KorAP: Find »[drukola/base=trânti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...170 >

4,226 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

pice În spate, ca niște lupi adevărați ce erau. Am Întins spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag al Tatălui și stăpân al vorbei, frate de sânge cu Moru! Ce? Nu mă mai cunoașteți? De cum auziră asta, se trântiră la pământ, iar cei ascunși prin văgăuni ieșiră la lumină, azvârlind deoparte sulițele și topoarele. Tare m-am mai mirat când am văzut că unii și-au lepădat arcurile la pământ - nu-i știam pe ai mei cu arcuri. Femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

vreun răspuns, a dat buzna În cameră. Voia să mă strângă În brațe - pe mine sau pe Vela, dacă ar fi dat peste ea mai Întâi. Dar Vela era În furou și, când l‑a văzut, a fugit În baie trântind ușa după ea. Abe și cu mine, fericiți să ne revedem după atâtea luni, nici nu ne‑am gândit la Vela sau la lipsa de cuviință cu care se năpustise direct În cameră. Ar fi trebuit, cel puțin, să bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
de onoare. - Am fost ocupat cu o muncă absorbantă. Dimineața ea se Îmbrăca, se machia, apoi Își inspecta părul, fața, silueta, În trei oglinzi felurit luminate - oglinda din dormitor, cea din baie și cea din toaleta musafirilor - pe urmă pleca trântind ușa din față. Eu rămâneam cu o jumătate de durere de cap și o jumătate de durere de inimă. Ceea ce Îmi concentra mintea. - Nu știe să se Îmbrace, a continuat Ravelstein. Toate materialele alea fistichii pe care le pune pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
de lungă? Eu sperasem ca mariajul meu cu Vela o să funcționeze, pentru că aveam experiența altor căsătorii. Dar, Într‑o măsură mai mare sau mai mică, renunțasem la luptă și timp de doisprezece ani nu avusesem pretenții de la Vela. Dimineața pleca trântind ușa, iar eu mă Întorceam la treburile mele și‑mi petreceam ziua cu ele. Ravelstein, din celălalt capăt al orașului, Îmi telefona și mă elibera pentru vreo oră sau două. Cel puțin o dată pe săptămână, venea Rosamund, cu mijloace publice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

singur... Nu vreau să fac nici un efort... Bâzzz! CĂLĂUL: Eu nici nu vă cunosc, domnule! ARTUR: Eu nici nu vă cunosc, domnule... Caramba d-aici... Bâzzz! GARDIANUL (Descoperă viclenia persuasivă a lui GRUBI.): Taci, taci, Grubi, că te omor! (Îl trântește într-un colț al camerei; peste CĂLĂU se răstoarnă rafturi putrede cu cărți și obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lui ARTUR.) Aveți grijă să nu iasă nimeni de aici... (Sprijinindu-l pe GRUBI.) Nu se poate să nu se uite și azi... (ARTUR rămâne singur, oarecum obosit și dezgustat.) ACTUL III După un timp; GARDIANUL și CĂLĂUL dorm, fiecare trântit pe unde a apucat; sforăituri, gemete, reacții violente în somn; ARTUR, așezat pe buturugă, cu picioarele într-un lighean cu apă; e dezbrăcat până la brâu, are pe gât un prosop ud; se apropie un personaj; bufnituri, mai multe uși încercate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Tocmai s-au culcat. COLONELUL (Se ridică.): S-au culcat? Îi omor! (Se repede la Grubi și Bruno și-i lovește sălbatic.) Vă omooor! Vă întorc mațele! (Către ARTUR, calm.) Știți ce mi-au făcut? M-au făcut harcea-parcea... (Lovește, trântește peste ei cu ce apucă.) S-a zis cu voi! Papițoilor! Dormiți, ai? Care e Grubi? Tu ești Grubi? GARDIANUL (Apucat de gât.): Nu! COLONELUL: Taci! Taci! (Izbește cumplit.) Te-ai ars! (Către ARTUR, calm.) El e Grubi? (ARTUR face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de năduf, pe față și pe gât.) BRUNO (Privindu-l de pe marginea gropii.): Hai! GRUBI: Ce mai vrei? BRUNO: Hai încoa’! GRUBI (Pentru sine.) Fir-ar să fie! Au stricat totul! Ce oameni! (Urcă înapoi - sau reintră - pe scenă.) Uah! (Trântește de pământ cu pantoful pe care l-a folosit ca armă în urmărirea celor doi.) BRUNO: Stai jos. GRUBI: Ce să stau! BRUNO: Stai jos! GRUBI (Așezându-se.) Cum dracu’ trebuia să se termine povestea asta? BRUNO: Nu știu. Ăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
răvășite; un timp rămân tăcuți, evitând să se privească unii pe alții ori să-și spună ceva; după ce se mai liniștesc încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este primul care se ridică de pe locul unde a fost trântit; se apropie de groapă, atras de ceva irezistibil.) BRUNO (Gâfâind.): Ce vrei să faci? VIZITATORUL (Care a rămas cu bâlbâituri de pe urma spaimei.): S-s-să nu cad-d-d-dă... MAJORDOMUL: Grubi! (Încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (E prea speriat ca să se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GRUBI și MAJORDOM.) CĂLĂTORUL GRĂBIT: Și eu! Și eu! Nu mai vreau să ies cu capul din groapă! Na! Na! Își scoate pantofii și-i aruncă spre cei încriminați.) Luați-vă pantofii! N-am nevoie de ei! OMUL CU SACAUA (Trântind sacaua, rupând-o, călcând-o în picioare.): N-am nevoie de saca! Nu mai vreau apă din groapă! Numai vreau să beau apă din groapă! RECRUȚII (În cor.): Nu mai bem apă din groapă! BRUNO: Ah! Sunteți inconștienți! RECRUȚII (În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
colț.): Crezi că asta o să mai cadă vreodată? MAJORDOMUL (Se așază ceva mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prea repede, înghiți dumicați prea mari... N-ai răbdare să mesteci... N-ai răbdare să dormi... Nu știi să te lași bătut... E rău. Ai s-ajungi rău de tot. Ai mare noroc că te-am luat cu mine... PARASCHIV (Trântește cuțitul.): Gata! MACABEUS: Mai curăță. Astăzi sunt mort de foame. Am dormit prea mult. Am visat tot felul de lucruri grețoase... PARASCHIV: Gata! Se golește Sacul. MACABEUS: Și ce? E foarte bine că se golește sacul. De mult aștept să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitație.) MACABEUS: Ce? PARASCHIV: S-a zis! (Gâfâie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
logic al gândului.) N-are nici un rost... PARASCHIV: Dar, dacă mă omor pe mine, se schimbă treaba... (Iluminare pe ultimul cuvânt.) MACABEUS: Nu se schimbă nimic... PARASCHIV: Se schimbă... Nu mai aduc apă, nu mai curăț cartofi, nu mă mai trântești în ceafă... (Scâncește, își înfundă capul în pieptul lui MACABEUS.) MACABEUS (Macabru, excitat.): Stai așa, stai așa... PARASCHIV (Naiv, dulce.): Ș-apoi... tu ești așa o brută... așa o brută... MACABEUS (Eroic.): Sunt o brută... PARASCHIV: Ești atât de rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Se smulge și se repede spre scară.) MACABEUS ( Se ridică, uriaș, grotesc, implacabil; se repede spre PARASCHIV, stingând dintr-un gest și lumânarea de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să realizeze adevărul.) Mă... (Îi pune mâna pe inimă.) Ce dracu’ ai... Ce-s chestiile astea? Ce să-ți dau? (Intră în panică, se răsucește prin încăpere, se lasă în genunchi, se așează cu capul la picioarele lui MACABEUS, se trântește cu capul de pământ, mugește, plânge, icnește, se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Gata! Se ridică; a terminat treaba cu MACABEUS.) MACABEUS: Un’ te duci? PARASCHIV: Stai unde te-am pus! MACABEUS: Un’ te duci? Un’ te duci? PARASCHIV: Să-mi curăț trompeta. MACABEUS (Încearcă să se scoale.): Scârba aia... scârba aia... PARASCHIV (Trântindu-l pe MACABEUS înapoi, apoi trăgându-l pe o rogojină în colțul încăperii.): Stai aici. Stai și mocnește. MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS: Ce vrei să faci? PARASCHIV: Vreau să cânt. (Își ia trompeta din cui și începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
piept pe CĂLĂTOR.): Cum ați spus? Călător prin ploaie? Sunteți călător prin ploaie? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Geme ușor, cu fața acoperită de mâini.): Eu sunt... Eu sunt... Da! Sunt călător prin ploaie! HAMALUL (Își pierde mințile pentru câteva secunde; se trântește în genunchi, se târâie, lovește ca pumnii în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate! ȘEFUL GĂRII (Face ocoluri largi, nu îndrăznește să se apropie de grupul celor trei; totuși, se repede la HAMAL bruscându-l.): Taci! Taci! (Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
isteric, deși numai ȘEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste râsete dispar în spatele ușilor; din când în când, fețele lor schimonosite de râs apar la geamuri și în spatele ușilor întredeschise; încep să-și închidă apoi geamurile și ușile, să trântească obloanele și să lucreze meticulos la încuietorile acestora, totul pe gesturile unui balet mecanic și pe fondul sonor al râsului; personajele se vor mișca în cadrul ușilor și al ferestrelor precum păpușile unui ceas medieval.) HAMALUL (Apariție de o secundă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
He, he... ce-a mai fost și aseară... (Bea.) Nu e om rău... domnule Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fost și aseară... (Bea.) Nu e om rău... domnule Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-și amintească): Aseară? Ce-a fost aseară? Aha... Vorbești de domnul acela gras care s-a zbătut și s-a trântit pe jos? De ce se trântește pe jos? Tot timpul se zbate așa și se trântește pe jos? HAMALUL: Nu, domnule. Domnul Kapunita nu scoate o vorbă. Ani de zile nu scoate o vorbă. Acum însă... că ați venit dumneavoastră... (Bea.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce vrei să spui? HAMALUL: S-a bucurat și el... S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ne facem de râs! De unde știi? Porc bătrân! Aha! Apa s-a învechit... S-a învechit! Nu! Da! Nu! Da! Nu, nu! HAMALUL (Iese, cu două geamantane uriașe; s-a îmbrăcat în stilul unui comis-voiajor, neașteptat de elegant, totuși; își trântește geamantanele pe peron și se așază pe unul din ele; este obosit, dar fericit.): Ufff (Către CĂLĂTOR.) Ce sălbatici, domnule! CASIERUL (Apare și el, îmbrăcat discret, dar în cele mai bune haine pe care le are.): Ce nebuni! Ce nebuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe peron și se așază pe unul din ele; este obosit, dar fericit.): Ufff (Către CĂLĂTOR.) Ce sălbatici, domnule! CASIERUL (Apare și el, îmbrăcat discret, dar în cele mai bune haine pe care le are.): Ce nebuni! Ce nebuni! Își trântește și el geamantanele pe peron.) N-am mai văzut așa oameni! (Către CĂLĂTOR.): Se mai vede? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? CASIERUL: Pata... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da. CASIERUL: Hm! (Se plimbă nervos pe peron.) Atunci... (Rămâne cu privirile țintuite de ceasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul în mâini; acest tablou durează câteva zeci de secunde; brusc, din spatele, lor, se aude tic-tacul ceasului gării care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor sunt îndreptate spre ceasul gării, pe care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]