2,886 matches
-
Prefer să-i cred nemuritori. De ce oare mă obsedează asta? Între Olimpia și Madrid Mănăstirea Kesariani - l4 august 1992 - Athena Ne-am sculat la 6.30. Domnul H., gazda noastră, ne-a adus cu mașina la mănăstire. Aici este mai răcoare. Căldura din Athena ne-a moleșit toate zilele de când suntem în Grecia. Liviu încearcă să deseneze. Peisajul este foarte frumos. O mică mănăstire, înconjurată de un zid de piatră, între dealuri aride, măcinate de soarele nemilos. Anul trecut am venit
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
1995- Knosos- Creta Iată-ne în mult visatul palat din Knosos. După aproximativ două ore de vizitare ne-am așezat pe zidurile lui, la umbră, Liviu pentru a face câteva schițe, iar eu pentru a-mi nota ultimele impresii. Este răcoare la umbra pinilor, greierii cântă și din când în când ne mai dau târcoale rătăciții din grupurile organizate, sau răzvrătiții care doresc să se rupă de „turmă” și să perceapă singuri minunățiile mai mult bănuite, decât moștenite peste veacuri. Căci
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
făcut și noi. Întâi ne-am rătăcit și-n cele din urmă am ajuns. Am căutat un colț umbrit în parcul populat de porumbei, vânzători de semințe, turiști care-și aruncă rucsacurile și oboseala pe iarba de sub copacii aducători de răcoare. După ce am colindat prin marele magazin IL Corte Inglez doar pentru a fi răcoriți de aerul condiționat, coborârea, de data asta în linie dreaptă, am făcut-o pe Rambla, locul de plimbare al tuturor de peste tot, locul în care poți
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
acoperișul de olane cărămizii având o cornișă din lemn vopsit în negru, ferestrele, nu prea mari, cu grilaje frumoase din fier forjat, desenul lor remarcându-se pe albul pereților, interiorul auster, toate acestea ne dau o stare de confort pios, răcoarea zidurilor fiind atât de bine venită în timpul zilelor caniculare. Balcic - joi 22 iulie 2004, ora 07.00 Nu mai pot dormi. Mi-e dor de foșnetul frunzelor din fața casei îngemănat cu vuietul valurilor izbindu-se de stâncile care proptesc terenul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în dialogul cu natura. E drept că asta depinde și de relieful care este total diferit de al nostru, dar nu o dată am văzut și prin alte părți cum umul corectează carențele naturale, înconjurându-se de arborii dătători de umbră, răcoare, aer și poezie. Întodeauna omul sfințește locul, asta însemnând legătura și aportul pe care noi, muritorii de rând le stabilim cu ceea ce Dumnezeu a lăsat pe Pământ cu mai multă sau mai puțină generozitate în fiecare colț de lume. Iată
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
care utilul este înnobilat de frumos, iar spațiului auster îi sunt atribuite elemente de o simplitate monumentală. Nici nu ne-am dat seama când a trecut ziua, atât de bogată, atât de diversă! Am avut timp să stăm întinși în răcoarea camerelor noastre vreo 20 de minute, după care am coborât pe treptele înguste de piatră și, la Bodega lui Dimitrin ne-am întâlnit cu Iana care ne-a însoțit la Restaurantul Satra. Aici, într-un spațiu imens am dat peste
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
am întreținut cu rectorul, ca fost cadru didactic universitar, făcând schimb de informații cu privire la învățământul universitar din țările noastre. Întrucât urma să plecăm spre Santiago cu autobuzul la ora 22,00 (autobuzele prin Atacama circulau, din cauza temperaturii, doar noaptea, pe "răcoare", și erau dotate cu aer condiționat, scaune-pat, bar...), amabilele noastre gazde ne-au oferit o excursie în afara orașului. Am vizitat Salar de Maricunga, străjuit de vulcanul cel mai înalt din lume, Ojos del Salado (6893 metri, intrat în erupție ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de 60 de metri, care poate primi 25000 de credincioși la slujbele oficiate sub lumina filtrată de ferestrele uriașe cu vitralii multicolore. Găseam întotdeauna la Candelaria sau la Catedrală liniștea atât de necesară într-un oraș atât de "sonor" și răcoarea pe care aparatele de aer condiționat de la Consulat nu mi-o puteau oferi. ( apropo de biserici, la jumătatea drumului de la Rio la Sao Paulo ,brazilienii au construit catedrala Nossa Senhora Aparecida", copie exacta ca dimensiuni a Basilicei de la Vatican!) E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Queens că ți-a ieșit bine spectacolul la Epidaur. Bravo, vere!“. Nu-mi venea să cred: era oare posibil ca acea schiță neterminată să se fi transformat peste noapte Într-un succes!? Intenționam să merg la cabana mea unde, În răcoarea pădurii, să reușesc Încet să Îmi recuperez forțele pentru anul universitar ce trebuia să Înceapă În septembrie. Ce ar fi putut să mă scoată din amorțeală, să mă trezească din starea de depresie, de refuz al vieții, ce altceva decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Vladimir, care a murit la șaisprezece ani, câțiva ani mai târziu. Fratele lui, Vasilii, l-a moștenit În 1901 și și-a petrecut acolo zece veri din cele cincisprezece care-i mai rămăseseră de trăit. Îmi amintesc În mod deosebit răcoarea și ambianța sonoră a acelui loc, dalele ca o tablă de șah din hol, zece pisici de porțelan Înșirate pe o etajeră, un sarcofag și o orgă, lucarnele și galeriile superioare, Întunecimea colorată a unor Încăperi misterioase, garoafe roșii și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dăm îndărăpt! Eram în primejdie de moarte! Atunci, am alergat, m-am prăbușit la picioarele Măriei sale, și cu ultima suflare am strigat: Suntem... suntem înfrânți!! Înfrânți!!" Măria sa, ca pământul, m-o fulgerat c-o privire de m-or trecut toate răcorile: "Aiasta să n-o spui decât la sfârșit, hatmane!!" mi-o șuierat el printre dinți trăgând spada. Și, înfigând pintenii o sărit cu calul peste mine și s-o aruncat în luptă! Ca un leu-paraleu înfuriat s-o năpustit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Aferim!... "Bine!... Minunat!... Fantastic!... Aferim!" îl atacă Stanciu. Nu pricep, te bucuri?! Cum să nu mă bucur?! izbucnește Ștefan. Greșeală peste greșeală... A pornit și-o să ajungă pe vipia lui Cuptor, că nu puteau veni, omenește, mai la toamnă, pe răcoare. Din aiasta se vede cât de mâniat e Mahomed. A dat ca orbeții : prima mare greșeală... Să pohtească! Îi stropșim! Îi... îi... se entuziasmează Mihail. Ciocu' mic! Nu te mai grozăvi! Vorbim noi la urmă!... Eu mă temeam de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
așez ostenit pe un scăunel, lângă vechiul aparat de radio „Philips”, care tocmai transmite o sonată pentru violoncel de Bach, în interpretarea lui Pablo Casals; sunt singur, părinții lipsesc, nu-s acasă; în cameră, deși afară e cald, e puțin răcoare, cum se întâmplă până spre mijlocul primăverii, până când pereții caselor se reîncălzesc, și doar atâta lumină câtă parvine de la lămpi prin „ferestruica” radioului, așa de cunoscută mie, așa de intimă; în spate, dincolo de ușa întredeschisă, am în rezervă, ca să zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și rudele din fosta casă boierească cu care ea ocupă la etaj un mic apartament îi deschid rareori ușa. Vara, când tinerii de la parter au musafiri, tanti Șura iese pe balconul dinspre curtea îngustă, de unde terasa de jos, preferată pentru răcoarea pe care o oferă, se vede ca în palmă. Stă rezemată pe balustradă și doar se uită, participând, în felul ei, la veselia tinerilor. Așa se simte mai puțin singură. * Record de lipsă de asistență la înmormântarea lui tanti Șura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Mogoșoaia, faimoasa citadelă a scriitorilor cucerită, după cutremurul din 1977, de regimul ceaușist, lui Marin Preda îi cășunase, nu se știe de ce, pe Slavici. Bine i-au făcut autoritățile române de după primul război mondial că l-au ținut nițel la răcoare, dându-i astfel posibilitatea să-și ispășească nefericitele sale, în context, opțiuni filogermane... Autorul Moromeților s-a izbit însă, ca de o stâncă, de rezistența criticului literar, decis să întruchipeze, în acea dispută, înalta imputare, plină de o nobilă amărăciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acoperea. A stat inconștient mai bine de două ore fără să mai facă eforturi. Prin pământul aruncat, răvășit, primea puțin aer. Și-a zis că poate nu-i în groapă, ci că visează că ar fi în groapă. Totuși, simțea răcoarea mormântului. S-a convins că a fost îngropat. A înțeles că cei ce voiau să scape de el l-au făcut a fi mort și l-au îngropat. Întors cu fața în jos, s-a sprijinit pe mâini și a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
creației. Gabriela Melinescu 1990tc "1990" 1 ianuarie M-am trezit deodată cu senzația ciudată că sunt singură în lume. Oare acum sunt cu adevărat singură? Dureros de liberă, așa cum cineva din mine mereu și-a dorit? Hărțuită de curenții de răcoare ai invizibililor, de puterea morților asupra celor vii? Chiar și „admiratorii mei” au acum „mână liberă” să mă atingă obscen, necunoscuții mei cunoscuți îndrăznesc mai mult, fără să bănuiască o secundă că ei au fost și sunt îngăduiți în preajma mea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
reptilini. Am rămas singură să sting candelabrele noastre, să meditez la timpul înțeles prin muzică. Înainte de a mă așeza în pat, am recitit prima scrisoare pe care René mi-a trimis-o de la Stockholm, simțind tot timpul pe obrajii mei răcoare de la cineva care căuta să mă învăluiască în aer, din altă viață: Stockholm, 6 mai 1974 Gabriela, ma bien-aimée. M-am întors cu bine datorită protecției tale. Bineînțeles, avionul a avut câteva bătăi de aripi, dar n-a fost nimic
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
clară a vieții, de puterea ei disimulată în jocurile iluziei. Apoi am mers mai departe și ne-am așezat în iarbă, privind cum pășteau liniștit turmele. Munții se vedeau în depărtare, albăstrui, deasupra lacului din care se înălțau aburi de răcoare. Aveam senzația că puteam ieși și intra din nou în timp. Parcă aveam cheia timpului. Deodată văd că René era cu picioarele goale, lucru care m-a uimit mult. Am spus numai că ar trebui să-și cumpere pantofi noi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Helge, l-au găsit admirabil. Ne-am plimbat de-a lungul apei, botanizând ca adevărați elevi ai lui Linné. Am fost dusă înapoi la Stockholm, cu aceeași perfectă amabilitate; se înserase și orașul era albastru, învăluit într-o ceață de răcoare. Lionel m-a sunat, spunându-mi că va veni la Stockholm în curând, împreună cu fiul lui, Ralf. Trebuie să-mi pregătesc inima, și nu numai inima! Lionel e acum pe locul celui mai drag din viața mea și vreau ca
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îmbrăcată în verde, și într-o foarte bună dispoziție. I-am dăruit o carte veche de 125 de ani, cu povești germane, carte venind din Elveția. Am citit din poemele ei, traduse în românește de mine. În timp ce în Suedia e răcoare, în America mercurul s-a ridicat la 38 de grade. A bătut un vânt puternic în sudul Suediei, arborii au căzut peste case, o fetiță a murit sub un arbore frânt. Vecina mea Ebba plânge, soțul ei, care e la
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îndrăgosti de un bandit, de un răufăcător, lipsit total de calități morale, dar că nu poți accepta ca prieten adevărat decât pe cel la care ai remarcat înalte calități ale sufletului. De aceea, pasiunea trebuie mereu protejată cu aburi de răcoare venind de la prietenie. De aceea îi ierți iubitului minciunile și trădarea, dar niciodată prietenului, pentru că ai exigențe elevate. Au sosit de la Stockholm prietenii iubiți Micaela și poetul Alexandru Lungu. Nu ne-am mai văzut de ani de zile, din timpul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Brumă. Viață, viață fir de ață. și să nu uit: sub presiunea de cumpănă a Siretului, aproape fiecare uliță se bucura de izbucul unor izvoare cu apa bună de băut. Era suficient să te apleci și să săruți palma de răcoare pe care ți-o întindea Dumnezeu. și nu întâmplător fiindcă ceva mai sus niște călugări făcuseră schit în jurul unui Izvor al Tămăduirii. În primăvară, încurajat de experiența Argea, iatămă în fața comisiei Revizoratului școlar județean pentru ocuparea unui post de suplinitor
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
încă de la primele ore ale dimineții. Aveam o pălărie de paie luată în ultimul concediu de la Năvodari și o rochie din pânză, subțire, cu bretele. Stăteam la umbră, la marginea pădurii. Îmi era teamă să intru în desiș unde era răcoare, pentru că nu știam niciodată când va veni „madam Tălmaș”, cum îi spuneau toți. Într adevăr, a venit și în ziua aceea pe la ora 12:30. Se pare că rochia roșie și pălăria de pai nu puteau trece neobservate, așa că m-
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cealaltă parte a străzii, era imensă. Geamurile, la ora 21:30 când veneam de la gară, erau aproape toate luminate, semn că studenții au terminat cursurile și sunt în cameră. Pe pervazuri se vedeau pachete cu alimente și sticle puse la răcoare. „Bine că am scăpat de cele două genți grele”, mi-am spus în gând. Grele gențile ca și examenele de la filosofie și de la comerț exterior. Nu aveam timp de învățat, mai ales noi cei de la fără frecvență. Rostul pregătirii era
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]