3,042 matches
-
ca motiv pentru mutarea mea la Suceava. Părăseam Fălticenii În primăvara lui 1975, epuizat, bolnav de nervi, cu ficatul debilitat și nu bănuiam că la Muzeul Județean, era atât de mult de lucru! Tânjeam Însă după puțină liniște. Căutam un răgaz, ca să mă orientez Încotro s-o apuc. Sufletul meu Îndurerat, Învăluit de tristețe, rămăsese la „Galerie”, marea pasiune a vieții mele. Amintirea clipelor frumoase, a unor Împliniri rodnice, Îmi aduceau mângâiere. Măcar la atâta, aveam dreptul! 988 71 Buftea, 5
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
stilul neîngrijit al acestei scrisori. Dar Vă asigur de tot devotamentul și entuziasmul meu pentru „tot ce este fălticenean”. Cu toată stima, Maria-Luiza Ungureanu 1043 4 București, 13 iulie 1972 Mult stimate Domnule Dimitriu, De abia acum am găsit puțin răgaz pentru a răspunde amabilei Dstră scrisori din 15 iunie. Multe și felurite obligații m-au Împiedicat de la plăcutele mele Îndeletniciri. Examenul de admitere, dar mai ales boala mamei mele, mi-au răpit mult timp. și pe deasupra problemele gospodărești pe care
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
fără a Vă mai gândi la alte probleme, Între care se Înscriu și cele legate de cariera noastră, de activitatea zilnică. După o muncă atât de grea și după ce ați cules roade atât de frumoase, se impunea un timp de răgaz, de odihnă și relaxare, pe care lați putut petrece cu cei dragi ai Dstră, nestingherit și În deplină libertate. Sper că și sănătatea să Vă fie desăvârșită pentru a Vă asigura rezistența În fața activității viitoare. Sau poate că În timpul concediului
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
primii care au recenzat-o au fost prietenii săi de la Luceafărul, reduta secundă a bardului sexagenar Eugen Barbu. Artur Silvestri, același care ne intoxică cu radiografia redacției de la München și Paris a Europei Libere, și-a acordat o clipă de răgaz spre a preciza dimensiunile talentului lui Corneliu Vadim Tudor, particularitățile care-l deosebesc de Eminescu, Arghezi și Goga prin grădinile cărora mai calcă uneori, dar de pe poziții cu totul și cu totul originale. N-am citat, dar am strâns în
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și cu artificialitatea, de altfel) modifică, treptat, se pare, Însăși „gena” bestiei creatoare. Este magia și mizeria artistului, miracolul, mistificarea, morbidul, măreția și monstruozitatea sa. Politețea poate deveni un ecran care deviază, dacă nu și obturează comunicarea. Dintr-un necesar răgaz al reintrării În real, cerut de ocrotirea timidității și Îmblânzirea dezgustului, delicata convenție poate deveni manieră a existenței Însăși, artificializând și refuzând, de fapt, dialogul. Chiar când ne identificam cu celălalt, pelicula persista totuși. Fragilul ecran sticlos prin care Încercam
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu care am deschis aceste fugare note: „Înaintez oarbă surdă mută ca o femeie Îndrăgostită/ traversez anotimpuri pășesc prin ape cu sânge/ trec lanuri cu maci trec orașe cu oameni/ da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul pe loc, Înșelător refren, moderat melancolic, o invocare exorcizantă, de fapt: „Nici măcar nu știu dacă tu mă aștepți”. Versul repetă, oracular, incertitudinea, Înainte de a se limpezi tragic: „Nici măcar nu mai știu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și didactic american, un colegiu de „liberal arts and sciences” pe care urma să-l discut cu universitarii locali. Din păcate, programul extrem de Încărcat pe care mi-l făcuse, pentru cele două zile clujene, Universitatea Babeș-Bolyai nu Îmi lăsa nici un răgaz pentru Întâlniri personale, iar Liviu nu era, În mod paradoxal, inclus În convorbirile „oficiale”. L-am sunat din București de câteva ori, pentru a căuta un compromis pentru ciudata situație, dar nu l-am găsit. La Cluj, am aflat că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
revenit În țară, după o ședere de numai un an. În vară, fostul ambasador Mihai Botez a trecut pe la București și mi-a făcut propunerea de a reveni la New York; eram Înclinat să accept, dar am mai solicitat, totuși, un răgaz pentru reflecție. Înainte de a mai apuca să vorbesc cu el, Mihai Botez a avut Însă criza hepatică de pe urma căreia a și murit. Am comunicat totuși la București răspunsul meu pozitiv; lucrurile au intrat Însă În timpul cel mai scurt Într-o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
când trăiam la București. Nu-mi aminteam, de fapt, să fi vorbit vreodată la telefon! Cu perfectă naturalețe, m-a informat că, din păcate, sâmbăta dimineața era rezervată. Ocupat, până peste cap, cu multe slujbe și proiecte, nu avea alt răgaz să-și scrie cronica săptămânală. Evenimentul părea să aibă o importanță cosmică incomparabilă, așa că nu-mi rămânea decât să-i respect prioritățile. * După doi ani, l-am Întâlnit, totuși, pe Zigu. În seara deschiderii oficiale a Târgului internațional de carte
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
obișnuitele conflicte Între părinți și copii, Între datorie și liberul arbitru, Între tradiție și Înnoire, mai nimic din ceea ce structurează dinamica unei cărți. Doar adierea delicată și tăioasă a unei trestii care gândește. Care simte, Înregistrează halucinant și pendulează fără răgaz, lent sau frenetic, În ritmul neregulat al vieții Înseși. Se Înțelege de ce micul volum de 100 de pagini nu se poate povesti. O epopee, În durata unei clipe. Imediată, urgentă, acaparatoare. Dilatând, concentrând, fără a pierde vreodată contactul cu materia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sa frântă, ca autori ai unei vieți blestemate, În afara normalității. Pe strada Costache Morțun, nr. 4, patul pe rotile era adus uneori pe cerdacul larg, cât o cameră. Blecher atingea cu degetele fructele din crengile copacului... Dar puținele clipe de răgaz ale bolii le folosește mai ales pentru scris, pentru cartea care, cum spune, „ia proporții și se plămădește ca o ființă proteică”. Se luptă nu doar cu torsiunile trupului, ci și cu primejdia de a nu deveni, cumva, după expresia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tocmai pentru că a intrat prima În secolul XX. Poate și din acest motiv, America permite o estimare mai destinsă a modernității, asupra căreia și-a pus o amprentă decisivă. Mobilitatea, energia histrionică, pionieratul și prospețimea anistorică nu prea Îngăduie aici răgazul retrospectivelor interogative. Supremația autoritară a prezentului „face”, reface și redefinește continuu, firesc, civilizația. În democrația populară, multirasială a imigranților lumii, idealul nazist al supremației rasei este o contradicție În termeni, chiar dacă tensiunile rasiale rămân atât de pregnante și primejdioase. Cât
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
globale incertitudini planetare. În ianuarie 2002, În drum spre podiumul festiv de la Percoto, ne-am oprit, Cella și cu mine, pentru patru zile, la Veneția. Familia Nonino care subvenționa râvnitul Premiu Internațional de Literatură ne oferise ca dar acest generos răgaz preliminar. Locuiam la un elegant hotel din partea luxoasă a orașului, bărcile și apa se aflau la un pas, ca și În ecranul ferestrei din cameră. Vreme excelentă, soare primăvăratec, turiști puțini, berechet timp de plimbări și delăsare. Nopți Înstelate, vinul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Diderot apărea, dispărea, iar apărea, fără ca nimeni s-o vadă, lenevind Între brațele stăpânului. Îi transmitea, știam, În limbajul ei polemic și codificat, o mereu nouă variantă a aventurii lui Oblomov. Poet, romancier, editor, neobositul Michael Krüger, muncitor intelectual fără răgaz și călător pe toate meridianele, paralelele și iluziile, avea nevoie să audă, din nou și din nou, cele o mie și una de Întâmplări neîntâmplate din viața secretă a lui Oblomov, sedentarul fără leac al pustiului estic. Dinamismul tânjea după
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca noi - am rezistat, amintindu-ne de cele spuse de Comandant. Nu ne-am desnădăjduit și le-am păstrat respectul cuvenit și celor care ar fi putut fi pentru noi „piatră de poticnire”. în momentul când ni s-a dat răgazul de gândire spre a ne desolidariza și după ce unii se dăduseră de o parte din rânduri, aveam certitudinea că ne vor împușca și atunci, ca o ultimă reacție românească, a izbucnit din piepturile noastre cântecul legionar Sfântă tinerețe. Nemții strigau
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cunoștea și ducânduse la ea îi spune de misiunea pe care o aveau cei doi pe care îi însoțea. Ea se duce la general și îl pune în cunoștință de cauză. Generalul ordonă un popas și toată trupa ia un răgaz de odihnă., iar el, împreună numai cu Nicolae Petrașcu, în mijlocul pădurii și-au spus unul altuia marea dragoste pentru neamul românesc, care îi face pe cei doi uriași ai Istoriei să se înfrățească în lupta pentru apărarea patriei. încrederea reciprocă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
am înțeles în linii mari ce am de făcut. Nu-mi rămâne decât să pun în practică explicațiile tale. Hai să mâncăm mai întâi! zise ea. Dacă te apuci de treabă, nu cred că o să mai ai vreo clipă de răgaz. A adus o tigaie din bucătărioara aflată într-un colț. A încălzit tocana deja pregătită într-o oală emailată. Mirosea grozav! A adus la masă farfuriile, în care a pus mâncarea și câteva felii de pâine cu alune. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne rămâne decât să ne urăm reciproc mult noroc, zise fata. Și să învârtim lanternele în aer până nu mai putem, ca să nu-i lăsăm să se apropie. Nu le place lumina. Nu trebuie să le acordăm nici o clipă de răgaz. Sunt în stare să pună mâna pe noi într-o fracțiune de secundă. — Vai de mine! S-a încărcat aparatul? Fata s-a uitat la indicator și apoi la ceas. — Se încarcă complet în cinci minute. Hai să ne grăbim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
jos, trasând pe zid un model seismografic dințat. Rucsacul îmi sălta în spate și auzeam lucrurile dinăuntru zdrăngănind: conservele, termosul, sticla de whisky. Aș fi vrut să mă opresc și să arunc tot ce nu-mi trebuia, dar n-aveam răgaz nici măcar să mă gândesc la rană. Pe deasupra, mai eram și „în lesă“, așa că nu puteam slăbi pasul. În bezna aceea neagră, gâfâitul fetei și zdrăngănitul lucrurilor din rucsac au fost acoperite de un zgomot puternic. Cu cât înaintam mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
orașului, la tot ce se întâmplă aici. — Ai ajuns la vreo concluzie? am întrebat. — Am mai înțeles câte ceva, dar nu-ți pot spune. Până nu pun la punct niște amănunte, n-am cum să te conving. Mai acordă-mi puțin răgaz și sper să mă dumiresc definitiv. Numai să nu fie prea târziu atunci! Slăbesc pe zi ce trece din pricina iernii. Chiar dacă pun la punct planul de evadare, nu știu dacă o să mai am forța necesară să-l pun în aplicare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sociale. Întregul proiect etic și epic al romanului este enunțat în Dedicație și în Prolog, texte revelatoare pentru incisivitatea critică și pentru polemismul abundent exteriorizat. Fusese în intenția autorului să întruchipeze ascensiunea ciocoiului în două ipostaze, dar nu a avut răgazul de a-l modela decât pe ciocoiul „cu anteriu și cu călămări la brâu al timpilor fanariotici”. Existența unei versiuni manuscrise referitoare la turpitudinea ciocoiului „cu frac și cu mănuși albe” din timpurile mai noi se plasează pe tărâmul ipotezelor
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
travaliu îndelungat de scriitor. Abisul peste care se dansează, precum pe puntea Titanicului, este adâncit de geometria universului tehnic, cu recea sa perfecțiune și continua agresivitate. Valorile poetului se află aproape de casa sa din kibbutz, lângă portocali și livadă, în răgazul pe care i-l lasă stările de grație visate și dobândite. SCRIERI: Nopți la paralela 32, tr. Liana Maxy, București, 1994; Dacă poezia mea..., tr. Liana Maxy, postfață Dan Laurențiu, București, 1996; Timp fără trup, tr. Sebastian Costin, îngr. Elena-Esther
DAVID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286702_a_288031]
-
să scrie și vorbind anevoios. O duce greu, un premiu național de teatru fiindu-i decernat când mai avea puțin de trăit. Ca o ironie a soartei, abia acum, în imobilizarea silnică la care e condamnat, i se oferă un răgaz pentru literatură. El dictează versuri, articole, amintiri. Din epistolele lui transpar deprimarea și amărăciunea unui „învins al Vieții”. Primele încercări literare, nepublicate, ale lui D. sunt în franceză - versuri și proză, compuse fie dintr-o pornire spontană, fie ca exercițiu
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
leagă Însemnare a călătoriii mele, Constandin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, lucrare apărută la Buda, în 1826. La întoarcerea în Țara Românească, metamorfozat sau poate doar întărit în convingerile lui reformatoare, G. va fi, într-un răgaz de numai patru ani, un neobosit propovăduitor al luminării culturale. Întemeiază la moșia din Golești o școală-internat cu două cursuri, „ghimnasticesc” și „filosoficesc”, chemându-i ca profesori (și directori) pe Aaron Florian și pe I. Heliade-Rădulescu. El însuși alcătuiește un
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
nu se gîndise la nemurirea vreunei civilizații. Emblematică pentru era postbelică americană este o fotografie a soților Ceaușescu, În vizită la Nixon În 1970, În care cei doi apar Împreună cu un Mickey Mouse maui Înalt decît ei. Americanii avuseseră tot răgazul din lume să constate moartea unor civilizații care Îi deranjau. De aceea probabil ei, pragmatici, alături de englezi, nu și-au pierdut cumpătul, deși au Înțeles că, printre altele, gîndirea, pentru a se afla În slujba omului, nu trebuie să piardă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]