3,007 matches
-
condus de urmașul desemnat al țarului decedat, Ivan Șișman (1371 - 1395). Ivan, aflat sub amenințarea directă a doi inamici, a fratelui său vitreg, țarul de Vidin, și a turcilor, a preferat să nu se alieze cu Uglieșa. Dintre puternicii boieri sârbi, doar Vucașin Mrniavcevici, protectorul lui Uroș și frate al lui Uglieșa, s-a alăturat alianței antiotomane. Ceilalți conducători locali sârbi ori nu au reușit să-și dea seama de iminența pericolului otoman, ori s-au temut că posesiunile lor vor
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
fratelui său vitreg, țarul de Vidin, și a turcilor, a preferat să nu se alieze cu Uglieșa. Dintre puternicii boieri sârbi, doar Vucașin Mrniavcevici, protectorul lui Uroș și frate al lui Uglieșa, s-a alăturat alianței antiotomane. Ceilalți conducători locali sârbi ori nu au reușit să-și dea seama de iminența pericolului otoman, ori s-au temut că posesiunile lor vor fi atacate de vecini cât timp ei ar fi participat la campaniile antiotomane. Bătălia de la Cernomen a avut loc în
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
principelui sârb Ștefan Lazăr Hrebeljanovici (1371 - 1389), care se bucura de sprijinul puternicilor lorzi ai războiului din Macedonia și Muntenegru, cât și al patriarhului ortodox de Peci, să-și consolideze controlul asupra celei mai mari părți a Serbiei. Cei mai mulți conducători sârbi independenți au acceptat să se recunoască vasali ai lui Murat, iar contingente sârbe au luptat alături de trupele sultanilor în Anatolia împotriva dușmanilor otomanilor. Sultanul a hotărât cucerirea ultimului oraș independent creștin grec din vestul Asiei Mici - Philadelphia. Ca o ironie
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
de vasali. Turcii au reușit să atingă coasta albaneză a Adriaticii în 1385. Doi ani mai târziu, turcii au cucerit Salonikul. Când problemele apărute în Anatolia la-au forțat pe Murad să înceteze campaniile din Balcani în 1387, vasalii lui sârbi și bulgari au încercat să slăbească jugul otoman. Lazăr a format o coaliție cu Tvrtko I al Bosniei și Ivan Srațimir al Vidinului. Lazăr a refuzat să mai îndeplinească obligațiile de vasal și a fost atacat de turci. Lazăr și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Bilecia din 1388. Murad și-a organizat atacul pentru anul următor, în 1389. Sultanul a condus în persoană cea mai mare forță otomană reunită în Balcani până în acele timpuri, alături de soldații musulmani aflându-se contingente creștine trimise de vasalii bulgari, sârbi, albanezi și macedoneni, (printre acești Marko Kralevici al Prilepului). Lazăr a condus o coaliție a trupelor boierilor sârbi loiali, macedonenilor și kosovarilor lui Brankovici, și contingente bosniece, ungurești și albaneze. Cele două armate s-au întâlnit la Kosovo Polje („Câmpia
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
au mai fost capabili înlocuiască pierderile suferite pe câmpul de luptă. În plus, principele Lazăr a pierit la rândul lui în luptă. În cei trei ani care au urmat acestei victorii, atacurile otomanilor i-au silit pe toți liderii regionali sârbi să accepte să fie vasali ai noului sultan, Baiazid I. Succesorul lui Lazăr, tânărul Ștefan Lazarevici (1389 - 1427), a acceptat statutul de vasal al otomanilor în 1390, într-o încercare de salvare a statului său, care era atacat și de
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
sultan, Baiazid I. Succesorul lui Lazăr, tânărul Ștefan Lazarevici (1389 - 1427), a acceptat statutul de vasal al otomanilor în 1390, într-o încercare de salvare a statului său, care era atacat și de unguri în nord. Vuk Brankovici, ultimul despot sârb independent, a rezistat până în 1392. Baiazid I "Yıldırım" (Fulgerul) i-a urmat la tron tatălui lui, Murad I, după asasinarea acestuia pe Câmpul Mierlei. Ca răzbunare pentru uciderea tatălui lui, noul sultan a ordonat uciderea tuturor prizonierilor sârbi. Baiazid „Fulgerul
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
ultimul despot sârb independent, a rezistat până în 1392. Baiazid I "Yıldırım" (Fulgerul) i-a urmat la tron tatălui lui, Murad I, după asasinarea acestuia pe Câmpul Mierlei. Ca răzbunare pentru uciderea tatălui lui, noul sultan a ordonat uciderea tuturor prizonierilor sârbi. Baiazid „Fulgerul” a declanșat o campanie rapidă de cucerire în Balcani. Raidurile din Serbia și sudul Albaniei i-a forțat pe cei mai mulți principi locali să accepte suzeranitatea otomană. Pentru asigurarea securității căii comerciale Vardar - Morava cât și pentru constituirea unor
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
fost un excelent pretext pentru intervenția lui Baiazid. Sultanul și-a convocat vasalii balcanici la Serres pentru rezolvarea diferitelor conflicte. Printre invitații sultanului se aflau și nobili din Tesalia și Moreea, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul și despotul sârb Ștefan Lazarevici. În timpul acestei întâlniri, Baiazid a oficializat ocupația asupra tuturor teritoriilor în dispută și i-a obligat pe toți cei prezenți să-și reafirme statutul de vasali. Când despotul de Moreea nu a mai respectat acordul cu Baiazid, sultanul
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Imperiului Otoman. În timp ce Baiazid ducea campania sa din Grecia, Mircea cel Bătrân a declanșat o serie de atacuri împotriva teritoriului otoman la sud de Dunăre. Baiazid a răspuns organizând în 1395 o invazie a turcilor sprijiniți și de principii vasali sârbi Lazarevici și de Marko Kralevici. Expediția otomană a fost înfrântă de valahi la Rovine. În timpul acestei bătălii, Marko Kralevici a pierit în luptă. Deși Baiazid nu și-a atins obiectivul propus - anexarea Valahiei - Mircea cel Bătrân a fost obligat să
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
(în ; n. 5 februarie 1933, Bajina Bašta - d. 28 ianuarie 2003, Belgrad) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal sârb, cunoscut ca unul din cele mai mari talente din Serbia și ca o foarte bună extremă. A fost golgheterul primei ediții a Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1955-1956, marcând două goluri în primul meci din competiție, cel cu Sporting Clube
Miloš Milutinović () [Corola-website/Science/323129_a_324458]
-
națională bulgară a fost viziunea romantic naționalistă a unui popor care avea puternice tradiții orale și obiceiuri. Aceste idei au fost stimulate de activitatea lui Johann Gottfried Herder, în special, și a fost consolidată de către ruși și de către modelul naționalismului sârb sub imboldul de savant-publiciști, cum ar fi Vuk Karadžić. În Bulgaria, savantul și editor de ziar Liuben Karavelov a jucat un rol important în colectarea și publicarea de tradiții orale, și comparându-le cu tradițiile altor popoare slave. "Cei patru
Redeșteptarea națională a bulgarilor () [Corola-website/Science/323314_a_324643]
-
ca mitropolit de Nafpaktos și Hagios Vlasios în 1995. Scriitor prolific, a publicat mai mult de 60 de cărți în limba greacă. Mai multe dintre ele au fost traduse în alte limbi, inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, arabă, română, rusă, sârbă, bulgară, maghiară și chineză. Studiile sale se bazează pe teologia patristică și se extind asupra problemelor contemporane. Lecturile sale despre Părinții isihaști ai Filocaliei și asocierile cu isihaștii actuali de la Muntele Athos și din alte părți l-au condus la
Hierotheos Vlachos () [Corola-website/Science/324047_a_325376]
-
în drum spre mănăstirea Gračanica au murit iar alte patruzeci rănite. Gračanica este un oraș locuit majoritar de sârbi, situat în apropierea Priștinei, o zonă locuită majoritar de albanezi. După sfârșitul Războiului din Kosovo în 1999, a devenit o enclavă sârbă în teritoriul controlat de albanezi. Relațiile dintre cele două comunități etnice erau încordate iar ocazional existau violențe. Pe 16 februarie 2001, un autobuz care transporta sârbi către Gračanica cu scopul de a comemora morții din familii pe teritoriul controlat de
Atentatul de la Podujevo () [Corola-website/Science/324145_a_325474]
-
și doi copii, precum și câteva femei. Ancheta a fost efectuată de unitățile britanice și ucrainene de menținerea păcii. Alte șase bombe au fost descoperite în apropiere și dezamorsate. Comandantul local KFOR, brigadierul britanic Robert Fry, s-a sfătuit cu liderii sârbi și kosovari, și deși au fost ținute proteste în urma exploziei, în mare parte au fost pașnice. Explozia a înfuriat comunitatea și pe oficialii sârbi, aceștia susținând că au suportat numeroase atacuri din partea albanezilor kosovari din ultimele luni. Aceștia au cerut
Atentatul de la Podujevo () [Corola-website/Science/324145_a_325474]
-
în apropiere și dezamorsate. Comandantul local KFOR, brigadierul britanic Robert Fry, s-a sfătuit cu liderii sârbi și kosovari, și deși au fost ținute proteste în urma exploziei, în mare parte au fost pașnice. Explozia a înfuriat comunitatea și pe oficialii sârbi, aceștia susținând că au suportat numeroase atacuri din partea albanezilor kosovari din ultimele luni. Aceștia au cerut ca UCPMB să își oprească atacurile, iar KFOR să facă o treabă mai eficientă pentru monitorizarea situației în viitor. Cinci albanezi au fost arestați
Atentatul de la Podujevo () [Corola-website/Science/324145_a_325474]
-
(limba sârbă: Љубиша Рајић, n. 1947, d. 4 iunie 2012) a fost un filolog, scriitor și traducător sârb. Rajić și-a luat examenul de hovedfag în 1975 în limbi nordice și literatura nordică la Universitatea de la Oslo. Ulterior și-a luat masteratul
Ljubiša Rajić () [Corola-website/Science/326585_a_327914]
-
(limba sârbă: Љубиша Рајић, n. 1947, d. 4 iunie 2012) a fost un filolog, scriitor și traducător sârb. Rajić și-a luat examenul de hovedfag în 1975 în limbi nordice și literatura nordică la Universitatea de la Oslo. Ulterior și-a luat masteratul și doctoratul la Universitatea de la Belgrad. Profesor la Universitatea de la Belgrad, Rajić a fost specialist în
Ljubiša Rajić () [Corola-website/Science/326585_a_327914]
-
limbi nordice și literatura nordică la Universitatea de la Oslo. Ulterior și-a luat masteratul și doctoratul la Universitatea de la Belgrad. Profesor la Universitatea de la Belgrad, Rajić a fost specialist în literaturile scandinave, din care a tradus multe opere în limba sârbă. În 2000 a publicat în limba norvegiană cartea "Dagbok fra Beograd" („Jurnalul de la Belgrad”), o culegere de corespondețe pentru ziarul norvegian Dagbladet din timpul bombardamentelor NATO asupra Șerbiei din 1999.
Ljubiša Rajić () [Corola-website/Science/326585_a_327914]
-
a fost fondat în secolul al XV-lea. În prezent este un centru cultural și religios a Bisericii Ortodoxe Sârbești, în primul rând datorită faptului că orașul adăpostește un mare număr de monumente istorice, biserici, piețe etc. În muntenegreană și sârbă orașul este cunoscut ca Цетинѣ / "Cetině" (alfabetul vechi) sau Цетиње / "Cetinje" (varianta actuală); în italiană ca "Cettigne"; în greacă ca Κετίγνη ("Ketígni"); și în turcă ca "Çetince" (Centinge). În limba română nu există o variantă proprie a numelui, în consecință
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
(în ) este un film iugoslav din 1967, regizat de regizorul sârb Aleksandar Petrović. Titlul original în limba sârbă este Skupljači perja, care înseamnă "Strângătorii de pene". Filmul este centrat în jurul vieții unor țigani dintr-un sat aflat în partea de nord a Vojvodinei, dar tratează și teme mai subtile cum ar
Am întâlnit țigani fericiți () [Corola-website/Science/325644_a_326973]
-
(în ) este un film iugoslav din 1967, regizat de regizorul sârb Aleksandar Petrović. Titlul original în limba sârbă este Skupljači perja, care înseamnă "Strângătorii de pene". Filmul este centrat în jurul vieții unor țigani dintr-un sat aflat în partea de nord a Vojvodinei, dar tratează și teme mai subtile cum ar fi dragostea, relațiile sociale și etnice. Pe lângă
Am întâlnit țigani fericiți () [Corola-website/Science/325644_a_326973]
-
stăpânire turcească încă de la înăbușirea răscoalei sârbe (1804-1813), printre acestea și ținutul învecinat Zaicerului. Alipirea acelor ținuturi a decurs în mod relativ pașnic, excepție făcând tocmai punctul Zaiecear. Aci au avut loc lupte sângeroase între sârbi și turci, pentru partea sârbă ele soldandu-se cu un mumar considerabil de morți, precum și de prizonieri căzuți în mâinile turcilor. Printre participanți la aceste lupte, luați apoi robi de care turci, se găsea și Gheorghe Obedean. Prins, el a fost dus la cetatea Vidinului
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului că puterile europene considerau Chestiunea Orientală drept un subiect de politică internă a Rusiei, care nu putea să intereseze pe niciunul dintre aliați. Revoluția Sârbă sau "Serbia Revoluționară" este un termen folosit pentru prima oară de istoricul german Leopold von Ranke în cartea "Die Serbische Revolution" (1829) prin care se referă la revoluția națională și socială din 1804 - 1815, în timpul căreia sârbii au reușit să
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a fost în fapt un război de independență, cea de-a doua fază (1815-1833) a dus la recunoașterea oficială a suveranității Serbiei de către Înalta Poartă. În perioada de timp menționată mai sus, istoricii au identificat mai multe faze: Prima Revoltă Sârbă (1804-1813) condusă de Karađorđe Petrović; Revolta lui Hadži Prodanova (1814);A doua Revoltă Sârbă (1815) condusă de Miloš Obrenović și recunoașterea oficială a statului sârb de către Înalta Poartă (1815-1833). "Proclamația" din 1809 a lui Karađorđe Petrović făcută publică la Belgrad
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]