4,088 matches
-
picioare. O rupe la fugă. În urmă aude strigăte, lovituri surde, sunete care-l înnebunesc. Aleargă mai tare. După o vreme, realizează că n-au venit după el și se oprește. Își cuprinde genunchii cu brațele, așteptând să i se potolească respirația greoaie. După ce-și revine, începe să se simtă vinovat. Ar fi trebuit să rămână cu Bridgeman. Ar fi trebuit să-și scoată cureaua cu cataramă și s-o învârtă în aer ca pe o floretă, să-i pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fără îndoială nu ajung nici la jumătate din ce-i așteaptă în Fotseland. Latrinele, zice el posomorât. Este mai mult sau mai puțin problema latrinelor. O dată sau de două ori, Gittens îl întrerupe ca să corecteze vreun fapt sau să mai potolească comentariile lăudăroase. — Evident, oftează Gittens la un moment dat, să faci harta unui loc fără hartă este ceva folositor. Dar tot mai am nedumeriri legate de natura muncii dumitale. De ce Fotseland? Marchant îl privește cu înțeles. — Au spus că vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
copaci. Din când în când, trec pe lângă sate, unde copiii tulburați vâslesc spre ei cu pirogile sau fac salturi de pe diguri improvizate. După cum se vede, curând vom vedea canibalii, zice Marchant rânjind spre Jonathan. — De fapt, Fotse sunt fermieri, îl potolește Morgan. — Așa ți-au spus, nu? Te-au păcălit. Sunt convins că în spatele nostru își fierb bunicii în oale. — Ei, nu chiar.... zice Morgan, apoi tace, văzând că gluma nu i-a fost înțeleasă. Marchant își îndreaptă ochii spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
estimare a membrilor unei gospodării după numărul vaselor din care mănâncă. Când îi găsește pe proprietarii acestora, oamenii sunt prea speriați ca să vorbească și se strâng la un loc în curtea lor implorându-l să iasă. Daca reușește să-i potolească, ori nu înțeleg ce vrea de la ei, ori îi spun nume ridicole (trei? dar eu văd cel puțin zece) sau încearcă să-l mituiască, să-i lase în pace, oferindu-i carne de capră și bere de mei, îndemnându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mine faptul că sunt atât de... supus. Futu-l n gură. — Mă Întâlnesc cu Forumul Lothian pentru Egalitatea Între Rase. M-am gândit că cel mai bine ar fi, din perspectiva relațiilor comunitare, să ținem legătura cu ei ca să mai potolim temerile și toate alea, pentru că ăsta e un caz delicat și așa mai departe. — Bine gândit, Bruce, așa mai zic și eu. Atunci peste două ore. Simt o senzație de căldură crescândă În piept. În ultima vreme n-am prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fapt niciodată din loc. Mă gândesc să-i spun asta lui Ray, dar decid că n-are nici un sens. Adică, de ce m-aș obosi? Totuși mă simt mai bine, mă pot concentra mai mult. Atacul meu de anxietate s-a potolit, așa cum se Întâmplă când se conturează o vânătoare la orizont. Oprim În fața apartamentului lui Ocky, iar eu cobor și sun la ușă. Nu răspunde nimeni. Sper că nu l-am ratat piezându-mi vremea cu Drummond și amicele ei pițipoance nonșalante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mănâncă pentru Minelt efect instantaneu și mă duc la chși pentru 00000000000000000 ce-i asta 00000000000000apă maro din curul meu seține-te bine 000000000000000000000000 ține-te 000000 nu se vede nici un cap. 0000000 ține-te ține-te 0000000000000000000 atac chimic0trebuie să potolim furtuna Plec din buda de pe Hunter’s Square, apoi mă opresc la patiserie pentru o plăcintă cu chilli. Aproape că dădusem afară viermele ăla nemernic. Nu se poate să fi rămas prea mult din el. Mă urc În Volvo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
deasupra satului și abătea grindina în alte părți, închega apa numai cu două picioare de vacă, bătea pământul sau lemnul de care se lovea copilul pentru a-i lua durerea, buchisea în vatră tăciunele prevestitor de rele, ca să se mai potolească dușmanul, descânta de deochi și alte multe încă făcea.” Ea sădește astfel în sufletul copiilor săi încrederea în forțele proprii, curajul de a înfrunta necunoscutul, optimismul. Ca și la Ion Creangă, la Nicolae Labiș, amintirea mamei este legată de lumea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mai vede un colț din trena nopții, dar soarele își arată fața îmbujorată. Frunzele copacilor foșnesc, scuturându-și veșmintele de boabele limpezi de rouă și de ploaie. Aseară a plouat. Pământul însetat și ars de soarele de mai și-a potolit setea. Totul e înviorat. Afară răsuna trâmbițatul unui cocoș. Soarele urcă pe bolta senină. Liniștea ogrăzii e brăzdată de ecoul mai multor glasuri. Natura se trezește mângâiată de adierea unui vântuleț răzleț. Zarva casei crește. Pe coridor și în curte
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
coboară pe cer mângâind pământul duios cu razele sale. Obosit și îmbujorat, se ascunde după trupul dealurilor, țesându-le o mantie din toate firele curcubeului. Curând prima stea apare pe cerul curat al serii. Zarva de până acum s-a potolit. Noaptea pune stăpânire pe natură întunecând cerul, dar împodobind-o cu o luna de argint și mii de diamante cerești. Totul se pregătește de culcare. Satul e plin de licurici uriași care se sting și se aprind. Liniștea e din
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
e în atribuțiile mele execuția?!... Să vedeți voi ce va zice domnul general, să țineți minte!... Acuma ce mai stai? Aide, potrivește cel puțin locul și trage mai sus funia!... Ce oameni! Ridică mâinile, revoltat, și-i întoarse spatele. Se potoli însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
băieți! Bologa izbuti să se strecoare, pe urmele medicului, până la picioarele gropii, în fața spânzurătorii. Gâtul îi era uscat și amar, iar inima i se frământa într-o emoție aproape dureroasă. Se simțea mulțumit că va vedea tot și, ca să-și potolească nerăbdarea, se uită împrejur, căutând cunoscuți și prieteni printre zecile de fețe tăbăcite de război și schimonosite sub povara căștilor de oțel... Generalul stătea în dreapta, numai la vreo trei pași, ursuz, nemișcat. Mai încolo însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în afară de sufletul omului, un Dumnezeu științific, lipsit de taine și de necunoscut, un adevăr absolut, în dosul căruia să nu mai fie nimic, în care să se cuprindă și să se lămurească chiar și neantul... Seninătatea și simpatia profesorului au potolit încetul cu încetul avântul studentului. Chiar în prima vacanță universitară Apostol a venit acasă cu o "concepție de viață" pe care toată vara a explicat-o lui Alexandru Pălăgieșu, devenit notar în Parva. ― Omul singur nu e cu nimic mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de trăim mereu cu frica în sân. Totuși sunt puțin mai liniștită de când am auzit că, pe unde ești tu, s-au potolit bătăliile. O, dare-ar Dumnezeu să se sfârșească odată, că de atâta război ni s-a acrit sufletul și ne-au secat lacrimile. Tot așteptăm să ne pomenim cu tine pe acasă, măcar pe câteva zile, că alți ofițeri capătă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sunt un nenorocit... Și totuși, în doi ani, o singură dată am fost acasă cinci zile! înțelegi? O, câinii, cîinii! Scrâșni dinții, cu lacrimi gârlă pe obrajii grași, înroșiți de emoție. Se auziră pași coborând în adăpost și Klapka se potoli brusc, întorcîndu-se cu spaimă spre intrare. Era un sublocotenent care venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. ― Poate să ne viziteze și la noapte reflectorul și ar fi bine să-i pregătim o primire triumfală, zise sublocotenentul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
taină, ca o scuză față de conștiința dojenitoare. Dar își curmă gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu sunt vinovat și trebuie să îndur remușcările..." De altminteri, trecutul i se părea mort și se ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murim spînzurați! Bologa se lăsase pe un scaun, copleșit. Klapka, încredințat că l-a potolit, continuă cu mai multă siguranță: ― O crimă imensă e îndeobște războiul, dar cu deosebire războiul Austriei! Încaltea când un popor de același sânge ia armele, cu sau fără dreptate, știu cu toții că izbânda va fi spre folosul neamului și prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mâna dreaptă mică, grasă, încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă. Bologa rămase senin, nemișcat și cu gândul mereu că trebuie să-l convingă. Furia generalului îi făcea bine și-l îmbărbăta. Când crezu că s-a mai potolit, zise iarăși, cu același glas limpede: ― V-am făcut o rugăminte, excelență, în credința că veți binevoi a înțelege starea mea sufletească... De aceea mi-am îngăduit a vă vorbi ca de la om la om... Generalul, care se oprise la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima! Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi la ceilalți, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă, potolindu-se cu greutate și cu o vădită rușine pentru că nu și-a stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa să nu vie pe frontul românesc și cum el totuși l-a iertat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i ură bun sosit în casa lui. Avea fața osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie, și niște mustăți puțin cărunte, dar groase și cu vârfurile ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste Ilona, care se apucase să scormonească în foc cu mare râvnă. ― Ilona, aide, șterge
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei, scumpul mamei... Se îmbrățișară îndelung, murmurând în același timp vorbe și crâmpeie de fraze fără legătură, în care bucuria și înduioșarea își găseau descărcarea trebuincioasă. După ce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoarea ce înlemnise cu lumânarea în mînă: ― Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfeșnicul pe masă și du-te fuga de ațâță focul, să pregătim ceva de îmbucat domnișorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când îi pierdu din vedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frunte, zău așa, dragă doamnă! Cu cât vorbea, se aprindea și asuda mai tare, fiind cam grăsun de la Dumnezeu. Căuta să se liniștească, îndulcindu-și glasul din ce în ce, dar îngrijorarea din ochi tot nu izbuti să și-o potolească, mai ales că Apostol rămăsese locului netulburat, continuând a se lupta cu un picior de găină, ca și când nu s-ar fi întîmplat nimic. Doamna Bologa se zăpăci de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatului, căci ei nu-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la război. Iubirea ei trăia încă în clipa când i s-au sfredelit în inimă privirile spânzuratului, la Zirin, la a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o merinde veșnică, își zise Apostol, plimbîndu-se în odaia de culcare, îmbrăcat, neîndrăznind să se așeze în pat de frica gândurilor. Dar merindea aceasta în zadar o cauți pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră alți pași, grei, târâți... Bologa și Ilona se cutremurară, ca și când, fiecare în parte ar fi așteptat ivirea unui vrăjmaș pedepsitor... În curând zgomotul din tindă se potoli... "A fost Petre", se gândi Apostol ușurat, auzind îndată foșnet de fustă apropiindu-se... Fata se opri lângă pat, mereu nehotărâtă și îngrozită. Inima în piept i se zvârcolea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]