3,072 matches
-
și interviurile reprezintă nivelul unu. Spectacolul reprezintă nivelul doi, iar discuțiile cu spectatorii nivelul trei. Credeți că oamenii s-au simțit reprezentați de modul în care tratați în spectacol problemele sociale și economice de acolo? Andrei: La început erau foarte sceptici. Noi mergeam și împărțeam fluturași și mi s-a întâmplat să fiu întrebat: „De unde sunteți voi?” Când auzeau că suntem din București, ne întrebau: „Și ce știți voi despre Valea Jiului?” „Voi știți cum e viața noastră în mină? Ați coborât
„Am înțeles care e miza mea ca actor. Nu e vorba doar despre mine, e și despre celălalt” () [Corola-website/Science/295718_a_297047]
-
o miză, în această încercare de trezire a ”clasei de mijloc” - o invitație la analiză despre motivele pentru care sărăcia extremă, de exemplu, se extinde în rândul unei pături din ce în ce mai mari a populației. În același timp, și eu sunt destul de sceptic în ceea ce privește potențialul de schimbare pe termen lung. Pentru schimbări majore, cred că ar fi nevoie de proiecte mult mai ample și mai structurate.</i></strong> Da, în principiu, ar trebui măcar să încercăm să mobilizăm mai mulți oameni să acționeze în
”M-am gândit că, fiind actriță, artistă, pot să folosesc arta ca instrument în lupta mea” () [Corola-website/Science/295737_a_297066]
-
ceva clar-clar în minte, dar simt că e drumul potrivit. Am vorbit cu ai mei, care m-au susținut mereu, orice am vrut să fac. E drept, au spus că e bine, atâta timp cât asta e ceea ce simt, dar erau puțin sceptici. Le simțeam tonul vocii. Era ciudat, pe bune, ca după vreo trei ani de făcut teatru fără oprire să-mi vină ideea cu PR-ul, de nicăieri. Am vorbit apoi și cu Lenuș despre asta. Am zis că „voi vedea
UN HAMLET ACCESIBIL ȘI PUȘTANILOR () [Corola-website/Science/296028_a_297357]
-
se afla o cunună de aur, înconjurând monograma lui Hristos. În privința cauzelor “convertirii” lui Constantin, spre deosebire de bibliografia lui Eusebiu, unii istorici i-au atribuit un portret diferit. Istoricul Boissier scria în lucrarea "“Sfârșitul păgânismului”" că împăratul Constantin era în realitate sceptic, nefiind interesant de nicio religie, preferând-o pe aceea care i-ar aduce multe beneficii. Pe de altă parte, istoricul Jacob Burckhardt susținea în lucrarea "Epoca lui Constantin cel Mare" că împăratul era un geniu, stăpânit de ambiții înalte și
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
dar, neavând succesul la care se aștepta, în 384 călătorește la Milano unde îl cunoaște pe episcopul creștin Ambrozie. Se dedică apoi studiului în Noua Academie Platonică, influențată atunci de scepticism. Învățăturile conform cărora trebuia să se mulțumească cu poziția sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulțumi. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia și viața sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
putea înțelege istoria evului mediu occidental catolic Pentru o perioadă Augustin este atras de scepticismul Academiei platonice târzii, pentru ca, treptat, să-și modifice atitudinea astfel încât una din primele sale scrieri de după convertire este Contra academicilor, un atac la adresa scepticismului academic. Scepticii argumentau că ceea ce ne oferă simțurile este incert și înșelător: un băț introdus în apă ne pare frânt, un turn pătrat pare rotund privit de la o anumită distanță etc. Altă sursă a cunoașterii nu există, deci cunoașterea este îndoielnică. Augustin
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
simțurile este incert și înșelător: un băț introdus în apă ne pare frânt, un turn pătrat pare rotund privit de la o anumită distanță etc. Altă sursă a cunoașterii nu există, deci cunoașterea este îndoielnică. Augustin nu împărtășește acest „empirism” al scepticilor, fiind de părere că cunoașterea nu provine în întregime din simțuri. Simțurile, deși cu adevărat limitate și nedemne de încredere, au o utilitate practică și trebuie să le luăm ca punct de pornire în acest sens relativ. În „Confesiuni”, X
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
În „Confesiuni”, X, Augustin va deosebi între lucrurile care se află în minte în mod direct (în sine) și lucrurile care sunt prezente în minte indirect, prin reprezentare sau imagine. De bună seamă, o achiziție culturală din vremea educației sale sceptice, căci, în momentul când critică scepticismul (adică doctrina pe care tocmai o părăsise), pune problema la fel: în senzație lucrurile sunt prezente indirect, prin reprezentări, date senzoriale sau impresii. Prin urmare nu avem acces la obiectele exterioare însele, decât la
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
în mintea noastră). Mintea se înșală asupra obiectelor materiale, dar nu se poate înșela asupra imaginilor pe care le are. Aceste imagini sunt în minte și, chiar dacă nu sunt obiectele însele, sunt niște mesaje despre obiecte. Acesta este momentul îndoielii sceptice. Scepticii se îndoiesc de adevărul acestor mesaje, a imaginilor, în măsura în care - noi neavând acces la obiecte - ele nu pot fi niciodată verificate de către mintea noastră. Îndoiala sceptică este, până în acest punct, rezonabilă, fiind expresia unei dileme care îl va frământa peste
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
mintea noastră). Mintea se înșală asupra obiectelor materiale, dar nu se poate înșela asupra imaginilor pe care le are. Aceste imagini sunt în minte și, chiar dacă nu sunt obiectele însele, sunt niște mesaje despre obiecte. Acesta este momentul îndoielii sceptice. Scepticii se îndoiesc de adevărul acestor mesaje, a imaginilor, în măsura în care - noi neavând acces la obiecte - ele nu pot fi niciodată verificate de către mintea noastră. Îndoiala sceptică este, până în acest punct, rezonabilă, fiind expresia unei dileme care îl va frământa peste secole
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
chiar dacă nu sunt obiectele însele, sunt niște mesaje despre obiecte. Acesta este momentul îndoielii sceptice. Scepticii se îndoiesc de adevărul acestor mesaje, a imaginilor, în măsura în care - noi neavând acces la obiecte - ele nu pot fi niciodată verificate de către mintea noastră. Îndoiala sceptică este, până în acest punct, rezonabilă, fiind expresia unei dileme care îl va frământa peste secole și pe Kant: obiectul pe care vreau să-l cunosc, ca lucru în sine, îmi este inaccesibil, tot ceea ce pot percepe este un fenomen; dar
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Nu putem spune despre lucruri nimic fără a greși, dar putem spune ceva, despre imagini și reprezentări, fără riscul de a greși: „este principial cert că am imaginea unui băț frânt în apă”. Aceasta este prima parte a criticii aduse scepticilor. Scepticii se îndoiau de posibilitatea cunoașterii pornind de la caracterul înșelător al simțurilor, care li se părea că, deformând imaginea lucrurilor percepute, anulează posibilitatea oricărei certitudini. Augustin le răspunde că tocmai conștientizarea acestei bariere este prima certitudine pe care o avem
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
putem spune despre lucruri nimic fără a greși, dar putem spune ceva, despre imagini și reprezentări, fără riscul de a greși: „este principial cert că am imaginea unui băț frânt în apă”. Aceasta este prima parte a criticii aduse scepticilor. Scepticii se îndoiau de posibilitatea cunoașterii pornind de la caracterul înșelător al simțurilor, care li se părea că, deformând imaginea lucrurilor percepute, anulează posibilitatea oricărei certitudini. Augustin le răspunde că tocmai conștientizarea acestei bariere este prima certitudine pe care o avem. Cel
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
care li se părea că, deformând imaginea lucrurilor percepute, anulează posibilitatea oricărei certitudini. Augustin le răspunde că tocmai conștientizarea acestei bariere este prima certitudine pe care o avem. Cel de-al doilea pas al demersului critic pornește de la anularea premisei sceptice conform căreia simțurile sunt singura sursă a cunoașterii. Trebuie să acceptăm, conform lui Augustin, că mintea are acces și la altceva decât la ceea ce îi furnizează simțurile. În primul rând, ea poate conștientiza faptul că are acces nemijlocit la imagini
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
fie așa din moment ce le cunoaștem cu certitudine. Datorită acestor argumente scepticismul este de nesusținut: cunoașterea certă este posibilă dar nu prin simțuri ci prin introspecție. Lovitura de grație adusă scepticismului se găsește însă în micul tratat Despre fericire. Dacă concedem scepticilor că atingerea adevărului este imposibilă, atunci ei, scepticii, care totuși se află în căutarea adevărului, se găsesc în situația de a nu fi fericiți. Dar „nu este fericit cel ce nu are ce-și dorește (...); or, nimeni nu este înțelept
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
acestor argumente scepticismul este de nesusținut: cunoașterea certă este posibilă dar nu prin simțuri ci prin introspecție. Lovitura de grație adusă scepticismului se găsește însă în micul tratat Despre fericire. Dacă concedem scepticilor că atingerea adevărului este imposibilă, atunci ei, scepticii, care totuși se află în căutarea adevărului, se găsesc în situația de a nu fi fericiți. Dar „nu este fericit cel ce nu are ce-și dorește (...); or, nimeni nu este înțelept dacă nu este fericit: deci un academic nu
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
decorații germane: În cadrul Marelui Stat Major al armatei germane, majoritatea ofițerilor provenea din clasa junkerilor, a aristocrației militare prusace, care antipatiza ideologia nazistă. În 1938, conducerea armatei, în frunte cu șeful Marelui Stat Major, generalul Ludwig Beck, avea o atitudine sceptică până la ostilă față de planul lui Hitler de a invada Cehoslovacia, cu riscul intervenției armate a marilor puteri, o aventură periculoasă, din care Germania nu avea șanse să iasă învingătoare. Canaris, nazist încă de la începutul anilor '30, ca șef al Abwehrului
Wilhelm Canaris () [Corola-website/Science/301001_a_302330]
-
de la Observatorul astronomic din Berlin, a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de Soare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" și prezicea existența unei planete între orbitele lui Marte și Jupiter. Mulți astronomi erau sceptici. Dar în 1781 când a fost decoperit Uranus, s-a observat că orbita planetei corespunde Legii lui Bode. Atunci a început căutarea planetei lipsă dintre Marte și Jupiter. În anul 1801 a fost descoperit primul asteroid, Ceres. S-a presupus
Centura de asteroizi () [Corola-website/Science/300114_a_301443]
-
că "democrația creștină a inclus multe dintre opiniile deținute de liberali, conservatori și socialiști într-un cadru mai larg de principii morale și creștine". Creștin-democrații au, de obicei, opinii social conservatoare și, ca atare, au, în general, o poziție destul de sceptică față de avort și de căsătoriile între persoane de același sex, deși unele partide democrat-creștine au acceptat legalizarea limitată. Partidele creștin-democrate își afirmă constant mândria față de moștenirea creștină a țării lor și își asumă, în mod explicit, spiritul eticii creștine, mai
Creștin democrație () [Corola-website/Science/300174_a_301503]
-
și, în 1905, au apelat la carismaticul țăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor și se pare că, într-adevăr, starea țareviciul s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obținut ceva rezultate prin intermediul hipnozei. Se povestește că în timpul unei crize grave a țareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reușit să-i ușureze suferința copilului aflat în
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
în război. În timpul războaielor din Slovenia, Croația și Bosnia, Milošević a fost doar președintele Șerbiei, nu și al Iugoslaviei, și afirmă că guvernul său a fost implicat în mod indirect, prin suportul sârbilor din Croația și Bosnia. Mulți sunt însă sceptici la această remarcă, dar și la intențiile acțiunilor sale. Biograful Lebor, crede că Milošević a întrerupt legăturile cu sârbii bosniaci, din cauza inflației excesive. În Kosovo, Milošević susține că a recunoscut dreptul albanezilor la „auto-determinare”, dar nu și la independență. De
Slobodan Milošević () [Corola-website/Science/301559_a_302888]
-
dintre hiperbole și dovezi fabricate. S-a afirmat că Suvorov era sub presiunea evenimentelor și trebuia să demonstreze că era un dezertor de prim rang, care avea o mare valoare, așa că a fabricat evenimente și dovezi. Mulți istorici militari sunt sceptici în ceea ce privește valoarea științifică a lucrărilor lui Suvorov. Un autor care sprijină teoria lui Suvorov este Mihail Meltiuhov în cartea sa “Șansa pierdută a lui Stalin” . Cea mai mare parte a materialului documentar al lui Meltiuhov provine din diferite arhive de
Victor Suvorov () [Corola-website/Science/300734_a_302063]
-
generală de gust, în maniera lui Mihail Arțîbașev. Unele povestiri pornografice, publicate în primii ani ai secolului al XX-lea și care erau atribuite lui Tolstoi, au fost recunoscute de către autorul prezumtiv ca aparținându-i, însă cei mai mulți critici au rămas sceptici în această privință. Aleksei Tolstoi a părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de
Aleksei Nikolaevici Tolstoi () [Corola-website/Science/300756_a_302085]
-
brutală a manifestațiilor studențești, împotriva părerii majorității miniștrilor, care invitau la conciliere. Punând gaz peste foc, generalul a contribuit în fapt la escaladarea unui conflict care, altminteri, era ușor de ocolit. După noaptea baricadelor din 11 mai, un de Gaulle sceptic a permis totuși primului ministru, Georges Pompidou, întors din Iran, să conducă o nouă politică de conciliere. Pompidou, care a trebuit să pună demisia sa în balanță, dorea să evite înfruntările directe și paria pe pierderea de suflu a mișcării
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
lungul unei zile, fiind corect din punct de vedere cinematografic, în „Zonă” se dilată încât nu îți poți da seama dacă el curge mai repede sau mai încet, progresiv sau regresiv, se revine în locuri în care doar cel mai sceptic dintre cei trei își poate da seama. Asemănarea dintre personaje și individul din Blocul Comunist este frapantă, acest lucru nu se întâmplă numai în Călăuza, ci în toate filmele lui Tarkovski. Frica de ceva este mereu în sufletul celor trei
Andrei Tarkovski () [Corola-website/Science/298576_a_299905]