2,851 matches
-
în cartea lui Nicodim Măndiță cazul unui boier milostiv și desfrînat, trăitor în vremea lui Leon împărat la Țarigrad. După moarte îl aflăm legat între Rai și iad (loc asemănător Purgatoriului) așa cum se arată Patriarhului Bizanțului de la acea vreme: El suspină amar și adeseori căutînd spre rai, se tînguia cumplit. Apoi am văzut un înger luminos apropiindu-se de dînsul și zicîndu-i: Pentru ce suspini în zadar, o, omule! Iată că pentru milosteniile făcute, te-ai izbăvit de munci. Însă, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
între Rai și iad (loc asemănător Purgatoriului) așa cum se arată Patriarhului Bizanțului de la acea vreme: El suspină amar și adeseori căutînd spre rai, se tînguia cumplit. Apoi am văzut un înger luminos apropiindu-se de dînsul și zicîndu-i: Pentru ce suspini în zadar, o, omule! Iată că pentru milosteniile făcute, te-ai izbăvit de munci. Însă, de vreme ce nu te-ai părăsit de spurcata curvie, pentru aceea ești lipsit de fericitul rai..."". În Păcatul și frica, al lui Jean Delumeau (Editura Polirom
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lor fiind luat de cumplita hoardă a proletariatului agricol urbanizat cu forța, rupt de credință și de echilibrul natural al cosmosului rural, învățat să fure din fabrică și să spargă semințe în fața televizorului la meci, râgâind după bere în timp ce "doamna" suspină galeș după vreun prostovan latino din telenovele. De aici și inevitabila conotație negativă azi a termenilor derivați din numele foștilor locuitori ai satelor. Atlasul cațavencilor ar trebui totuși, în opinia mea, să folosească un alt termen, cu origine necunoscută. Un
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și fiecare revarsă bucurii izvorîte din prezența bogățiilor și frumuseților ce le poartă pe umerii lor. Primăvara, dar aducător de viață. Exemplificăm : ,, Frunză mărgărit Mă uitai la răsărit Văzui primăvara viind Și zăpada ocheșind Colțul la iarbă crescînd Și puica suspinînd. Văzui frunza ca parana Trăsăi pușca cu vergeaua Ș-apucai la deal vîlceaua Unde cîntă turtureaua Și mi-o-ngînă presureau. Una cîntă Ș-alta ascultă Și-și resfiră penele Ca mîndra sprîncenele. ” Bucuriile ce le simte omul provocate de schimbările anotimpului
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
maica pe pisoi // Că vouă ce vă mai pasă / În flanela voastră groasă..."" (Tudor Arghezi, Darurile) (g) "Nu, nu vreau să merg. Acum sunt aproape de casă și vreau să mă întorc repede, că m-așteaptă tătuțu. Cine știe cât o mai fi suspinat ieri, bietul bătrân, văzând că nu mă mai întorc. Prea am fost un copil rău, și Greierașul-vorbitor avea dreptate când spunea: "Copiii neascultători nu vor avea parte de nici o bucurie pe lumea asta". Și eu m-am convins pe propria
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
săracului cea isteață) (e) "Săracul păru a se mângâia oarecum; dară numai inima lui știa." (Petre Ispirescu, Fata săracului cea isteață) (f) "Ce frumoasă ești tu, ce dragă-mi ești! A cui ești tu, fata mea? A Mamei-pădurilor, răspunse ea suspinând; mă vei iubi tu acuma, când știi a cui sunt? Ea încunjură cu amândouă brațele ei goale grumazul lui și se uită lung la el, în ochii lui. Ce-mi pasă a cui ești, zise el, destul că te iubesc
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
concurența mecanică. Căci ce alt mijloc poate exista pentru a opri o înclinație naturală tuturor oamenilor decât să le fie luată libertatea? În multe țări, este adevărat, legislatorul nu lovește decât una din cele două concurențe și se mărginește să suspine în privința celeilalte. Aceasta nu dovedește decât un lucru, și anume că, în această țară, legislatorul este inconsecvent. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă. Pe o cale falsă suntem întodeauna inconsecvenți, altfel am nimici umanitatea. Nu s-a văzut și
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în vreme ce un oarecine încearcă a-l lovi cu un glonț dintr-un săcăluș, sunt pagini de roman. Spectaculos este episodul reîntoarcerii lui Vasilie cu cazacii. Timuș taie pe Cotnarski pisarul. Boierii vor să se ascundă pe lângă domn, care "cu greu suspina, și-și frângea mînele de ginere ca acesta". Cazacul se îmbată, taie, arde, nu-i om de înțeles: "Ce cui să zici aceste? sau cu cine să sfătuiești? Cu un om în hirea hiarelor sălbatice? Polcovnicii ce erau, unul un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
transcrise diminutiv și sărac. Sonoritatea corală, tunetul naturii, arhitectura grandioasă a solului, stejarii seculari, lacurile nemișcate cu ape somnoroase, amestecul de gotic și serafic, toate acestea nu sunt la Cîrlova. La el dăm de "jale" și "dor", de zefirul care suspină "pîn frunze" "cevași mai tărișor", de vântul suflând "cu dulceață". Prin Ruinurile Tîrgoviștii, Cîrlova inaugura în lirica noastră poezia vestigiilor istorice. Punctul de plecare e în însăși poezia franceză și, mai mult decât în Volney, în poeți ca Chênedollé, Delille
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
salutat de Eliade, o imitație foarte liberă după La jeune captive de André Chénier, anume O fată tânără pe patul morții: Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit, - Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, - Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu, ca o floare ce naște când plouă, Creșteam pe cunună să am desmierdări. Eliade însuși recunoștea "acea legănată și lină cadențare" ce va forma nota particulară a lui Bolintineanu. Bogata producție
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
întinse, și undele spumoase Făceți-le să geamă spărgîndu-se de stânci. Precursor al lui Bacovia, Radu Ionescu introduce primul în elegiile sale clavirul răsunător, la care cântă fecioara în delir, invocând umbra iubitului mort: Subt mîna-mi tremurândă când pianul lin suspină Și tristele-i accente din sînu-i zbor încet, Și dulcele Bellini cu Norma lui divină Adoarme suferința ce arde al meu piept, Te văz pe dinainte-mi c-un pas ușor a trece, De mine te apropii la capul meu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ale vieții sătești, într-un idilic mai nesilit: De pe gunoaie-aprinse fumul Molatic se ridică-n cer, Și caii la pășune sună Din piedicile lor de fier, Departe-un fluier se aude, Un cântec aiurit, duios, Ce-n note lungi, tremurătoare, Suspină lin, misterios. Mai descoperim un lirism intim, familiar și bonom, foarte rar în epoca eminesciană. O fetiță se joacă cu păpușa și poetul o ademenește cu o păsărică, prilej de filozofie discretă și surâzătoare, o alta a ajuns domnișoară și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
transferat pe o insulă și l-a înconjurat de un corp de soldați și, printr-un decret senatorial, a avut grijă să fie permanent ținut în acel loc; și, la orice menționare care se făcea despre el sau despre Iulia suspina și obișnuia să exclame: De-aș fi rămas celibatar și fără fii să mor! și fără să le nominalizeze altfel decât: cele trei vicii și cele trei supărari ale lui (tres vomicas ac tria carcinomata sua)442. Ovidiu, însă, nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astă tristă vale”, Între zi și noapte, timp, Încă o dată, de trecere și petrecere, de plăcere și plîngere”: „Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unul munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece Începe de suspină P’În frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor; P’acea plăcută vreme, În astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă, de mă așez cu jale, Singurătății Încă petrecere de țiu. Întorc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pur ca cristalul aurul străluce, Rubin, safir, smarald, iacint, briliante Țin unghiuri, fundament ce le produce. RÎul vieții curge de lumină, Minților sănătate dă și-aduce. S-adumbră ridente-eterna grădină D-arburi, fructidori, d-arte, de științe, Lin și armonic aure suspină, .................................................... Flori amarante cîmpurile-nsmaltă. Nalte-afecțiuni, sperări și credințe Candide cresc și vergini se dezvoaltă Assorb viață-amor la verbul soare Asta-e cetatea ideală, naltă, Aci justiția este domnitoare, Aci frăția e realizată, Aci virtutea-e putere, valoare Ș-orice nevoie este ușurată. Unul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alți poeți din epocă o coerentă și o fluiditate În notarea cuvintelor, dar o figură veche În retorica poeziei recomandă limbajul tăcerii. CÎnd limba rămîne mută, vorbesc ochii. Privirea devine mesagerul focului interior: „Și amorul cu mîhnire Te privește și suspină”. O privire mîhnită, menită nu să seducă „obiectul de iubit” (nu există o strategie a seducției În poemele lui Grigore Alexandrescu pentru că faptele sînt dinainte hotărîte, poemul vine În urma evenimentelor), ci să exprime doar o „mirare”, o emoție discretă, un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curînd sub raza caldă se usucă și se perde.” (VÎnătorul) Șoapta nopții se aude suspinînd Încetișor; Arborii prin Întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă.” (Puntea) Imaginile nu sînt prea variate: dimineața este o trezire veselă a naturii, renașterea este rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină, Dorește cele de lipsă, În despărțire suspină. Cu ceilaltă potoale și Împacă Îmbulzîrea Ce aduce la om fapta care i-au dăruit firea.” Finalul acestui spiritual discurs erotic pare a exprima Și o opțiune pentru partea pămîntească a Amorului. Oricum, iubirea se naște prin vedere și trofeele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu un Tristan năpăstuit. Pentru a ajunge mai repede la țintă trebuie să apuce pe calea umilinței de sine. Nu există, adevărat, un rege Marc (marele obstacol), dar există o veche mentalitate care cere ca bărbatul să Înceapă numaidecît să suspine, să se dea de ceasul morții și să jure că nu mai poale trăi, iar femeia să se prefacă, după oarecare timp, că Îl crede. După oarecare timp... pentru că și ritmurile timpului sînt, aici, mai Încete și moravurile mai Înțepenite
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
occidentală. Conachi nu vede prăpastia dintre datorie și sentiment. Datoria lui este sentimentul, necazul lui vine din altă parte: În orice caz nu dinspre partea moralei. Inima găsește totdeauna justificarea necesară, și Însușirea ei cea dintîi este răbdarea. Așteaptă, plînge, suspină, dar nu fuge niciodată. Și răbdarea este, de obicei, răsplătită. Poezia română nu mai cunoaște un caz asemănător de tenacitate. Dublu record: În durată (Conachi nu Încetează să scrie versuri erotice nici la bătrînețe) și În intensitate: pasiunea trăiește intr-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pîrjolirii eterne. Poeții noștri au o fantezie inepuizabilă la acest capitol. Unele chinuri sînt abstracte, Începînd cu chinul Însuși, invocat În toate Împrejurările. O formă de manifestare a lui este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea spune care este ordinea lor. Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]