2,944 matches
-
le adopte. Perceperea unui decalaj de raționalitate și științificitate între competența tehnică și cea social-umană a funcționării sistemelor sociale. Tehnicile de acțiune specifice diferitelor sisteme - tehnologia întreprinderilor industriale este cel mai clar exemplu - încorporează un înalt grad de științificitate, de raționalitate. Componentele sociale și umane, deși reprezintă în egală măsură surse de probleme și dificultăți, nu dispun de tehnici raționale, fundate pe știință, comparabile cu cele dintâi. În societatea actuală, raționalitatea științifică a căpătat un prestigiu deosebit. Se acceptă în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai clar exemplu - încorporează un înalt grad de științificitate, de raționalitate. Componentele sociale și umane, deși reprezintă în egală măsură surse de probleme și dificultăți, nu dispun de tehnici raționale, fundate pe știință, comparabile cu cele dintâi. În societatea actuală, raționalitatea științifică a căpătat un prestigiu deosebit. Se acceptă în mod curent că există o tendință de pătrundere a științei în toate sferele de activitate. Din acest motiv, practicienii de cele mai diferite specialități tind să perceapă aplicarea științelor sociale ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
-și rezolve problemele de viață, cum să-și organizeze viața. Acest lucru pacientul trebuie să-l decidă singur. Terapeutul ajută pacientul să depășească blocajele interne care „îi întunecă” judecata; să fie realist, rațional. În această viziune, normalitatea este echivalentă cu raționalitatea. Din psihoterapie, această paradigmă a normalității patologiei a fost transferatăîn socioterapie (Jaques, 1961; Pages, 1961). Dincolo de diferențele dintre persoană și sistemul social, paradigma normalității pare să fie, în mare măsură, comună. Socioterapia nondirectivă merge și ea pe cultivarea capacităților normale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adoptat. El este un facilitator al comunicării interne, al autoanalizei și al experimentării, al deschiderii la experiența proprie, cât și la experiența celorlalți, la feedback și la autocorectare. Socioterapia nondirectivă a pus cu forță necesitatea unei definiri mai clare a „raționalității sociale”. De la început este necesar să operăm o distincție între două perspective asupra raționalității: o perspectivă de conținut și o alta de formă. Din perspectiva conținutului, un sistem este rațional atunci când, confruntat cu o problemă, reușește să adopte soluția cea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
deschiderii la experiența proprie, cât și la experiența celorlalți, la feedback și la autocorectare. Socioterapia nondirectivă a pus cu forță necesitatea unei definiri mai clare a „raționalității sociale”. De la început este necesar să operăm o distincție între două perspective asupra raționalității: o perspectivă de conținut și o alta de formă. Din perspectiva conținutului, un sistem este rațional atunci când, confruntat cu o problemă, reușește să adopte soluția cea mai bună, soluția rațională. O asemenea perspectivă, cu toate avantajele sale, implică însă și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
condiție este însă dificil de realizat, dacă nu cumva principial imposibil, presupunând că un membru al unei colectivități (specialistul) deține toate cunoștințele funcționării optime ale acesteia, în timp ce ea nu le deține. Oricât de tentantă ar fi perspectiva de conținut asupra raționalității, ea ridică deci dificultăți insurmontabile, cel puțin în momentul de față. Perspectiva formei, deși mai modestă, este totuși mai avantajoasă. Ea supune analizei nu produsul (conținutul) activităților cognitive ale unui sistem, ci forma sa, mecanismele prin care se desfășoară: din
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Terapia nondirectivă este o modalitate de aplicare structural antitehnocratică a sociologiei. Sociologul nu decide ce trebuie să facă sistemele sociale, ci le sprijină pentru ca acestea să decidă singure, într-o modalitate cât mai rațională și realistă. În paradigma terapiei nondirective, raționalitatea este definită într-o modalitate strict funcțională, din perspectiva proprietăților sale formale, ca „orientare spre realitate” și „orientare spre sarcină”, „spre funcție”, într-un proces activ de adaptare. O asemenea definiție a raționalității sistemelor sociale ar putea fi operaționalizată sub
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rațională și realistă. În paradigma terapiei nondirective, raționalitatea este definită într-o modalitate strict funcțională, din perspectiva proprietăților sale formale, ca „orientare spre realitate” și „orientare spre sarcină”, „spre funcție”, într-un proces activ de adaptare. O asemenea definiție a raționalității sistemelor sociale ar putea fi operaționalizată sub forma unui test de raționalitate. Testul de raționalitate propus aici (tabelul 11.1), pornind de la câteva sugestii ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
modalitate strict funcțională, din perspectiva proprietăților sale formale, ca „orientare spre realitate” și „orientare spre sarcină”, „spre funcție”, într-un proces activ de adaptare. O asemenea definiție a raționalității sistemelor sociale ar putea fi operaționalizată sub forma unui test de raționalitate. Testul de raționalitate propus aici (tabelul 11.1), pornind de la câteva sugestii ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
din perspectiva proprietăților sale formale, ca „orientare spre realitate” și „orientare spre sarcină”, „spre funcție”, într-un proces activ de adaptare. O asemenea definiție a raționalității sistemelor sociale ar putea fi operaționalizată sub forma unui test de raționalitate. Testul de raționalitate propus aici (tabelul 11.1), pornind de la câteva sugestii ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace (coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace (coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va indica manifestările „sănătoase” sau „patologice” ce caracterizează funcționarea mecanismelor sale cognitive. Patologia sistemelor sociale - reluând o idee dezvoltată în capitolul anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va indica manifestările „sănătoase” sau „patologice” ce caracterizează funcționarea mecanismelor sale cognitive. Patologia sistemelor sociale - reluând o idee dezvoltată în capitolul anterior - poate lua două configurații distincte, în funcție de sursele lor primare: sindromul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul 11.1 Testul de raționalitate a sistemelor sociale Dacă vrem, de exemplu, să determinăm raționalitatea potențială a unei întreprinderi, testul de raționalitate ne va indica manifestările „sănătoase” sau „patologice” ce caracterizează funcționarea mecanismelor sale cognitive. Patologia sistemelor sociale - reluând o idee dezvoltată în capitolul anterior - poate lua două configurații distincte, în funcție de sursele lor primare: sindromul luptei și sindromul incertitudinii. Atât conflictele interne
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Paris. Dalkey, N., Rourke, D., Snyder, D. (1970), Studies in the Quality of Life, Rand Books, Santa Monica. Davis, L.E. (1971), „Job satisfaction research: The Post-industrial view”, în Industrial Relations, vol. 10, nr. 2. Dobre, A. (1986), Cunoașterea științifică și raționalitatea acțiunii sociale, Editura Academiei RSR, București. Doby, J.T. (1969), „Logic and levels of scientific explanation”, în E.F. Borgatta (ed.), Sociological Methodology, Jossey-Bass Inc. Publishers, Londra. Dorofte, I. (1981), Analiza și predicția performanțelor umane, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Drew, E.B.
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
modalități foarte diferite. De exemplu, în Grecia antică, ele erau adesea încredințate bobilor. Cum cad aceștia, așa trebuie să se facă. În Egiptul antic, dimpotrivă, faraonul era cel care le lua. Cum se pot explica aceste practici? Cum se împacă raționalitatea grecului antic cu delegarea responsabilității unor decizii foarte importante întâmplării? Comprehensiunea ne poate furniza explicații de genul următor: grecii considerau că prin tragere la sorți se manifestă voința zeilor; egiptenii, în schimb, credeau că faraonul este un reprezentant pământean al
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai rapide. Pe ansamblu, aici nu poate fi regres, ci numai progres. Creșterea cunoașterii face ca și viața societății să progreseze. Ordinea importanței lucrurilor se schimbă. Ceea ce este realmente important în istorie e tocmaiaceastă acumulare de cunoaștere, acest progres în raționalitate. Rațiunea, în calitatea sa de cunoaștere, devine criteriul fundamental al progresului social. Formularea legilor lui Newton reprezintă un progres, deoarece ele sunt efectiv un plus de cunoaștere. Apariția parlamentarismului este un progres în plan politic, deoarece această formă este rațională
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în mod fundamental de existența unor asemenea criterii. Din acest motiv, este necesar să se treacă în revistă diferitele criterii propuse în legătură cu evoluția și progresul. Filosofia secolului al XVIII-lea a formulat pentru prima oară un criteriu al progresului social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Din acest motiv, este necesar să se treacă în revistă diferitele criterii propuse în legătură cu evoluția și progresul. Filosofia secolului al XVIII-lea a formulat pentru prima oară un criteriu al progresului social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă, adevărată. Adevărul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a formulat pentru prima oară un criteriu al progresului social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă, adevărată. Adevărul nu era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată într-o perspectivă complet atemporală. Ea distingea, de exemplu, cetatea greacă actuală de republica platoniană. În filosofia modernă, raționalitatea începe să fie concepută după modelul științelor naturii, care se constituie în timp, printr-un proces treptat de acumulare a cunoștințelor. Omenirea progresează în mod infinit în cunoaștere. Ar fi absurd să credem că ea ar putea dintr-o dată să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dus, în primul rând, la schimbarea organizării sociale, și nu la perfecționarea rațiunii umane care produce aceste forme. Rațiunea este doar un simplu instrument de invenție a unor forme sociale adecvate la condițiile date. Aceasta este cauza pentru care criteriul raționalității nu este operant în estimarea evoluției sau progresului social. Lipsa sa de eficiență reiese foarte clar din faptul că filosofii secolului al XVIII-lea nu au reușit să-l utilizeze în determinarea unor stadii distincte în evoluția societății. Herbert Spencer
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și capacitățile productive sunt înghițite de„false” necesități, de necesități „înstrăinate”. Un consum nerațional nu poate duce, chiar în condițiile abundenței, la un nivel ridicat de satisfacere a necesităților umane. Este necesar de aceea să fie luată în considerație și raționalitatea orientării producției spre nevoi „reale”, „autentic” umane. Războiul, consumul ostentativ, risipa nerațională sunt factori care anulează într-o măsură substanțială potențele productive. Eficienței potențiale a aparatului productiv este necesar să i se aplice deci o corecție referitoare la eficiența umană
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
morală, spune Marx (1958), nu este o cauză a schimbării unei societăți, ci doar un simptom al învechirii sale în ordine naturală. Teza acestei corespondențe între subiectiv și obiectiv exprimă, de asemenea, ceea ce era formulat mai înainte, ca principiu al raționalității. Colectivitatea percepe totalitatea condițiilor în care își desfășoară activitatea și, prin experiența ei practică, resimte concordanța sau discordanța acestora cu formele de organizare socială. Neconcordanța între formele de organizare și condiții se resimte ca„dificultate” a activității sociale. Perceperea neconcordanței
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umană, întrebarea cea mai importantă nu este „cum se iau în mod real deciziile”, ci „cum ar trebui procedat pentru a se ajunge la decizii cât mai bune”. Abordarea descriptivă are ca obiectiv elaborarea unui model al funcționării reale a raționalității, indiferent de faptul dacă aceasta este de natură să asigure sau nu elaborarea celor mai bune decizii. Dacă pentru acțiune perspectiva normativă este vitală, pentru științele social-umane, care încearcă să descrie și să explice comportamentul real, perspectiva descriptivă este crucială
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]