3,927 matches
-
lungă este preluarea acuzativului și ablativului natione(m), religione(m), cu trecerea de la o la u produsă prin analogie cu sufixul -ciune din cuvintele moștenite (închinăciune < lat. inclinatione(m), înțelepciune < lat. intelectione(m), rugăciune < lat. rogatione(m)). În celelalte limbi romanice, modelul cuvintelor moștenite a fost hotărîtor și, de aceea, împrumuturile au fost adaptate după forma lor. Ca atare, în franceză adaptarea este în -(t)ion, fiindcă într-un cuvînt moștenit precum raison se întîlnește terminația -on, iar lipsa acțiunii legilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aveau în componență pe n la ăo, ca urmare a vechii influențe a dialectului mozarab. În limbile germanice, situația este mai simplă, căci lipsa stratului latin și definitivarea mai tîrzie a aspectului literar le-a făcut să preia modelul limbilor romanice, îndeosebi al francezei. De aceea, în germană, în engleză, în norvegiană, în daneză și în suedeză terminația grafică este -(t)ion, însă în pronunție există particularizări de la o limbă la alta. Limba neerlandeză prezintă o situație aparte, deoarece urmează deseori
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în care folosește forma în -(t)ion, cu o pronunție ce amintește, după zonă, de cea din franceză, din germană sau din engleză: friction "frecție", station. În consecință, adaptarea substantivelor latine cu terminația -(t)io / -(t)ionis prezintă în limbile romanice și în limbile germanice următoarele tipuri: a) adaptarea după modelul cuvintelor moștenite, în limbile romanice (româna participînd la acest aspect cu formele lungi: rațiune, națiune, religiune); b) adaptarea prin preluarea nominativului latin în română (forma scurtă) și în neerlandeză (de unde
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cea din franceză, din germană sau din engleză: friction "frecție", station. În consecință, adaptarea substantivelor latine cu terminația -(t)io / -(t)ionis prezintă în limbile romanice și în limbile germanice următoarele tipuri: a) adaptarea după modelul cuvintelor moștenite, în limbile romanice (româna participînd la acest aspect cu formele lungi: rațiune, națiune, religiune); b) adaptarea prin preluarea nominativului latin în română (forma scurtă) și în neerlandeză (de unde a trecut și în limbile slave și, uneori, în germană); c) adaptarea după modelul francez
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de unde a trecut și în limbile slave și, uneori, în germană); c) adaptarea după modelul francez în limbile germanice (exclusiv neerlandeza, care urmează acest model numai parțial) și uneori în română (comision, divizion, pension). Ca factor de apropiere între limbile romanice și cele germanice, împrumutul latin nu a urmat întotdeauna o cale sistematică și nu caracterizează numai categoria substantive-lor, deși aici are rolul cel mai evident și extinderea cea mai mare. Uneori, această apropiere s-a realizat numai la nivelul radicalilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substantive-lor, deși aici are rolul cel mai evident și extinderea cea mai mare. Uneori, această apropiere s-a realizat numai la nivelul radicalilor, în sensul că, dintr-o familie de cuvinte latinești nu se regăsesc aceleași elemente în toate limbile romanice și în toate limbile germanice, întrucît unele dintre aceste limbi au împrumutat substantivul de bază din familie, în vreme ce altele au preluat adjectivul sau verbul, alături de un substantiv de altă origine, care reprezintă nucleul referențial al cîmpului semantic. În mod similar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care reprezintă nucleul referențial al cîmpului semantic. În mod similar, atunci cînd s-a împrumutat numai substantivul, cîmpul respectiv a antrenat mijloace de expresie de alte origini. Destul de numeroase sînt cazurile în care, pe baza unui împrumut din latină, limbile romanice și germanice au realizat derivate și compuse, întregind astfel familiile prin mijloace proprii. Această situație pornește de multe ori de la necesitatea de a avea denumiri pentru idei (constructe ale minții sau reprezentări de realități) inexistente în lumea antică și care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latina reprezenta limba de cultură a Europei. Între limbile moderne care au realizat astfel de creații pornind de la împrumutul latin, se pot menționa, în ordinea descrescătoare a frecvenței fenomenului, franceza, italiana, engleza, spaniola germana și portugheza. În cazul celorlalte limbi romanice și germanice, acest fenomen nu este semnificativ nici prin prezență și nici prin creații preluate ulterior de alte idiomuri. Prin urmare, remarcabilă din acest punct de vedere este franceza, care, în multe cazuri a intermediat răspîndirea cuvintelor de cultură de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ce corespunde lat. exhaustum. Pe terenul limbii engleze s-a format derivatul exhaustive [ig΄z(:stiv], care are atît radicalul cît și sufixul de origine latină și a fost împrumutat de franceză, iar, de aici, a ajuns în alte limbi romanice și germanice. De la adjectivul exhaustif [εgzos΄tif], franceza a realizat derivatul substantival exhaustivité [εgzostivi΄te], care a fost și el împrumutat de alte limbi. Franceza a preluat direct din latină, la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, substantivul exhaustion [εgzostj΄õ
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
următor, substantivul exhaure [εg΄z((] (< lat. exhaurire) cu semnificația "secare a apelor de infiltrație (din mine, din cariere etc.)". În acest mod, elementul de origi-ne engleză din franceză, exhaustif, s-a putut integra într-o familie amplă de cuvinte. Limbile romanice iberice, spaniola și portugheza, pose-dă și ele adjectivul exhaustivo, dar este apreciat ca fiind o creație proprie plecînd de la latină, și, în mod asemănător, forma germană corespunzătoare, exhaustiv, este considerată ca fiind în relație nemijlocită cu latina. Cu toate acestea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acestui element lexical se află în engleză sau în franceză și, cum franceza l-a preluat la rîndul ei din engleză, această limbă germanică este cea care a făcut din adjectivul respectiv un element european, dovedind că atît în limbile romanice cît și în cele germanice împrumuturile din latină (cuvinte și afixe) sînt nu numai integrate și funcționale, ci și creatoare. Interferența influențelor lingvistice în spațiul european La nivel popular, fiecare dintre limbile europene influențează limbile cu care se învecinează și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
influențeze limbile literare europene moderne deși corespondentul lor popular a fost transformat foarte mult încît a devenit o altă realitate care a stat la baza unor limbi literare diferite de cele antice. Astfel, limba latină populară a dat naștere limbilor romanice, care și-au creat la rîndul lor aspecte literare, iar limba veche greacă populară, deși nu s-a fragmentat în mai multe limbi, a devenit o altă realitate prin limba greacă populară din Evul mediu sau din epoca modernă, încît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cea germanică folk. Majoritatea limbilor literare europene au cuvinte care pornesc din toate aceste baze lingvistice, dar diferă de la o limbă la alta ponderea acestor baze, existînd și cîteva situații în care unele dintre ele nu sînt prezente. Ca limbă romanică, româna a moștenit cuvîntul popor (lat. populus) de la care a realizat derivate, de obicei, după modul străin (poporan, poporanism, poporanist), însă familia acestui cuvînt a fost completată îndeosebi prin elemente împrumutate din franceză și din latină: popula (< fr. peupler), popular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
al XX-lea, au pătruns în limba română alte cuvinte cu această bază germanică: folk (< engl. folk "curent artistic ce valorifică elemente populare"), de la care s-a realizat derivatul folkist, și folksong, ambele păstrate cu formele originare. O altă limbă romanică, portugheza, aflată la extremitatea vestică a Europei, prezintă situații comparabile cu cele din română, fiindcă și aici a fost moștenit din latină cuvîntul populus, în forma povo [΄povu], de la care s-au realizat derivate precum: povoar [povu΄ar] "popular", povoado
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
alte cuvinte din familie. O importantă zonă a cîmpului semantic "popor" din cele două limbi este acoperită de elemente cu bază grecească și un sector mai mic de elemente cu bază germanică. Situația se prezintă similar și în alte limbi romanice, precum spaniola, italiana și franceza, dar se regăsește în mare parte și în limbile germanice, deoarece și acestea, alături de elementul moștenit folk și de derivatele lui, au cuvinte ce pornesc de la latinescul populus și de la greceștile démos și éthnos. Limba
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moștenit cuvîntul naród de la care a realizat mai multe derivate, dar uzează și de împrumuturi care pornesc de la lat. populus: popularny "popular, ageabil", popularność "popularitate", popularyzować "a populariza", populacja "populație". Din elementele grecești, poloneza are derivate similare celor din limbile romanice și germanice: demokract(k)a "democrat", demokratyczny "democratic", demokratizm, demokratyzować "a democratiza", demokratyuacja "democratizare", demokra-cja, precum și: etniczny "etnic", etnograf(k)a (< it.) "etnograf, -ă", etnograficzny "etnografic", etnografia, etnolog, etnologi-cuny "etnologic", etnologia. Același paralelism cu alte limbi oferă poloneza și în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ansamblu asupra modului de redare a semnificațiilor din cîmpul semantic "popor" relevă cîteva si-tuații distincte. Se observă, mai întîi, o situație general europeană în care se întîlnesc în aceeași limbă formanți pe baza elementelor grec, latin și germanic; în limbile romanice fiind moștenit cuvîntul latin de bază populus, în cele germanice elementul germanic de bază folk, iar în limbile slave elementul slav comun naród (de la cuvintele moștenite uneori s-au creat derivate în limbile germanice și slave care dublează împrumuturile ce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pornesc de la cele trei surse sub aspectul domeniului de aplicare și, deseori, chiar sub aspectul elementelor formative. Atunci cînd un cuvînt nu a fost luat direct din limbile clasice, greacă sau latină, s-a realizat un împrumut dintr-o limbă romanică (franceză și, rar, italiană) ori dintr-o limbă germanică (germana și, rar, engleza). Prin aceasta, unele dintre limbile romanice și germanice au putut contribui la patrimoniul european nu numai prin elementele proprii, ci și prin această mijlocire în continuarea și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un cuvînt nu a fost luat direct din limbile clasice, greacă sau latină, s-a realizat un împrumut dintr-o limbă romanică (franceză și, rar, italiană) ori dintr-o limbă germanică (germana și, rar, engleza). Prin aceasta, unele dintre limbile romanice și germanice au putut contribui la patrimoniul european nu numai prin elementele proprii, ci și prin această mijlocire în continuarea și în răspîndirea valorilor antice în lumea modernă. Clasificarea tipologică a limbilor romanice și germanice Gruparea limbilor în funcție de limba-bază din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rar, engleza). Prin aceasta, unele dintre limbile romanice și germanice au putut contribui la patrimoniul european nu numai prin elementele proprii, ci și prin această mijlocire în continuarea și în răspîndirea valorilor antice în lumea modernă. Clasificarea tipologică a limbilor romanice și germanice Gruparea limbilor în funcție de limba-bază din care au evoluat reprezintă clasificarea lor genetică, iar faptul că moștenesc trăsăturile principale din aceeași limbă-bază face ca între limbile din aceeași clasă genetică să existe numeroase puncte de apropiere și numeroase afinități
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grădină" are această formă la nominativ, dar la dativ devine kertnek, cu sufixul -nek, la nominativ plural kertek, cu sufixul de plural -ek, iar la dativ plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică valoare și numai una. Limbile romanice și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
zece limbi cu originea în latină au trăsături care au dus la opinia că se pot clasifica în cîteva grupe, dar criteriile de la baza unei astfel de grupări sînt fie eterogene, fie simplificatoare. Cea mai frecventă clasificare împarte spațiul lingvistic romanic european în Romania orientală și Romania occidentală, delimitate de linia Spezia Rimini, plasată în spațiul de limbă italiană. Prima, Romania orientală, cuprinde dialectele italiene de la sud de această linie și limbile dalmată și română, iar cea de-a doua, Romania
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
linia Spezia Rimini, plasată în spațiul de limbă italiană. Prima, Romania orientală, cuprinde dialectele italiene de la sud de această linie și limbile dalmată și română, iar cea de-a doua, Romania occidentală, dialectele din nordul liniei respective și celelalte limbi romanice (provensala, franceza, sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
occidentală, dialectele din nordul liniei respective și celelalte limbi romanice (provensala, franceza, sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
liniei respective și celelalte limbi romanice (provensala, franceza, sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]