2,957 matches
-
a mai dăinuit în epoca bizantină, când, s-ar putea ca statuia împăratului să fi fost înlocuită cu o cruce, dar nu a supraviețuit. În schimb, poarta romană și o parte din piața pietruită romană mai poate fi văzută datorită săpăturilor făcute în timpul regimului mandatar britanic. Poarta romană era compusă din trei intrări cu arcuri, una mare centrală, înlocuită de actuala poarta Damasc și două mici laterale, dintre care a rămas integral cea dinspre est. Pe partea inferioară a primei pietre
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
timp după aceea, regele a dăruit-o favoritului său, magistrul Gocelinus, care la rându-i a dăruit-o, pentru mântuirea sufletului său, abației cisterciene din Cârța. Acest document conține de fapt și prima menționare documentară a localității Cisnădioara. Cu ocazia săpăturilor arheologice făcute în zonă pe parcursul timpului s-a determinat existența unei așezări mult mai vechi din perioada La - Tène, așezare care a fost localizată exact pe dealul unde a fost ridicată biserica Sf. Mihail. Spre sfârșitul secolului al XII-lea
Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara () [Corola-website/Science/323818_a_325147]
-
ale climei din trecut. Se pot găsi unele minerale specicifice unei singure peșteri. Acestea sunt doar cîteva dintre aplicațiile geologiei și științelor conexe ei asupra peșterilor. Fosile din multe specii dispărute se găsesc în peșteri. Ele se găsesc și fără săpături și conservate bine spre deosebire de cele de la exterior, supuse alterărilor din eroziune și intemperiilor. În pereții de calcar în care s-a format peștera apar cel mai des expuse fosile de crustacee. Ele evocă originea și formarea pachetelor de calcare ce
Speologie () [Corola-website/Science/322997_a_324326]
-
de tranziție la epoca bronzului (cultura Komarov și Noua), Hallstatt (cultura Gáva-Holihrady, aspectul cultural Grănicești), Latène getic și bastarnic, sec. II-IV p. Chr., sec. XIII-XV. Dr. Paraschiva Batariuc, fost arheolog în cadrul Complexului Muzeal Bucovina și originară din Mihoveni, a efectuat săpături arheologice acolo în perioada 1972-2009, descoperind 17 niveluri de locuire, din Epoca de piatră și până la sfârșitul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Așezarea medievală de la Mihoveni datează aproximativ din secolul al XIII-lea, fiind descoperite fragmente ceramice ale românilor
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
de 700 metri, ce închideau o curte cu o suprafață de circa 1800 metri pătrați. Construcția de pământ, după unii autori, de piatră, după alții, la data cercetării ruinelor ei au mai putut fi văzute urme de tencuială precum și de săpături făcute de-a lungul vremurilor. Kurt Horedt presupune că decăderea și părăsirea cetății, de unde se supraveghea și "poteca de cai" care trecea prin valea "Râului Mare", peste muntele "Scara" spre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, s-a datorat atât construirii cetății
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
al Partidului Național. A fost director-girant al publicației liberalilor Plugarul, care apare pe data de 3 mai 1923, la Șimleu Silvaniei. Era un săptămânal în 4 pagini; ziarul era tipărit la tipografia „Victoria” din Șimleu. După ce face o serie de săpături arheologice la locul numit "Via lui Damian", arată originea străveche a obiectelor descoperite aici, legindu-le de cea dinții epoca a vieții umane. Totul e dovedit de el și urmărit în detaliu. Ca profesor la Șimleu Silvaniei, face o largă propagandă
Emil Lobonțiu () [Corola-website/Science/324035_a_325364]
-
pitorești și - în pofida dimensiunilor nu prea mari - monumentale cetăți țărănești săsești, ce cuprinde între zidurile sale una dintre puținele biserici-sală romanice ale secolului XIII. Particularitățile monumentului au preocupat pe mulți cercetători iar enigmele lui au putut fi dezlegate abia prin săpăturile întreprinse în 1970-1971 de către arheologul Mariana Dumitrache, care prezintă rezultatele lor într-un studiu amplu "Cercetări arheologice și ale istoriei arhitecturii în zona Rupei", apărut în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, vol. 21, nr. 2, 1978. În prezentarea monumentului preluăm
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
ambianța gotică a artei medievale transilvănene a secolului al XV-lea. Spre aceeași concluzie îndeamnă atât similitudinile existente între această biserică și lăcașurile de cult zărăndene din Crișcior și Ribița, datate în primii ani ai aceluiași veac, cât și rezultatele săpăturilor arheologice întreprinse în anul 2000. Primei faze de construcție pare să-i fi aparținut doar parterul si primele două niveluri ale clopotniței, care, împreună cu o navă de mici dimensiuni (circa 4 x 2,50 m), au constituit părți ale unei
Biserica Buna Vestire din Roșcani () [Corola-website/Science/326658_a_327987]
-
folosirii lui îndelungate. "Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova", din Ploiești, deține un inel sigilar descoperit la Târgșoru Vechi, Prahova. Inelul sigilar de aur, cu chaton oval, este decorat cu o floare de crin heraldică dublă, asimetrică. În cursul săpăturilor arheologice efectuate la Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești a fost decoperit, între altele, și inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici. "Muzeul Literaturii Române", din Iași, deține în colecțiile sale și inelul sigilar, din aur, care i-a aparținut lui Mihai
Inel sigilar () [Corola-website/Science/326662_a_327991]
-
recent arată că instrumentele din piatră găsite la sit-ul Xiaochangliang sunt vechi de 1360000 ani. Situl arheologic de la Xihoudu din provincia Shanxi reprezintă cea mai veche utilizarea înregistrată a focului de către Homo erectus, care datează de aum 1270000 ani. Săpăturile de la Yuanmou și mai târziu Lantian, arată locuiri timpurii. Poate cel mai celebru specimen Homo erectus, găsit în China, este așa-numitul Om de Pekin, descoperit în 1923-1927. Epoca neolitică din China începe în jur de anul 10.000 î.Hr.
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
obelisc, mai mic, adus petru aceeași spina de Augustus. Acela se găsește astăzi în Piazza del Popolo. Marele obelisc a fost regăsit după 1250 de ani pe același loc, la o profunzime de 7 metri și rupt în trei bucăți. Săpăturile s-au întreprins, în 1587, din dispoziția papei Sixtus Quitus (Papa Sixt al V-lea), care a avut grijă să restaureze monumentul și să-l așeze în Piața Sfântul Ioan de Latran, în anul următor, 1588. Lucrările au revenit inginerului
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
după mai bine de trei secole și jumătate. Ulterior, în lunga perioadă a devastărilor Romei, celor două monumente li s-a pierdut urma, fiind, probabil, răsturnate la o dată necunoscută. Ambele au fost regăsite de papa Sixtus al V-lea pe timpul săpăturilor din 1587 și transportate, ca și altele, pentru a ornamenta piețe ale fostei capitale. Acesta a fost ridicat de Domenico Fontana, în 1589, în fața bisericii Santa Maria del Popolo. Mai târziu a devenit monumentul central în Piazza del Popolo, amenajată
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
Psammetic al II-lea. Augustus l-a destinat a deveni acul indicator al unui imens cadran solar orizontal în formă de sector cu o lungime de 160 de metri, realizat din travertin. Cadranul solar (horologiul lui Augustus) este bine cunoscut. Săpăturile recente au permis regăsirea unor fragmente ale lui, purtând litere de bronz ce datează de la o reamenajare de pe timpul lui Hadrianus (117-138 e.N). obeliscul s-a prăbușit în sec.al 10-lea sau al 11-lea și a fost
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
prăbușit în sec.al 10-lea sau al 11-lea și a fost redescoperit la începutul sec.al 16-lea. După zeci de ani, în 1587, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a decis să-l restaureze și a ordonat săpăturile necesare. Dar a renunțat când s-a constatat starea foarte proastă a monumentului, rupt în mai multe fragmente. Resturile obeliscului au fost reacoperite. A rămas ascuns mai bine de un secol și jumătate, până în 1748. Atunci, sub papa Benedict al
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
cu lungimea de 104. După acel transport nava a servit la o acțiune inedită. Puțin mai târziu, ea a fost încărcată cu lest și scufundată pentru a constitui fundație submarină a unui mare dig în portul lui Claudius la Ostia. Săpăturile arheologice au scos la lumină resturile zidului și ale navei pe un teren situat în incinta aeroportului Fiumicino. Amplasamentul Circului lui Caligula este foarte bine cunoscut. El a fost demolat încă din antichitate pentru a se ridica bazilica dedicată Sfântului
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
de astăzi. Obeliscul a rămas cu mândrie pe locul său originar, loc care, după o tradiție imemorială, ar marca locul aproximativ al martiriului Sfântului Petru, la câțiva metri de absida bazilicii lui Constantin și, apoi, a celei actuale. Pe timpul unor săpături s-au găsit urmele bazei sale originare lângă actuala sacristie. Uitate pe timp îndelungat în evului mediu, obeliscurile antice au revenit în atenția papei Sixtus al V-lea (Quintus). El a hotărât să le restaureze pe unele și să le
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
plasat anterior anului 1443 când satul a fost divizat în trei părți, beneficiari fiind, la acea dată, Cândeștii din Râu de Mori, și nobili din Unciuc și din Săcel. La o concluzie similară privind vechimea lăcașului au condus și rezultatele săpăturilor arheologice din 1975 și 1979; unul din cele două morminte interioare dezvelite cu acel prilej - alte șase au fost descoperite la exteriorul edificiului - aparținea cu siguranță unei persoane impicate în actul ctitoricesc. În privința decorației interioare și exterioare decapările efectuate în
Biserica de zid Sfântul Gheorghe din Sânpetru () [Corola-website/Science/326892_a_328221]
-
descoperit vechea biserică Notre-Dame. El a adus la lumină o criptă mai târzie, din timpul imperiului carolingian. La lumina acestei descoperiri, presupunerea este că Notre-Dame era în acel timp mult mai mică decât astăzi (poate 60 m lungime). În 1986, săpăturile conduse de arheologul Jacques Le Maho au permis să se confirme existența acestei biserici. Ea se găsea la câțiva zeci de metri la nord de actuala catedrală. Ca multe alte orașe metropolitane paleocreștine, grupul episcopal din Rouen se compunea din
Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Rouen () [Corola-website/Science/325631_a_326960]
-
(de la cuvântul francez "L'Anse aux Méduses", "grota meduzelor") este un monument istoric și arheologic situat pe teritoriul provinciei canadiene Newfoundland și Labrador, aici potrivit săpăturilor efectuate, a existat prima așezare europeană din America de Nord și Emisfera de vest, care a aparținut vikingilor, aproximativ spre începutul secolului al XI-lea, fiind totodată cea mai vestică așezare a acestora. Înainte ca așezarea să fie fost descoperită, exploratorul norvegian
L'Anse aux Meadows () [Corola-website/Science/325753_a_327082]
-
pe o distanță mare de la strâmtoarea Hudson în nord, până la Golful Sfântul Laurențiu la sud, și chiar mai departe spre sud la Long Island. În cele din urmă, în 1960, norvegianul a avut parte de succesul mult așteptat. Sunt aceste săpături, urme ale așezării lui Leif Eriksson din jurul anului 1003, rămâne încă un mister. Coloniștii francezi care au ajuns în teritoriul viitorului Quebec, au fost surprinși să afle de la irochezi, despre existența unui regat misterios, "Regatul din Saguenay", unde se presupunea
L'Anse aux Meadows () [Corola-website/Science/325753_a_327082]
-
și mai târziu în onoarea sa a fost numit orașul Saguenay din Quebec. În 1960 într-un un mic sat pescăresc au fost descoperite opt adăposturi și o fierărie. Catarame din bronz, nituri de fier, și alte obiecte găsite în timpul săpăturilor au mers la expoziții în Washington și New York sub denumirea "Vikingii: Saga Nord-Atlantică" Pe baza unor ipoteze ale cercetătorilor, vikingii care au fondat așezarea la L' Anse aux Meadows, au sosit din Groenlanda vecină, unde Erik cel Roșu fondase o
L'Anse aux Meadows () [Corola-website/Science/325753_a_327082]
-
înconjurul lumii în opinci și costum popular "" Dacă suntem români și vom cunoaște lumea, atunci când să cunoască lumea românii dacă nu atunci când aceștia le vin la poartă? Vom purta tot timpul opinci și costum popular."" Arheologii au găsit cu ocazia săpăturilor arheologice, urme de opinci datând din anul 2500 î.e.n și pe care le purtau geto-dacii. Pe Columna lui Traian, se vad ilustrați cu daci în costume ce se aseamănă cu cele purtate de țaranul român și sunt încălțați
Opincă () [Corola-website/Science/325742_a_327071]
-
-lea î.Hr., în timpul babilonienilor, scrierea cuneiformă a atins forma sa clasică, așa cum apare în "Codul lui Hammurabi". Babilonienii au inventat dicționare și gramatici și au practicat studiul limbiilor străine. Numeroase tăblițe ale bibliotecii regale au fost scoase la lumină prin săpături la Ninive, capitala imperiului asirian. Un sfert din aceste tăblițe sunt dicționare și gramatici ale limbilor sumeriană, babiloniană și asiriană. Asirienii au folosit scrierea ca element de integrare a reprezentărilor din marile lor opere monumentale, creând o formă de comunicare
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
de la semne-cuvânt la semne-sunet și a permis întărirea oligarhiei ai cărei membri comunicau între ei doar în scris. Cunoștințele despre civilizația din valea Indului care a înflorit între mileniile al III-lea și al II-lea î.Hr. se bazează pe săpături majoritar recente. Semnul distinctiv al culturii Indului sunt sigiliile din steatit produse în mari cantități. Inscripțiile de pe acestea nu au fost descifrate nici până astăzi. Documentele scrise (în special aceste sigilii) prezintă o scriere de tip pictografic, foarte stilizată însă
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
aceluiași an. Longobarzii au pătruns în Italia fără a întâmpina rezistență bizantină la frontieră (de la "milites limitanei", formațiuni grănicerești). Resursele militare bizantine aflate la dispoziție era mult reduse și de loialitate dubioasă, iar forturile de graniță fuseseră abandonate fără luptă. Săpăturile arheologice din regiune nu au detectat urme de confruntări violente, ceea ce confirmă narațiunea lui Paul Diaconul, care relatează despre preluarea provinciei Friuli "fără nicio piedică". Primul oraș important căzut în mâinile longobarzilor a fost "Forum Iulii" (Cividale del Friuli), sediul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]