2,849 matches
-
ajunge la lucrurile vagi. Anexe SEMANTISMELE RADICALULUI *PER ȘI COMPLEXUL PERATOLOGIC În limbile indo-europene în general și în cea greacă în special, radicalul *perdeține un loc extrem de important. Dar în ciuda marii sale productivități, deci a diversității formelor create pe acest radical, coerența sensurilor sale este remarcabilă. Vastele familii de cuvinte create pe acest radical implică toate, în cele din urmă, ideea înaintării, a faptului de a tinde către un capăt, a pătrunderii până la un punct final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
indo-europene în general și în cea greacă în special, radicalul *perdeține un loc extrem de important. Dar în ciuda marii sale productivități, deci a diversității formelor create pe acest radical, coerența sensurilor sale este remarcabilă. Vastele familii de cuvinte create pe acest radical implică toate, în cele din urmă, ideea înaintării, a faptului de a tinde către un capăt, a pătrunderii până la un punct final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele și prepozițiile născute pe radicalul *peralcătuiesc o întreagă constelație lingvistică, care diversifică în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
remarcabilă. Vastele familii de cuvinte create pe acest radical implică toate, în cele din urmă, ideea înaintării, a faptului de a tinde către un capăt, a pătrunderii până la un punct final, a străbaterii. Verbele, substantivele, adverbele și prepozițiile născute pe radicalul *peralcătuiesc o întreagă constelație lingvistică, care diversifică în toate direcțiile posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul ca atare, substratul lui material - natural sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
principal (resimțit ca „dincolo“ în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune împlinirea unei mișcări de avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de mișcare, aparține formațiunilor în *per-, pentru simplul motiv că la greci „vânzarea“ era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii „pe țărmul celălalt“. Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime. Iată, mai întâi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă „capăt“, „limită“, „extremitate“; verbele denominative sunt peratoo, „a limita“, la pasiv (peratoomai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vorba de sfârșit ca opus începutului, de sfârșit ca împlinire, de sfârșit în spațiu (extremitate), de sfârșit în timp sau de sfârșit ca punctul suprem la care poate ajunge o activitate (culme, perfecțiune). Acestea sunt cele patru linii semantice ale radicalului *perpe care le reținem pentru analiza noastră. Este și limita aici (peras), și parcursul între limite (poros), resimțit ca depășire a unui obstacol și ca pășire dincolo (peran), și este, în sfârșit, experimentarea (peira) limitei, „încercarea“ ei, care îmbrățișează toate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
le trimite pe toate la idee. Să numim sistemul de relații care se nasc între aceste elemente complex peratologic și să vedem în ce măsură poate el depăși interesul pe care îl suscită în mod obișnuit o simplă analiză semantică. În ce măsură semantismele radicalului *pertrezesc o rezonanță în idee, care nu a fost pusă până acum în valoare? Și în ce măsură acest lucru ne va da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre o peratologie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
2”>Vezi pp. 215 și urm. </ref>. Oare greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la felul în care s-au îmbinat elementele obiective și subiective ale semantismelor radicalului *perîntr-un complex care, la început, a vizat cucerirea unor limite așezate dincolo de puterea percepției imediate? Pentru lumea spiritului, marile călătorii originare au avut semnificația transpunerii limitelor fizice într-un sistem proiectiv care a făcut cu putință deschiderea dialogului dintre conștiință
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
inerția fizicalului, devenind un adevărat concept peratologic. Vorbind despre peratologie, noi facem o sinteză pe care limba greacă nu a făcut-o nicăieri explicit, dar care își are acoperirea în sugestia metafizică pe care am putut-o desprinde din semnificațiile radicalului *per-. Peratologia ca fenomenologie a limitei și a atitudinilor față de limită (manifestate în forma limitei acceptate, puse, cucerite sau contestate) nu se constituie deci ca simplă analiză filologică a contextelor în care apare cuvântul peras. Deși trimite constant la cuvântul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iconologia din secolul nostru, căreia Panofsky îi fixează ca sarcină căutarea „semnificației ultime a fenomenului artistic“ (situată dincolo de intenția artistului) și stabilirea relației ei cu spiritul obiectiv al epocii? În cazul „peratologiei“ lucrurile stau la fel. Născându-se în marginea radicalului *per și a liniilor semantice care se dezvoltă din el, peratologia evoluează către orice formă de mișcare a limitelor în câmpul de libertate al conștiinței sau către orice formă de mișcare a conștiinței în câmpul de necesitate al limitelor. Peratologia
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Ziarul lui inițiase o cruciadă împotriva manifestărilor politice la care Iorga se referea cu dispreț utilizînd termenul "anarhie". Deși nici el nu avea un temperament blînd, ura manifestările ilegale, provocatoare de dezordine și anarhie. Întrucît aceste manifestări erau opera studenților radicali de dreapta, atacurile lui nu făceau decît să toarne gaz pe foc. A dus o luptă neobosită și împotriva condițiilor sanitare tot mai proaste de la București și din toată România. Nici măcar afecțiunea sa față de sămănătorism nu-l putea opri. Oricine
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a intervenit pe lîngă Tătărăscu și Guvern în legătură cu seriozitatea pericolului pe care îl reprezenta Legiunea, a cerut un concediu, l-a învinuit în Cameră pe Cuza că este împotriva lui și în favoarea lui Hitler și a acuzat guvernul de lașitate. Radicalii de dreapta au replicat, declarînd că "Iorga a pierdut legătura cu tineretul". O avalanșă de amenințări legionare cu moartea s-a abătut asupra lui, iar Legiunea i-a organizat un simulacru de "funeralii" la Vălenii de Munte. Studenții legionari nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era singura țară balcanică în care mai aveau loc alegeri parlamentare semnificative, dar timpul se scurgea cu repeziciune. Regele Carol și guvernul român erau atacați nu numai de către cei de stînga (ca în Iugoslavia sau în Grecia), ci și de radicalii de dreapta. Toamna lui 1937 însemna apropierea alegerilor, față de care Iorga era sceptic. "Va fi încă o încercare de verificare a validității votului universal", scria el33. Taberele angajate în alegeri erau stabilite: pe de o parte regele, regimul politic, liberalii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al Întregii Europe. George C. Marshall Calamitatea din Europa a avut o asemenea amploare, Încât a deschis noi perspective. Războiul schimbase totul. Aproape nicăieri nu se punea problema Întoarcerii la situația dinainte de 1939. Nu era numai părerea celor tineri și radicali, ci și a observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la eliberarea Franței și care crescuse Într-un mediu burghez catolic și conservator din nordul țării, diagnostica situația cu precizia-i caracteristică: „În timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
emiterea unei noi monede la 27 decembrie 1958, a urmat recomandările anterioare ale Fondului Monetar Internațional și a contribuit direct la stabilizarea situației financiare incerte a Franței. Cu toată alura sa de mandarin, de Gaulle era prin natura lui un radical, fără teamă de schimbare: așa cum scrisese În Vers l’armée de métier, un tratat din tinerețe despre reforma armatei, „nimic nu durează dacă nu este reînnoit În permanență”. Nu este surprinzător, așadar, că cele mai semnificative transformări În infrastructura de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de integrarea economică În detrimentul apărării. Chiar și În statele membre, nu toată lumea era pe deplin mulțumită de noile propuneri. În Franța, mulți deputați conservatori (inclusiv gaulliști) au votat Împotriva ratificării Tratatului de la Roma pe considerente „naționale”, În timp ce unii socialiști și radicali de stânga (inclusiv Pierre Mendès-France) s-au opus formării unei „Europe mici”, fără prezența liniștitoare a Marii Britanii. În Germania, Ludwig Erhard, ministrul Economiei În guvernul lui Adenauer și un adept entuziast al comerțului liber, s-a opus „uniunii vamale” neomercantiliste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limita, de regulă, la elitele culturale, influența acestora făcându-l să pară mai răspândit decât era. Conservatorii culturali, ca André Siegfried În Franța - al cărui Tableau des États-Unis relua toate resentimentele și câteva dintre antisemitismele polemicilor interbelice -, Îi aprobau pe radicalii culturali, cum ar fi Jean-Paul Sartre (sau britanicul Harold Pinter În ultimele decenii): America era tărâmul puritanilor isterici, sclavi ai tehnologiei, standardizării și conformismului, lipsiți de originalitatea gândirii. Asemenea pericole culturale aveau de-a face mai mult cu ritmul schimbării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de piele à la Lenin (sau variante de fetru, amintind de „șepcile Kossuth” purtate de revoluționarii maghiari În secolul al XIX-lea). Modă politizată care nu a „prins” În Marea Britanie, dar care era practic, la sfârșitul deceniului, o uniformă pentru radicalii germani și italieni și discipolii lor din mediul studențesc 7. Straiele hipioților, drapate În stil gitan, intersectau ambele tendințe. Spre deosebire de „Carnaby Street” și „luptătorul de gherilă”, autentic europene, look-ul hippie (vag „utopist” prin conotația lui „modestă”, non-occidentală, „contra-culturală”, asexuată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pentru cei care nu Îmbrățișau această viziune a istoriei europene, proletariatul nu mai constituia unicul vehicul pentru transformarea socială radicală. Lumea a Treia, cum Începuse să i se spună, oferea spectacolul unor candidați alternativi: naționaliștii anticolonialiști În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, radicalii negri În Statele Unite (nu tocmai Lumea a Treia, dar asimilată cu aceasta) și gherilele țărănești de pretutindeni, din America Centrală până la Marea Chinei de Sud. Împreună cu „studenții” și cu tinerii În general, acestea constituiau o masă revoluționară mai vastă și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mai 1968; reprezentanții politici ai Republicii nu au fost atacați, iar instituțiile sale nu au fost puse serios sub semnul Întrebării (cu excepția sistemului universitar francez unde Începuse totul, care a fost destabilizat și discreditat fără să sufere reforme semnificative). Radicalii din 1968 au imitat până la caricatură stilul și accesoriile revoluțiilor trecute - ei evoluau, la urma urmei, pe aceeași scenă. Dar au jurat să nu repete violența lor. Prin urmare, „psihodrama” franceză din 1968 (Aron) a devenit pe loc obiectul nostalgiei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În noiembrie 1969 (când guvernul a forțat Pirelli să satisfacă principalele cereri ale muncitorilor) reprezentau un contrapunct industrial și o confirmare a protestelor studențești. Grevele din 1969 au fost cele mai ample din istoria Italiei și au avut asupra tinerilor radicali italieni un puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Italiei, aceste accese de violență nu puteau să sfârșească decât rău. În timp ce În Franța studenții flirtau cu ideea că autoritatea publică este vulnerabilă la provocări populare, iar instituțiile solide ale gaullismului Îi lăsau să se amăgească În această iluzie, radicalii din Italia aveau toate motivele să creadă că pot distruge Republica postfascistă - și abia așteptau să Încerce. La 24 aprilie 1969 au fost puse bombe la Târgul Comercial și la gara centrală din Milano. Opt luni mai târziu, după ce conflictul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atât Republica de la Bonn, cât și regimul nazist care o precedase. Pe măsură ce se amplifica opozița față de războiul din Vietnam, amalgamul de trecut și prezent a atins mentorul militar al Republicii Federale. America, dintotdeauna „fascistă” În repertoriul unui grup restâns de radicali, a devenit acum inamicul unui segment mult mai vast. Să acuzi „Amerika” (sic) pentru războiul criminal din Vietnam ținea loc de recunoaștere a crimelor de război din Germania. Piesa lui Peter Weiss Vietnam-Discourse (1968) reprezintă o paralelă explicită Între SUA
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obicei marxist-leniniste (adică maoiste). Multe erau finanțate discret de RDG sau de Moscova, lucru pe atunci ignorat de marele public. În Germania, ca peste tot, Noua Stângă a păstrat distanța față de comunismul oficial - care În RFG oricum nu conta. Însă radicalii, ca și o mare parte din stânga vest-germană - și nu numai stânga -, aveau o relație ambiguă cu Republica Democrată Germană. O bună parte dintre ei se născuseră În ceea ce era acum RDG sau În alte teritorii din Est, de unde familile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reflecta involuntar În visul lor: o Germanie mai bună la est. RDG, În ciuda (sau poate din cauza?) cenzurii și represiunii autoritariste, prezenta o atracție aparte pentru tinerii radicali: era exact contrariul Republicii de la Bonn și nici nu pretindea altceva. Astfel, ura radicalilor pentru „ipocriziile” Republicii Federale Îi făcea să fie extrem de creduli În fața comuniștilor din Est, care pretindeau că au Înfruntat trecutul și au purificat Germania lor de trecutul fascist. Mai mult, anticomunismul care hărăzea RFG Alianței Atlantice și care constituia doctrina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]