KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

țigara Craven A puse porții pentru el și pentru Jim, cu eleganța unui chelner de la Hotel Palace. În timp ce Jim Înghițea ca un lup peștele fierbinte, Basie Îl urmărea cu aceeași aprobare crispată pe care i-o arătase soldatul japonez. Basie vîrÎ lingura În fiertură. Noi mîncăm mai tîrziu, Frank. Frank lustruia o ramă de hublou, cu ochii la tigaie. — Basie, eu mănînc Întotdeauna după tine. — Trebuie să gîndesc pentru noi amîndoi, Frank. În plus, trebuie să avem grijă de tînărul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
geamurile sparte. Deși orele lui de muncă ajutaseră la oprirea vînturilor reci care suflau dinspre China de Nord, prea puțini dintre deținuți Îi erau recunoscători doctorului Ransome. Totuși, după cum observase Jim, pe doctorul Ransome nu-l interesa recunoștința lor. Jim vîrÎ un deget În ceara fierbinte, dar doctorul Ransome Îl Îndepărtă brusc. Era clar că discuția cu comandantul lagărului Îl supărase - se pregătea de iarnă de parcă Încerca să se convingă că vor fi cu toții acolo la sosirea ei. Scoțîndu-și pantofii, Jim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
japonezii or să ne reducă rațiile. — Ar putea s-o facă, Basie. SÎntem o povară pentru ei. — O povară? Doctorul Ransome te sperie cu toate vorbele astea. Crede-mă, Jim, noi nu sîntem de ajuns ca să-i Încurcăm pe japonezi. VÎrî mîna sub pernă și scoase un cartof, mic. — Mănîncă asta pînă mă gîndesc ce treburi avem de făcut. CÎnd termini o să-ți dau un Reader’s Digest să-l iei cu tine la Blocul G. — Ei, mulțumesc, Basie! Jim devoră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
urcă malul și se Întoarse lîngă cutia sa. În dreapta era soția unui inginer de la Shell din Blocul D. Zăcea stoarsă de vlagă, În iarba Înaltă, ale cărei fire trecuseră deja prin găurile rochiei de bumbac. Soțul ei ședea lîngă ea, vîrÎndu-și degetele În gamelă și umezindu-i dinții mari, cariați, cu apă verde. În stînga lui Jim stătea culcată doamna Philips. Îl enerva faptul că Îl văzuse bînd pe mal și hotărîse să se Întindă lîngă el. Fără Îndoială că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
să facă vreo Încercare de a-i mobiliza pe deținuții de pe stadion. Totuși, peste vreo cincisprezece minute, un al doilea grup Începu să se adune, iar japonezii veniră să-i inspecteze. Jim Își șterse mîinile pe iarba umedă și Își vîrÎ degetele În gura domnului Maxted. Buzele arhitectului tremurară În jurul lor. Dar soarele de august usca deja umezeala din iarbă. Jim Își Îndreptă atenția spre o baltă de pe pista de zgură. Așteptă ca santinela să treacă, apoi traversă peluza și bău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
văzuse cu trupele japoneze de securitate. Ei rămaseră lîngă tunel, În timp ce eurasiaticul inspecta stadionul. Se uită la deținuții care ședeau pe iarbă, dar atenția lui era clar atrasă de mobilele furate, aflate În tribune. Eurasiaticul avea un pistol automat greu vîrÎt În betelia pantalonilor, dar Îi zîmbi lui Jim ca pentru a-i fi pe plac, de parcă ar fi fost prieteni vechi, separați de nenorocirile războiului. Spune, copile... Te simți bine? Se uită la cămașa și la șortul lui Jim, zdrențuite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
forțele Guomindangului erau gata să ocupe iarăși Shanghai-ul și ar fi bucuroase să aibă o răfuială cu el. Japonezul ridică bățul. Ca un om adormit care se trezește dintr-un vis, Îl aruncă În urzici. CÎnd Jim se sperie, vîrÎ mîna În buzunarul de la pieptul salopetei sale de zbor și scoase un mango mic. Jim luă fructul galben din mîinile bătătorite ale pilotului. Trupul lui Îl Încălzise. Încercînd să dea dovadă de aceeași autodisciplină, Jim se forță să nu mănînce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
se obosească să-și spele mîinile În orezăria inundată, Jim smulse deschizătorul de la cutia de Spam și rulă fîșia de metal. Un miros Înțepător se ridică din masa rozalie de carne tocată, care se deschidea În soare ca o rană. VÎrî degetele În carne și luă o bucățică Între buze. O aromă stranie dar puternică Îi umplu gura cu gustul grăsimii animale. După ani de orez fiert și cartofi dulci, gura lui era un ocean de mirodenii exotice. Mestecînd cu grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

comuna Pui, undeva lângă Ohaba de sub piatră și ceri ajutor unui prieten să-ți pună o vorbă bună la Petroșani, la mină. Cobori cu puțul În adâncuri, ți-au promis ceva pe la Protecția Muncii, Însă o spaimă de nedescris Îți vâră În oase aceste adâncuri negre În care mergi ore În șir ca să ajungi la un punct de lucru. Praful negru ți se pune ca o mâzgă pe față, e cald și e frig, apa curge Încontinuu din tavanul galeriei, munca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Suchianu, care Îți dă o diplomă, În care firește nu-ți trece numele, trece numele instituției, Cineclubul Casei de Cultură a sectorului 1, și te plimbă ca pe moaștele sfinte prin București, ba prin Rosetti, ba pe la Dalles, unde te vâră sub nasul lui Shirley Temple, și te tot laudă cu temerara ta Încercare pe care, zice el, nici celebrul actor Charles Laughton n-ar fi putut să o treacă și Shirley Temple se uită la tine cu o oarecare Îngăduință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

nu funcționa. L-a lovit ușor într-o parte și monitorul s-a aprins. Ți-au ridicat tricoul, ți-au lipit pe piept electrozii. Ai așteptat puțin, pentru că nu era liberă camera în care se făcea tomografia, apoi te-au vârât în tunelul de examinare. Trauma era în zona temporală. În spatele geamului, medicul reanimator a cerut radiologului să facă alte secțiuni, mai apropiate. Au văzut profunzimea și întinderea hematomului dincolo de parenchimul cerebral. Hematomul de contralovitură nu era încă vizibil. Dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am..., răspunse el, în timp ce-mi dădea apa, având grijă să pună sub pahar o farfurioară de metal udă. — Nu-i nimic, spuse ea și așeză pe tejghea, la câțiva centimetri de mine, o cutie de lapte degresat. Își vârî degetele într-un portofel mic, din plastic înflorat, scoase banii și-i puse lângă lapte. Există un mecanic, zise, adunând monedele de la rest, dar cine știe dacă o fi deschis. Am întors capul la sunetul vocii aceleia leșinate ca miorlăitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fi ghicit temerile. Era o voce cu ușoare inflexiuni meridionale, cădea grea pe anumite silabe, altele le avorta, le lăsa să moară în gură. Se opri cu un palier mai sus. Se îndreptă în grabă spre o ușă metalică. Își vârî mâna în gaura unde ar fi trebuit să fie zăvorul și trase spre ea ușa grea. Lumina îmi explodă în față atât de violent, încât a trebuit să-mi feresc ochii cu mâna, soarele părea foarte aproape. — Veniți, spuse, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
se găsea un șemineu, o gură mare neagră și tristă. Un interior demn, ordonat, doar puțin întunecat, pentru că nu avea decât o singură fereastră. Prin obloanele întredeschise se zărea un pilon al viaductului. Sub masa acoperită cu o mușama erau vârâte trei scaune suedeze. Pe lateral se afla o ușă prin care se întrezărea un dulap de bucătărie acoperit cu un material plastic ce imita pluta. Intră acolo. — Pun laptele în frigider. Spusese că avea telefon. L-am căutat fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața apăru printre fâșiile de plastic. — Nu vreți o cafea? M-am așezat pe divan în fața posterului cu maimuța. O senzație de stânjeneală îmi plutea în gâtul uscat, făinos. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și ochii albi. Pe perete maimuța sugea nemișcată din biberon. Ochelarii mei se aflau pe jos, lângă ușă, cu o lentilă spartă. Am făcut câțiva pași și m-am aplecat să-i ridic. Am apucat marginea udă a cămășii, am vârât-o în pantaloni și am ieșit fără să spun o vorbă. Mașina era parcată în fața atelierului, cu cheia în contact. Am pornit motorul și am plecat. Am intrat pe strada dreaptă mărginită de pini marini și de trestii veștede. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
se târa un șarpe. Pielea lui neagră lucea, în timp ce se ascundea din nou în iarbă. Ea nu era. În timp ce mă în depărtam, umbra locuinței sale se întindea peste peisajul acela dezolat și mă îngropa. M-am urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
la suprafață suflul ei interior, foșnea o chemare ascunsă, inefabilă, ca o adiere de vânt prinsă în frunzișul pădurii. — Cum te cheamă? — Italia. Am acceptat numele acela nefiresc cu un zâmbet. — Ascultă, Italia am spus, îmi pare rău pentru ... am vârât mâna în buzunar. Vroiam să-ți cer scuze, eram beat. — Mă duc, altfel se dezgheață alimentele congelate. Își îndreptă privirea spre una din plase, pe care n-o așezase jos. — Te ajut. Mă aplecasem deja să-i iau plasele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în bătaia ușoară a vântului. — Îți aduci aminte de bărbatul acela de la înmormântarea tatei? Elsa, sprijinindu-se pe coate, își înclină ușor capul spre mine. — Care? — Acela care a citit. — Da, vag. — Ți se părea sincer? — Există oameni care se vâră în înmormântările altora, nenorociți care nu au nimic mai bun de făcut. — Nu cred că era unul din aceia, știa porecla tatei, și plângea. — Toți au multe motive de plâns, înmormântările sunt doar o bună ocazie. — Tu pentru ce plângeai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
păștea, beată și fericită. Treaz încă în toiul nopții, privesc golul din fereastra larg deschisă, acolo unde palmierul își foșnește frunzele întunecate. Mama ta doarme, rochia ei roșie e așezată pe scaun. Îmi simt brațul amorțit și apoi umărul. Îmi vâr cotul sub pernă să mă ridic puțin și o lovesc cu piciorul. Ea se întoarce în întuneric. — Ce ai? Are vocea obosită, dar îngăduitoare. Nu-mi mai simt brațul, mă tem să nu fac un infarct. Îi iau mâna, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în parfumul ei. Dau încet la o parte cearșaful de pe trupul ei. O rază de lumină îi cade pe picioare. Nu ți-e somn? Nu-i răspund, buzele îmi sunt deja pe coapsele ei. Ea nu mai spune nimic, îmi vâră o mână în păr și mă mângâie. A înțeles, mă cunoaște, știe cum fac dragoste. Nu știe că o fac atunci când mi-e frică. Știu că nu pot s-o uimesc, dar asta nu mi se pare chiar atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am găsit-o printre cărămizile dislocate, în bucata de gumă americană mestecată. Am strâns mâna. Și era ca și cum aș fi prins-o pe ea. Nu ar fi trebuit să o fac, dar căutam deja în ușă gaura în care să vâr cheia aceea lipicioasă. Înăuntru era întuneric beznă și obișnuitul miros, doar și mai stătut. Eram în casa ei și ea lipsea, iar abuzul acela mă excita... acum îmi plăcea să cred că nu era o întâmplare cheia lăsată pe ușorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
întuneric, fără nici o lumină,. Întunericul mă ascundea de mine însumi. Am făcut câțiva pași bâjbâind și m-am trântit pe divan. Casa era inundată de liniște. Erau doar micile zgomote ale corpului meu de invadator și respirația câinelui care se vârâse la locul lui, sub divan. Începeam să mă obișnuiesc cu întunericul și să disting formele mobilelor, bibelourile negre și profilul șemineului pe perete. Părea un altar închis. Pentru că pe întuneric casa avea o sacralitate a ei și o delăsare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Pe jos era un coș de nuiele, am ridicat ușor capacul, înăuntru erau câteva haine murdare. Privirea mi s-a oprit pe o pereche de chiloți mototoliți. Și am simțit în mine o voce grea care mă implora să-i vâr repede în buzunar și să-i iau cu mine. Am ridicat din nou privirea în oglindă și mi-am întrebat ochii de lup ce fel de bărbat devenisem. Am stins lumina și m-am întors în cameră. Când am trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
împins cheia în ascunzătoarea ei, dar guma își pierduse elasticitatea. Am încercat să o înmoi între degete, pentru că nu aveam nici un chef să o fac cu salivă. Am auzit un zgomot, un țăcănit îndepărtat de tocuri pe treptele metalice. Am vârât guma în gură și am mestecat cu putere. Am scăpat cheia din mână, m-am aplecat să o caut. Țăcănitul încetase, înăbușit de pământ. Am găsit cheia, am împins cu putere degetul mare și am reușit să o lipesc în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]