6,870 matches
-
sunt, sânul palpitându-ți sub muselina ușoară. În jurul micii frunți bombate și Încăpățânate se unduie un uraeus de aur cu ochii de smarald, țintindu-ți creștetul cu săgeata triplă a limbii de rubin. Oh, tunica ta de voal negru cu reflexe de argint, strânsă Într-o eșarfă brodată cu iriși funești, din perle negre. Pubisul proeminent ți-e ras complet ca să ai, În ochii iubiților tăi, nuditatea unei statui! Vârful sfârcurilor tale atinse dinainte suav cu penelul de sclava ta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
eu simt ce e în mine. Mă înțelegeți, eu simt. E trist aici, m-am tăiat de multe ori, dar tristețea asta nu m-a dus să-mi iau viața. Rutina 1, după Dobrovolski Mă trezesc la cinci, că e reflex, e ușa care se deschide și ne-a intrat în reflex, că vine să scoată gunoiul afară. Până te întinzi, vine și masa. Dormi, ce să mai dormi?, e apelul la șapte jumătate, bine, m-a prins și apelul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trist aici, m-am tăiat de multe ori, dar tristețea asta nu m-a dus să-mi iau viața. Rutina 1, după Dobrovolski Mă trezesc la cinci, că e reflex, e ușa care se deschide și ne-a intrat în reflex, că vine să scoată gunoiul afară. Până te întinzi, vine și masa. Dormi, ce să mai dormi?, e apelul la șapte jumătate, bine, m-a prins și apelul în pat. Îmi pun ceasul cu alarmă să mă trezească, oricum. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
stihial și „strigăt”; conturul, figurativismul, copia după natură sînt rejectate în favoarea unei naturi alter; autoritatea transcendentă e delegitimată și, odată cu ea, sînt refuzate valorile societății întemeiate pe dreptul divin. Tendința de autonomizare, de purificare extrem(ist)ă este, în fond, reflexul disperat al unei nevoi de autodefinire radicală, de identitate „nouă” și „esențială”, în condițiile în care identitatea/reprezentarea tradițională - destabilizată - își pierduse legitimitatea de facto. O pasiune absolutistă, o mistică a imanentului - reacție compensatorie la desacralizarea existenței și a artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tîrzia convertire la dadaism a catolicului Schad. Nota bene, printre cei care-i vor lua apărarea în scandal se va număra și un „metec” român, C. Brâncuși... Mai tîrziu, Richard Huelsenbeck va sublinia, nu fără un grăunte de ironie naționalistă - reflex, de astă dată, al unui „complex al Centrului” -, diferența plebee, provincială, „balcanică” și „barbară” a tînărului român: „spre deosebire de Ball, de Arp și de mine, Tzara nu crescuse la umbra umanismului german. Nici Schiller, nici Goethe nu i-au spus vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultimele consecințe: de aici, predilecția lor pentru poezia pură, arhitectura pură, sculptura și pictura pure, fără „subiect” și fără „anecdotică”. Pentru un istoric conservator al artei, precum germanul Hans Sedlmayr, acest segregaționism purist ar fi un simptom al dezumanizării moderne, reflex al pierderii legăturilor cu transcendența. (Hans Sedlmayr, „Arta autonomă și omul autonom“, în Pierderea măsurii. Arta plastică a secolelor XIX și XX ca simptom al vremurilor, traducere de Amelia Pavel, Editura Meridiane, București, 2001, pp. 156-158). Nu avem de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dezlănțuită sînt însoțite de persiflarea urmuziană a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe dos, vidate de transcendență (blasfemiile la adresa creștinismului, dar nu numai, sînt frecvente), suficientă sieși și propriilor metamorfoze arbitrare. La „precursorul” Urmuz, trăsăturile genurilor clasice erau conservate în forme liliputane: „romanul în patru părți” Pîlnia și Stamate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Prezent în forme naiv-entuziaste în articolul „Pentru contimporani“ al lui Ion Vinea (1923), complexul de superioritate culturală față de celelalte națiuni balcanice (calificate drept „înapoiate”) exprimă, pe de o parte, nevoia de sincronizare/afirmare culturală a unei națiuni tinere și, totodată, reflexul compensatoriu al unui complex identitar care va face carieră în interbelicul românesc. Pentru Vinea, rolul civilizator, asumat la modul mesianic, urma să revină unei elite intelectuale racordate la cele mai noi manifestări ale spiritului timpului. Această elită ar avea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la avangardism, examinîndu-i implicațiile; totul - încă o dată - prin prisma amintitului complex al periferiei: obsesia „provinciei” este de altfel centrală în România sfîrșitului de secol al XIX-lea și a sfîrșitului de secol al XX-lea, fie că o privim ca reflex al crizei modernizării, ca efect secundar al noului centralism administrativ (Bucureștiul ca unic pol urban de atracție) sau al fascinației exercitate de Centrul apusean. În prefața primei antologii a poeziei simboliste românești (Antologia poeziei simboliste românești, Editura pentru Literatură, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și transpirat ca un vagabond, când privirea Îi căzu asupra numelui. Un nume comun, de altfel. Îl privi pe tânărul filiform care ședea dinaintea lui resemnat În fața destinului. Avea trăsături delicate. Ochi albaștri, care În lumina cenușie a aulei aveau reflexe de ardezie. Nasul acvilin - nu, nu-i semăna deloc. Și totuși. Foarte puțin probabil. Ar fi fost neplăcut totuși. Mai bine să ne asigurăm Înainte. Chipul său Își pierduse expresia colerică și indignată, Îndulcindu-se. Întrebă: — Sunteți rude? Zero ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ringul de dans de casa de bilete, iar ochii Îi fură fulgerați de luminile Împrăștiate de o sferă acoperită de pătrățele mici de oglindă, care atârna de tavan, rotindu-se cu o lentoare hipnotică. Câteva clipe fu orbit de acele reflexe, dar apoi chipul tatălui său se ivi dintr-o pădure de fagi auriți de razele soarelui. Nu, nu visa: un proiector ascuns cine știe unde transmitea imagini În tehnicolor pe peretele din spate al sălii de dans. Pădurea se transformă În ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ia apă de la țâșnitoarea din curte. În rest, era pustiu și toropitor, ca-ntr-o după-amiază de iulie. Au stat așa și s-au uitat unul la altul, până când Vencica a bătut la ușa din față. Achile și-a pus reflex prosopul pe cap și i-a strigat să intre, fără să-și ia ochii de pe Zogru. - Vino-ncoa, Vencico, vino și uită-te, uite, uită-te acolo pe tavan și spune-mi dacă vezi ce văd eu. Zogru știa prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
l-a epuizat și i-a smuls speranțele. Aproape că s-a târât până la Ancuța, speriat și stors. Femeia stătea în scaunul de la birou ca o nuia ruptă și acoperită de morgoni, pe care Zogru a-nceput să-i adune reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței. Andrei o privea uluit din pragul biroului. Se gândea că își face pase magnetice ori că, pur și simplu, face pe nebuna pentru că se știe privită. Discutaseră imediat după ședință, fiecare dintre ei nelămurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
stufos ca la începutul primăverii iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un galben bolnăvicios. Indecis dacă să se bucure sau să se întristeze este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele, împrăștiind reflexe puternice și valuri de căldură. Mai puțin adânc decât de obicei și poate mai puțin întins decât se știe el, lacul privește drept în ochi rotundul aprins al soarelui. Îl întreabă dacă are de gând să fie la fel de capricios toată
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Leei pălea în fața Rahelei. Mă simțeam ca o trădătoare de câte ori trebuia să recunosc asta, dar dacă n-aș fi făcut-o ar fi fost ca și cum aș fi negat căldura soarelui. Frumusețea Rahelei era unică și răvășitoare. Părul ei castaniu avea reflexe de bronz, iar pielea îi era aurie, perfectă, ca mierea. Pe acest fundal de ambră, ochii îi erau suprinzător de negri, nu căprui închis, ci negrii ca abanosul sau ca adâncurile fântânii. Deși avea oase delicate și, chiar și atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pierdut din intensitatea culorilor - așa cum au profețit și au sperat unele dintre femei - ci, dimpotrivă, diferența dintre ei a devenit și mai puternică și cu atât mai vizibilă cu cât nu i-au crescut gene. Deși clipea ca orice om, reflexul era aproape imperceptibil, așa încât părea că Lea nu închide niciodată ochii. Chiar și căutătura ei cea mai drăgăstoasă semăna cu a unui șarpe și puțini puteau s-o privească în ochi. Aceia care puteau, erau răsplătiți cu sărutări, cu râsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era zeul lui Avraam, Isaac și Iacob și ar fi vrut ca fiii lui să-l accepte de asemenea pe El ca zeul lor. Iacob era un vrăjitor al vorbelor și își prindea ascultătorii în mrejele poveștii, spunându-le despre reflexul luminii în lama cuțitului, despre ochii lui Isaac măriți de groază. Salvarea a venit în ultimul moment, când cuțitul se lipise de gâtul lui Isaac și o picătură de sânge alunecase pe piele exact așa ca lacrimile din ochii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
s-a întâmplat când am vrut să vedem dacă pot să prind săgeata din zbor, ca indienii din filme, dar eu i-am zis că pe-atunci eram mic, un puști de nouă ani abia, era normal să n-am reflexe prea bune, spre norocul meu cuiul de la capătul săgeții n-a fost destul de ascuțit, mi-a intrat în mână numai doi centimetri adâncime, mi-a străpuns doar pielea, iar săgeata s-a oprit în os, e drept că vaccinul antitetanos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
doi centimetri adâncime, mi-a străpuns doar pielea, iar săgeata s-a oprit în os, e drept că vaccinul antitetanos a fost dureros, însă acum e altceva, am crescut, avem aproape doișpe ani, iar scutul n-are nici o legătură cu reflexele, dar Puiu tot n-a vrut, până la urmă, cu patru caramele, s-a lăsat convins să mă împuște în spate de trei ori, bineînțeles armura s-a dovedit a fi perfectă, am simțit doar ca o pișcătură de țânțar, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
putea ajunge În golf, trecu În goană pe dinaintea intrării În peștera În care jefuitorii de corăbii Își depozitau odinioară prada și Începu să țipe ca să Împrăștie zburătoarele isterice, care nici măcar nu binevoiseră s-o bage-n seamă. Privirea ei prinse reflexul unei dungi portocalii și, cuprinsă brusc de o neînfrînată spaimă, adună niște pietre de pe jos, pe care le azvîrli cu putere spre păsări. Acestea Își luară În cele din urmă zborul, bătînd frenetic din aripi și țipîndu-și mînia de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care știa deja că nu era un delfin. Deși deprinsă cu vederea cadavrelor, n-avea să uite niciodată oribila imagine a ochiului care atîrna, pe jumătate ieșit din orbită, nici adînciturile sangvinolente cu carnea smulsă de ciocul ascuțit al pescărușilor. Reflexul portocaliu provenea de la eșarfa pe care bărbatul, căzut pe spate, o purtase și În seara din ajun. Gildas. Marie se lăsă să cadă În genunchi alături de el, copleșită de o durere care cobora departe, În copilărie. Se simți tentată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe călcîie și tresări. În fața ei, același călugăr o făcu să simtă respirația grea a chipului invizibil. „Blestemato... Pleacă, blestemato...“ Cu o mișcare bruscă a mînecii largi, izbi brațul Mariei, făcînd să-i zboare arma la cîțiva metri mai Încolo. Reflexele ei luară locul gîndurilor, anihilate de iraționalul situației. Își reperă arma, făcu un salt În direcția ei, dar Își opri la fel de iute elanul. Un călugăr identic cu primul apăruse În fața ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu se dovedise chiar atît de antipatic cum crezuse. Aruncă o privire la ceas și Încercă să reia lectura romanului de la prima pagină. Era totuși un roman polițist fad, realitatea era Întotdeauna mai uimitoare decît ficțiunea. Dădu pagina și simți reflexul unei lumini peste hîrtia albă. Mai parcurse cîteva rînduri, dar, fugitiv, lumina trecu din nou peste pagină. Intrigată, Marie Înălță capul. Crezu că are o halucinație: lumina venea de la far! Se năpusti pe balcon, necrezîndu-și ochilor. Lampa farului, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de păr pe care sudoarea i le lipise de față. Cuplul dormea Îmbrățișat, lumina zorilor pătrundea slab prin ușa de la balcon rămasă Întredeschisă. Soneria bruscă și stridentă a telefonului avu efectul unui șoc electric. Marie țîșni din pat și din reflex ridică receptorul. O voce striga În aparat. Chipul Mariei, marcat Încă de somn, se contractă. - Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce? Nu Înțeleg nimic... Cum?... Dar potolește-te odată! Vin imediat. Închise telefonul, trase adînc aer În piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de paginile lipsă din registrul personal al bătrînului Pérec. Cu veșmintele și părul turtite de suflul palelor, numeroși localnici veniseră să asiste la decolarea elicopterului care o lua pe Marie, tot inconștientă, ca s-o ducă la Brest. Lucas, din reflex profesional și ca să uite că Își simțea inima profund tulburată, Îi scrută atent din ochi pe fiecare În parte, dar chipurile și privirile rămîneau impenetrabile. Îl remarcă pe Ryan, care părea afectat. Yvonne și Gwenaëlle Le Bihan fură printre primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]