KorAP: Find »[drukola/base=treaz & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...141 >

3,521 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

sub acuzare emise de un mare juriu, comisii interdepartamentale de anchetă... Prestigiul comandantului Parker - distrus. Altă foaie de hîrtie. GÎndul la arestații martori, majoritatea beți, plus faptul că practic toți polițiștii prezenți băuseră zdravăn. Ei erau martori compromiși; el fusese treaz, necompromis, și Încercase să controleze situația. El avea nevoie de o ieșire onorabilă. Departamentul trebuia să-și salveze prestigiul. Superiorii lui Îi vor fi recunoscători pentru că Încercase să evite niște articole de presă nedorite și pentru că prevăzuse ce avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
de violență, mult lugu-lugu, Marele V, polițistul cu suflet mare, care apără puștimea de flagelul drogului. La Început Îi veni greu să mintă, dar entuziasmul lui Karen Îi ușură tot mai mult sarcina. Spre zori fata ațipi. El rămase complet treaz: pisicile Îl Înnebuneau. Își dori ca ea să se trezească, pentru ca să-i poată spune și alte povești. Se simți cuprins de mici accese de Îngrijorare: dacă n-o să-și mai amintească părțile cele mai gogonate, ea o să-l prindă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Să te-mbraci cu niște haine mai vechi. O să fie multă mizerie. Ed comandă niște mîncare chinezească pe Alvarado. Știa de ce o luase pe aici: spitalul Queen of Angels era pe-aproape și Inez Soto ar fi putut să fie trează. Sunase la spital: Inez se Întrema văzînd cu ochii. Familia nu o vizitase. Sunase doar sora ei, care spusese că părinții o Învinuiau pe ea pentru nenorocire - se Îmbrăca provocator și o apucase pe căile lumești. Fata plînsese după animalele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
război, zici? Cred că japonezii ăia s-au Înșirat cuminți, ca să tragi În ei. Ed tresări. White Îi făcu cu ochiul. Ed tremură tot drumul pînă la camera ei. Înainte să bată la ușă, aruncă o privire Înăuntru. Inez era trează și citea o revistă. Animale de pluș Împrăștiate pe podea, o veveriță În pat: Scooter Squirrel, pe post de suport de picior. Inez Îl văzu și spuse scurt: — Nu. VÎnătăile i se estompau, iar trăsăturile Îi reveneau rapid la normal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
noapte nimeni nu-l văzuse pe Donnell Clyde Cooley. Se făcuse unu noaptea, fir-ar să fie, și n-avea unde să se ducă, decît la Lynn - Unde ai fost? și un pat. Începu să plouă cu găleata. Ca să rămînă treaz, Bud număra stopurile mașinilor: puncte roșii, hipnotizante. Parcurse Nottingham Drive aproape dus, amețit, cu membrele amorțite. Lynn, pe veranda ei, privea ploaia. Bud alergă spre ea. Femeiea Îl Întîmpină cu brațele deschise. El alunecă și-și recăpătă echilibrul sprijinindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Îi cer doar un serviciu și Îi ofer unul substanțial În schimb. Și trimiteți-mi mie factura, domnule Geisler. Știți că Îmi permit. Știu că tatăl dumitale Își permite. Continuă, te rog. PÎnă acum ai reușit să-mi menții interesul treaz. Ed către Lux: — Domnule doctor, știu pe cine cunoașteți și știți pe cine cunosc. Și știu că vă ocupați de tratamente legale cu morfină. Ajutați-mă cu ceva și vă garantez prietenia mea. Lux Își curăța unghiile cu un bisturiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
cu un braț În bandaje. Ed Îl urmări cum iese cu mașina: omul tatălui său, unchiul lui olandez. Amintiri: Art a spus că nu are stofă de detectiv. Casa se profila mare și rece. Ed demară spre spital. Tomberon era treaz și-i dicta o declarație lui Fisk. Ed Îi urmări din cadrul ușii. — ... și jucam exact după scenariul lui Exley. Nu-mi amintesc exact ce am zis, dar Patchett a scos un pistol și a tras În mine. Pistolul de căcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

acasă și la toate camerele în care zăcuse ori numai dormise vreodată ce îi apăreau nu numai îndepărtate și străine, ci chiar ostile și lucrături ale unui neștiut dușman ce-i pregătea capcane. Apoi, nu mai știa bine dacă e trează ori e în vis: dar era condusă - nu ca înainte, alunecând și incapabilă să se prindă de ceva, prăbușindu-se în nesimțire, ci condusă cu adevărat - pe un drum ca oricare altul, nu înțelegea de cine, dar acel cineva avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să reîncepi. Și atunci înțelegea în felul ei ideea asta și făcea exact ce credea că trebuie făcut: să se zorească. Se petrecea totul ca într-o beție, adică mergea înainte râzând, orice s-ar fi întâmplat. Era o beție trează și tristă. În cadrul ușii-fereastră a balconului care înconjoară apartamentul pe toată lungimea a două laturi, cu ochii țintă pe țuguiul imens de țiglă roșie al casei de peste drum, acum înnegrit de fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sugerând că sunt perene și devenite descurajante, încât culcușul ei, al fiicei, alături de gemetele și mirosul acru de bătrân bolnav, i se părea de coșmar, îi făcea rău, ar fi dat orice să pună capăt durerilor, deși știa însănătoșirea imposibilă. Trează în târziul nopții, lungită pe spate pe patul pliant incomod și urmărind cu ochii ușor bulbucați larg deschiși umbrele fugărindu-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de bășică imensă, care va plesni cândva, când toate își vor relua cursul normal, dar până la acel plesnet cursul normal e în izolarea asta preventivă. Sau să zicem: ca și cum ai pluti fără pauză, odihnă, efort, sfârșit, zi și noapte, și treaz, și în somn, toate lucrurile pe care trebuie să le faci făcându-le în această plutire, iar toate evenimentele ce trebuie să ți se întâmple, întâmplându-ți-se în această plutire, de parcă n-ar mai exista și altă stare naturală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pernă, acoperită de plete, cu pumnii aduși în dreptul bărbiei, strânși amândoi, lăsându-se învelită, închizând ochii ce încă mai străluceau și adormind instantaneu, coborând într-un somn adânc în care nu-i mai simțea mângâierile ușoare, el continuând să rămână treaz, de parcă veghea, străduindu-se să audă foșnetul crenguțelor de brad, urmărindu-le cum se mișcau, imperceptibil aproape, în razele lunii, numai să nu se gândească la ce se gândise în dimineața acelei zile, probabil reușind în liniștea de nepătruns în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ei gravă, de noapte, din care s-ar fi putut desluși un „te iubesc“, nici acesta foarte clar, toate murmurele încetând tot așa de brusc cum se porniseră, ea continuând să alunece în somnul foetal, neștiutoare, liberă, fericită. Iar el treaz multe ore, privind-o cum doarme și simțindu-se cuprins de o căldură căreia nu știa dacă să-i spună iubire. Dar toate acestea s-au risipit treptat pe drumul de întoarcere, de parcă totul nu fusese decât o iluzie, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să se concentreze și nevrând să se concentreze, străduindu-se să îndepărteze de ea gândurile negre sau faptele neplăcute sau murdăriile altora și curioasă totodată, ciugulind la suprafață doar veștile și abandonându-le, punând întrebări, dar nu întotdeauna cu interesul treaz, plutind pe deasupra lucrurilor, dar cu atâta încredere, siguranță de sine, calm, indiferență, firesc, vioiciune, veselie, încât ar fi fost imposibil să se supere pe ea ori să-i impună punctul lui de vedere. Prin felul ei de a fi, Ioana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
s-o înțeleagă. Însă, chiar și nespuse celorlalți, oamenilor mari, întrebările lui continuau să existe, se înmulțeau și el începea să-și dea răspunsuri ori, mai curând, credea că își dă răspunsuri, în clipele de dinaintea somnului, când rămânea multă vreme treaz, deși cu pleoapele coborâte, gândindu-se la ce anume făcuse în acea zi, la cum privise, să zicem, mai multe ore cum umbra arțarului din curte trece treptat de la un gard la cel din partea opusă ori cum se strâng furnicile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
repeta întruna. Rodica Dumitrescu ieșise pentru o clipă. Iuliu Sofronie spunea măscări. Vlad Dumitrescu se prăbușise într-un fotoliu-balansoar, cu speteaza foarte înaltă, învelită în țesătură cu dungi fine negre și albastre și cenușii, asemănătoare draperiilor. Ședea drept, privindu-ne, treaz, dar parcă nu s-ar fi uitat la noi, deși nu cred asta, în orice caz era prins de un gând al lui și pe urmă a zis: „Am să continui cu leacul ăsta“, și a întins mâna către sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
încetinitorul și printr-o lupă, dezvăluind, numai astfel, chipuri hidoase și umbre ascunse de sclipirile luminii. Un fel de blow up. Nimic altceva decât ce se petrecuse între ei doi, privind imaginea, aducând-o sub lupă, înțelegând-o, tresărind, aproape treaz, sau treaz chiar, „asta e, așa trebuie să fi fost“, zicându-și, întorcându-se cu o smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
printr-o lupă, dezvăluind, numai astfel, chipuri hidoase și umbre ascunse de sclipirile luminii. Un fel de blow up. Nimic altceva decât ce se petrecuse între ei doi, privind imaginea, aducând-o sub lupă, înțelegând-o, tresărind, aproape treaz, sau treaz chiar, „asta e, așa trebuie să fi fost“, zicându-și, întorcându-se cu o smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da, așa este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
o smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da, așa este“, apoi altă imagine cu care făcea la fel. Fără vreo ordine, mintea lui treaz amorțită lucra cu alte criterii. Nu, așteptarea lui fusese zadarnică, n-avea cum să sosească vreo scrisoare, acum era limpede că n-avea cum să sosească, pentru că nimic nu fusese scris. Nu voia. Nu știe încă de ce nu voia, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
el știa și ea știa că el știe și că știind o poate opri, dar el n-a știut ce trebuia... Se zvârcolise de nenumărate ori, între vis și trezie, aducând înapoi imagini sub lupă. Apoi dintr-odată, a fost treaz și i se părea că a avut un vis groaznic, ca o revelație, și că în egală măsură fusese foarte conștient și că nu era vis, ci realitate și cu ochii larg deschiși în întuneric încerca să-și pună orânduială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-i nevoie de verificare, pentru că lanțul gândit era adevăr, nu ipoteză, întrucât gândul lui era intuiție, nu ipoteză și nu greșea niciodată. Când a gândit asta, s-a speriat cu adevărat. A deschis ochii și mai mari și acum era treaz de-a binelea, se ridicase în capul oaselor și lua totul de la capăt, o verificare cronologică. Știa dinainte că n-are nevoie, că e inutil, dar nu se putea opri și până să-și spună oprește-te, mintea lui scormonea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
din câte avusese. S-ar putea spune că prima noapte a fost cea mai grea. Însă următoarele n-au diferit cu nimic, dimpotrivă, în prima erau surpriză și neîncredere, iar mai târziu se înstăpânea disperarea în fața irevocabilului. Zorii îl prindeau treaz, îmbrăcându-se încet și părăsindu-și garsoniera. Pașii îl duceau spre acea vilă de pe strada Eminescu unde, într-una din camerele de la etaj, înainte de ultimul război se spânzurase un negustor grec. Avea timp, mergea încet, lungindu-și drumul, pe străzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

acelea pe care le-a găsit la el; care se dovediseră a fi un cadou de la Thomas, să-l ia naiba... O jumătate de oră mai târziu, la două fără un sfert noaptea, Mortimer sforăia ritmic și Rebecca era încă trează de-a binelea. În momentul acela i se păru că aude pași pe coridor, furișându-se pe lângă ușa dormitorului lor. Apoi începură zgomotele. Bufnituri și trosnituri și inconfundabilele sunete ale unei încăierări. Doi bărbați se băteau din toate puterile, înșfăcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
am văzut împreună Orfeu într-o seară, la două sau trei zile după cina de la Mandarinul. Își revenise destul de repede după spaima trasă atunci și acum eu eram cel care avea probleme cu somnul. Ultimele ore dinaintea zorilor mă găseau treaz, ascultând istovit zumzetul intermitent care, la Londra cel puțin, se aproapie cel mai mult de ceea se poate numi liniște. ...La silence va plus vite à reculons. Trois fois... Mintea mea era buimacă și incoerentă, repetând fără noimă conversații pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sau al avioanelor care treceau pe deasupra, ci cântecul unui măcăleandru care întâmpina lumina firavă a dimineții din vârfurile copacilor de sub fereastra dormitorului meu. ...L’oiseau chante avec ses doigts. Une fois... Apoi zăceam în pat, pe jumătate adormit, pe jumătate treaz, pândind pașii poștașului pe scară. Dintr-un motiv oarecare, nu mi-am pierdut niciodată credința, încă de când eram mic, în puterea scrisorilor de a-mi transforma existența. E suficient să zăresc un plic pe preșul din fața ușii și mă cuprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]