KorAP: Find »[drukola/base=scaun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...1368 >

34,178 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

cu bani și-l aruncă pe masă, grăbindu-se să părăsească bucătăria. Ajungînd în sala restaurantului, îl zgîlțîie pe Radu, arătîndu-i spre ceas că-i ora șase, apoi pleacă în fugă spre grupul sanitar. Blochează ușa de la intrare cu un scaun, încuie cu zăvorul ușa cabinei, se apleacă spre ovalul porțelanului alb și aruncă din el, aproape înecîndu-se, tot ce are în stomac. Trage de mai multe ori apa, se spală îndelung pe mîini la chiuveta de pe sală, se șterge cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din el, aproape înecîndu-se, tot ce are în stomac. Trage de mai multe ori apa, se spală îndelung pe mîini la chiuveta de pe sală, se șterge cu batista și vrea să se întoarcă în sala restaurantului. Dincolo de ușa blocată cu scaunul îl așteaptă profesorul. Ce naiba ești așa?! îl ceartă acesta. Parcă-ai fi puști, zău, te închizi în veceu... Dacă-ți trăznesc una, ai să înțelegi mai bine de ce m-am închis face Lazăr un gest cu brațul. Lazăre, o întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de lîngă brațul stîng, se închide puțin brățara și gata. Un zece! șoptește Lazăr a lehamite și trage din pachet un zece, cu o asemenea mișcare, încît partenerul poate jura că a fost cartea de la bază. Profesorul stă prăbușit în scaun și se uită lung la el, clătinînd încet din cap. În "Arcul de triumf", Remarque spunea că prostituția e meserie, nu viciu face Lazăr un gest de amenințare cu arătătorul. Eu cred că pocherul ăsta, ce l-am făcut noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
biroului de la care lipsește tehniciana însărcinată cu evidența montajului. Da, vă rog! se aude într-un tîrziu vocea unei femei cu o frumoasă inflexiune, din care se ghicește conturul delicat al buzelor, ceea ce-l face pe Mihai, așezat într-un scaun, să scape un "o-le" admirativ. Doamna Marcu? întreabă Vlad fîstîcindu-se, continuîndu-și întrebarea cu un "ă" penibil pînă ce Mihai, oarecum amuzat, îi șoptește: Dă-i întîlnire, prostule!" Vlad se înfurie brusc, gata să-i dea un pumn lui Mihai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îndelung cu privirea încruntată. Să știi că pentru împrumutarea unui sudor, dacă așa o fi, unor lucrări externe, are cine răspunde. Și te rog să nu-mi mai întorci vorbele! Nu-s colega dumitale de cafea și taclale, clar? În scaunul lui, din care doar s-a săltat puțin cînd a intrat femeia, Mihai pare că s-a făcut mai mic, prins între focurile celor doi. Vlad, pus la punct de secretară, tace, roșu tot, cu privirea în pămînt, rămas în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
reanimare, vă rog să mă credeți! Va merge tovarășa asistentă Stoica -: arată el spre femeia din ușă -, este cea mai bună, vă asigur. Vlad mulțumește, înclină capul în fața femeii în semn de salut, apoi se apleacă și ia de pe un scaun tubul și masca de oxigen. În drum spre microbuz, se oprește și se întoarce către femeia de lîngă el, abia atunci înțelegînd cine-i: Vă rog să mă iertați! N-am călătorit odată împreună în tren? Da, domnule Vlad, răspunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în codru! se înfurie mama gemenilor, nervoasă că băieții, în loc să mănînce, întind mereu mîinile spre cățelușă, preocupați doar de ea. Nu știu ce are, nu mi-a mai făcut niciodată așa spune Maria Bujoreanu bătrînei cu ochelari, care s-a așezat pe scaunul de lîngă ea. Începe să-mi fie tot mai frică... Și mie spune vecina -, toată noaptea am plîns din cauza unui coșmar. Are dreptate bărbatu-meu: o mamă e vinovată de moarte dacă nu are grijă de un copil. Mă duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
deschidă ușa. Soțul ei o dă la o parte, trage din toată puterea, intră și strigă cît îl ține gura spre cei dinăuntru: Ieșiți că restaurantul se dărîmă! Apoi, pînă ca lumea să se dezmeticească, să înțeleagă, el ia un scaun și-l aruncă în fereastra de lîngă ușă, lovind cu un altul colțurile sticlei, să aibă călătorii pe unde ieși mai repde. Unul e blocat în magazie țipă arhitectul de lîngă bar, acoperind cu vocea lui panica iscată. Țăranul vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
termosul în mînă. Vlad îi întinde palma și o ajută să urce, scăpărînd un surîs de reală plăcere la vederea genunchilor goi ai fetei în clipa cînd ea pătrunde în cabină. Drept răspuns, Paula pufnește scurt, nervos, așezîndu-se bine în scaun, acoperind genunchii cu poalele paltonului. Șefu', gata, dă-i cărbuni! strigă Cornea deschizînd portiera să urce, dar cînd o vede pe Paula așezată fără gînd de plecare, scoate un "î" prelung, după care vrea să se retragă; înainte însă de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
poate chiar al dragostei în genere, joc prezidat de nebunie, nu s-ar fi născut toți cei ce contestă și acuză acest joc." Surprinsă, Cristina înălță încet-încet privirea spre el, fixîndu-l în lumina vie a ochilor, apoi se întoarce cu tot cu scaun, pentru ca în final să se ridice lent, ca o convalescentă. Bună ziua, Mihai! Tac amîndoi mult timp, privindu-se. Abia acum îmi dau seama rupe Mihai tăcerea, scoțîndu-și căciula, așezînd-o pe colțul mesei că se cuvenea să-ți aduc o floare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
La Sinteză, singura instalație indigenă de la A la Z, îmi repartizează toți incapabilii, toți inadaptații, toate curvele cu dosar la Miliție... Mă întreb chiar dacă cineva este interesat ca treburile să meargă bine, ori vînăm numai salarii mari și ținem de scaune ca să ieșim cu pensii grase. M-am considerat întotdeauna un tip civilizat și i-am tratat pe toți ca fiind asemeni mie. Coca n-a vrut niciodată să mai lase de la ea. Doream s-o ridic deasupra mediului ei. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
coapsele ei, să vină mai aproape, să-i poată gusta sărutul. Părul smuls de la ceafă este acum mîngîiat îndelung, parcă să alunge usturimea de mai înainte, apoi, nervoase, mîinile femeii smulg hainele de pe Mihai, aruncîndu-le la întîmplare pe birou, pe scaun ori pe canapea. Cînd se simte dezbrăcat complet, lăsat o clipă din încleștarea sărutului, Mihai își simte genunchii primiți între ai femeii, printr-un gest de invitație plină de curtuoazia născută din dorință. Ostenit, Mihai se sprijină pe coate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

despre această întâlnire, Dave 2 spunea că i se păruse o persoană „prinsă în capcană, la capătul puterilor, ca Napoleon la Waterloo... Erai terminată, nu-i așa?“. Imediat după aceea se întorcea spre Carol, așezată lângă el în cercul de scaune, radiind în cămașa lui albă; ea îi zâmbea maestrului. Numai că, în momentul în care îi deschisese ușa lui Dave 2, toate acestea erau la distanță de mai multe săptămâni și ședințe de grup. Pentru moment, îl invitase înăuntru. Dan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
putut să fie, dar nu era, iubire. În săptămâna aceea, Carol și Dan participară la șase întruniri. Și amândoi simțeau că ideologia Alcoolicilor Anonimi se strecura în viețile lor, dându-le o formă. Aceste grupuri de oameni obișnuiți, așezați pe scaune kaki, în sala luminată de neoane din incinta bisericii, le dădeau un sentiment de siguranță. Alcoolicii Anonimi se reuneau în încăperea în care se țineau cursurile școlii de duminică și, în timp ce urechile îi erau încălzite de poveștile obișnuite despre abuzuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
reală sau imaginată. Vocea îi răbufni din nou: — Mă analizezi, băiete, nu-i așa? Mă transformi în ceva ce nu sunt. Un personaj amuzant, o ciudățenie, o figură! Cu fața la mine, se ghemui și îngenunche pe jumătate în spațiul strâmt dintre scaune. Mă privi intens, ca și cum ar fi încercat să se hotărască într-o anume privință, după care, aparent satisfăcut, se îndreptă din nou. Se așeză în fața mea, reluând povestirea pe același ton rapid și egal. Asta m-a șocat mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Această imagine îi apărea reflectată, pe un fond de culoarea fructului de avocado, în oglinda mare de deasupra chiuvetei. Cu picioarele depărtate și lenjeria răsucită în jurul gambelor, transpira și se zvârcolea pe colacul de plastic în formă de potcoavă al scaunului ei de tortură. Dar reușise să apuce chestia aia. Și simțind viermișorul între degete, avusese o senzație nefirească. Pe de o parte, acesta se întărise ca o bucată albicioasă de femur sau de tibie smulsă de pe un steag pirateresc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
șofat tot drumul spre Harrow Road. Odată ajunse, vorbiseră puțin despre Carol, apoi despre Geena. Aceasta se aplecă ușor înainte, sprijinindu-și palmele pe genunchii osoși, a căror formă se desena prin pantaloni. De o parte și de alta a scaunului ei erau niște măsuțe joase, acoperite de bibelouri prăfuite. Într-un colț fumegau bețișoare parfumate. Geena se transformase într-o ureche ascultătoare, iar Carol se simți obligată să îi dezvăluie măcar o versiune a adevărului... desigur, cel despre Dan, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
se eliberase ceva, că se rupsese un fel de membrană. Mi-am scuturat capul cu putere într-o parte și în cealaltă, simțind șuvițele de păr atingându-mi fruntea și sprâncenele. Chiar în clipa în care mă trânteam înapoi pe scaunul acoperit cu pluș, închizând ochii pentru a potoli ploaia de scântei aurii produse de retină, mi-am dat seama că totul fusese în zadar. Mă aflam încă în vagon, iar profesorul era tot în fața mea. — Nu încerca să fugi, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
înseamnă că turna apă fiartă și răcită din ceainicul electric în grămăjoara de pudră nutritivă cenușie din castronul de plastic. Însă, din cine știe ce motiv, acest gest banal îi vibra în minte ca sunetul metalic al disperării. Fetița era ancorată în scaunul ei înalt cu niște hamuri speciale, profesioniste, o aglomerație de agrafe metalice în formă de U și nailon portocaliu. Uitându-se la fețișoara dolofană, cu obrăjori rotunzi și nări în formă de O, Naomi se gândi deodată că are în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
le ocupaseră și cu o zi înainte. Și, mai mult decât atât, era încântat (în ciuda perplexității) că actorii care îi interpretau pe părinții săi își amintiseră, încă o dată, rolurile ce le fuseseră atribuite. Hai, bebe, spuse Naomi, apropiindu-se de scaunul înalt cu cerealele elvețiene într-o mână și cu două lingurițe în cealaltă. Îi dădu copilului una dintre lingurițe, iar pe cealaltă o păstră pentru sine. Trecură la treabă. Naomi trebuia să stea într-o poziție ciudată în timp ce hrănea copilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
soțul ei să fie atât de stângaci. Era de o stângăcie izbitoare și profundă, de parcă tocmai revenise de la o școală de pescuit desuetă, de undeva din Elveția. Mai bine se așeza cu fața la el, la celălalt capăt al mesei, și muta scaunul copilului. Orice, doar să nu mai surprindă imaginea lui de sus. Și chiar așa făcu. Văzut de la același nivel, Alan Margoulies era o priveliște acceptabilă, ba era chiar drăguț. Avea un nas lung și subțire, sprâncene rectilinii, închise la culoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
iar la cealaltă „indiferență“. De fiecare dată când soția cinicului proprietar de pub era însărcinată - lucru care se petrecea destul de des - spunea despre ea că „iar creează“. — Iar creează, îi raporta pe un ton neutru lui Alan, lăsându-se pe scaunul de lemn cu trei picioare pe care acesta îl punea la dispoziția pacienților. Tocmai această frază se asocia acum în mintea lui Alan cu izul acela ca de ouă, punând capăt inventarului său moral. Cristoase, doar nu e, se gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
vizavi de biroul lui Margoulies și lângă ea, pe perete, era montată o draperie lucioasă de plastic. În birou se mai găseau și obiectele personale obișnuite ale doctorului - un amestec de efecte personale și artefacte medicale. Bull se așeză pe scaunul cu trei picioare. Medicul îi frunzărea fișa. Bull se trezi contemplând un grup de modele din plastilină înșirate pe birou, ca un ansamblu miniatural de menhire. Le privea doar cu ochii, pentru că mintea era concentrată, fixată chiar, asupra părții din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
peste rânduri în timp ce Alan frunzărea pagină cu pagină Jurnalul fiziologiei anormale. Tonurile pale și, mai rău, planșele distorsionate cromatic ilustrau aspecte dintre cele mai fantastice ale încurcăturilor fiziologice: un bărbat poza timid, gol până la brâu - cu mâna pe spătarul unui scaun de bucătărie și cu pieptul ca un adevărat palimpsest de sfârcuri, unele peste altele, câteva mari cât o farfurioară; un alt bărbat arăta camerei o parte a capului unde, din urechea internă, îi ieșea un penis, ca într-o gravură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Rob și cred că este inclusă și o scurtă recenzie a momentul lui său comic. — Cum? spuse Bull neîncrezător. Tipul ăsta nu merită cincizeci de cuvinte, darămite un articol întreg. E prost, obscen, plictisitor și insipid. Bull se răsucise cu scaunul pentru a-l putea privi în față pe director. — Se poate să fie cum spui tu, John, numai că e privit cu mare interes. Genul ăsta de comedie chiar prinde. Știi foarte bine că nu suntem aici ca să le dăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]