6,856 matches
-
Nu, răspunse, va trebui să vorbești cu episcopul. Ochii ageri ai hunului zăriseră deja, prin bariera carelor, mulțimea ce se dădea la o parte dincolo de baricadă și acum urmăreau cu atenție apropierea prelatului. — Bătrânul care vine acum? întrebă cu un vag accent de ironie, arătând într-acolo cu capul. Sebastianus nu avu nevoie să se întoarcă pentru a se convinge. — Da. El e autoritatea aici. Cu pumnii proptiți în coapse, Balamber zâmbi sarcastic și observă: — în sfârșit, până la urmă, voi, romanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tale, Mărite Rege! Urcat acum în șa, Atila luă sabia lungă din mâna lui Ernak și-l privi cu și mai mare atenție. Era perfect liniștit, pe deplin stăpân pe sine și e situație. Pe chipul său plutea un surâs vag. — Nu mă întrebi unde o să te duc? îl întrebă surprins, înălțând o sprânceană. — Sper că în luptă, Mărite Rege. Dar oriunde mă vei duce, pentru mine o să fie cel mai bun lucru ce mi se poate întâmpla. Cum de-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imenșii nori ce stăruiau peste întinderea câmpiei: tăcuți și maiestuoși, prietenoși, ei păreau că însoțesc coloana în marșul ei spre răsărit. îi observă îndelung, legănat de mișcarea monotonă a carului pe pavajul spart, în vreme ce în mintea sa se amestecau amintiri vagi, îndepărtate, și imagini neclare, fără legătură între ele, i se perindau prin fața ochilor, venind dintr-un trecut îndepărtat, pentru a dispărea și a se pierde în neant. Pasul cailor și glasurile războinicilor ajungeau până la el de undeva de departe, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râse. - Îți arde de glume, Nypers. Cum adică în cei patru ani de când sunt aici? Păi sunt de atâta timp, încât simt că am încărunțit aici. Nypers înclină aprobator capul său mic și înțelept. - Știu cum e, domnule. Totul devine vag și ireal. Ai senzația că parcă altcineva ți-a trăit în trecut viața. Se întoarse și adăugă: Ei bine, voi lăsa pe seama dumneavoastră contractul cu Winthrop. Craig își mută în cele din urmă privirea care îi încremenise asupra ușii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
domn, Vă rog să-mi trimiteți cât mai urgent posibil dosarul personal din timpul războiului mondial. Am făcut parte..." Explică în detaliu, căpătând încredere pe măsură ce continua. Memoria îi era clară în privința faptelor esențiale. Viața reală din armată și luptele - erau vagi și îndepărtate. Dar asta era de înțeles. Apoi era excursia pe care o făcuse el cu Anrella anul trecut, în Canada. Era un vis șters acum, doar din loc în loc imagini fulger, pentru a verifica dacă lucrurile s-au întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dintre acești oameni proiectează lămpi, altul, circuite și al treilea încearcă să obțină un produs final din componentele primilor doi. Problema este aceasta: lămpile sunt un obiect care poate fi studiat o viață întreagă. Proiectantul lor are doar o idee vagă în ce privește circuitele, deoarece și acestea sunt de studiat toată viața. Cel cu circuitele trebuie să accepte ce lămpi are la îndemână, deoarece, având doar cunoștințe teoretice despre ele, nu poate spune sau măcar imagina cum ar trebui să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o bază de informații mai solide. Ea a ajuns cumva să fie implicată într-o organizație puternică, iar simpla dorință de a o ajuta nu va fi niciodată suficientă. Mai ales dorința unui om care nu are nici cea mai vagă idee corectă despre propriul său trecut. Nu avea voie să uite niciodată că teribilul gol din mintea lui trebuia pus pe primul loc. Oricât de uimitoare ar fi fost celelalte descoperiri ale sale, ele nu erau la fel de importante ca falsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
urmezi un traseu ales în prealabil decât să te gândești la unul nou. Timpul trecea. La un moment dat - nu-și dădea seama când, îi trecu prin cap că nu putea merge așa, direct la banca de economii. Avea amintirea vagă a întâlnirii cu cineva, căruia îi spusese: - M-am rănit la braț! Unde locuiește cel mai apropiat doctor? Trebuie să fi primit un răspuns. Căci, după o altă perioadă de timp care nu putea fi apreciată, umbla pe o stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
-ți amintești. O picătură de sudoare se scurse pe fața lui Craig. Prin tot corpul lui suplu, puternic, simți acumulându-se încordarea unui efort enorm, apoi urmă o durere bruscă și ascuțită în braț. Era conștient, în modul cel mai vag, de silueta albă și scrobită a infirmierei lui și de altă infirmieră care ședea cu un creion îndreptat spre un carnet, și de noaptea întunecoasă din fereastră. Își îndepărtă durerea din minte și, cu întreaga putere a acelei minți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mintea îi era ca un pumn încleștat, strângându-se în jurul realității teribile care-l înconjura. Ea îl cunoștea. Această femeie pe care ei o capturaseră, această - cum spuseseră că se numea? - Anrella Craig îi cunoștea identitatea reală. Avusese un plan vag să se întoarcă asupra ei în întuneric, înșfăcându-i arma. Dar rămăsese zguduit de cuvintele ei. Trebui să se înghesuie prin deschizătură; atât era de strâmtă. Scara era răsucită și abruptă. După primul tur complet văzu un șir de beculețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mic magnet, o bucată arsă de tămâie, un cărăbuș cu elitre verzi cu reflexe aurii. Mai era în cutie un calendar mic de carton, pe spatele căruia scria: "ParfumØe avec «Fleur de lilas» Albert Dubois Nancy". Hârtia păstra încă o vagă aromă de liliac. Pe partea cealaltă, cu creioane și cerneluri diferite, cifrele erau tăiate zilnic prin câte o cruce sau mai multe o dată printr-o linie. Câteva date ale anului erau însemnate în mod special, fără să-și deconspire în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
blacheul tocit și contorsionat, zgârciul înnodat al ochelarilor, lipsa decorațiunilor de alamă de pe coșciug și vertebra secretul și esența ființei sale. Vertebra de delfin, pe care a purtat-o toată viața fără ca nimeni, nici măcar el să aibă știre de ea; vaga bănuială a existenței sale apărea doar în lumea cu contururi incerte a visului. Viața, personalitatea și destinul, aparent cenușii și mediocre ale gornistului scutit de fericiri extatice sau de necazuri grave, lipsit de drame, de neliniști sau de pasiuni răscolitoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
orașul în care ai trăit și școala pe care ai urmat-o, când te-ai căsătorit și câți copii ai avut; dar nu asta este viața unui om. Valiza de lemn găsită de Bătrân dezvăluia, dimpotrivă, fața ascunsă a lucrurilor (...); vaga bănuială a existenței (...) apărea doar în lumea de contururi incerte a visului" (137). Impresia pe care ți-o lasă cartea lui Andrei Oișteanu este că a fost scrisă numai pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
aș fi simțit, deși fără vină reală! Dar viața m-a îndepărtat de unica mea prietenă. Vacanța următoare n-am mai petrecut-o la țară. Devenisem un personaj oficial. Toamna trebuia să plec în străinătate, atașaț la o legație pentru vagi studii comparative - sinecură aproape suficient justificată. Înainte de plecare m-am dus la Iași. Domnul M... murise de câteva luni. Am găsit pe Adela în doliu, mai înaltă, mai puțin expansivă și mai frumoasă. Frumusețea ei creștea cu fatalitatea evoluțiilor naturale
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ar fi putut adăuga că vremea a adus-o și pe dânsa în drumul vieții mele... - Sunt zile care vin prea târziu, ca o grațiere pe care ar afla-oun osândit abia în ultimele momente, când expiră. Trecând peste răspunsul meu vag în formă, mai precis în fond decât aș fi voit, ea rămase în concret: - Comparația nu e bună, fiindcă după aceea au venit altezile frumoase... Și... (Am așteptat urmarea lui " Și"... în zadar.) - Vremea stă la pândă și nu pierde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ne-am oprit, să zicem, la lumina roșie a unui semafor? Și, o întrebare mai pregnantă, de ce m-am urcat de la bun început în mașină? La aceste întrebări cred că pot găsi o duzină de răspunsuri, toate valabile, chiar dacă mai vagi. Totuși, cred că pot să mă dispensez de ele și să repet, doar, că era anul 1942, că aveam douăzeci și trei de ani, că eram proaspăt recrut, proaspăt instruit asupra eficacității spiritului de turmă și - mai presus de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de Collins puțin cam dulce. Am scos cinci pahare și pe urmă am început să caut o tavă. Am găsit-o cu greu și mi-a luat destul timp până să dau de ea, așa încât începusem să scot mici scâncete vagi în timp ce deschideam și închideam ușile dulapurilor. Când dădeam să ies din bucătărie, cu tava încărcată cu cana și cele cinci pahare și cu tunica din nou îmbrăcată, deasupra capului meu s-a aprins un imaginar bec luminos, așa ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
atunci când am făcut acea descriere, m-am gândit la ochii lui Seymour, ba chiar au fost de părere că, într-un fel ciudat, nu m-am descurcat prea rău. În realitate, ochii lui Seymour aveau un soi de uite-o-nu-e, extrem de vagă, privire crucișă - cu excepția faptului că nu erau deloc sașii, și aici am dat de necaz. Un alt scriitor la fel de hazliu - Schopenhauer - încearcă, undeva în opera lui ilariantă, să descrie o pereche de ochi similari și, spre încântarea mea, nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pereche de pantaloni de măsura 42 lung. Dar aici trebuie avute în vedere alte aspecte, mai formidabile. Din momentul în care-și trântea pe corp un articol de îmbrăcăminte, pierdea orice noțiune pământeană legată de el - cu excepția, poate, a unei vagi conștiințe că nu mai e gol pușcă. Și aceasta nu constituia numai un semn de antipatie, instinctivă sau cultivată, față de ceea ce se numea în cercurile noastre „un bărbat bine îmbrăcat“. O dată sau de două ori l-am însoțit în timp ce cumpăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
numai un semn de antipatie, instinctivă sau cultivată, față de ceea ce se numea în cercurile noastre „un bărbat bine îmbrăcat“. O dată sau de două ori l-am însoțit în timp ce cumpăra și, acum, privind îndărăt, cred că își achiziționa hainele încercând o vagă, dar, pentru mine, agreabilă undă de mândrie - asemenea unui brahmacharia, sau un proaspăt inițiat în religia hindusă, care-și alege prima pânză de legat în jurul șalelor. Era o treabă foarte curioasă. Și, de asemenea, exact în clipa când și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
De graniță nu te puteai atinge - și totuși, unii o treceau, folosind copite de cal, de vacă sau de porc pe care și le legau de mâini și de picioare sau apelând la catalige. Dacă găseau o urmă cât de vagă, grănicerii se punea În mișcare, răscolind cu baionetele prin poduri, prin stoguri și prin șuri și semănând printre săteni o teroare de nedescris. Imaginea unei dubițe negre ce se oprește În fața casei tale stăruia În mintea tututor. Dincolo de graniță, pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cele din urmă le fulgeră pe covor, sub privirile de ghiață a celorlalți. Satisfăcut, Cap de mort constată. „4 : 3...” Această așezare a zarurilor, era nulă. Veni rândul Balaurului să-și Încerce norocul. Privindu-l mai atent, Tony Pavone avu vaga impresie a jucătorului care Încerca să transmită zarurilor, voința sa. Dar, nu mică Îi fu dezamăgirea când Doctorul constată. „5 : 2...” Aceeași situație, indecisă... Pentru Început, zarurile nu asculta de nimeni, efectiv, nu dorea un câștigător! Uneori, tensiunea nervoasă era
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
costă mai puțin, iar calitatea nu poate fi neglijată...! Strugurii au fost aleși, bob cu bob... Dar vă rog, gustați...!” Tony Pavone duse sticla la gură sorbind o Înghițitură. Spre mirarea muncitorilor Însă, fu nevoit s’o scuipe repede având vaga senzație, În sticlă se afla... „Otravă...”. Înapoie sticla fără o altă explicație, ar fi dorit să justifice gestul, Însă,efectiv, nu mai putea deschide gura și, nici să articuleze măcar un singur cuvânt. Contrariat, șeful de echipă duse sticla la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
apărare a organismului său. Dacă mai dorea să fie În viață, trebuia neapărat să Întreprindă ceva În favoarea sănătății. Dar ce anume...? Îngrijorat, cu mintea răvășită de cele mai contraversate ipoteze, se prezentă la procuratura unde redactase reclamația scrisă, cu o vaga iluzie de răspunsul ce-l va primi. Avu totuși din nou răbdare să-i descrie procurorului ultima fază petrecută cu două zile În urmă din care numai printr’o minune mai făcea umbră pământului!! Oricum politicos, omul legii avu răbdare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
onoarea mea, ești primul client căruia i’am oferit un asemenea preț. Ești norocos, domnule. Nu mai sta pe gânduri, hai, bate palma...” O fracțiune de secundă, Tony Pavone fu tentat să plece, să-și vadă de treburile lui având vaga presimțire ce nu-l Înșelase niciodată, la mijlocul acestei afaceri de schimb valutar, i se pregătea o - cacealma dar, dorința, tentația de-a opține un câștig suplimentar, Îl impulsionă să aprofundeze tranzacția. Îl mai iscodi totuși. „ Nu-mi stă În caracter
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]