5,154 matches
-
aplecându-se din timp în timp, pentru a culege câte o scoică, o piatră ciudat șlefuită, o pană de pescăruș, un ciob de amforă, o vertebră de delfin... Le ștergeau cu grijă de apă și nisip, le priveau o clipă uimiți că astfel de obiecte minunate zac pe țărm, nebăgate în seamă, speriați că ar fi putut din neatenție să le frângă sau să le acopere cu nisip pe vecie. Ajunși în cameră, s-au prăbușit amândoi într-un somn fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
confecționer gămălii chibrituri, destrămător fierbător-uscător de păr, împletitor din panglică împletită, prinzător câini, Să știți că meseriile de mai sus nu le-am inventat eu ci „sunt pe bune”, prevăzute în nomenclatorul cu pricina. Dar cel mai mult m-a uimit clarviziunea guvernanților noștri când au legalizat vrăjitoria și alte practici din acestea care se credea că aparțin doar Evului Mediu cel întunecat. Deci acum la orizontul civilizației noastre putem să vedem cum apar asociații de vrăjitoare, în care fiecare membră
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
înțeleaptă, fermă și axată în primul rând pe popor s-a reușit ca numai în trei ani (!!!), țara să devină nu numai înfloritoare ci să fie în măsură să găzduiască în 1936 Jocurile Olimpice de vară, an în care Germania a uimit întreaga lume cu realizările unui popor care cu numai trei ani în urmă era în pragul colapsului economic. Nimeni nu mai ia în seamă în zilele noastre faptul că în perioada fascistă muncitorii germani au dus-o cel mai bine
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ca și cum ar zice: „lasă-mă să câștig și eu, cum pot, o pâine”. Acum noi am scăpat de ei, fiindcă au invadat metrourilor Parisului, Londrei, și altor orașe occidentale, au infestat orașele lumii cu duhoarea lor de veșnic nespălați, au uimit lumea prin lenea lor, au speriat oamenii cu metodele lor uneori agresive de a cerși, au pus pe drumuri toate polițiile Europei, și nu numai, din cauza hoțiilor și tâlhăriilor comise. Ei sunt cei, care imediat după 1989, cerșeau pe străzile
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
dar n-o găseam de nici o însemnătate. Mă preocupau alte gânduri. Și-a trimis un an de zile, de peste drum de mine, sclipirile ochilor, ca doi pescăruși, în zadar. Și o dată, când am văzut-o în plin soare, am fost uimit de apariția ei minunată. Am che-mat-o și a venit umilă, despuiată de orice pretenție personală, fără nici un gând ascuns. O port acum pretutindeni cu mine și pun în ea sau iau din ea, ca dintr-o casetă, toate gusturile mele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în viață zeci și sute de probleme, Vine-o vreme că pe toate cad uitările - poeme. 5-8 septembrie 2004 De când e cu „treacă-meargă” ori „ e bine și așa” Batem tot pe loc noi pasul, fără a mai progresa. Ne uităm uimiți la alții ce au făcut și cum au dres Și nu curg învățăminte că munca a dat succes. 22 septembrie 2004 ÎMPĂCAT DORESC SĂ FIU Când în pat, când în fotoliu, Osândit pân’ ieri am fost „Universul”, în orgoliu, S-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
cost. Și-atuncea vei pricepe, Fără de tratate, Că bine-i a se-ncepe Cele ce-s ratate. De ne-am judeca pe noi Cum gândesc sub febră, Am scăpa de rău altoi, De umbra tenebră. Mirabila-ți făptură Te va uimi nespus; Sub rugă din Scriptură, Uita-vei ce-ai de spus. 3 mai 2005 CA UN CIUDAT MISCELANEU Mă simt ciudat în propriul eu; Ce a fost de mult s-a stins, Doar într-un colț, ca un trofeu, Ideal
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
pe sub sprâncene. îl măsură câteva clipe pe băiat, care, cu o lumină de plăcere copilărească în privire, râzând din ochi, încă ținea cotul pe masă și își arăta, în palmă, victima, apoi izbucni într-un râs lung, tăcut, care îi uimi pe toți. în sfârșit, roșie la față, scutură din cap și, vânturându-și o mână prin aer, spuse: — Tu trebuie să fii cel mai neghiob din toți! După care se răsuci, întorcându-se la oala sa. în culmea uimirii, bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scoată strigătele lor răgușite și o lumină aurie, ce venea prin singura fereastră deschisă, bătea acum pe peretele din fund, abia atingând-o pe Malaberga, dar conturând cu claritate fiecare din pietrele ce îi încadrau, în spate, umerii. Balamber era uimit de faptul că nu se găsea în acea femeie energică nici cel mai mic semn de feminitate: ședea cu picioarele depărtate ca un bărbat, bea, vorbea, râdea, înjura ca un bărbat. Nu reușea nici măcar să-i ghicească vârsta: să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pas lângă el, cercetându-l atent. Cine e mijlocitorul? Acum poți să-mi spui. Balamber îi răspunse fără să-l privească: — Gualfard. — Gualfard cel Violent? Acel Gualfard? Hunul încuviință din cap. — Da. Așa cred că i se spune. Audbert fu uimit peste măsură. Era cu putință ca însuși Gualfard să fi fost ales pentru a escorta solia de nuntă a lui Utrigúr? în toate acele zile, se întrebase de nenumărate ori cine putea fi omul de legătură, dar niciodată acest nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e nici unul de încredere. Fă asta pentru mine, n-o să-ți pară rău. Sebastianus îl privi drept în ochi. După un lung moment de reflecție, încuviință cu gravitate. întorcându-se spre comandantului gărzii, îi ceru un cal pentru prizonier. Wolfhram, uimit peste măsură, întinse mâna spre marcoman și obiectă: — Dar... Prefectule... Uiți că omul ăsta voia... — îi plătesc eu calul și harnașamentul, i-o tăie Sebastianus. Și găsește-i și o manta; e așa de amărât, nu vreau să-mi îngreuneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grație descrierii perfecte pe care i-o făcuse Lidania. Impasibil, scutierul lui Balamber asistă la ieșirea celorlalți, ținându-și privirea concentrată doar asupra lui. Deși știa foarte bine cât de greu era să citești ceva pe chipurile hunilor, Sebastianus fu uimit de lipsa totală de expresie a acestuia. „în cincisprezece zile, m-a bătut o singură dată“ îi spusese Lidania. Și, într-adevăr, după cum stăteau lucrurile, era chiar mult. Deja îi venea greu să creadă că războinicul acela cu chip sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o umilească în fața lor. Fiindcă ei nu ar fi putut înțelege. De altfel, nici chiar el nu se putea înțelege pe sine. Nu era, desigur, surprins de ostilitatea - întru totul previzibilă - pe care Frediana o manifesta față de el; ceea ce îl uimise peste măsură era forța incredibilă pe care ea știuse să o extragă din ura sa pentru a se opune și a lupta, cu curajul și abilitatea unui bărbat, pentru poporul său și pentru răzbunare. O revedea, splendidă și furibundă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care-i încărcaserăm, iar deasupra lui am pus alții, cât am putut de iute, ca să-l pot ascunde. Confratele meu, care se întorcea cu securea sa fără să fi încheiat treaba, mă văzu și se opri, peste măsură de uimit; dar eu, acum nici nu știu cum, din doar câteva cuvinte spuse cu furie, l-am convins să mă ajute. După ce l-am acoperit bine pe băiat, ne-am îndepărtat puțin de car și iată că apare câinele: un mastif ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmă furios. Go-Bindan, roșie ca para focului, îi vorbi din nou lui Balamber arătându-i din nou cu degetu pe oamenii aceia: „Ucide-i, Shudian-gun!“. Despre turingieni, Balamber nu avea în general o părere prea bună. Totuși, erau aliații lor. Uimit peste măsură, își oprise și el calul și o întrebase de ce ar fi trebuit să-i ucidă pe cei patru. Cu o voce frântă de plâns ea îi răspunsese: „Toți sunt răi. I-au ucis pe părinții mei!“ „Ești sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sărbătoare, Când pe lume veni pruncul, mai măreț decât un soare, I-atinge cu buza-i dulce fața lui catifelată Și cu dragoste de mamă l-a privit întâia dată. Piele lui albă și moale, ca petala unei flori, O uimea și-o întrebare și-o punea adeseori: Aura-i înaurită, fața, mâna și piciorul Ce-o bucură-ntâi pe mama, Dumnezeu sau ... muritorul? EI NU SIMT CE SIMT EU Unii râd de plânsul meu, Alții blestemă mereu, Dar nu simt
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
tandre cu fiori Sunt c-ale pădurii flori, Cu imensa strălucire Ard ca torță-n amintire. Ca dorul te-ademenesc, Precum ruga liniștesc, Risipite-n în fiecare Dau vrajă și-înflăcărare. Ca parfumul fin și tare Te-mplinesc și te uimesc, Nu e loc de evadare Din altar dumnezeiesc. Miros de trandafiri găsești În versurile - împărătești! Și din a sa împărăție, Poetul dăruiește ... poezie! MAI LASĂ-MĂ CA ALTĂDATĂ Mai lasă-mă, măicuța mea, Așa cum mă lăsai mereu, S-adorm cu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
din urmă era semiautomat. Apăsă un buton de pe birou. Ușa se deschise și intră o femeie uscățivă, cu fața albă, de vreo treizeci și cinci de ani. - Ați sunat, domnule Craig? Craig ezită, începea să se simtă prost și nu era deloc uimit de stânjeneala lui. - Domnișoară Pearson, de cât timp lucrați la Nesbitt Company? întrebă el. Femeia îl privi sever, iar el își aminti prea târziu că, în aceste vremuri de agresivă emancipare, un șef nu pune unei angajate întrebări care pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
să-mi spuneți care sunt invențiile importante puse la punct după cel de-al doilea război mondial? Se opri. Craig îl așteptă să continue. Dar tăcerea se prelungi și președintele continuă să se uite la el cu răbdare. Craig fu uimit. Se părea că fusese o întrebare veritabilă, nu una retorică. Ridică din umeri și spuse: - Ei bine, n-au fost prea multe. Desigur, nu sunt la curent cu aceste lucruri, dar aș pune pe listă racheta ajunsă pe lună, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Niciodată! ̨ n aceste condiții, orice mijloc e moral. Tu nu vrei să mori și nu mă lași nici pe mine; eu nu vreau să trăiesc și nu te las nici pe tine. Suntem chit! Nu? Sună logic, răspunse Filip, uimit și el de claritatea expunerii lui Carol. Totuși de ce n-ai mers până la capăt? Nu știu, veni răspunsul după câteva minute de tăcere. Dintr-o slăbiciune de moment... pe care acum o regret. Poate altă dată... Nu te zoresc. Am
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
aplecându-se din timp în timp, pentru a culege câte o scoică, o piatră ciudat șlefuită, o pană de pescăruș, un ciob de amforă, o vertebră de delfin... Le ștergeau cu grijă de apă și nisip, le priveau o clipă uimiți că astfel de obiecte minunate zac pe țărm, nebăgate în seamă, speriați că ar fi putut din neatenție să le frângă sau să le acopere cu nisip pe vecie. Ajunși în cameră, s-au prăbușit amândoi într-un somn fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lume din altă epocă geologică, în care umblam acum singuri, Adela și cu mine. Și dacă eu mai văzusem cândva aceste secrete ale nopților de munte - dar niciodată pe toate la un loc ca acum -, pentru ea totul era nou. Uimită la început și entuziasmată mai pe urmă, pierzând probabil sentimentul realității și deci și al tacticii dictate de duelul dintre pasiunea mea mută și instinctul ei defensiv, în mijlocul acestei lumi ireale, unde rătăceam ca pe o altă planetă, Adela (acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ritmul pașilor îmi dădeau halucinatoriu imaginea corpului ei în mișcare. Și odată cu sunetul pașilor, părea că vine de la ea, și-mi ucide voința, un fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum o jumătate de oră, mă uimea. Îi spusesem că o iubesc, mă lăsa s-o iubesc. Dacă aș fi vrut să-i sărut picioarele, care umblau acum neliniștite prin cerdac, sunt sigur că m-ar fi lăsat, atât de mult nu mai avea nici o voință în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
trecut pe lângă canapea. Și-a coborât picioarele. — Daă da, sigur. (Apoi, uitându-mă spre doamna Silsburn și spre locotenent:) Cred că am să prepar niște cocteiluri Tom Collins, dacă găsesc ceva lămâi sau chitre. În ordine? Răspunsul locotenentului m-a uimit prin subita sa bună dispoziție: — Adu-le, a spus, frecându-și mâinile ca un băutor strașnic. Doamna Silsburn s-a întrerupt din studierea fotografiilor de pe birou ca să-mi indice: — Dacă prepari niște Tom Collins, te rog pune în al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
efectiv nu mai era de recunoscut! Obrajii puternic tumefiați aveau o culoare portocaliu aprinsă, În timp ce părul capului se lungise haotic fiind așezat În formă de cerc asemănător cu cel al ariciului...! Apropie capul mai mult spre oglindă, iar constatarea Îl uimi. Albul cristalin al ochilor era roșu, deosebit de roșu și nu se deosebea cu nimic de ce-i ai „Peștelui Crap”, sacrificat cu o zi În urmă...!! Pentru a supraviețui, urma ca Tony Pavone să-și injecteze o doză puternică de curaj
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]