3,370 matches
-
noi. CÎnd nu mai poate jura pe el Însuși, poetul Înamorat jură pe copaci, stînci, pe astre... Să le luăm pe rînd. Întîi iatacul. „Sfînt loc”, zice Conachi. Loc de odihnă (știm noi ce fel de odihnă) și loc de suspin pentru că Îndrăgostitul este alungat repede din acest paradis. Iatacul este spațiul plăcerilor corupte, trecute sub tăcere. Durerea se oprește la ușile lui și reîncepe de la aceleași uși. Soarta lui Conachi este să fie ținut la oarecare depărtare de locul sfint
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ca să scape cu viață... Scenariul erotic nu mai prevede, va să zică, una din clauze: moartea. Poetul s-a decis să trăiască. Să trăiască, dar cum? Motoarele retoricii amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea ibovnicei Îndărătnice... Biblica retragere În pustiu se termină cu o nouă sămăluire... Retragere, Încă o dată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mele dispariții, așa cum se va produce, dacă el [ea] nu va ceda”... (Fragments...) În asceză, Conachi nu vrea să fie singur. Tristețea n-are rost dacă ea nu este văzută, confirmată, dacă nu se transformă Într-un mesaj. Fără martori, suspinul este un simplu suspin. Iar această banalitate poetul n-o acceptă. El aranjează astfel lucrurile Încît În preajma lui să fie totdeauna cineva, un martor. Cel mai fidel este, desigur, natura. Conachi Îi asociază marele univers: „Munții, stîncile răsună de cumplitul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
va produce, dacă el [ea] nu va ceda”... (Fragments...) În asceză, Conachi nu vrea să fie singur. Tristețea n-are rost dacă ea nu este văzută, confirmată, dacă nu se transformă Într-un mesaj. Fără martori, suspinul este un simplu suspin. Iar această banalitate poetul n-o acceptă. El aranjează astfel lucrurile Încît În preajma lui să fie totdeauna cineva, un martor. Cel mai fidel este, desigur, natura. Conachi Îi asociază marele univers: „Munții, stîncile răsună de cumplitul meu suspin, Ceriul stă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un simplu suspin. Iar această banalitate poetul n-o acceptă. El aranjează astfel lucrurile Încît În preajma lui să fie totdeauna cineva, un martor. Cel mai fidel este, desigur, natura. Conachi Îi asociază marele univers: „Munții, stîncile răsună de cumplitul meu suspin, Ceriul stă la Îndoială...”. Martorii sînt, În fapt, niște curieri sentimentali. Ei duc cui trebuie mesajul fugii În pustiu: „Duceți spuneți cu putere Că amorezatul piere În pustiuri, plin de durere”... O primă imagine a peisajului liric se profilează aici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și de tîlnirc, Unde-ți furam cîte-o gură supt a crengilor dosîre, În sfîrșit, locul cel
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zulnia, și tot Într-o retrospectivă. Este vorba de acea parte din poem care rememorează „pustiul cel mare”: spațiul În care avusese loc, În timpurile fericite, Întîlnirea, dezmierdarea, libovul: „Acei munți pînă la nouri, acele stînci despicate, Ce răsună de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin cîntece Își ușurează durerile”... este umorescă. Miturile iubirii tristaniene apar aici Într-o formă comică; „Domnilor! Socotesc că nu fără cuviință am intitulat această ediție «Spitalul Amoruluiă, căci În coprinderea-i nu veți vedea decît plîngeri de inimi rănite, suspinuri de piepturi săgetate, tînguiri de dureri cumplite, ohtări și tot felul de văilări din pricina Amorului: Întocmai ca Într-un spital În care se află mulțime de ostași loviți În bătaie și răniți de tot felul de arme, carii Își arăt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Văeăreștilor, Anton Pann... Un exemplu: „CÎnd n-am răgazul să vă văd, nu pot avea nici bucurie, nici plăcere... O sută de ori, noaptea și ziua, mă rog de Dumnezeu să mor sau sănii dea dragostea Dumneavoastră /... Închid ochii a suspin, și adorm suspinînd.” Este mesajul unui Tristan care merge ziua să lupte și noaptea se gîndește la Stăpîna lui. E bocetul lui Conachi, mai puțin partea eroică. Să nu scăpăm din vedere că poeții noștri se foloseau de intermediari (lăutari
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sărutare.” Prin Anton Pann muza poeziei erotice românești coboară la periferia tîrgului. Trece din iatac În circiumă. Tonul jălalnic capătă, fatal, o notă Înveselitoare. Pasiunea tristaniană (modelul Îndepărtat) pierde sensul unicității și ireversibilității. Pasiunile se Înnoiesc ușor, morțile sînt provizorii, suspinele aduc a desfătare. Anton Pann face, se va vedea deîndată, ca morala să nu lase petrecerii toată libertatea. Deocamdată, lumea petrece În chinurile erosului. Pann trage acum spre partea desfătătoare a lucrurilor: „Chitar’, muz-armonicească PÎnă cînd o să tăcem? PÎnă cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o fină ironie și de vorbe mai crude: „d-ale nodoroase, ca niște ciomege”... Aici pritocirea (care este o figură a sensibilității morale) lasă loc cîntecului: o figură a abandonării În suspin, a petrecerii În suferință. 26. A venit vorba de mai multe ori pînă acum de retorica amoroasă. În ce constă ea? Denis de Rougemont folosește formula de „rhétorique courtoise”: retorică exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ibovnicului serios. A apărut totuși ceva nou: limbul de foc, anticamera torturii, complicatul laborator al suferinței. Odată cu această voluptate a durerii intră, În poezie, și o fină prefăctorie. O prefăcătorie și o rețea de figuri ale petrecerii În chinuri și suspinuri. Mai este ceva: neparticipînd la cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă dovada bărbăției și devotamentului lor În chip mai puțin spectaculos: prin chinuri fiziologice, umilințe morale și fuga În pustie. Pustia este o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Fapta eroică se consumă pe acest plan mai modest. Însă cu cît decorul este mai sărac, cu atît pasiunea găsește forme mai convingătoare În chinul, umilința și izolarea ei de lume... Apare, astfel În poezie e veritabilă mitologie a plînsului, suspinului, a lacrimilor și a privegherii (insomniei). Trecînd de la acest ritual erotic la retorica propriu-zisă, constatăm că faptele sînt, aici, mai tulburi. Formele de adresare se păstrează, Însă este greu, dacă nu imposibil, să descoperi la Conachi sau la Alecu Văcărescu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Juan care „leapădă la porțile Orientului teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit”. Conachi instaurează „tirania ochilor În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul”). Cu Anton Pann apare „critica erosului”: „Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leapădă la porțile Orientului teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit”. Conachi instaurează „tirania ochilor În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul”). Cu Anton Pann apare „critica erosului”: „Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
profesori sau istorici literari), ci de cititori. Studiul lui Eugen Simion Îi metamorfozează Însă pe toți. Dimineața poeților Îmbracă În aur statuile acestor Întemeietori. Valeriu Cristea SUMAR I. Iendchiță Văcărescu. Dificultatea de a Începe. Neliniștile spiritului Întemeietor. O mitologie a suspinului și a jertfei. Complexul „amărîtă turturea”. Un scenariu erotic și un scenariu „scriptual”. II. Alecu Vdcdrescu. Un discurs Îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuință”. Robia ca stare de grație. Petrecerea cu necazuri. Proba focului și proba discreției. „Miluirea” ca formă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci. Petrecerea În suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției. 11. Semiologia erosului: armele de represiune. 12. Mecanismele imposturii erotice: durerea Întoarsă spre plăcere. 13. CÎnt amorul și armele lui... Atoposul discursului Îndrăgostit. 14. Arta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe oamenii disperați că persoanele dragi ar reveni la viață ca să mai stea de vorbă cu ele. Tommaso știa asta, zvonurile circulau și erau unii care crezuseră că nu era totul o minciună. Fapt e că uneori puteau fi auzite suspine ciudate, glasuri abia înțelese și jeluiri: nimeni însă nu știa de unde ar fi putut să provină.. Oricum oamenii, după ședințele cu evreul, plecau mângâiați și convinși că au avut un schimb de vorbe cu un părinte, un fiu sau cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
orașului Napoli și nicicând nu se aventurase de una singură pe vreo cărare de țară. Închipuindu-și-l pe acel călugăr, chiar dacă robust și spătos, în bătaia stihiilor de tot felul, le făcea să scoată strigăte discrete de înfiorare și suspine molcome și vlăguite. Eu nu m-aș duce de una singură și pe jos nici până în port, se trezi vorbind nevasta unui baron, soțul meu m-a poftit de nenumărate ori să văd moșiile, eu însă am refuzat mereu. Prefer
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
șolduri și, cu venele umflate și ochii holbați spre tavan, icni iarăși, slobozindu-se. Răma seră o clipă așa, nemișcați, ea cu plânsul înțepenit în gât, el cu mâinile înfipte în coapsele ei. Femeia își reluă plânsul, ca pe un suspin întretăiat. El se desprinse și, ridicându-se, o împinse într-o parte, parcă în silă. Abia atunci, urmărindu-i privirile mute, îl văzu pe Coltuc. Golea se apropie de el. Prin nădragii descheiați, mădularul i se bălăngănea, moale și umed
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultima lețcaie, că hoții știau cât a câștigat, ba încă și ceva pe deasupra. Copilul ăla și-acuma plânge și țipă în somn, de trebuie să-l legene toată noaptea, să-i treacă de frică. În loc să fie înduioșată, femeia scoase un suspin de ușurare. — Eu n-am copii, spuse, nu sunt măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor, să nu aibă vreo obiecție. În privința concluziei însă, spuse : — Lasă că mă descurc eu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numai că ne îndeamnă să ne rugăm, ci ne învață și cuvintele și modul rugăciunii: Cu mare frică și umilință să stăm și să nu ne închipuim că am dobândit totul, pentru a nu pierde totul, ci cu lacrimi și suspine ca orbii de altădată să strigăm: Ai milă de mine, Fiul lui Dumnezeu, și deschide-mi ochii sufletului ca să pot vedea Lumina lumii care ești Tu, Dumnezeule, și să devin și eu fiu al luminii Tale. Nu mă părăsi ca
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
care dă lecții poporului de pe ecranul unui televizor știau (sau au aflat între timp) ceea ce unui subtil intelectual nu poate să-i intre în cap: că în majoritatea lor oamenii nu au nevoie de "hrana cerului" ― de cărțile lui, de suspinul lui, de predicile lui profane. 15 iunie O altă iluzie a deceniului care a trecut: că societatea ar dori să se scuture de cei care făcuseră cu putință lumea dinainte. Iluzia aceasta își avea din nou rădăcina într-o operare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu-i cere acesteia intrarea în asceză, ci doar acceptul de a se lăsa asistată de el, de spirit, tocmai pentru a nu pierde idealitatea ca garanție a evitării "multiplicității particularului" (căderea în devenirea platoniciană). Amour courtois nu este un suspin ascetic, ci varianta sensibilă (frumusețea ca reflex al divinului) de acces la ideal. Pentru că iubirea este escaladare către Unu și ideal, obiectul dorinței care provoacă ascensiunea trebuie să fie la rândul lui unic și irepetabil. Monogamia nu decurge aici din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pot a fi. Fără amor, plăcere vrun bine - a fi nu poate, Minciuni, deșertăciune sunt celelalte toate, Spre amăgire bune, iar nu a folosi. O! voi, care ca umbra, ca fumul care piere Plecați pe astă vale de plângeri și suspin, Pe - acest glob de 'ntuneric, de gemet, de durere, Ai mei frați în mizerii, în luptă și în chin, De ce ast' opintire și astă nebunie - Ca să aflați aceea ce nimeni zău nu știe?... Nu știți ce este astăzi... dar mâne
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]