KorAP: Find »[drukola/base=tort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...128 >

3,189 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că pirpiria aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-a avertizat instantaneu. „Dacă descleștezi dinții e prăpăd. Tsunami cu harakiri pentru telespectatori.“ Știam că riscurile sunt imense. Am strâns și mai tare dinții. Stomacul, răzbunător, îmi trimitea, în șuturi, valuri-valuri de votcă înapoi. Poate și vreo bucățică din tortul de azi-noapte. Am ridicat neputincios din umeri și i-am făcut semn Anei: „Asta-i! Mă... Ce vrei să fac?“. Am ieșit în ritmul sincopat al șuturilor stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
M-am lăsat înfiorat de pâclă. Sentimentul îmi e că tot trăiesc, și acum, un timp halucinant, iluzoriu. Că, de fapt, timpul meu adevărat a rămas acolo, în durata celor câtorva pași pe care pirpiria îi avea de făcut, cu tortul de frișcă în mână, până la masă, să-l așeze, Veturia să taie prima felie și eu, înfigându-mi lingurița în prăjitură, să revin acolo de aici, de la masa de lectură a Bibliotecii, din dimineața aceasta pâcloasă, din trupul acesta care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea mă binecuvântează, a rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul ușii, rezemată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
apoi, iarăși după nebănuitele lor legi, în repegușul timpului. Naratorul nu știe că până și el va deveni cândva narat, poveste. Presimte poate. O spaimă surdă încă îl ține țintuit la acea masă, ezitând să înfigă lingurița în felia de tort, presimțind parcă golul în care se va prăbuși după gestul următor. Presimțind că va veni noaptea în care va fi uitat undeva pe o stradă pustie, că va veni o dimineață străină, când se va trezi undeva la margine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
molcom al tramvaiului. Și am scris-o. Citind-o acum, în nepăsarea clipelor de acum, și ele albe, nesfârșit de albe și fără de gând, simt cum se luminează parcă și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul ei în mână. Dar acum o văd intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul ei în mână. Dar acum o văd intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii și tacâmuri, iar Veturia împarte feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii și tacâmuri, iar Veturia împarte feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
înțeleg ceea ce mă uitase, am început să trăiesc tot ceea ce mă închipuise. Am început să fiu al meu din povestea unui altuia... Stând la acea masă de la Karanphilou am văzut cum, în noaptea de demult, voi lua felia aceea de tort, voi mânca, nu-mi va plăcea, îmi va sări din nu știu ce pricină țandăra, mă voi rățoi dintr-odată la femeia aceea, îmi va răspunde și ea răstit, repezindu-mă, va părea că ne certăm, va veni prietenul J.J. și-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Ei și, ce-i cu asta? i-am ridicat încă odată din umeri, întorcându-i spatele. — Nu-i nimic, ce să fie, mi-a răspuns el. Nu mai apuc să văd dacă râde sau era încruntat. Voi stinge lumina. Terminaseră tortul, când mă voi așeza iarăși lângă ea. Ea va răsfoi o revistă. Când mă voi așeza o va închide. O voi privi nedumerit, neluând în seamă zâmbetul cu care mă va chema să vin mai aproape de ea. — Iartă-mă, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
baie. Apa caldă e raționalizată. Se dă abia peste două zile. Gazele iată că merg. Și lumina nu s-a stins decât de două ori. Fata cu ochelari va intra în bucătărie. Va ține o farfurioară cu o felie de tort. — Nu gustați, totuși? Eu l-am făcut. Voi lua farfurioara. O voi așeza pe bufet. Nu prea mănânc dulciuri. — Vă îngrășați? Nu-mi plac dulciurile. Se spune că celor care beau mult nu le plac dulciurile. Nici de băut nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
debaraua, de-am râs în tot nenorocu’ meu, se uita toți și râdea și am râs și eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de talente mute, da’, zău, dacă se cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii cu afurisita aceea de țigară care tot o pornea spre aragaz. Și eu după ea. — Sunt frântă. N-am dormit de două nopți. — Pentru tortul acesta? — Și pentru el. Azi-dimineață l-am făcut. Ieșisem din gardă. — O gardă grea? Sunteți medic? — Asistentă. Mă va privi, scuturând absentă scrumul țigării pe linoleum. — Destul de grea, dacă puteți înțelege. — Încerc. — Fără ironii. Nu cred că puteți înțelege, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face un pas și se va sprijini de mine. O voi cuprinde pe după gât. — Ai făcut totuși tortul... — Ce puteam să fac? Trebuia să fac ceva, să uit. Nu să uit, dar să mă las în gândul că uit. Uite, și acum parcă aud cum sună sirena aia. Își va duce mâinile la urechi, ca și cum aude sirena aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aș fi vrut să mă mai atingă, să-mi aducă Luminarea ostoirii. Apoi mă voi duce și voi închide ușa în urma ei. Întorcându-mă, voi privi în bucătărie. Fata cu ochelari se așezase pe scaun și mânca din felia de tort pe care mi-o adusese. Nu mă va observa. Voi trece în sufragerie și mă voi așeza pe scaunul meu, la capătul canapelei pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

Îndoială În prezența lui autoritatea unuia sau canalele stabilite pentru a-l adora ori a intra În comuniune cu celălalt. Pedeapsa cu moartea În ambele cazuri, prin spînzurătoare sau ardere pe rug, era sancțiunea finală - după un șir nesfîrșit de torturi - pentru cei care se ridicau, numai cu cuvîntul, Împotriva ordinii, iar În contextul unei existențe atît de simple ca aceea a lui Sebastián Mendoza nimeni nu riscase vreodată să fie ars pe rug sau spînzurat doar pentru elementarul capriciu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

vreme, deși e clar că tu n-ai observat. Munca de la școală l-a copleșit și a fost sensibil dintotdeauna. Nu te flata crezând că acțiunea ta a fost singura cauză pentru toate astea. A fost doar... minunata cireașă de pe tort, bănuiesc. — Sarcasmul chiar nu ți se potrivește, Judy. Și nu prea pot fi acuzat că aș fi fost singurul părinte care se comporta ciudat - ți-a plăcut să cheltuiești toate economiile noastre pe jocurile alea de noroc, nu? Dumnezeu știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929

nasture. Dacă în fața ta s-ar afla o prăjitură și un sac de bani, sânt sigur că te-ai repezi la prăjitură". Cristescu clătină zâmbind din cap: "Hm! îți vine să crezi că a confundat Femeia lui Goya cu un tort de ciocolată..." ― Auzi, Mirciulică! Scrisorelele noastre au avut succes. Ți-ai fi închipuit? Motanul nu mișcă și bătrâna se strâmbă înciudată. ― Nu știu ce ai că ești așa ursuz. Și asta întotdeauna când am musafiri... Își izbi palmele: Doamne! Nici nu-mi

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
de tul, cu broderiile cam ciuruite, dar încă foarte frumoasă, umpluse câteva glastre cu tufănele ruginii. Crizanteme galbene enorme, într-un vas japonez, umpleau de soare, un soare ca lămâia, un colț de odaie. Pe măsuța rotundă se aflau un tort mic din șocolată cu șase lumânări roșii, serviciul de ceai, ustensile de argint. Alături, o frapieră umplută cu zăpadă în care se răcea o sticlă de Spumos. ― Ar fi trebuit să cumpărăm șampanie, explică bătrâna, dar în ultima vreme am

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
de povești. Căci ce era tot ce vedea în jurul lui - și își plimbă privirea mohorâtă prin încăpere ― dacă nu o poveste pe care bătrâna o broda cu migală de ani de zile, probabil de-o viață? Panglica roșie a motanului, tortul de șocolată cu ghinde moi de fistic, perlele puse la rochia neagră în cinstea lui Mirciulică, basmele spuse la gura sobei, divertismentele cu Interpolul râzând înfundat sub sutana abatelui Brown apoi celelalte, poveștile înfricoșătoare legate de tabloul lui Goya. Toate

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
că eu sesizez mai greu. Nu mi se pare însă un motiv destul de important pentru a rata ziua lui Mirciulică. De ce ar suferi el de pe urma unor neînțelegeri? Scoase un băț de chibrit și aprinse cu o expresie de mucenică luminările tortului. Îi zâmbi după aceea lui Cristescu cu aerul unei persoane bine educate care știe să primească plină de curaj orice situație. ― Nici măcar nu sânt supărată pe dumneavoastră. Vă rog să mă credeți. Știu că n-ați vrut să-mi alungați

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
vârstă, sprintenă și grațioasă, ci o străină. O străină cu chipul sleit, obosită și tristă. Șopti, fluturîndu-și absentă degetele într-un ciudat rămas-bun. ― Mirciulică... Totdeauna mi-a fost teamă că nu-i tocmai sincer cu mine. Motanul privea fix luminările tortului. În ochii transparenți flăcările aprindeau vâlvătăi lungi de un verde-mineral ca otrava. ―------------------------------------ Cianură pentru un surâs Rodica Ojog-Brașoveanu PROLOG Femeia îmbrobodită în dantelă albă ținea pleoapele ușor coborâte. Buzele rumene zâmbeau în spatele evantaiului. Gâtul... Colonelul Werther von R. Își întoarse

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]