstricție periferică și centrală, bronhodilatație, hiperglicemie, vasodilatație coronariană, creșterea tonusului cardiac, stimularea oxidărilor biologice. Izolarea în serie activă a hormonilor, continuă cu tiroxina (Kendall, 1914), insulina (Nicolae Paulescu, 1921; Banting și Mac Lead — recunoscuți, însă, și cu Premiul Nobel), hormonul de creștere
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
unii dintre cei mai mari neurologi își continuă activitatea în sec. XX. Așa sunt: Jean Marie Charcot (1867 - 1936) elevul neuropatologului Duchenne de Boulogne și cel care aprofundează localizările medulare, scleroza în plăci, afecțiunile cortexului, ale trunchiului cerebral, nervilor, mușchilor periferici, isteriei dar și crizele hepatice, reumatismele cronice (poliartrite, artroze degenerative etc.) devenind una din personalitățile complexe ale medicinei franceze și creierul școlii de la Salpétrière; Pierre Janet (1859 - 1947), fondator al psihologiei clinice care, înainte de Sigmund Freud (1856 - 1939) încearcă să
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
însă obține decât mult mai târziu din cauza pedepselor aspre aplicate de Inchiziție tuturor acelora care, prin descoperirile lor, puneau sub semnul întrebării formulările eronate ale concepției galenice (nervii ca structuri tubulare prin care spiritul animal circulă de la creier spre organele periferice, formarea și distrugerea continuă a sângelui în ficat pe seama sucului nutritiv intestinal etc.). De-abia în secolul al XVI-lea, odată cu trecerea de la studii pe cadavre la experimente pe animale vii, apar date mai precise cu privire la natura și funcțiile plexurilor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și distrugerea continuă a sângelui în ficat pe seama sucului nutritiv intestinal etc.). De-abia în secolul al XVI-lea, odată cu trecerea de la studii pe cadavre la experimente pe animale vii, apar date mai precise cu privire la natura și funcțiile plexurilor nervoase periferice. Introducerea vivisecției a permis lui Miguel Servetto să descopere circulația pulmonară, iar lui W. Harvey să facă prima descriere corectă a circulației sanguine, în cartea Exercitatio de motu cordis et sanguinis (1628). Pe plan anatomic, Vesalius, Willis și alții descriu
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
simpatici, confirmată de cercetările microscopice ale lui Henle (1868) cu privire la inervația periarterială vegetativă. Secționând simpaticul cervical, Cl. Bernard obține creșterea temperaturii capului de partea respectivă ca rezultat al vasodilatației produse. La realizarea reflexelor viscerale participă, după părerea sa, atât ganglionii periferici, cât și măduva spinării. Prin celebra „piqure diabétique” practicată la baza ventriculului al IV-lea, atrage atenția asupra structurilor nervoase centrale implicate în reglarea glicemiei, alături de reacțiile neuroreflexe periferice. Cu această ocazie Cl. Bernard dovedește participarea ficatului la menținerea în
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
produse. La realizarea reflexelor viscerale participă, după părerea sa, atât ganglionii periferici, cât și măduva spinării. Prin celebra „piqure diabétique” practicată la baza ventriculului al IV-lea, atrage atenția asupra structurilor nervoase centrale implicate în reglarea glicemiei, alături de reacțiile neuroreflexe periferice. Cu această ocazie Cl. Bernard dovedește participarea ficatului la menținerea în limite normale ale uneia din principalele constante ale mediului intern, descris de el în 1865. Noțiunea de glandă cu secreție internă, care se degajă din aceste cercetări, a fost
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de formațiuni simpatice în hipotalamus; François-Franck (1887) constată efecte presoare în cazul stimulării centrilor corticali motori, iar Goltz (1892) observă la câinii decorticați creșterea reacțiilor de tip simpatic. În paralel, s-au acumulat suficiente dovezi experimentale în favoarea independenței structurilor vegetative periferice față de centrii coordonatori cerebrospinali. Ligaturile lui Stannius (1852) puneau în evidență rolul ganglionilor intracardiaci în automatismul inimii de broască. Pe de altă parte, cercetările histologice ale lui Meissner (1857) și Auerbach (1864) atrăgeau atenția asupra importanței plexurilor submucos și mienteric
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
sistemului nervos vegetativ față de centrii motilității voluntare, îl etichetează „involuntar” și emite ipoteza unei inervații antagoniste simpatică-parasimpatică. Pentru a afirma mai pregnant această independență, Langley (1898) introduce termenul „autonom”, care n-a rezistat însă criticilor aduse, întrucât activitatea neuronilor vegetativi periferici depinde de conexiunile lor centrale. De la Langley au rămas însă numeroase date de fiziologie și farmacologie vegetativă. El descrie sistemul nervos „autonom” un segment toracolombar de natură simpatică și altul, cervicosacrat, de origine parasimpatică. Folosind nicotină, substanță paralizantă a ganglionilor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
spre deosebire de adrenalină și noradrenalină, care îndeplinesc rol de mediator chimic numai la nivelul terminațiilor simpatice postganglionare, acetilcolina asigură transmiterea influxului nervos atât la capătul filetelor parasimpatice, cât și prin sinapsele ganglionare și neuromusculare. De aici, interesul deosebit acordat acțiunilor muscarinice (periferice) și nicotinice (ganglionare) ale acetilcolinei și clasificarea structurilor vegetative în colinergice și adrenergice (Dale, 1934), după cum folosesc ca substanță mediatoare acetilcolina sau adrenalina și noradrenalina. Descoperirea reflexelor sinocarotidiene de către Hering (1927) a extins, pe de altă parte, noțiunea de reglare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
încadrarea fenomenelor biologice de autoreglare și control în legi sau scheme, formulează cele trei legi fundamentale, care guvernează funcțiile organismului în condiții normale și patologice. Subliniind importanța ripostei compensatoare de natură simpatică sau parasimpatică atât la nivel central cât și periferic, Danielopolu introduce ideea autoreglării prin forțe antagoniste cu mult înainte de a se fi pus bazele teoretice ale ciberneticii, plasându-se astfel printre precursorii concepției biocibernetice. Afinitatea selectivă a mediatorilor chimici pentru anumite organe efectoare se datorește formațiunilor receptoare specifice mediației
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
blocați în mod selectiv cu ajutorul diverselor substanțe simpatolitice. În cazul mediației parasimpatice (colinergice) s-au pus de asemenea în evidență 2 tipuri de receptori, care determină sensul muscarinic sau nicotinic al efectelor acetilcolinei. Extinderea cercetărilor de neurochimie de la structurile vegetative periferice la căile polisinaptice centrale a dus, pe de altă parte, la identificarea acetilcolinei (Benetato și Munteanu, 1940) și catecolaminelor (Vogt, 1954) în hipotalamus, nucleul caudat, mezencefal, bulb etc. Astfel s-a ajuns la noțiunea de mediație chimică centrală de natură
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de activitate ale organismului, făcând din ce în ce mai dificilă însușirea, asamblarea și prezentarea lor unitară. Suficiente dovezi clinico-experimentale convingătoare pledează în favoarea existenței unei posibile mediații neurochimice gazoase și a sistemului nervos enteric ca cea de a treia componentă a sistemului nervos vegetativ periferic. În prezent este unanim admis că funcțiile balansate simpatico-parasimpatice stau atât la baza stării de sănătate și diverselor stări patologice cât și a progreselor farmaco-terapeutice actuale. Lucrarea noastră încearcă întregirea principalelor date clasice cu o bună parte din achizițiile cognitive
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
o bună parte din achizițiile cognitive ale domeniului acumulate în ultimele decenii. PARTEA I I.1. DATE GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV Ion HAULICĂ Looking at the past to see the future Sistemul nervos vegetativ - denumit și autonom, involuntar, periferic, visceral sau al vieții vegetative - cuprinde totalitatea formațiunilor nervoase centrale și periferice implicate în reglarea neuroumorală a funcțiilor organo-vegetative de întreținere ale organismului fără control conștient. Termenul „vegetativ” introdus de Reil (1807), la scurt timp după ce Bichat (1802) a semnalat
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
PARTEA I I.1. DATE GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV Ion HAULICĂ Looking at the past to see the future Sistemul nervos vegetativ - denumit și autonom, involuntar, periferic, visceral sau al vieții vegetative - cuprinde totalitatea formațiunilor nervoase centrale și periferice implicate în reglarea neuroumorală a funcțiilor organo-vegetative de întreținere ale organismului fără control conștient. Termenul „vegetativ” introdus de Reil (1807), la scurt timp după ce Bichat (1802) a semnalat că inervația viscerelor se găsește sub controlul unui dispozitiv nervos diferit de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
control conștient. Termenul „vegetativ” introdus de Reil (1807), la scurt timp după ce Bichat (1802) a semnalat că inervația viscerelor se găsește sub controlul unui dispozitiv nervos diferit de acela al vieții de relație, se referea inițial numai la structurile nervoase periferice de natură simpatică. Ulterior, s-a precizat însă că activitatea reglatoare a simpaticului toraco-lombar este dublată de aceea a parasimpaticului craniosacrat (fig. 1). În modul acesta s-a ajuns la delimitarea sectoarelor celor două componente ale sistemului nervos vegetativ și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
1955) să afirme că: „noi nu suntem stăpânii, ci doar spectatorii bătăilor inimii și secrețiilor digestive”. În realitate, elementele constitutive ale celor două sectoare se găsesc în relații de strânsă interdependență atât la nivel central, cât și în numeroase teritorii periferice, în vederea asigurării echilibrului dinamic al mediului intern și comportării organismului ca un tot unitar. Așa cum remarca Morat: „primul asigură relațiile dintre organism și mediu, iar cel de al doilea stabilește legăturile dintre organele aceluiași organism”. I.1.1. RELAȚII SOMATO-VEGETATIVE
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
1955) să afirme că: „noi nu suntem stăpânii, ci doar spectatorii bătăilor inimii, secrețiilor digestive etc”. În realitate, elementele constitutive ale celor două sectoare se găsesc în relații de strânsă interdependență atât la nivel central, cât și în numeroase teritorii periferice, în vederea asigurării echilibrului dinamic al mediului intern și comportării organismului ca un tot unitar. Așa cum remarca Morat în 1902: „primul asigură relațiile dintre organism și mediu, iar cel de al doilea stabilește legăturile dintre organele aceluiași organism”. Intricarea fibrelor cerebrospinale
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Ranson (1918), de exemplu, a constatat în ganglionul cervical superior că o singură fibră preganglionară face sinapsă cu 32 de neuroni postganglionari. Așa se explică, de altfel, sfera de acțiune mai largă a simpaticului în comparație cu aceea a parasimpaticului. Acțiunea lor periferică se exercită, după cum vom vedea ulterior, prin intermediul unor factori umorali specifici de tipul acetilcolinei și catecolaminelor (adrenalină, noradrenalină). Descoperirea dualității simpatico-parasimpatice și particularităților morfochimice ale transmiterii specifice a dus la clasificarea structurilor vegetative după criteriul funcțional al mediației chimice (Dale
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
mai mare de neuroni postganglionari, sfera de acțiune a simpaticului este mult mai largă decât cea a parasimpaticului. Formațiunile ganglionare fac oficiul atât de stație de releu între nucleii vegetativi intranevraxiali și organele subordonate acestora, cât și de centri reflecși periferici. Legătura cu centrii vegetativi medulari se realizează prin ramurile comunicante albe, iar cu sistemul somatic periferic prin ramurile comunicante cenușii. Mediația chimică este asigurată de acetilcolină în cazul fibrelor simpatice preganglionare și de către noradrenalină la nivelul terminațiilor postganglionare. Componenta parasimpatică
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a parasimpaticului. Formațiunile ganglionare fac oficiul atât de stație de releu între nucleii vegetativi intranevraxiali și organele subordonate acestora, cât și de centri reflecși periferici. Legătura cu centrii vegetativi medulari se realizează prin ramurile comunicante albe, iar cu sistemul somatic periferic prin ramurile comunicante cenușii. Mediația chimică este asigurată de acetilcolină în cazul fibrelor simpatice preganglionare și de către noradrenalină la nivelul terminațiilor postganglionare. Componenta parasimpatică constă în fibre preganglionare cu originea în anumiți nuclei din mezencefal, bulb și măduva sacrată. Având
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
sistemului nervos enteric. Acesta este reprezentat de plexurile viscerale mienteric, submucos și subseros ale tubului digestiv de la esofag la anus, prezintă un larg grad de independență anatomică și fiziologică și constituie cea de a treia componentă a sistemului nervos vegetativ periferic. Pe plan funcțional, sistemul enteric este implicat în procesele normale și patologice de motilitate, reglarea fluxului sanguin local, reacțiilor imune și secrețiilor glandulare. Nervul vag conține și fibre aferente ce transmit informații de la viscere la bulb. Pe de altă parte
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
hipotalamusului are loc la nivelul cortexului insular și provoacă reacții vegetative, endocrine și comportamentale de diferite intensități și durate. Spre deosebire de centrii simpatici localizați în hipotalamus și coloana intermedio-laterală a măduvei dorso-lombare, nucleii parasimpatici au sediul cranio-sacrat. Efectele lor centrale și periferice se exercită, după cum vom vedea ulterior, prin intermediul unor factori umorali specifici de tipul acetilcolinei și catecolaminelor (adrenalină, noradrenalină). Descoperirea particularităților morfochimice ale transmiterii umorale simpatice și parasimpatice a dus la clasificarea structurilor vegetative după criteriul funcțional al mediației chimice în
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]