5,068 matches
-
-și, indirect, vagi apucături neoavangardiste. Iar dacă e să revin la îndemnul lui Daniel Corbu privitor la alegerea între Pelican sau Babiță, aș zice că, în spirit postmodernist, n-ar trebui să neglijăm nici formele tradiționaliste. Dar pentru o distanțare "pragmatică" va trebui, probabil, să gândim sub spectrul altui concept, mai îngăduitor, care în nici un caz nu poate fi post-postmodernismul, cum au propus unii, pentru că nu poate fi vorba de nici un post-, ci, mai degrabă, de trans-. Fiindcă problema cheie care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în sine și tradiția, adusese arta în rândul valorilor de prim rang, ba chiar ca prima dintre valori, putând lua loc în spațiul înalt lăsat de moartea zeului. Interesant că până și comuniștii credeau în așa ceva, poate mai mult decât pragmaticii burghezi occidentali. Maxim Gorki avea convingerea că arta ne va duce în comunism. Chiar și Bacovia, cu simpatiile sale de stânga, visa la "poema roză a iubirii viitoare". Da, spun și postmoderniștii, arta ar putea fi o soluție a "noii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu), pe când teologia se construiește de la antipod. Dificultățile filosofiei lui Derrida sunt "uriașe", cu atât mai mult, cu cât el pretinde că a părăsit definitiv teritoriul metafizicii. Că asemenea dificultate este de ordin sofistic, o spune indirect și un filosof pragmatic precum Richard Rorty. În genere, postmodernism este un termen sofistic. Rorty observă: "Termenul a fost atât de des folosit încât pricinuiește mai multe probleme decât soluționează"104. E mai sănătos, de aceea, să-i consideri pe Heidegger și pe Derrida
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
De aici, însă, postmodernii ajung la ideea nefericită că forma poate subzista prin sine, ca joc, simplu fapt de limbaj, căci gestul lor de a se lepăda de metaforă echivalează cu o stranie împietrire în metaforă. De aici și scepticismul, pragmatic, al unui Rorty, pe urmele lui Wittgenstein, în formele artei cuvântului. Oare kitsch-ul adorat de postmoderni ce-i dacă nu încremenire în formă? Aici, geniul lui Eminescu vine să răstoarne o paradigmă poetică trecută intactă în simulacrele postmoderniste prefigurate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
grădinile sale moderniste și postmoderniste, cum ar zice cinicul Cioran. Desigur, calea deschisă rămâne pragmatismului. Rorty crede că mesajul heideggerian a prins și a sedus modernitatea deoarece discursul său atestă un talent extraordinar, restrângând imaginația la poezie și filosofie. Gânditorul pragmatic, însă, nu vede în Occident o aventură încheiată, ci una continuă, încât alternativa postmodernistă a lui Heidegger trebuie contracarată cu aventura de tip Dickens. Dar dacă forța gândului heideggerian vine pe filieră eminesciană nevăzută, atunci este o eroare să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ispitele sofisticii postmoderniste!). Orice centralitate va dispărea într-o pluralitate de opțiuni: galerii de tablouri, cărți, filme, concerte, muzică etc., o toleranță culturală fără margini. Dacă ne menținem în planul strict al culturii, teza se poate valida. În asemenea atmosferă pragmatică, instituțiile culturale vor fi neutre la întrebarea ce este esențial pentru o viață umană, tolerându-i deopotrivă pe atei, pe credincioși, pe fanaticii științei, ai literaturii etc. În cele din urmă, admite că asta e și dorința Stângii Culturale Americane
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pura căutare a voluptății efemere, pe când dragostea ar fi "dorința somnului în doi" (la Eminescu visul în doi). Cert e că Tomas nu găsea "nici o contradicție între viața lui poligamă și dragostea lui pentru Tereza"425. Acesta e și raționamentul pragmatic al individului care a scăpat de povara credinței în Dumnezeu și care privește ca atare căsătoria laică. Altfel zis, Tomas se bucură de ușurătatea ființei în plin ethos modern și postmodern. Concesia raționalistă pe care o face e modul de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
individual] și de viață monastic]. Aceast] situație a generat crearea a dou] secte Jaina, cei numiți Digambaras (neînveșmântați) și cei cunoscuți sub numele de Shvetambaras (învesmântați în alb); cei din urm] s-au orientat mai mult înspre o abordare mai pragmatic] a vietii laice, spre deosebire de primă sect] care a continuat viața auster]. Sursă înv]ț]turilor Jaina pornește de la un grup și mai b]trân de „mari înv]ț]tori” (tirthankaras), numiți Nirgranths. Înv]ț]turile lor erau codificate și sistematizate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Non-existența, Brahman, Nirvana sau Dumnezeu. Pentru Gandhi, Adev]rul este Dumnezeu, afirmație prin care el înțelege c] noi toti ar trebui s] lupt]m pentru adev]r dincolo de orice ar putea percepe ființă uman], în spiritul toleranței creative. La nivel pragmatic, satya înseamn] adev]rul că acțiune, ori satyagraha, ce sugereaz] ideea de „fructificare” sau de „consecvent] pentru o cauz] nobil]”; în consecinț], satyagraha evoc] o atitudine categoric] sau o „fort]” de care o persoan] se agat] și rezist] pan] când
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
avere s]racilor, a fost acceptat] chiar și de c]tre regii care guvernau dup] principiile lui Buddha. Oricare ar fi valorile morale pe care le avem în vedere atunci când vorbim despre aceste cinci precepte, putem observa cu ușurinț] caracterul pragmatic și realist al perspectivei budiste, care ofer] resurse valoroase pentru soluționarea conflictului dintre nevoile umane și idealurile morale. viii. Contribuțiile în plan etic aduse de tradițiile budiste de mai tarziu Tradițiile budiste de mai tarziu, cum ar fi Mah³y³na, Tantray³na
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
comport] o distincție la nivel de acțiune și atitudine este caracterizat prin shi, iar ceea ce nu este aprobat se definește prin fei. Aceast] tendinț] de formare a atitudinilor pro și contra, a celor de orientare a acțiunii, evolueaz] spre înțelepciunea pragmatic] numit] zhi („cunoaștere”). Din aceste semințe vor crește, pe parcursul unei maturiz]ri firești, virtuțile care le sunt asociate. Totuși, omul poate împiedica dezvoltarea lor s]n]toas], normal]; factorii economici și sociali pot interveni în procesul de conturare a tr
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deprins] poate s] devin] m]iestrie și, deci, izvor de frumusețe, ins] din nefericire, cultivarea unui talent presupune renunțarea la altele. A fi des]vârșit într-un anumit domeniu înseamn] a fi mai puțin bun în altul. v. Xunzi: confucianismul pragmatic Prin studiul teoriilor analitice asupra limbajului, Xunzi a descoperit o cale de a readuce în actualitate confucianismul. Dup] cum au demonstrat Hui Shi și Zhuang Tzi, distincțiile shi-fei au un temei natural. Mai mult, singurele temeiuri legitime sunt cele de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofice occidentale precum socialismul și pragmatismul. Cu toate acestea, Mao Zedong, în calitatea sa de reformator al tradiției, preferă s] se compare mai degrab] cu primul împ]rât legalist. Pe de alt] parte, Deng Xiaoping este reprezentativ pentru renașterea spiritului pragmatic. Toate celelalte teorii despre tao care s-au succedat au purtat amprenta tot mai evident] a influenței vestice, ins] gândirea chinez] nu le-a interpretat prin prisma modelului etic al individualismului deontologic; reformatorii chinezi ar fi putut foarte bine s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
viața. Platon, de exemplu, nu pune la îndoial] sclavia, în timp ce Aristotel o justific] în modul cel mai întreb]tor. El nu riposteaz] nici împotriva poziției subordonate a femeilor în societatea greac] (cu exceptia, în cazul lui Platon, a existenței unor baze pragmatice: unele femei sunt într-adev]r excepționale, așa c] ar fi p]cât s] nu fructifici talentele lor). „Omul” din întrebarea socratic] - „Cum ar trebui s] tr]iasc] un om?” - este considerat], în mod automat, ca reprezentând exclusiv masculul (adult, liber
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lucruri ar putea fi perfecționate. Alții, cu toate c] afirm] c] adev]rurile descoperite prin exercițiul de synderesis și conscientia sunt într-adev]r cele care aparțin autoperfecțion]rii, susțin c] descoperirea lor nu ține de investigarea empiric] și de gândirea pragmatic], ci, pur și simplu, de înv]tarea prescripțiilor date de Dumnezeu sufletului. Într-un pasaj faimos din opera să, Despre Sfântă Treime, Sfanțul Augustin amintește c] „oamenii v]d legile morale scrise în cartea luminii care este numit] Adev]rul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru aceasta, el va suferi cele mai cumplite pedepse, chiar dac] reușește s] scape de ceea ce este considerat în mod obișnuit pedeaps]... (De Re Publică, III, xxii) Pentru a explica implicațiile acestui pasaj, este necesar s] amintim c] pentru românul pragmatic, cerință că legile comportamentului uman s] provin] din natur] putea fi acceptat] f]r] capcanele metafizicii stoice. Trebuia doar reunoscut c] natură uman] poate oferi elementele esențiale unui astfel de model și c] ele sunt împ]rt]site în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
binele universal. Este îndoielnic, pan] la urm], dac] vorbim, de fapt, despre egoism, din moment ce acțiunea nu folosește egoismul decât în m]sura în care acesta constituie o strategie de atingere a binelui universal. R]mane cert faptul c] acest ideal pragmatic, fie el egoist sau nu, este fondat, în realitate, pe o afirmație dubioas], iar aceasta pentru c] înl]turarea constrângerilor legale sau etice (autoimpuse) menite s]-l împiedice pe individ în urmărea propriilor sale interese, este capabil] s] asigure binele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
afirmă c] urm]rirea binelui individual nu asigur] promovarea binelui colectiv, ci, dimpotriv], ar putea avea consecințe dezastruoase asupra celui din urm]. iv. Egoismul raționalist și egoismul etic În încheiere m] voi opri la dou] forme ale egoismului că ideal pragmatic: egoismul raționalist și egoismul etic. Spre deosebire de teoria precedent] care definește egoismul că pe o modalitate de realizare a binelui colectiv, nouă teorie nu este întemeiat] pe afirmații reale asupra consecințelor socio-economice ale promov]rii propriilor interese de c]tre fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înf]ptuiești ceea ce este obligatoriu sau de așteptat din punct de vedere moral și c] atunci când acestea dou] se afl] în opoziție, este bine s] acționezi potrivit rațiunii. Sidgwick a fost nemulțumit (pe bun] dreptate) de aceast] „bifurcare” a rațiunii pragmatice, precum și de unică soluție la care a putut ajunge: aceea a existenței unei zeit]ți care, în situații de conflict între ceea ce este bine și ceea ce este avantajos (între bine și câștig), acord] o r]splat] corespunz]toare binelui și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sa este consolidat] în special de afirmația ferm] potrivit c]reia în orice situație oamenii iau în considerare utilitatea înaintea preferinței. Prin detașarea de dorințele reale și orientarea c]tre interese materiale generale, utilitarismul materialist a conferit un caracter mai pragmatic noțiunii de utilitate. Întreg demersul care a condus la caracterizarea utilit]ții că sporire a bun]st]rii materiale poate p]rea lung și complicat. Ins] oricât de alambicat ar fi acest demers, concluzia final] este în concordant] cu ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
poate ins] afirmă c] o viat] moral] este o viat] ușoar], în care lucrurile decurg întotdeauna normal. Pornind de la aceast] provocare lansat] de c]tre utilitariști, se poate afirma în continuare, si pe bun] dreptate, c], în virtutea unor considerente pur pragmatice, oamenii manifest] în aparent] un anumit favoritism fâț] de cei dragi sau apropiați. Este mult mai ușor s] cunoaști nevoile celor din jur și modalit]țile de a-i ajuta cât mai bine și f]r] eforturi inutile. Toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de cei dragi sau apropiați. Este mult mai ușor s] cunoaști nevoile celor din jur și modalit]țile de a-i ajuta cât mai bine și f]r] eforturi inutile. Toate acestea reprezint] desigur câteva considerații pur întâmpl]toare și pragmatice. Într-o lume perfect] ele pot lipsi, dar în realitatea în care tr]im prezența lor se resimte puternic. Din acest motiv, este absolut justificat] ideea utilitarist] de a atribui îndatoriri speciale anumitor persoane și anumite proiecte altor persoane. În
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
decât o persoan] înst]riț]. Acest lucru asigur] argumentul în favoarea unei distribuiri mai degrab] supraunitare decât subunitare a bunurilor și resurselor, creând un raport de subordonare între conceptul de egalitate și valoarea utilit]ții (egalitatea derivând din utilitate în sens pragmatic și empiric). O alt] întrebare este aceea dac] egalitatea trebuie obținut] printr-o redistribuire incorect] și radical] a bunurilor, prin inc]lcarea dreptului de proprietate. Utilitariștii recunosc importantă stabilit]ții și a siguranței nu numai în plan personal, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se demonstreaz] prin implicare direct] c] nu exist] nici un motiv pentru a privi drepturile ca fiind mai suspecte din punct de vedere logic decât alți termeni morali precum „datoria” sau „obligația”. Dar, în plus fâț] de aceste considerații, exist] motive pragmatice puternice în favoarea unui vocabular specific drepturilor. Susțin]torii acestora, de exemplu, consider] faptul c] drepturile se concentreaz] pe o chestiune v]zut] din punctul de vedere al victimei sau al persoanei asuprite, măi degrab] decât din al celor care dețin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Faptul c] drepturile au nuanțe legale și păr a duce cu ele m]car câteva implicații potrivit c]rora folosirea forței este justificat] prin faptul c] asigur] aceste drepturi, are o leg]tur] cu aceast] chestiune. O a doua justificare pragmatic] ne este oferit] de recenta istorie a noțiunii de drepturi. Sprijinul fâț] de acestea din urm] este cunoscut și acceptat în mare m]sur] peste tot in lume de c]tre toate tipurile de regim politic. Nu este un avantaj
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]