3,258 matches
-
senzori captau pulsul cosmosului. Aceștia tocmai au detectat o anomalie electromagnetică. O parte din creierul lui Nostromo era în mod special calificată pentru declararea și filtrarea sensului unei iregularități, a unui fenomen bizar pitit în prăpastia întunecată. Intrase în funcțiune, străpunsese această iritantă enigmă, examinase rezultatele analitice și hotărâse o linie de acțiune. Instrumentele adecvate, în letargie, fură activate; unele circuite în repaos porniră regularizarea scurgerii electronilor. Ca pentru a celebra această reînviere, șiruri lungi de semnalizatoare se aprinseră, aidoma unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și lui Dallas, pentru pilotaj. Nu ținu mult. Nava începu a fi zguduită de vârtejuri, atmosferice. ― Turbulență, constată Ripley care înfrunta această dezlănțuire a elementelor, lucrând la pupitrul ei. ― Aprindeți farurile de navigație și de asolizare. (Dallas se străduia să străpungă înspăimântătorul maelstrom care întuneca ecranul.) Poate că vom decela ceva. ― Fără instrumente nu se poate face nimic în mocirla asta, zise Ash. ― Și nici în cazurile extreme. Oricum, mie-mi place ce văd. Proiectoarele puternice luminau suprafața inferioară a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
încercare.) Dallas! Mă recepționezi? Te-am pierdut. Repet, te-am pierdut... Răsuna numai scrâșnetul termonuclear al soarelui. La doi pași de cocă, înălțimea colosală a monstruoasei nave străine era și mai uluitoare. Fuselajul se boltea deasupra celor trei oameni ― vârful străpungea aerul încărcat de praf ― și această masă fantastică părea mai solidă decât roca pe care zăcea. ― Nici un semn de viață, murmură Dallas cercetând fiecare metru pătrat al suprafeței. Nici lumină, nici mișcări suspecte. Ridică degetul spre presupusa parte dinainte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
exclamă supărat Dallas. Dar eu susțin că fosa e naturală. Pereții sunt prea netezi, chiar și pentru o încărcătură dirijată, oricât de puternică. ― Mi-am dat și eu cu părerea. ― Pare foarte adânc. Nu ne-ar mai rămâne decât să străpungem un perete ori ieșim să căutăm altă cale de acces. (Se uită la Kane.) Iată mărea ta șansă. "Execul" părea nepăsător. ― Dacă vreți, îmi place. Și dacă sunt în toane bune, vă spun și despre diamante. ― Ce diamante? ― Pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
destul de însemnată pentru a crea neplăceri dacă ofițerul va cădea. Habar n-aveau cât de adânc era puțul. Cât se afunda el în măruntaiele monstrului? Sau să fi fost un puț de foraj, de mină, care traversa coca vasului și străpungea suprafața micii planete? Gândul ăsta duce la altul... Kane poate că, până la urmă își va găsi diamantele. ― Să te întorci în mai puțin de zece minute, îi zise Dallas imperativ. Mă auzi? ― Aoleu! Kane, agale, se așeză pe marginea cavității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de propulsie pentru a coborî iar? Dallas negă din cap. Arătă manivela. ― Nu poate. Sistemul e agățat de manivela trepiedului și la o unitate individuală. Va urca, de-i place, au ba! Lambert se aplecă deasupra puțului și încercă să străpungă întunericul. ― Nu văd nimic. Dallas lumină peretele cu lanterna. ― Nici eu. Dar greutatea urcă mereu. Încet, dar cablul se ridica din adânc, trecând prin fața a două figuri neliniștite. Se scurseră mai multe minute până când cercul de lumină dezvălui o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
spre scara următoare care ducea la etajul inferior, ceilalți rămânând lângă gaură. ― Ce-am putea pune dedesubt ca să limităm daunele? întrebă Ash, care considera problema cu detașarea lui obișnuită, știind totuși că în câteva minute coca lui Nostromo, va fi străpunsă. Aceasta însemna, în cel mai bun caz, etanșeizarea tuturor compartimentelor până la repararea stricăciunilor. Dar putea fi și mai rău. O mare parte din circuitele integrate și deosebit de delicate, care permiteau călătoria în hiperspațiu, era dispusă în interiorul cocăi. Dacă lichidul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
minute, se angajă să le obțină primele pe care le tot cereau. Pe tabloul lui, nivelul de gravitație tindea repede spre zero. Încă un minut! implora mângâind inconștient pupitrul. Încă un amărât de minut! Ieșind din coroana de nori, Nostromos străpunse vidul negru. Un minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
șt să-l ucidă în chip îngrozitor, înainta cu băgase de seamă, neîncrezător, în nici un ungher, pe când înainte se plimba de la un capăt la celălalt cu ochii închiși. Toate lanternele erau aprinse. Și cu toate acestea lumina nu ajungea să străpungă obscuritatea difuză în care era adâncită cea mai mare parte a lui Nostromo. Tuburile de neon nu serveau decât la întreținerea minimală și ocazională a acestor săli și antrepozite. De ce să consume energie pentru luminarea unei nave funcționând automat ― Nostromo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
înjurând. ― Dumnezeii!... Acum și-a găsit! Îi zic eu câteva lui Ash... ― O secundă! îl întrerupse ea. (Apucă instrumentul de cealaltă extremitate. Acul se stabiliză imediat.) Semnalul vine de jos. Trei fețe stupefiate se înclinară. Nici o vietate, nici o fantomă nu străpunse blindajul pentru a-i ataca. ― E nivelul C, mormăi Parker. Nu sunt decât ateliere de întreținere. O să ne vină acru căutând-o pe-acolo, plus mizeria care-i acolo! ― Vrei s-o ocolești? Parker o privi cu tristețe. ― Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această speranță e mult mai adîncă și mai umană, dragostea, pentru că pasărea Phoenix n-are nimic divin În sacrificiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o ascundă. Așa cum Îl vedem În statui, Apolo Înaintează ținînd În mîini lira și arcul, mîndru și melodios. VÎntul Îi flutură buclele blonde. La șold Îi atîrnă tolba cu săgeți, iar marea palpită În fața celui care, odinioară, la Delfi, a străpuns cu săgețile sale un șarpe monstruos ce pustia ținutul. Ucigătorul șarpelui rupe limitele cărnii și se Înalță În transparența sufletului său solar. Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un surîs calm și Încrezător. CÎtă vreme stă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
masacrează căpeteniile ahee; rîde demențial acoperind cu invective și biciuind pînă la moarte un berbec pe care-l ia drept Ulise; a doua zi Își recapătă luciditatea și, umilit de rușinea nebuniei sale care-l făcuse de rîsul adversarilor, Își străpunge trupul cu sabia. Pentru o zi el a fost un Don Quijote avant la lettre; dar un Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare cu aripile desfăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
depășit capacitățile biologice ale substanței cerebrale ? Jaspers afirmă că "nebunia" lui Hölderlin "deschidea fereastra spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din poeziile sale din acea perioadă:´"Au ceva bulversant, adevărul inimii și al poeziei care străpunge ceața rațiunii asemenea soarelui toamna." Vedeau dincolo de raționalitate. Pentru că, afirmă Rimbaud, "Palida noastă rațiune ne ascunde infinitul." Tâmplarul Zimmer spunea despre Hölderlin, pe care l-a găzduit pe malul Neckarului timp de 37 de ani de penumbră a minții: "nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am speranță-n suflet, chiar de mi-ar fi mâine mai greu, am scrisă-n mine-ncredințarea că-L voi vedea pe Dumnezeu! Abia acolo, sus, în slavă, EL va privi spre pumnii mei și palmele-I ce-au fost străpunse vor șterge lacrima din ei.
C?l?toarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83382_a_84707]
-
ce-am scris în vreme... Și să cred îmi vine greu Că atâtea mici probleme Au trecut prin tocul meu. 21 octombrie 2003 Nici timpul nu mai are timp Să vadă câte-s rele Când însăși soarta e sub ghimp, Străpunsă de andrele. 26 octombrie 2003 Grohotiș de vorbe goale Curg și-acum, cum au tot curs, Și vor curge mult în cale Pân’ la ultimul discurs. 16 noiembrie 2003 „Forme fără fond” cu carul Au dat buzna și mai vin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
parte Chiar cu scut și fără scut; Între rău și ce e bine, Între ceruri și pământ, Între gol și ce sunt pline, Între faptă și cuvânt; Între adevăr - minciună La tot omul muritor, Separat sau împreună Chiar când e străpuns de dor; Între noapte și lumină, Între toate câte sunt Chiar când clipa se termină Și-i pe buza de mormânt. 26 noiembrie 2004 REFLECȚII (CLXIV) Cei mai mulți au suferință, Doar afaceriști roiesc Sub adânca neputință La cei ce ne cârmuiesc
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ce zboară se mănâncă”, Dar orice hrană e în zbor Când sărăcia e adâncă Și macină cu mare spor. Dacă-ar fi un Țepeș Vodă, N-ar avea un timp de-ajuns, Folosind a lui metodă, Răul tot să fi străpuns. Dacă-ar fi un Țepeș Vodă, Toți „rechinii” la un loc, De acord cu o metodă Iar găsi ac de cojoc. Important nu-i cum îți zici În raport cu cei divin; Capital e cum aplici, De ești în huzur ori chin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
dintre mărturiile concrete ale rezistenței plasticienilor județeni la oprimarea inspirației și exprimării declanșată și practicată de zbirii fostului regim.“ Bărbatul din fața sa se răsuci iar. „Dom’le, îi șopti. Chiar nu îl vezi pe ăla de la telefon? Simt cum mă străpunge cu privirea. Tocmai de-acolo. Uite, aici, mă pătrunde.“ Se bătu de câteva ori cu palma pe ceafă. „Nu mi s-a mai întâmplat. Ca la circ, la hipnoză“ Se uită iar spre telefonul din colț. Nu era nimeni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parcă, a timpului sec, prăbușit după moartea lui Stelian. Dar miracolul nu venea. Dimpotrivă, chiar și așa, zăcând cu ochii închiși în fotoliu, simțea cum prind a țâșni din ea lăstari firavi de înmugurire, cum vițele unor rădăcini alburii îi străpung pielea, cum cruste puroiate crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă atunci învăța să umble, descoperind pas, după pas, drumul spre noua zi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
organili interne le lua la căsăpit, cum taie măcelarul carnea de tochitură, mărunt și bucățică de bucățică, zgârciuri, bojoci, osulețe, tot ce are femeia la sine când le lua Macatist al meu la prelucrat se topea, se fierbea, clocotea, urlam străpunsă de mii de nesătui, moroii moroilor intrau în mine, corbiii corbiilor și aprinșii aprinșilor, popânzoii tarlalelor și totimea șerpoaicelor goneau în vintrele mele, tăciuni de oțel încins, bulgări de stele negre, nesătui și spăimoși, îi răsazvârlea Macatist în mine, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parte din Univers. Eu sunt cuvântul înțelept sau iute. Pune-mă la încercare să vezi cât rezist; sunt piatră, copac, răsărit sau floare, dar mai presus decât toate, sunt izvor din om! Arsița Ochii...ochii aceia ca de lup, îmi străpung retinelele ochilor ca un laser vor să ajungă la inimă să-mi devoreze toate sentimentele... Iubitule, nu lăsa lipitorile să se apropie de mine; simt că mă sufoc, nu mai am aer. Umezește-mi buzele cu un sărut și construiește
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
energiilor adormite, păstrate, economisite, păzite, ascunse, nesecretate, nealterate, dar mustind de dorințe și căscate de dor, după cel mai vajnic pirat, naufragiat din oceanul iubirii pe țărmul arid al sufletului său, Mitică Petrache. O rază verde cât un bold o străpunse în ochiul drept și, prin glandele lacrimale, pătrunse în lobul frontal. Aici se opri o clipă să-și tragă sufletul. Și să crească. Până la dimensiunile unui ac de cusut (mediocru). Deveni mai palidă, cu vârful roșu aprins și coada cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și mecanizarea, obsesia căutată nu semăna cu muzica din coșul pieptului. Își duse instinctiv mâna la pieptarul rochiei și doctorul îndreptă razele Roentgen spre ea. După opacitatea ochilor, își dădu seama că lespezile de granit ale gardului ei nu fuseseră străpunse. Dimpotrivă, dalele se sudaseră și deveniseră lespede compactă, cam inegală pe la colțuri, semănând cu un rinichi uriaș, presat pe ea, dar de piatră. Și începu, cu acel cântăreț straniu din ea, să discute prin trahee, ca ventrilocii, despre oameni. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
căuta țărmul, pentru că e Apă. Nu vom găsi banchize, pentru că ele vor fi Apă. În Oceanul Dragostei, vom fi unul altuia țărm și banchiză. Foamea și setea mea ești tu of, iar mă privește Mama, ochii ei de ghionoaie mă străpung, dar scutul lespezii mă apără, ea e făcută din straturi de așteptare dură, striațiile, nervurile albăstrii sunt venele prin care curge sângele așteptării, cu globulele roșii ale speranței și cele albe ale nerăbdării, mă duc să închid vizeta zâmbind aprig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]