9,257 matches
-
mi-au rămas agățate pe rogvaivul arcuit în jurul inimii frânte la plecare ai vrut să acoperi rănile cuibului cu ramuri de pelin smulse din goliciunea gândului de pană... dacă mă vei căuta m-am ascuns în mesajele-ți scrijelite pe trunchiul rămas fără seva iubirii Lacrimi fierbinți sătui cu botul ce răspândește duhoare de păr ars prin degetele cu miros de unghii-cenușă și colții înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează din trunchiul ce pălește scuturându-și petalele fructelor încep să-i cadă frunzele scrise de rugina amintirilor îl caut și-l găsesc atârnat de crengile curiozității în care am crescut deasupra genunii... Tablou de foc... Stau cu ochii cât roțile Carului Mare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Ea, singura mea mângâiere, pădurea, Ziua și noaptea aici s-au aiurea, Ea, singura mea mângâiere, pădurea, Și-mi vine să cred că bătranii aceia La care cresc unghiile după moarte, Cărora nu le cade părul, s-au prefăcut În trunchiuri, cu crengi nenumărate, Și frunza, gura pentru cântec. Îmi vine să cred că femeile acelea, Rămase cu păr după moarte s-au Prefăcut în păsări, în fluiere Și poate în vânt pribeag, plecat Din tufă în tufă, spre a șopti
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sărut... Sărut, cade piatra pe ochii lui morți, Se varsă-năuntru iubirea de toți... O vorbă i-aș spune, dar sufletul său A aprins în uitare spoiala de zeu... Iar mie, pământul, ce viu mă mângâie Lipindu-mi coaja de trunchi pe călcâie Visul plecărilor Urme de lumină în florile mărului, Urme de corăbii cerești, în statornic Ocean de marmură. Și valurile au săpat Arcade, în dunga albă a țărmului. Acolo, dorm câte o noapte rătăcitoare Păsari, scăpate de visul plecărilor
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
înțelegeam că frica imi paralizase toate acțiunile care urmau să mă definească și în acele momente îmi juram să mă schimb. Erjika plângea pe ascuns, dar lacrimile ei străluceau în lumina proiectoarelor din sală ca licuricii care se odihnesc pe trunchiuri retezate de copaci. Oare ce o măcina? mă întrebam curios, făcându-mă că nu observ trăirile ei. Am urmărit filmul cu mult interes și parcă înțelegeam cam cum stă treaba cu viața. Finalul nu fusese spectaculos. Cei doi se despart
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
aud un scâncet ca de copil. Era greu să ghicești în pădure de unde vine un sunet, dar eu învățasem de la Baci cum să nu mă las păcălit de ecou. Nu departe de mine, la vreo douăzeci de pași, după un trunchi imens de stejar prăvălit, un cățelandru își tremura piciorul rănit. Sângele năclăit i se închegase pe blană arătând ca o rană imensă. Nu pricepeam cine-l putuse lovi, poate că ceva îl sfâșiase sau poate că se prinsese în vreo
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
reprezentând raiul cu Adam și Eva, amândoi cu fețe inexpresive, surprinși în momentul în care Eva întinde cu grație ridicolă mărul, iar Adam gata să-l ia, vegheați de ochii subțiați de șiretenie ai unui șarpe verzui, încolăcit disciplinat pe trunchiul unui pom cu frunze verzi și portocalii. Până la urmă i-am dăruit o pânză înrămată la care țineam foarte mult: un câmp cu cai; privea pânza cu încântare: era lumea lui. În legănarea șaretei mă surprinsei gândindu-mă, deodată, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de-a lungul ființei ei, o judecam aspru în sinea mea în acele clipe, punând sub semnul îndoielii sinceritatea îmbrățișării. Totuși nu e așa. Îmi dădui seama imediat că greșisem: ochii ei mă privea ca-n primejdia unui înec, eram trunchiul unui copac retezat de care se agățase și care plutea la suprafața imensului ocean în care ne aflam. Dar dacă acum, dar mai ales cu un an în urmă m-a privit în ochi m-a luat după gât, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
politica externă și diplomația fiecăruia dintre acestea se plasează în cadrul U.E., devenind componente care trebuie să se afle în armonie cu întregul U.E. În afara acestor raporturi pe care le are România cu U.E. și cu celelalte state membre ale acesteia (trunchiul principal al relațiilor), raporturile cu alte state (terțe) nu mai au aceeași pondere și importanță, pentru că legăturile unionale le reduc din sfera lor (preluându-le) și le determină chiar conținutul; activitatea diplomatică a României, în sensul propriu al noțiunii, se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de luptă a fraților noștri moldoveni pentru apărarea identității naționale, a limbii și culturii lor românești. În noile condiții create de declararea independenței, se deschid perspective favorabile dezvoltării colaborării și legăturilor multiple dintre cele două state vecine, ce descend din trunchiul unic al poporului român, așa cum acesta s-a format istoricește"1. Noul stat independent Republica Moldova a avut o ascensiune rapidă pe arena internațională, la care a contribuit și România, oferindu-i sprijin total, asistență și consiliere necesară. Un sprijin deosebit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
în cele mai glorioase tradiții ale răscoalelor țărănești și războaielor de eliberare de sub dominația imperialistă. Dacă a împrumutat în concepțiile și practicile sale câte ceva din doctrina și experiența bolșevicilor și ale militanților democrați din Vest, a făcut-o numai pe trunchiul idealurilor și valorilor tradiționale chineze, al învățăturilor și sfaturilor înțelepților chinezi. Să nu uităm că, asemenea oricărui intelectual desăvârșit chinez, care trebuie să exceleze în cultură (literatură), caligrafie și arte marțiale, Mao Zedong a fost un bun cunoscător al culturii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
internațional (chiar dacă U.R.S.S. le împinsese pe unele în sistemul O.N.U. ca membre). Este clar că a avut loc o schimbare de suveranitate dezmembrându-se, U.R.S.S. a dispărut și ca subiect de drept internațional, iar din acest trunchi, s-au desprins și s-au constituit ca state suverane-subiecte de drept internațional, cele trei state care înființaseră, la vremea respectivă, Uniunea; dar și celelalte foste componente ale U.R.S.S., pulverizate, au căpătat același statut; a avut loc, așadar, o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în cea din urmă lumină a malului. Așa sta singură și murea, sub pletele mestecenilor cu trunchiuri albe. Vremuri de bejenie, 1907 În pădurea Petrișorului a apărut prima dată în Semănătorul, nr. 17-18 din 20 aprilie 1907. În perioada în care a scris povestirea, Sadoveanu obișnuia să meargă la vânătoare în Valea Râștei, însoțit de setter-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe furiș... mai știi?... Da’ cum? izbucni Costea. Vrei să treacă pe lângă casa ta?... Chihaia tăcu. Stăpânul își îndemna cu pintenii calul, care-și înfunda copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cum or cădea doi sau trei din ei, ceilalți fug peste șapte munți. Mai departe, umblând cu aceeași luare-aminte, Culi Ursake a văzut jderul, fulgerând pe zăpadă. Și-a însemnat locul, fără să se oprească. Acum stătea neclintit lângă un trunchi, cu capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng, cu țeava înainte și stratul sub cot. Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită apăsa brădeturile negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl învăța acum și Bezarbarză de la baciul său. —Culi-baci, grăia într-un rând Bezarbarză, umblând pe potecă în urma lui Ursake, eu am văzut, ieri, jderul într-o furcă de brad la Creanga Neagră. S-a tras pe furiș în lungul trunchiului și, cât am clipit, a prins veverița. I-a rupt gâtița, i-a supt sângele și pe urmă sta și o cronțăia. Eu mă uitam și l-am lăsat. Dar îl suduiam în gândul meu. Ce rău i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceste coviltire se aflau dormitoarele familiilor, ferite de dihăniile și jivinele luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu fuste colorate se învârteau între vetre și căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră: lungi și înguste. În tabăra aceasta a vremurilor de demult se produse oarecare mișcare. Câțiva cucoși cocoțați în crengi dădură semnale, cu viers înalt. O căruță înhămată cu cai bălțați porni sunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rotunzi, ca să contemple trecerea bărcii noastre. Toată această mișcare se făcea cu o legătură oarecare de ansamblu: căci și cei ce se duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei care se holbau spre noi comunicau necontenit, chemându-se, stropșindu-se unii la alții, veselindu-se, în limba aceea rumânească, ce părea totuși străină. Vorbirea lor răsuna răstit în aerul pur; auzeam și cele mai depărtate glasuri. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grup de sălcii tinere, începu să cânte. Avea o voce caldă, joasă și plină; hăulea o jelanie cu modulații orientale. Nu înțelegeam versurile; mă prindea de inimă însă patima lor. Tăcu după un răstimp. Îi vedeam iarăși fusta roșie printre trunchiurile pădurii rare. Își porni din nou vocea-i de ceartă, pentru cei opt lei, pentru pâine și panglică, adăogind o serie proaspătă de considerații pitorești referitoare la acel Gogu necunoscut, pe care ea îl simțea încă în preajmă. Cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit de sânge. Striga, invocându-l pe Caesar, și își agita gladius-ul și scutul străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Aveau să treacă mulți ani până să se afle că marea putere politică a druizilor împiedica afirmarea principiilor instituționale și a magistraturilor romane, cu toate că de cele mai multe ori Roma le încredința galilor. Opri calul și își lăsă privirea să rătăcească printre trunchiuri; observă plin de încântare o rază de soare ce lumina un tufiș încărcat de fructe roșii, dar în același timp îi vedea pe cei cinci preoți târâți până la frasinul sacru și obligați să se uite cum era tăiat acel copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]