15,122 matches
-
rândul său. — Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de stâlp. Acesta aera secretul care Îl menținea drept. În spatele său, Bargello slobozi un oftat de ușurare. Coaja continua să se desprindă, Începând cu porțiunea unde stratul era mai subțire, scoțând la iveală șuvițe de păr cenușii. În față, Însă, rezista, ca și când gheara unui diavol ar fi Înșfăcat fața celui ucis, pentru a-l reține În Împărăția umbrelor. Potrivit unei credințe populare, cea de a doua moarte, aceea a sufletului, sosea la numai două ore după cea dintâi, aceea a simțurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
schimbător de valută, se ridică pe vârfurile picioarelor, uitându-se după polițai. Dar nătărăii se vede treaba că dispăruseră. Tresări. Cineva Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își ținea capul plecat, ca și când n-ar fi cutezat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
izbutit să Înțeleg nimic, În afară că e compus din cinci substanțe diferite. Dante clătină din cap. Avea senzația că omul acela Îl mințea. Pentru o clipă, și-l imagină În butuci, În subteranele de la Stinche. Oare cât ar fi rezistat la tortura cu frânghia, apărându-și secretul? Și cât rezistase meșterul Ambrogio, protejându-l pe al lui? 4 În aceeași zi, pe la asfințit O placă smălțuită din aramă, agățată de portic, Îi atrăgea pe băutori În taverna numită „Pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cinci substanțe diferite. Dante clătină din cap. Avea senzația că omul acela Îl mințea. Pentru o clipă, și-l imagină În butuci, În subteranele de la Stinche. Oare cât ar fi rezistat la tortura cu frânghia, apărându-și secretul? Și cât rezistase meșterul Ambrogio, protejându-l pe al lui? 4 În aceeași zi, pe la asfințit O placă smălțuită din aramă, agățată de portic, Îi atrăgea pe băutori În taverna numită „Pe drumul Ierusalimului“. Emblema reproducea un blazon nobiliar fantezist: pe fundal erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de cel puțin acum trei ani, slab pregătiți, prost Înarmați, fără ofițeri, fără doctrină, fără disciplină, fără curaj. Iscusiți doar În bătaia cu mâinile goale, se poartă cu o ferocitate prostească față de cei Învinși, dar nu sunt În stare să reziste ciocnirii cu o armată bine organizată. De când prevederile justiției au Înlăturat de la conducerea armatei fiii nobilimii, companiile de cartier au Încăput pe mâna dărăcitorilor, a parveniților, a feciorilor de curvă... — Messer Alighieri! urlă din partea cealaltă Lapo Salterello, care se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
către mine și abia am avut vreme să mă feresc cu mâna. Vârful săgeții mi-a trecut prin mănușă. De Îndată otrava a Început să-mi urce În trup, așa cum hoardele barbarilor urcau pe bastioanele noastre. Iar trupul meu nu rezista, slăbit de luptă, și ceda... Glasul lui Baldo Înghețase. Prin fața ochilor săi păreau să se perinde Încă imaginile acelei ciocniri. — Chirurgii Ordinului au hotărât că, pentru mine, nu exista altă speranță În afară de amputarea mâinii. Și, cu singura Întărire a lotusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
singurul pe care mi-l Încredințase natura. — Dar cum ai supraviețuit? Lui Dante i se Întâmplase să vadă câteva din aceste dramatice amputări, pe câmpul de luptă sau În spitalele florentine: rareori se sfârșeau cu bine. Faptul că omul acela rezistase la patru intervenții și era Încă sănătos tun era ceva miraculos. — Salvarea mea se datorează ocrotirii stelei mele celei bune, se hotărî În cele din urmă să răspundă cruciatul, printre dinți. Poetul Îl măsură din priviri, perplex. — Razele ei... m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
remarce Încălcarea ceremonialului. — Vă aflați aici ca să stați de vorbă cu Consiliul? Îl Întrebă Dante. — Nu cu Consiliul, ci cu domnia ta, messer Alighieri, care ești glasul cel mai nobil al Consiliului. — O noblețe care se naște din capacitatea de a rezista la lingușire, frate Noffo. Ce cauți aici? Chipul gălbejit al inchizitorului se Împurpură pentru un moment, iar apoi se ascunse Înapoi sub masca diplomației. — Poate că ar fi mai bine ca despre aceste lucruri să discutăm În camerele dumitale, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca să Îi asmută Împotriva autorității Comunei. Ar trebui să i se aplice pedeapsa de la Pisa... — Ce fac cei din Pisa? — Cu cei ca dânsul? Îi Închid Într-un turn zidit. Sau Îi atârnă de catargele galerelor, acoperiți cu păcură, ca să reziste mai mult fără să se descompună. Îi Îngroapă În cer, barbarii! Dante Își amintea de Înfiorătoarea poveste a contelui Ugolino, zidit de viu În turnul Muda, Împreună cu copiii săi. Corso Donati ar fi meritat același tratament... astfel s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă pe ultima prăvălie. Se aruncă la pământ În spatele grupului, care abia În clipa aceea Îi pricepu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului. Tenebrele din jur rezistau cu Îndărătnicie, cedând doar Într-un cerc restrâns din jurul lui. Străbătând același traseu Îngust care trecea pe lângă prăpastia din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio, abandonată pe jos, redeșteptând la viață rictusul meșterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prea multe, În privința nobleței sale sufletești. Și nu Își imagina instrumentele de persuadare existente În subteranele temnițelor de la Stinche. Ar fi putut afla acest ultim secret și fără să cedeze nimic. Totuși, privirea bărbatului sugera că ar fi știut să reziste și la durerea cea mai intensă. Poate, cu excepția unui singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ordinului Templului. Li se confiscă averile și, timp de șapte ani, cunosc rigorile cercetării inchiziționale și meșteșugul cumplit al torturii dus la perfecțiune de călugării dominicani Încă din urmă cu un secol, când Îl exersaseră pe pielea catarilor. Nimeni nu rezistă la aceste chinuri bestiale. Mărturisesc tot ce li se cere, mai ales că, În schimbul recunoașterii vinovăției, li se promite iertarea. În loc de iertare, primesc Însă pedeapsa arderii pe rug, pentru că Își retractează primele declarații, ceea ce Îi așază În postura de eretici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
evită orice Începător. E ceva absolut inexplicabil la valoarea, experiența și nivelul lor de concentrare, mai ales că orbirea nu se petrece În partide de pregătire, ci În turnee importante, În meciuri cu miză. Fapt este că Roger n-a rezistat tentației. A ridicat mâna și a dus-o deasupra tablei, Întorcând-o cu palma În sus, Într-un gest de dezolare simulată: „Păi, În cazul ăsta, Îți iau regina”, a zis cu regret - și el simulat - În voce. „Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
voi lua de bune intențiile declarate. Insinuase chiar că rolul meu ar fi putut fi mai substanțial, În speță, că voi fi participant direct la luarea deciziilor privitoare la noua configurare a geometriei lumii. Cine ar fi avut resurse să reziste unei astfel de tentații? Un istoric, În nici un caz. Citiți-i cu atenție pe acești savanți, În aparență neutri și echilibrați, și o să observați că rareori studiile lor se rezumă la cercetarea faptelor și la analiza lor științifică. Felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
căraseră acolo, siguri fiind că n-are cum să-l găsească cineva și urmând ca, ulterior, să scape de el Într-un fel sau altul. Ipoteza era perfect plauzibilă, ba chiar atrăgătoare; unicul ei defect consta În faptul că nu rezista la o analiză ceva mai atentă. În primul rând că, așa cum, mai În glumă, mai În serios, Îmi atrăsese atenția Eveline, Zoran și Bergman nu erau singurele persoane care aveau acces la camera manuscriselor: mai era și doctorul Wagner. Oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
recompense corespunzătoare. - De unde știi? - De la Zoran, În nici un caz... - Atunci, de la hoață: copleșită de remușcări, a venit și s-a spovedit la tine! Să fim serioși... Cum ai determinat-o să mărturisească? - Există două metode de convingere, la care nu rezistă aproape nimeni: banii și amenințarea cu moartea. Eu m-am folosit de a doua. Liniștește-te, nu sunt mândră de ce-am făcut, Însă n-am avut de ales, crede-mă. Acum putem să ne Întoarcem la treburile noastre? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de prezentă în viața noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în același timp nu știe să se supere. Știe doar să viețuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi tăiem copacii, îi rupem crengile și frunzele, ea se încăpățânează să reziste. Dar nu orice fel de rezistență, ci o rezistență demnă și falnică, precum copacii seculari care cresc în ea. Au trecut peste pădurea din fața mea mari urgii. Astă iarnă, una din cele mai grele din ultimii ani, jumătate din copaci
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
de rezistență, ci o rezistență demnă și falnică, precum copacii seculari care cresc în ea. Au trecut peste pădurea din fața mea mari urgii. Astă iarnă, una din cele mai grele din ultimii ani, jumătate din copaci au înghețat. Unii au rezistat în picioare, iar alții din genunchi au continuat să lupte. Cu toții au suportat povara grea a omătului, s-au luptat cu dârzenie cu viforul ce amenința să crape și pietrele. Singura lor alinare a fost regina nopților, care le șoptea
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
gropile ajunseseră un scop în sine și căruțele care intrau sau ieșeau din curtea vel-logofătului Samoilă se hurducau prin hârtoapele tot mai numeroase săpate de inventiva copilă, făcându-i pe surugii să suduie în șoaptă. în fața toanelor fetei sale, vel-logofătul rezista cât rezista, apoi, deoarece o iubea nespus și Despina se făcuse și frumoasă, ceda în cele din urmă. Sigur, bunul simț ultragiat al slugilor o numea „nebună”, mai ales de când, pe la 13 ani, Despina meșterise un sistem de sfori prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un scop în sine și căruțele care intrau sau ieșeau din curtea vel-logofătului Samoilă se hurducau prin hârtoapele tot mai numeroase săpate de inventiva copilă, făcându-i pe surugii să suduie în șoaptă. în fața toanelor fetei sale, vel-logofătul rezista cât rezista, apoi, deoarece o iubea nespus și Despina se făcuse și frumoasă, ceda în cele din urmă. Sigur, bunul simț ultragiat al slugilor o numea „nebună”, mai ales de când, pe la 13 ani, Despina meșterise un sistem de sfori prin care legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bărbat. — Mă rog - zise Metodiu. Da’ la noi cine te-mpinge? Domnul, cuvioase părinte - răspunse cu smerenie Laura. — Doamne - ridică privirea spre tavan Metodiu - dacă Tu ai împins-o-ncoace să ne-ncerci, du-o mai repede, căci, iată, Doamne, rezistăm întru slava Ta. — Ba mai ține-mă, Doamne, un pic, cât să mă pot mărturisi lor - înălță ochii impozanta femeie. — Nu te putem spovedi, căci ești într-altă credință - zise Metodiu. Tocmai de aceea, preacuvioase părinte - făcu Laura. V-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-a vârât coada, ci grija Celui de Sus ca să-și îndeplinească menirea de femeie. — Păi și dovleacul? - făcu uimit Iovănuț. — Dovleacul va desăvârși lucrarea - spuse Metodiu, scoțându-și botinele prăfuite din picioare. Dacă mănânci dovleac seara, rar, foarte rar reziști ispitelor. Episodul 154 îN SALA DE MESE A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]