3,613 matches
-
mai străvezie, mai frumoasă. Liniștea ei uimește, limpezimea-i amăgește, frumusețea fără seamăn, vaporoasă, transparentă, pe care ea o repetă ca un ecou, pare să-i sporească adîncimile; iar la poalele acestor munți despărțiți de glob și parcă suspendați în văzduh descoperi, la picioarele dumitale, golul tăriilor și imensitatea lumii. Ai acolo un răstimp de farmec și de uitare. Nu se mai știe unde este cerul, unde sînt munții, nici spre ce ținte ești purtat tu însuți, nu mai știi care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
din secolul al XVIII-lea, care îmi sînt în multe privințe scumpe și venerabile, fiindcă între ele, văzută din frumoasa grădină care coboară de la intrarea lor spre rîu, săgeata gotică a unei biserici ascunsă de aceste locuințe, se avîntă în văzduh avînd aerul de-a le împlini și a le supraînălța fațadele, dar într-un chip atît de deosebit, atît de prețios, atît de inelat, atît de roz, atît de lucios, încît e limpede că nu mai face parte din ele
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
tăios ca un bloc de cristal. Pomii plini de chiciură parcă au transpirat broboane de gheață; pămîntul răsună sub picioare; aerul uscat poartă pînă departe cel mai mic zgomot, cerul albastru scînteiază ca o oglindă, iar soarele, rece, strălucitor, străbate văzduhul, aruncînd asupra universului înghețat raze care nu încălzesc. (p. 174) Comentariu: Existența acestor metafore se explică printr-o relație metonimică cu co-textul. În primul extras, comparația trebuie legată de moartea lui Forestier, atins de tuberculoză. Aluzia este subliniată prin termenul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
din jur, dar bucuria îi este umbrită de apariția unui nor pe care, supărat, îl roagă să nu tulbure fericirea undelor sale. Nourul îl ascultă și izvorul își primește pedeapsa, evaporându-se de parcă nici n-ar fi fost în splendoarea văzduhului incandescent. Și Moartea lui Iov e o schiță cu miez etic, ce ne avertizează asupra faptului că prin lucrurile mici se pierde mai ușor credința decât în "marile" încercări (Iov nu cedează în fața nenorocirilor, ci la insuportabila mâncărime a unui
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Denel pare un zeu plugar, un Dumuzi al vegetației. Însuși Cezar participa la această campanie de împliniri bucolice: Zei și zeițe, voi toți care ochii avînd pe ogoare, Hrană dați noilor roade ce cresc făr-a fi vreo sămînță Și din văzduhuri trimiteți belșuguri de ploi peste lanuri. Și tu de care noi nu știm ce sfaturi de zei să te aibă Este sortit pe curînd, căci voi-vei, tu, Cezar, orașe Să ocrotești, peste cîmpi să veghezi, ca pămînturi ori mare
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fecioară însuflețită, spre bucuria artistului îndrăgostit de propria lui operă. Să se rețină că Hyakinthos era zeu păstor. El se întrecea adesea cu Apolo în jocuri sportive, de preferință în mînuirea lancei aruncată cu voinicie, ca în basme, în necuprinsul văzduhului. După nefericita întîmplare, Apolo a lăsat lancea și a început să-și jelească prietenul folosindu-se de lira de aur. Iată că, în această variantă, lancea și lira intră în rol în chip dramatic. Se dovedește din nou că au
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cosmice și unice, cu divinitățile în chip de eroi culturalizatori. Totul se constituia într-o familie închegată, avînd la bază o sursă comună. Domeniile ansamblului cosmic se împărțeau după criterii ale geografiei mitice și astrale: „sus”, „jos”, pămînt, cer, apă, văzduh, cu soare, lună și luceferi. Fiecare se afla în stăpînirea unuia dintre moștenitorii divinității pantocratoare, după funcții, ierarhii și autorități. Domeniile erau respectate fără abatere de la regulă, iar titularii, indiferent de statură, păstrau relații amicale și se întîlneau, cu înfrățire
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
totul incompetent. Amantele vorbesc numai cu trupul, sunt întotdeauna pentru contra, se dau cu toată ființa, unele pentru că iubesc cu adevărat, altele pentru bani, mașini etc. Măturătorii stau cu gura închisă în orele de vârf, când ridică praful până-n tăriile văzduhului, și asta, pentru a nu-l înghiți și pentru a demonstra întregii lumi ce muncă ingrată au ei. Nostalgicii vorbesc între ei, ori de câte ori au ocazia, sau la fostele sărbători politice (7 noiembrie, 1 mai, 23 august etc.); se mai adună
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tot ca loviturile de grindină, iar în rafalele de bătăi seci se distingea doar prin rezonanța nobilă a metalului același prim dangăt de clopot venit de undeva de foarte departe. Când tăceau toate, lăsând păsărelelor dreptul de a stăpâni liniștile văzduhului, dangătul acela repetat la infinit tot mai venea... Venea? își puse deodată întrebarea, sau era în el, în capul lui, în urechile lui. Allah, il Allah, asta simțise și Mahomed El Fatîh când cucerise Constantinopolul! Se spune că pe ulițe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
afla decât comori de galbeni și arginți măiestrit lucrate din raze de lună înconjurând propria-i umbră. În mijlocul lacului, liniștea brusc s-a spart. De undeva de departe, din codru se înălța un tril de privighetoare, plin, puternic, tremurând în văzduhul aproape înghețat. De peste lac, din parcul domnesc, alt tril îi răspunse la început grav, apoi urcând spre cele mai înalte acute și rămânând suspendat, susținut, până când altă și altă privighetoare îl reluă. Selin privea vrăjit spre reședința domnească, văruită în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mânerul hangerului de la brâu și o sudoare rece îi brobonă fruntea. Nu, nu se poate, dacă beizadea Ștefan și Constantin bei în tot acest răstimp au mințit, firea omului este cu adevărat păcătoasă. Asurzitor, dangăt de clopot stăpâni deodată tot văzduhul. Toate clopotele bisericilor, dar Selin pașa era convins în acel moment că toate clopotele din lume băteau ca să-l înnebunească pe el. Ah, cât de mult ar fi vrut să se roage, să se poată ruga, dar... Mâinile începuseră să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până seara fără să întâlnești sat sau bordei până la Balta Brăilei. Obileștii sunt un ultim pinten, de aci pornind Bărăganul Mostiștei, pustietate de ierburi cenușii și pufoase, pelinuri fel de fel și colilii care sub arșița soarelui se usucă înmiresmând văzduhurile. De cum se opresc ploile Sfântului Ilie, Bărăganul țiuie de greieri, dropii mari și grase ies de nu se știe unde la ceasurile în care soarele la răsărit sau la apus le crește umbrele lungindu-le în continuarea cenușiului penelor, de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ar putea trezi pe vodă, ca să continue în gând: da, asta este, eu sunt altfel decât ceilalți, nu gândesc cu mintea ci cu ochii, ei sunt poarta sufletului meu. Cât m-am căznit să-mi aduc aminte cântările care străbăteau văzduhul muntelui acolo în Sinai și nu am reușit niciodată să mi le amintesc, doar culorile cerului și ale tufișurilor de spini stăruie în mintea mea înlănțuite ca notele într-o melodie. Cu mulți ani în urmă - și imaginea îi răsări
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Sinaiului venind dinspre apus spre răsărit, cam spre ceasul prânzului, deșertul începe să ardă; atunci dacă te uiți spre munte ți se pare că muntele iese din apă, nu-i vezi poalele pietroase și sterpe, îi vezi oglindirea întoarsă în văzduh a vârfului verde și înflorit ca într-o apă. Este căldura pustiei care face asta... se cheamă miraj și este atât de frumos încât îți ia mințile. Ți se pare că muntele a venit spre tine și că este la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
treceau grăbite cu lumânări aprinse spre arhondărie, întretăindu-se în drum cu cei câțiva arnăuți ai domnului. — Doamna Păuna... — E doamna Păuna, se auzeau șoaptele. Spre cenușiul de afară, ferestrele iatacului doamnei prinseră a se lumina; al treilea țipăt sfâșie văzduhul. — Binecuvântează, sfinția ta, binecuvântează, se auzeau speriate glasurile celor printre care chir Ioan arhimandritul trecea îndreptânduse spre arhondărie. Peste câteva clipe preotul sta la căpătâiul femeii, alături de Ștefan Voievod. — Să trimitem după doftor, propuse starețul de la Hurezi. Nu este de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rugau. Privea marea și i se păru de neimaginat faptul că de la o distanță atât de mare îi auzea freamătul valurilor. Le auzea zbaterea și izbiturile de țărm, fâlfâit de aripi de păsări care se înălțau ca niște săgeți în văzduh, ca de acolo de sus să poată vedea soarele nerăsărit încă, și peste toate, ca un ciocan izbind înfundat, loviturile inimii. Cu aceeași acuitate auzi șoapta măriei sale taica spre neica Ianache: — Să fii domnia ta primul, eu o să fiu ultimul. Rogu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Pentru a cunoaște istoria locului trebuie să-l străbatem purtând În suflet cuvintele lui Alecu Russo din Cântarea României: „Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate pe coastele dealurilor, limpede și senine cerul. Munți se Înalță trufaș În văzduh, râurile cu brâie pestrițe ocolesc câmpurile, nopțile tale Încânta auzul, ziua farmecă văzduhul”. Alexandru Vlahuță descrie prin imagini vizuale sugestive una „din cele mai frumoase biserici ale Răsăritului” În lecția Pe Argeș În jos. Prin imagini sensibile Delta Dunării este
INTERDISCIPLINARITAEA ÎN PREDAREA ISTORIEI ROMÂNILOR LA CLASELE I – IV by Ana Maria PINZARU () [Corola-publishinghouse/Science/1233_a_2313]
-
lui Alecu Russo din Cântarea României: „Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate pe coastele dealurilor, limpede și senine cerul. Munți se Înalță trufaș În văzduh, râurile cu brâie pestrițe ocolesc câmpurile, nopțile tale Încânta auzul, ziua farmecă văzduhul”. Alexandru Vlahuță descrie prin imagini vizuale sugestive una „din cele mai frumoase biserici ale Răsăritului” În lecția Pe Argeș În jos. Prin imagini sensibile Delta Dunării este adusă În luminile rampei de Marin Sorescu. Citind și recitind lecția, vizualizez acele
INTERDISCIPLINARITAEA ÎN PREDAREA ISTORIEI ROMÂNILOR LA CLASELE I – IV by Ana Maria PINZARU () [Corola-publishinghouse/Science/1233_a_2313]
-
tragă tunurile. 140 de împușcături au răsunat între dealurile și pădurile Vasluiului. Pământul s-a cutremurat. Promoroaca a prins să se scuture de pe ramuri. Ceața s-a îngroșat cu smocuri mari de fum și cu miros înecăcios de pucioasă. Iar văzduhul a vuit furtunos de glasul românilor porniți la vijelios atac, din dosul fiecărui deal, din umbra fiecărui copac, dinspre toate unghiurile zării. În frunte, Ștefan Vodă însuși, cu căpitanii lui în jur. Loveau fără milă și fără cruțare. Coiful, buzduganul
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
văzut mai târziu, prin albume și prin muzeele Europei, girafe în flăcări, nuduri deasupra orașelor, oameni care în loc de capete aveau un cuier de pălării, petreceri de coșmar, pictate cu o minuție halucinantă, iar la noi stranii himere ale pământului, ale văzduhului și ale apei. Nu m-am întrebat niciodată dacă toate acestea au vreun sens. Sensul lor e că există și ne uimesc, cum mă uimea atunci fostul meu coleg care deodată și fără motiv aparent a lăsat să țâșnească din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fie o specie de profet indian, persan sau brahman, o traducere făcută de filosof după o operă necunoscută sau reluată după texte vechi. Indienii ăștia au obiceiul să moară voluntar apoi să se trezească tot voluntar, să se ridice în văzduh după îndelungi practici yoghiste, să atingă Nirvana. Krishnamurti era mult mai interesant decât acest Brahmaputra care vorbea ditirambic, cu o vervă neobosită. Se înțelegea bine cu soarele căruia îi spunea, o, mare astru, care ar fi fericirea ta dacă nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fără deosebire soldații și țivilii, rugasem pe doftorul ștabului să-mi dea vreun leac, socotind și ieu că ar putea fi vreun leac [...] Doftorul îmi dădu râzând un șipușor și-mi prescrie să beau tiutiun. Holera, zice el, e boala văzduhului, fumul îl curăță; fumă [fumează] și nu te teme, căci dacă e pe moarte, apoi holera nimerește și în curțele aerisite și curate, și te uită și lângă un bolnav; în mâna lui Dumnezeu e taina și leacul... Întărit aseminea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
ochii. Ziua se bătea cu noaptea. Un război al norilor spart de razele mici, subțiri, timide, ale soarelui. Ici colo câte o pasăre mai spărgea frumosul răsărit în căutare de cuib, ici colo câte un glas de om nervos supăra văzduhul cu limba lui spurcată. Lăsasem de mult satul în urmă. Era doar legănatul carului. Pentru o clipă am închis ochii și totul s-a oprit. Mă gândeam că am ajuns. Nu auzem vocea tatei. M-am ridicat și mi-am
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
înfloriți, iar unii te desfătau cu florile lor galbene, alții doar cu frunzele crude pe care lucea roua de dimineață. Am adunat repede cât am putut și ne-am întors la tractor. Florile miroseau a Dumnezeu, iar parfumul lor umplea văzduhul. - Crezi că o să le placă... - Da, de ce nu? - ‘Poi știu eu, poate e prea puțin... - Cum adică să le placă? Cui să le placă? - Lor! - Pentru cine am cules noi flori, Florine? - Pentru Mariana și.... - și...? - și pentru pruncul meu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă, privirea le zbură dintr-o dată dincolo de pădurea de palmieri, către zarea nemărginită, Janinei i se păru că cerul întreg răsună de o singură notă, puternică și scurtă, al cărei ecou umplu treptat văzduhul înalt, apoi'se stinse pe neașteptate, lăsând-o tăcută în fața întinderii fără hotar. De la răsărit la apus, privirea îi alunecă încet, fără a întâlni nici cel mai mic obstacol, de-a lungul unei curbe perfecte. La picioarele ei era orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]