KorAP: Find »[drukola/base=verde & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...111 112 113 ...1727 >

43,157 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

controverse pe teme de artă, tabloul lui Monet Reflexii de nori Într-un lac cu nuferi. Un balcon foarte mare din sticlă le permite celor de dedesubt să privească În sus la mulțimea de vizitatori de deasupra și la elicopterul verde din plastic, care atârnă deasupra scării. —Sophia nu este niciodată punctuală. Face parte din atracția ei ucigătoare pentru bărbați. După ce spuse asta, Marci se strecură prin Îmbulzeala care șerpuia În sus pe scara spre mezanin. M-am ținut după ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
luna de miere), ne-am dat jos pantofii și am pășit pe puntea unui vas frumos nemaipomenit, numit, foarte potrivit, mi-am zis eu - „Fericire“. Era ancorat În Portul Gustavia din St. Bart’s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-a Întâmpinat Antonino, căpitanul, un italian ars de vânt. Era Îmbrăcat În pantaloni scurți cafenii, un tricou alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

și șase de programe prin cablu și patru posturi locale. Covorul este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva de la fața locului, iar polițistul zice că nu. Dar a venit cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și nu s-a bărbierit azi, dar pare destul de inofensiv. Se înclină un pic și rostește fără voce: „Secretara mea“. În telefon zice: „Ce?“. Se dă din ușă și-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
îi este întredeschisă; și pe dinți, și pe cana de cafea sunt aceleași pete maronii. E bine că suntem singuri și durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui aterizează pe brațul meu în stropi mici, plini de microbi, alice minuscule pline de viruși. Salivă maronie de la cafea. Îi zic că nu știu. În carte este numit descântec de adormire. În unele culturi arhaice li-l cântau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pun centura de siguranță, dar e reglată prea strâns. Mă taie, mi se ridică burta peste ea, și o aud pe Helen Hoover Boyle zicând: „Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi“. O văd cum îmi face cu ochiul de sub balonul de păr roz. Îi dau șoferului adresa agenției și-i spun că poate să meargă cu ce viteză vrea, numai să nu mă calce pe nervi. În legătură cu taxiul, detaliile ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de poliție zice: „Recepție?“. Capitolul 15 Helen Hoover Boyle își scoate telefonul din poșeta albă cu verde care-i atârnă de umărul ascuțit. Scoate o carte de vizită și-și plimbă ochii de la carte la telefon, formând un număr; butonașele verzi se aprind în penumbră. Verde aprins pe fondul roz al unghiei ei. Cartea de vizită are chenar aurit. Își îngroapă telefonul în părul roz, adânc. Zice în telefon: — Da, sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de avocado ornată cu o feliuță de lămâie subțire ca o foaie de hârtie, servită rece ca gheața într-o farfurie de supă din porțelan galben de Sèvres. Este verde ca postavul verde al unei mese de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de avocado ornată cu o feliuță de lămâie subțire ca o foaie de hârtie, servită rece ca gheața într-o farfurie de supă din porțelan galben de Sèvres. Este verde ca postavul verde al unei mese de biliard sub bila galbenă cu numărul unu, nu sub bila roșie cu numărul trei. O întreb pe Helen Hoover Boyle ce-i codul 914. Și ea zice: — Un cadavru. Și eu zic că așa mă gândeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt dintr-o piatră verde, intercalate cu mărgele de aur. Sub ele poartă șiraguri de perle. N-am mai văzut în viața mea asemenea bijuterii. Își bagă picioarele în pantofi și zice: — Am impresia că de-acum înainte o să am de furcă să vă țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Și zic: Deci așa îți faci tu. E identic cu coafura lui Helen, numai că e blond. Pe măsuța din fața canapelei se află un buchet mare de trandafiri și crini, veștejiți și maronii; florile stau într-o vază de sticlă verde cumpărată de la florărie, cu un pic de apă înnegrită pe fund. Pe masa din bucătărie sunt alte aranjamente florale - vrejuri moarte într-o apă cleioasă și împuțită. Pe podeaua sufrageriei, de-a lungul peretelui din fund, se aliniază alte vaze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe fund. Pe masa din bucătărie sunt alte aranjamente florale - vrejuri moarte într-o apă cleioasă și împuțită. Pe podeaua sufrageriei, de-a lungul peretelui din fund, se aliniază alte vaze, din care se ridică câte un maldăr de spumă verde presărată cu trandafiri chirciți și uscați sau cu garoafe negre și păioase pe care se întinde mucegaiul. În fiecare buchet este înfipt câte un cartonaș pe care scrie „Sincere condoleanțe“. Și Helen zice: — Acum acoperă-ți fața - și începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
la loc, desupra teancului. În sufragerie, cosmeticele sunt trântite grămadă pe jos. Helen a deschis fundul fals al trusei cosmetice. Înăuntru sunt așezate straturi de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate cu sclipiri frânte, roșii, verzi, galbene și albastre. Bijuterii. În mâinile lui Helen se desfășoară un colier lung cu pietre galbene și roșii, mai mari decât unghiile ei roz și lustruite. — La briliante, zice, te uiti să nu existe scăpări de lumină prin fețele de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
26 Închipuiți-vă o molimă care se ia prin urechi. Stridie și idioțeniile lui ecologiste, cu contopirea cu natura și așa mai departe, cu speciile invadatoare și idioțeniile lui apocrife... Virusul informațiilor lui. Ceea ce înainte era pentru mine o junglă verde, adâncă și frumoasă, acum este un ocean de iederă englezească, o calamitate care sufocă și ucide totul. Frumoasele stoluri de sturzi negri și lucioși, cu straniul lor fluierat, fură cuiburile a o sută de specii autohtone. Închipuiți-vă o idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în Seattle, într-un local din imediata apropiere a Departamentului Lucrărilor Publice, o chelneriță ne zice, mie și lui dom’ sergent: — Nu au cum să elimine iedera deocamdată - și ne mai toarnă niște cafea. Se uită pe fereastră la zidurile verzi, brăzdate de vițe groase și cenușii. E singurul lucru care mai ține în picioare partea asta de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit de fisuri. Ferestrele sunt comprimate până li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit de fisuri. Ferestrele sunt comprimate până li se sparg geamurile. În tocurile scâlciate, ușile nu mai au cum să se deschidă. Pe falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste tot. Un cvartal mai încolo, străzile s-au transformat în niște canioane verzi, cu carosabilul și trotuarele îngropate în verde. Ziarele o numesc „Amenințarea verde“. Echivalentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
În tocurile scâlciate, ușile nu mai au cum să se deschidă. Pe falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste tot. Un cvartal mai încolo, străzile s-au transformat în niște canioane verzi, cu carosabilul și trotuarele îngropate în verde. Ziarele o numesc „Amenințarea verde“. Echivalentul vegetal al albinelor ucigașe. Infernul iederei. Tăcută și de neoprit. Sfârșitul civilizației derulat cu încetinitorul. Chelnerița zice că, de fiecare dată când autoritățile încep să taie vițele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste tot. Un cvartal mai încolo, străzile s-au transformat în niște canioane verzi, cu carosabilul și trotuarele îngropate în verde. Ziarele o numesc „Amenințarea verde“. Echivalentul vegetal al albinelor ucigașe. Infernul iederei. Tăcută și de neoprit. Sfârșitul civilizației derulat cu încetinitorul. Chelnerița zice că, de fiecare dată când autoritățile încep să taie vițele, să le dea foc cu aruncătorul de flăcări sau să le stropească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fâsâit de capac. În toată sufrageria nu e decât un fotoliu reglabil. Pe un bax de lapte este un mic televizor portabil. Prin glasvandurile glisante se întrezărește o curticică interioară. De-a lungul peretelui îndepărtat al curții sunt aliniate vaze verzi de la florărie, pe care ploaia le-a umplut ochi, de unde atârnă și cad flori putrede și negre. Trandafiri maronii putreziți pe tulpinile negre îmbrăcate în mucegai cenușiu. Unul dintre buchete este legat cu o panglică lată de satin negru. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
s-o deranjeze. Și mergem ținându-ne de mână. Și e plăcut. Mai are doar vreo câteva inele mari, așa că nu doare chiar atât de tare pe cât s-ar putea crede. Călușeii vâjâie în jurul nostru, cu lumini albe ca diamantul, verzi ca smaraldul, roșii ca rubinul, lumini albastre ca turcoazul ori safirul - galbenul topazului, portocaliul chihlimbarului... Muzica rock urlă din toate părțile de la difuzoarele urcate pe stâlpi. Acești obsedați de rock, alergici la liniște... O întreb pe Helen când s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
poveste de capă și spadă. Vreun baron al drogurilor căruia trebuie să i se facă felul. Sau vreun criminal de carieră care trebuie scos la pensie. Mona își deschide în poală Cartea oglinzii, jurnalul ei de vrăjitoare legat în brocart verde, si începe să măzgălească cu creioane colorate. La telefon e o femeie. O clientă de-ai ei, îi spun lui Helen. Ținând telefonul apăsat pe piept, îi spun că femeia zice că a văzut azi-noapte un cap tăiat care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Legământul nostru. Jurămintele. Străvechea putere a cuvintelor. Până la moarte. Dedesubt, anunțul zice: „Acest bărbat este căutat de poliție pentru lămuriri în legătură cu mai multe decese recente. Are 40 de ani, 1,78 metri înălțime, 80 de kilograme, păr castaniu și ochii verzi. Nu este înarmat, dar ar putea fi foarte periculos“. Bărbatul din fotografie este tânăr și inocent. Nu sunt eu. Femeia a murit. Niște stafii, amândoi. Sub fotografie scrie: „În acest moment se folosește de numele «Carl Streator». Poartă de obicei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
carte despre limba aramaică. Lângă asta e un exemplar împăturit al blestemului. Coșul de gunoi de lângă birou e plin de pahare de unică folosință pentru cafea. Bună, zic. Și Helen își ridică ochii. Are o pată de cafea pe reverul verde. Ceaslovul e deschis lângă dicționarul ebraic. Și Helen clipește o dată, de două ori, de trei ori și zice: — Domnul Streator! O întreb dacă vrea să mergem să mâncăm. Trebuie să-l caut pe John Nash și să-l înfrunt. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
găsim pe Mona și pe Stridie nu trebuie decât să căutăm magia, miracolele. Titlurile șocante din tabloide. Tânăra pereche care a fost văzută traversând Lacul Michigan cu piciorul în luna iulie. Fata care a făcut să crească iarba prin zăpadă, verde și înaltă, pentru bizonii care flămânzeau în Canada. Băiatul care vorbește cu câinii rătăciți din adăposturi și-i ajută să se întoarcă acasă. Căutăm magia. Căutăm sfinții. Fecioara Zburătoare. Mântuitorul de pe Șosea. Infernul Iederei. Vaca-fariseu care grăiește. Ne ținem tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]