2,925 matches
-
mărunte, parte inalienabilă și ele a firii, în care poetul promite, prin simpla lor aducere în poezie, sensuri adânci, pe care le ascund, între altele, somnul frunzei iarna, lumina în dușmănie lăsată de lună asupra pământului, o arteziană care împrăștie răcoare / la ora când amiaza-i pe sfârșite, sau, ochiuri de apă, pe străzi de peste ocean, fiindcă, așa cum mărturisește, poetului îi place să aibă revelația nimicului, în fiecare dimineață când stă în cap / pentru o mai bună legătură cu pământul. Un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și de acolo mai departe, printre munți, până la Prisacani, la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după și căldura unei zile de dupăamiază cuptor era în toiul ei; un vânt, însă, ușor, ce suflă veșnic dinspre apus și umple cu răcoare văile largi ale Bistriței, precumpănea arșița ucigătoare a aerului înflăcărat și ne dădea putința de a merge, sprinteni încă și scutiți de sudoare, prin noianul de foc al văzduhului aprins. De după perdeaua înaltă de brazi, Bisericanii, pe care îi părăsisem
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
1. Găsiți însușiri potrivite pentru termenii: oameni munți creste văi armate expresiile frumoase învățate. 2. Scrieți cuvinte cu sens asemănător celor scrise cursiv în text. 3. Ilustrați în enunțuri scrierea corectă a cuvintelor: deasă, ceață, deal, iepuraș, iedul, nuia, amiază, răcoare, boare, pleoape, mioară. 4. Folosiți în enunțuri scrierea corectă a formelor l-a și la. Despre Subcarpații și dealurile României „În partea nordică a Carpaților Occidentali, între munții Plopișului și depresiunea Șimleului, la sudvest, munții Mezeșului la sudest și dealurile
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu se mișcă-n lumea mare Nici o frunză. Singur vântul, colo, iată. Adormise la răcoare Sub o salcie plecată Somnoros în sus el cată Către soare. Mai e mult! Și ca să-i fie Scurtă vremea, până pleacă, El se uită pe câmpie, Fluieră și nu mai știe Ce să facă. Dar deodată se oprește: Peste
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
probabil se grăbea spre altă cârciumă; o pasageră ofensată intră precipitată în compartiment; Laur zâmbi imaginându-și revolta femeii la vederea scenei care o șocase... aerul fierbinte de pe hol ca ieșit dintr-un ajutaj, îl biciuia dându-i senzația de răcoare. Îmbrăcat lejer, cu părul lung, nepieptănat dar ascultător, crescut neglijent peste urechi îi accentua trăsăturile agreabile și acum avea tot timpul să-și amintească de perioada petrecută în București. Anul acesta a stat cu 11 indivizi în cameră alături de Florin
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cu vocea răgușită, gâtuită, parcă era un altul, - Ce minunat este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le vede răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum poate, însă nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
te urmărește pe tine. Cred că pe mine mă urmărește. M-am desprins din strânsoarea mâinii ei și am spus: — Ne putem lămuri imediat. Am deschis ușa și m-am strecurat afară; Fiona m-a urmat până la trepte. Se făcuse răcoare și era liniște. Fuioare subțiri de ceață atârnau în aer și se încolăceau straniu în jurul luminii albe a lămpilor stradale. Am urcat și am coborât aleea, peste peluzele de iarbă și m-am uitat în ambele direcții pe stradă. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Wilhelm Tell, zumzăind prin buze ca și cum ar fi cântat la kazoo. Și exact în clipa în care Lucila scoase primul geamăt spontan, o făcu: făcu acel lucru pentru care se ura întotdeauna, ori de câte ori se trezea în miezul nopții, trecându-l răcorile și nădușelile pentru că își amintea că îl făcuse; ori de câte ori trebuia să părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aluzii fine”, „eschive glumețe”, „propuneri disimulate”, ea acceptă o „întâlnire secretă”. Iată-l dezbrăcând-o nerăbdător, precipitându-se în căutarea sânilor, a abdomenului ușor încordat, cu pielea întinsă. Atinge cu obrazul vegetația ce îi protejează floarea roz, încă închisă sub răcoarea trecutelor nopți de așteptare... Profesorul se dedă tuturor gesturilor de „florar împătimit”, încât femeia îl primește ca pe unvânt fierbinte de vară ce îi declanșează accente vitale nebănuite. Să fie aici pură imaginație a scriitorului? Nu cred... Știu că adeseori
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ani. Ea murit primăvara. Vara, Zavastia dormea afară pe prispă și când o întreba cineva de ce doarme afară și nu doarme în casă, ea răspundea că afară se simțea mai bine, că-i aerul mai curat și că e mai răcoare. Au trecut vreo trei ani de la dispariția vrăjitoarei și Zavastia s-a îmbolnăvit, că de atâta dormit pe prispă până toamna târziu a răcit. S-a mutat băbuța în casă, că afară era frig și se ruga pe la vecini să
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
găsit acea femeie la acel monstru? Căderea lui la boală a fost lentă, dar îndată instalată, boala l-a culcat la orizontală. Și așa îl tot muta biata femeie, când la umbră când la soare, când la cald, când la răcoare, după cum o ruga el. Așa a ajuns cerdacul crâșmei locul lui de odihnă la orizontală, ca să aibă aer și lumină și să poată să mai audă câte un om trecând pe drumul satului. Și după câțiva ani de suferință și-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
se teme de nimic, tamen 5 este nou și de aceea bănuitor. Sînt destui care își dau aere că știu de toate, și care, pentru a fi la fel cu Pagolo Bertini, ar fi gata să bage pe oricine la răcoare și pe deasupra ar mai vrea să cad singur în cursă. Rogu-vă, scutiți-mă de această frică, voi veni să vă văd, în timpul arătat, aceasta neapărat. Am stat de vorbă cu Filippo despre această cărticică a mea, dacă este bine
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
În fața cortului. Șoferul și doi băieți coborâră. Wilson se Îndreptă spre ei și Îi privi, soț și soție, așezați la masă. — Mergem să-mpușcăm ceva? — Da, spuse Macomber ridicându-se, da. — Tu poate-ți iei un plovăr. O să fie destul de răcoare În mașină. — O să-mi iau haina de piele, spuse Margot. — A luat-o deja băiatul. Wilson se urcă-n față, lângă șofer, și Macomber cu soția se așezară-n spate, fără să scoată un cuvânt. „Sper să nu-i treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tati? Nu, cred că-i destul de ușor. Depinde. Stăteau În barcă, Nick la pupă și tatăl vâslea. Soarele se ridica din spatele dealurilor. Un biban sări, făcând cercuri În apă. Nick Își trecu mâna prin apă. I se păru caldă, În răcoarea pătrunzătoare a dimineții. Și În acea dimineață, pe lac, stând la pupa bărcii, cu tatăl său vâslind, fu foarte sigur că el n-o să moară niciodată. Capitolul 2 Minaretele de la Adrianopole se-nălțau În ploaie, dincolo de bălțile de nămol. Căruțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
răsuflând zgomotos când ușa se trânti. — Iartă-mă, Îi zise prin fereastra cu storurile trase. — Nu-i nimic, dragă. Ieși pe poartă În zăpușeala de afară, apoi o luă pe cărarea care ducea la pădurea de brazi. În pădure era răcoare chiar și pe vremea asta. Îl găsi pe Nick citind la rădăcina unui copac. — Maică-ta vrea să vorbească cu tine, Îi spuse. Da’ vreau să vin cu tine, spuse Nick. Tatăl se uită În jos la el. — Bine. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de pe pantaloni. Lăsă undița din mână, se mută mai la umbră și-și scoase sendvișurile din buzunar. Le băgă În râul rece. Apa luă cu ea firimiturile. Mâncă sendvișurile și apoi luă apă cu șapca să bea. La umbră era răcoare, cum stătea pe buștean. Își scoase o țigară și Încercă să aprindă un băț de chibrit. Chibritul intra-n lemn, lăsând o dâră mică. Se aplecă peste buștean până găsi un loc mai tare și aprinse chibritul. Stătea fumând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bem ceva rece și să stăm la umbră. Eram arși de soare și aveam bășici pe buze din cauza soarelui și a prafului alcalin. Am Întors pe strada care ducea la Fontan, am oprit mașina și am intrat. În sufragerie era răcoare. Madam Fontan era singură: — N-am decât două sticle de bere, spuse. S-a dus toată. Aia nouă nu e bună Încă. I-am dat niște păsări. — Astea-s bune. Bine. Mulțumesc. Sunt bune. Ieși ca să bage păsările la răcoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
răcoare. Madam Fontan era singură: — N-am decât două sticle de bere, spuse. S-a dus toată. Aia nouă nu e bună Încă. I-am dat niște păsări. — Astea-s bune. Bine. Mulțumesc. Sunt bune. Ieși ca să bage păsările la răcoare. După ce ne terminarăm berile mă ridicai. — Trebuie să mergem, Îi spusei. — Veniți diseară, da? Fontan o s-aducă vinul. — Da, venim. După aia trebuie să plecăm. — Plecați? — Da, plecăm dimineață. — Păcat că trebuie să plecați. Veniți diseară. Fontan aduce vinu’. Facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care o Înmuiai În benzină ca să faci felinarele când pescuiai noaptea. Și apoi drumul principal o făcea la stânga, Înconjurând pădurile și urcând pe dealuri, În timp ce tu intrai În pădure, urmând un drum larg și argilos, și sub coroanele copacilor era răcoare și drumul era lărgit pentru ca indienii să poată tragă buștenii pe el. Cojile copacilor erau strânse În maldăre lungi, acoperite ca niște case cu alte coji, și buștenii decojiți zăceau uriași și galbeni acolo unde fuseseră doborâți copacii din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am oprit-o s-o Întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cînta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din cînd În cînd „O sole mio!”... restul nu se Înțelegea. Intrasem emoționat În curte; cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai poate, cît Încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau În sidef, ne aflam În aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare În frunzișul sfîrșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea Înaltă, fața de o paloare neîntîlnită. - Mă gîndeam: „Ecaterina Perussi”... un vînt ucigător bătea peste secol și ea Îmi puse mîinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de alcool, de viscol întors, spre iarna ce-a fost. În ce grote ale memoriei stă adânc năluca strigoiului? Versul dansa fără grai, râu ce curgea leșios și negru, greu de pești așteptând doi ochi ai luminii oare mai trăiești? * * * Răcoare și larmă de vânt coboară aerul pe pământ. Mișcarea clatină miere și patimă. Grație, miraculoasă făptură culori peste sâni și gură. S-a răsfrânt crinul la picior și mirosul mă-ngroapă ușor. Muzica de sfere leagănă iarbă și flori. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
floare cu rădăcina înnegrită, gata să moară; încă înflorită tace, își ascunde fața dăruită. Cine să-i urmărească petalele în fiecare zi? A trecut de anotimp, au uitat-o în glastra albastră. Și ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare ar mai ține-o sub soare, oho! Nimeni nu crede că n-o să mai fie nici măcar floarea din fereastră ce așteaptă ploaia s-o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca, vecina mea, în spovedania ei firească. Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
legat de Marea Nordului, unde acum venise probabil ora fluxului, sînt sumedenie de canale - nervuri prin orașele belgiene -, multe Veneții flamande, pe urmă vizităm Castelul Conților, construit În 1180, mai Întîi subterana unde erau torturați prizonierii Evului Mediu, e Întuneric și răcoare, ca atunci, vedem ce-a mai rămas dintr-un conte, Îmi amintesc sicriul lui Donald, urcăm scări Întortocheate, extrem de Înguste, ne frecăm umerii de ziduri, apoi trecem din sală-n sală, privim documente și săbii ruginite, și, pe măsură ce ne apropiem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Se auzi din nou, izbucnind parcă din toate părțile odată, larma greierilor. Acum, că scăpaseră din porumbiște, își scoseseră căștile; Darie o ținea în mână, și ceilalți le atârnaseră de ranițe. Cerul începuse să sticlească, dar nu se simțea încă răcoarea nopții. - Nu mai spuneți nimic, domnule elev, vorbi Zamfira. Trebuie că sunteți ostenit... - Acum, că a trecut de miezul nopții, putem vorbi mai cu curaj, adăugă Iliescu. Până om da de șosea. Acolo, iar trebuie să fim cu băgare de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]