3,720 matches
-
zi, în zori? - când cineva, în luptă, o să-mi smulgă viața și mie.“ Și îl aruncă în valurile râului pe Licaon, pradă peștilor, care-or să-i lingă în bună pace sângele din rană până când, dus de ape, îl vor sfâșia mai cruzii pești ai mării. Și apoi exultă deasupra altui cadavru, mândru de neamul lui coborâtor din Zeus. Și umple Scamandrul cu leșuri până când apele îi ies din albie. Iar el, cuprins de turbare, ucide mereu. Iar când Hector îi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
chipul lui Foinix pentru a-l îndemna pe Menelau să salveze leșul lui Patrocles, pe care Atena-Foinix îl numește „prietenul credincios al lui Ahile“. Menelau îi răspunde că va face tot ce-i stă în puteri: moartea lui Patrocles îi sfâșiase inima. Mai târziu, când, după moartea lui Patrocles, aheii vin la Ahile cu daruri, și după tânguirea Briseidei, Ahile îi concediază pe toți în afară de atrizi, de Odiseu, Nestor, Idomeneu și, alături de ei, bătrânul Foinix. Apoi, când Ahile pornește cu trupele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
zi, în zori? - când cineva, în luptă, o să-mi smulgă viața și mie.“ Și îl aruncă în valurile râului pe Licaon, pradă peștilor, care-or să-i lingă în bună pace sângele din rană până când, dus de ape, îl vor sfâșia mai cruzii pești ai mării. Și apoi exultă deasupra altui cadavru, mândru de neamul lui coborâtor din Zeus. Și umple Scamandrul cu leșuri până când apele îi ies din albie. Iar el, cuprins de turbare, ucide mereu. Iar când Hector îi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
al bazei traco-latine (este citat și magh. dullő), unde latina a venit cu lupus (cf. vgr. likos, sl. volk, germ. Wolf) “animal carnivor feroce”. Forma cuvântului este compusă: dulău, cu sensul inițial “a ajunge din urmă și a prinde, a sfâșia”. Pentru partea a doua a cuvântului slava are pe lupitĭ “a jupui”, pe râvatĭ “a sfâșia”, româna pe a jupi, a jupui, a rupe. Corespondentul german pentru dulău este Hetzhund de la hetzen “a goni, a hăitui” (în tracă: do) și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
likos, sl. volk, germ. Wolf) “animal carnivor feroce”. Forma cuvântului este compusă: dulău, cu sensul inițial “a ajunge din urmă și a prinde, a sfâșia”. Pentru partea a doua a cuvântului slava are pe lupitĭ “a jupui”, pe râvatĭ “a sfâșia”, româna pe a jupi, a jupui, a rupe. Corespondentul german pentru dulău este Hetzhund de la hetzen “a goni, a hăitui” (în tracă: do) și Hund “câine”, ceea ce ne face să credem că și ogar poate avea rădăcina lovși suf. -ar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
morale axiomatice: "satiricii judecă și condamnă având siguranța caracterului absolut al adevărurilor așa cum nu procedează nici ironiștii și nici umoriștii, convinși de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un sentiment sfâșietor, al extremei efemerități, precarități a lumii, ca și cum toate acestea ar fi și n-ar fi în același timp, între ființă și neființă[...]"60, și căruia pare că i se lasă abandonat atunci când are luciditatea unui erou camusian, "sfâșiat între oroarea de a trăi și oroarea de a muri"61. Faptul că pe tărâmul absurdului literar românesc triada Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu a câștigat drept de proprietate nu mai trebuie demonstrat. Asupra înrudirii artistice dintre Caragiale și Urmuz se cuvine să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sensibilitatea mitică s-a tocit, mitul devenind "fabulă", poveste neverosimilă, fără sens înalt, studierea lui izolată, literală, superstițioasă "ofilind universul". A-l accepta în forme substitut (forme "negociate după exigențele pieții") înseamnă a-i tăia "rădăcinile celeste", a-l lăsa sfâșiat de timp, spațiu, mișcare, deturnându-l din starea sa inițială de epifanie, de "reprezentare prin enigmă".181 Chiar și acum, însă, "reductibile la o schemă", miturile "însuflețesc totuși, vitalizează lumea, ca niște fulgurații spermatice. Lumea este un Om Mare spun
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
este câtuși de puțin "goală", ci plină de potențialități, care se aplică în infinit de multe actualizări, care sunt semnalmentul principal și specific al omului (dar nu și cauza reprezentărilor sale), pe care le denumim generic "culturi".189 Omul este sfâșiat între instinctele sale de primată (insectivor și fructivor) și cele ce prădător terestru (carnivor), care pun în conflict cele două mari sfere simbolice corespunzătoare, cea arboricolă și cea vânătorească, din încleștarea lor născându-se mitul, "războiul zeilor", ilustrat prin cuplurile
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în fălcile mistreților flămânzi. Și zăpada în jurul lui arde... parcă ar scoate limbi de flăcări și fum!.. Primăvara și vara era mai liniștit. Și așa, cumplitul supliciu a ținut zile, luni și ani... până ce bietul om a sfârșit înghețat și sfâșiat de fiare... Era moșierul Grigore Șipoteanu-Fălciu; bătrân cu barba stufoasă, bătută de bruma vremilor, cam la anii senectuții, fost deputat conservator al Ținutului Fălciu mulți ani... Moșiile neamului său se întindeau pe câteva mii de fălcii... cam jumătate din Ținutul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii Fălciului. Foamea le dădea îndrăzneală, trecând prin ogrăzi, peste gardurile înecate de zăpezi, năvăleau în sate, încercând fără sfială gospodăriile, atacând oameni și animale, sfâșiau câinii care le stăteau în cale, vitele mugeau înspăimântate prin grajduri... * Într-una din zile i-a ieșit în cale un bătrân... „- Săru‟mâna, Coani Griguță, se ploconi omul cu căciula în mână, uitându-se într-o parte sfios. „- Aaa
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
printre nouri, și un tunet năprasnic zgudui întreg cuprinsul. Ploaia începu să cadă în stropi reci și mari... iar tunetul după o clipă, începu să răsune în lungul văii pe sub poala Plevnei, cu zguduiri tot mai puternice. Fulgerele din ce în ce mai dese, sfâșiau bolta... și, dintr-o dată perdeaua de ploaie năvăli pe vale, umplând-o de ropote. Fulger după fulger spintecă tăria cerului, și tunetele, întâlnindu-se, umpleau depărtările. Ploaia răpăitoare cădea nestăvilită și vijelioasă, iar zidurile Griviței stăteau ca îmbrobodite în ceață
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trâmbiță, cocoșul se auzi pentru a treia oară... În fereastră, printre perdeluțe, pătrundeau zorile, la început mai nelămurit, apoi mai luminoase și mai limpezi... CAPITOLUL VII Suru Început de iarnă... Vijelia sufla aspru prin pădurea deasă... pătrundea pe la coaste și sfâșia lacom obrajii și mâinile... Copacii își scuturau povara de zăpadă, îndoindu-se într-o parte și într-alta. Anton pășea poticnindu-se prin zăpadă, până la genunchi; furtuna geroasă îi îngheța sudoarea pe frunte. În vale, pădurea se dădea în lături
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
timp, nici unul, nici celălalt să se ferească, și nici n-aveau de ales... Cu gâtul gros, întins, ochii însângerați, privind într-o parte, cu colții enormi rânjiți, cu tot trupul vânjos încordat, animalul părea gata sa se arunce și să sfâșie... Anton, prins nepregătit, pentru o clipă se crezu pierdut, și fiori de gheață îi cuprinseră întreaga ființă. Cu razele lunii în față, lupoaica apărea înspăimântător de clar. Ochii îi ardeau ca doi cărbuni, blana avea sclipiri argintii, luciul palid al
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
clipă, i s-a părut că-l recunoaște în ochiul de geam, în noaptea aceea fără sfârșit, când s-a născut Anuca... Clănțănind dinții, cu o căutătură în ochi, sălbatică și amenințătoare, fiara era gata să se arunce și să sfâșie. Privirile li se apropiară. Ochii fosforescenți albaștri ai lupului, sub privirea neagră sângeroasă a omului-fiară, au clipit, ferindu-i parcă căutarea.. Sfiala fiarei față de om reapăru. Pădurarul a tras... Și fiara s-a ridicat în salt odată cu glonțul... Anton nu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dezlănțuie cu o furie de nestăvilit. În răstimpuri, pădurea răsuna de câte un strigăt de fiară flămândă, ori a vreunei prăzi, a cărei viață tocmai se curma... în aer continuând să plutească vălurit ecoul lor. Când și când, vuietul vântului sfâșia vijelios liniștea, cu un muget de fiara sălbatică... Vijelia frământă întruna copacii încărcați de zăpadă, care se aplecau trosnind în fața ei. Umbre ciudate se închipuiau în unduitul lor. Deodată în vâjâitul geros al vântului, parcă se deslușea strigătul îndepărtat al
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o clipă. - Va fi o iarnă grea, murmură moșierul. - Hm ?! fu de aceeași părere și Anton. Din direcția vântului, părea să se audă mai limpede un urlet. Într-adevăr, urletul prelung al unui lup, vibră tânguitor prin văzduh, de-ți sfâșia inima. - Lupul! tresări moșierul. - Mda!.. fu de aceeași părere Anton, calm, cu un zâmbet în colțul gurii. După o vreme, preț de cât ai răsuci o țigară, din nou, urletul se auzi mai limpede, dar mai tânguitor și mai înfricoșător
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ș.a.“ - Nu se poate să fie numai unul!... murmură moșierul cu glas tremurat, uitându-se către pădurar. - Hm...?! Același gând îi străfulgeră pe amândoi. Peste puțin timp, un alt fel de urlet, mai tânguitor și mai prelung frânse tăcerea codrului sfâșiind de jale, parcă, sufletul lumii. - Doi! ..zise boierul, abia șoptit, către pădurar. - Ș-o găsit perechea... murmură Anton. Din copaci, în tăcere, cădeau frunze uscate de pe crengile sure de promoroacă, spulberate de vânt cu sclipiri în razele lunii. Dar, liniștea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de-o noapte, cel mult două...au trecut Prutul înghețat prin dreptul Fălciului, șopti pădurarul la ureche moșierului. În răstimpuri, toți își lungeau gâtul, cu botul în sus către lună, scoțând niște urlete atât de jalnice, parcă plângând, de-ți sfâșiau sufletul. Iar se lăsă o tăcere grea, mai apăsătoare și mai înfricoșătoare... Stăteau neclintiți, ca ciopliți în piatră, fără să clipească măcar, nici când vântul le spulbera în ochi zăpada. Dar prădătorii nu se grăbeau... urlau, urlau chemări ancestrale, numai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
om, dar pe loc i se însângerară din ce în ce. ...Timpul se întorcea îndărăt, urechile îi vâjâiau, ca iureșul unei cascade. Clănțănind dinții cu o căutătură sălbatică în ochi, mârâind amenințator, lupul era gata să se arunce și să sfâșie. O spaimă cumplită îl înfricoșă, și o subită teamă de moarte îl cuprinse; își închise ochii strâns așteptând... și, zvâcni. Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu care nu se împăca... cât, dârzenia lui în lupta vieții și forța cu care biruise lumea dușmanoasă, oameni care, pentru el, erau adevăratele fiare. * ...Anuca stătea închisă în casă,de câteva zile și plângea. Bătrânul Toma, căruia i se sfâșia inima de mila fetei, mai găsi totuși în el putere s-o mângâie, murmurând: - Liniștești-ti, Anuca... liniștești-ti, fata bunicului și nu mai plângi! .. Ai grijî di lăcrămi... di lăcrimi ai tătî viața nevoie, fata tatii! ..Di multi ori
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tot mai puternice... și, o haită de lupi năvali ca un torent argintiu în poiana scăldată de lumina lunii. Suru se înfruntă, în poiană, pentru prima dată cu o haită. Se hotăra soarta, ori e acceptat de haita, ori e sfâșiat. Doi lupi, unul cenușiu și unul dungat, se apropiară prudenți, învăluindu-l... Unul se năpusti și-l mursecă... al doilea atac fu parat de Suru cu pieptul, care-l făcu să cada la pământ... Asta așteptau cei doi și se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în lături, lupul se trase înapoi pentru a se propti mai bine în picioare, rânjind, mârâind și amenințând. Colții lui se încleștară de două ori, ca fălcile Anuca, fata pădurarului unei capcane de oțel. Stăpânit de patima oarbă de a sfâșia... răsuci capul brusc și-l înșfăcă de beregată sa-l doboare. Apoi, mârâi și-și arătă colții plini de mânie și răutate, punând pe fugă întreaga haită. În ochii lui era oglindită și strălucirea sufletului său. „Ucide sau vei fi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
capul brusc și-l înșfăcă de beregată sa-l doboare. Apoi, mârâi și-și arătă colții plini de mânie și răutate, punând pe fugă întreaga haită. În ochii lui era oglindită și strălucirea sufletului său. „Ucide sau vei fi ucis; sfâșie sau vei fi sfâșiat“, asta era legea; și el se supunea acestor porunci transmise din timpuri străbune, așa cum i-a poruncit Dumnezeu. ...Și, deodată, Suru își aduse aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înșfăcă de beregată sa-l doboare. Apoi, mârâi și-și arătă colții plini de mânie și răutate, punând pe fugă întreaga haită. În ochii lui era oglindită și strălucirea sufletului său. „Ucide sau vei fi ucis; sfâșie sau vei fi sfâșiat“, asta era legea; și el se supunea acestor porunci transmise din timpuri străbune, așa cum i-a poruncit Dumnezeu. ...Și, deodată, Suru își aduse aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar mai ales de Anuca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]