3,630 matches
-
în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adverbe în limbile romanice occidentale și în limbile germanice). O altă noțiune care trebuie avută în vedere este cea de "sincretism", care reprezintă o stare de nediferențiere a unor elemente diferite, precum forma ochi de singular și forma ochi de plural din limba română, încît opoziția singular-plural se realizează numai în context, cu ajutorul determinanților. Se poate adăuga apoi și conceptul de "omonimie gramaticală", operabil, la nivelul morfologiei istorice, atunci cînd din forme diferite ale limbii-bază s-a ajuns la forme identice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nivelul morfologiei istorice, atunci cînd din forme diferite ale limbii-bază s-a ajuns la forme identice, menținîndu-se însă diferențierea paradigmatică și funcțională. Astfel, prin căderea consoanelor finale, fenomen obișnuit în latina populară tîrzie, forma latinească sunt de la persoana a treia plural a verbului esse s-a redus la s, păstrat în limba română în forma conjunctă -s, care poate primi și un î protetic (aceștia-s elevi; aceștia îs elevi). Același rezultat l-a avut și căderea finalei de la forma sum
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-s elevi; aceștia îs elevi). Același rezultat l-a avut și căderea finalei de la forma sum a persoanei întîi singular (eu ți-s frate; eu îs elev). Ca atare, au rezultat forme omonime pentru persoanele întîi singular și a treia plural pentru indicativ prezent. Dar, forma redusă (și conjunctă) s era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rezultat forme omonime pentru persoanele întîi singular și a treia plural pentru indicativ prezent. Dar, forma redusă (și conjunctă) s era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației, a devenit sint. Folosirea formelor conjunctivului la indicativ s-a produs, de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
produs numeroase prefaceri în intervale de timp relativ scurte. Astfel, de exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia, fr. feuille. Există chiar situații de lexicalizare atît a pluralului cît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia, fr. feuille. Există chiar situații de lexicalizare atît a pluralului cît și a singularului din latină, încît din lat. factum a rezultat rom. fapt, iar din facta a rezultat rom
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia, fr. feuille. Există chiar situații de lexicalizare atît a pluralului cît și a singularului din latină, încît din lat. factum a rezultat rom. fapt, iar din facta a rezultat rom. faptă, uneori cu diferențieri semantice evidente: din lat. granum a rezultat fr. le grain și sp. el grano "grăunte", iar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și a singularului din latină, încît din lat. factum a rezultat rom. fapt, iar din facta a rezultat rom. faptă, uneori cu diferențieri semantice evidente: din lat. granum a rezultat fr. le grain și sp. el grano "grăunte", iar, din pluralul grana, descendenții sînt fr. le grain și sp. la grana "sămînță". Există unele situații în care fenomenul lexicalizării atestă mutații ce sînt o mărturie a profunzimii transformărilor produse prin trecerea de la latină la limbile romanice, nu numai sub aspect fonetic
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia cu singularul: lat. canis canes > it. cane cani, rom
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia cu singularul: lat. canis canes > it. cane cani, rom. cîne cîni; lat. vulpes vulpes > it. volpe volpi, rom. vulpe vulpi. Desinența -i a trecut în română și la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
canis canes > it. cane cani, rom. cîne cîni; lat. vulpes vulpes > it. volpe volpi, rom. vulpe vulpi. Desinența -i a trecut în română și la unele feminine care au singularul în -ă (poartă porți) manifestîndu-se chiar o tendință spre preferarea pluralului în -i, așa cum atestă evoluția încadrării unor împrumuturi neologice: stradă strade/străzi, școală școale/școli. O desinență de plural specifică limbii române este -uri, folosită la început numai pentru neutre (cu formele vechi -ură, -ure), care continuă lat. -ora: lat.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a trecut în română și la unele feminine care au singularul în -ă (poartă porți) manifestîndu-se chiar o tendință spre preferarea pluralului în -i, așa cum atestă evoluția încadrării unor împrumuturi neologice: stradă strade/străzi, școală școale/școli. O desinență de plural specifică limbii române este -uri, folosită la început numai pentru neutre (cu formele vechi -ură, -ure), care continuă lat. -ora: lat. tempus tempora > rom. timp timpuri. De la neutre, această desinență s-a extins și la unele feminine: blană blănuri, iarbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lat. -ora: lat. tempus tempora > rom. timp timpuri. De la neutre, această desinență s-a extins și la unele feminine: blană blănuri, iarbă -ierburi, mătase mătăsuri etc. Se observă, așadar, la genul feminin din limba română o receptare a mărcilor de plural de la alte genuri, ceea ce produce o scădere a specificului inițial pentru -i de la masculin și pentru -uri de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute la genul masculin, au și plurale cu -i, uneori cu altă semnificație: legna "lemne pentru ars", legni "lemne de diferite specii". În principiu, formele în -a au sens colectiv, aplicîndu-se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute la genul masculin, au și plurale cu -i, uneori cu altă semnificație: legna "lemne pentru ars", legni "lemne de diferite specii". În principiu, formele în -a au sens colectiv, aplicîndu-se la un grup de elemente de același fel, dita "toate degetele mîinii sau ale piciorului", ginocchia
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
formele în -a au sens colectiv, aplicîndu-se la un grup de elemente de același fel, dita "toate degetele mîinii sau ale piciorului", ginocchia "ambii genunchi". Uneori, și în română există continuatori ai desinenței -a din latină, precum ouă < lat. ova, plural de la ovum > rom. ou. De fapt, în româna veche și în graiuri pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
același fel, dita "toate degetele mîinii sau ale piciorului", ginocchia "ambii genunchi". Uneori, și în română există continuatori ai desinenței -a din latină, precum ouă < lat. ova, plural de la ovum > rom. ou. De fapt, în româna veche și în graiuri pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna cunoaște în multe cazuri (de obicei la substantivele care fac pluralul în -i) și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială a pluralului: frate frați, roată roți etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica amiche, dialogo dialoghi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna cunoaște în multe cazuri (de obicei la substantivele care fac pluralul în -i) și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială a pluralului: frate frați, roată roți etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica amiche, dialogo dialoghi), iar în portugheză are loc modificarea lui [(] în [z] în pronunție, atunci cînd z ajunge
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica amiche, dialogo dialoghi), iar în portugheză are loc modificarea lui [(] în [z] în pronunție, atunci cînd z ajunge în interiorul cuvîntului prin adăugarea desinenței es la plural (vez [ve(] vezes [΄vez((] sau cînd a trece la o (acçăo [΄aksə̃u] acções [΄aksõi(]. În italiană, pluralul este identic cu singularul la femininele terminate în silabă accentuată (città "oraș", virtù "virtute"), la cele provenite din substantive greco-latine terminate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]