7,806 matches
-
semnase, dar nu-și amintea nici un fel de interdicție. De fapt, unele dintre propoziții, așa cum le reținuse, erau de-a dreptul senzaționale, analizate fiind în situația ei actuală: "... Oamenii Arsenalelor se pot căsători după dorința lor... pot să împărtășească orice viciu și să savureze orice plăcere din Isher pentru motive personale... Nu există nici un fel de restricții în privința folosirii de către orice membru a timpului său liber... ...Firește, se consideră de la sine înțeles că nici un membru nu va dori să facă vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
un membru a coborât sub cerințele specifice într-o măsură vitală, Arsenalele îl vor elibera pe individ de toate amintirile legate de acestea și de informațiile a căror deținere de către persoane neautorizate ar putea deveni o primejdie pentru Arsenale... ...Următoarele vicii și desfătări, când sunt practicate cu prea multă ardoare, s-au dovedit în trecut a constitui primii pași către încetarea relațiilor..." Printre acestea din urmă, își amintea ea, erau primejdioase pentru femei "casele iluziilor". Nu-și amintea prea limpede, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
fiarbă. Fosta infirmieră se afla la Evin de opt ani, numărase și zilele: două mii nouă sute treizeci, de la începutul lui 2002 și până atunci, când o cunoscuse. Sharoudi chiar lucrase ca un expert: în 2008, obținuse o suspendare a condamnării, pentru vicii de procedură, dar, cu o lună în urmă, familia victimei ceruse revizuirea. În octombrie 2002, Laleh Saharkhizan fusese găsită înjunghiată în reședința din Ketabi. Crima și o serie de fotografii înfricoșătoare au ținut prima pagină a jurnalelor mai bine de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Lupu și ea să te facă knock-out ― mă rog, nu cunosc corespondentul la scrimă. În prima situație pot interveni o serie de elemente care să-ți dea peste cap ancheta: crimă întîmplătoare, lipsită de mobil, victima neidentificată, fără neamuri, fără vicii și fără carte de imobil. Noapte, ploaie, nici o urmă. Îți pot inventa o grămadă de amănunte care să-ți taie orice șansă. Nu e însă cazul cu Melania Lupu. Se aplecă peste masă și se uită la Azimioară cu o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mi s-a părut în viață să-ți fii credincios ție însuți. Și atât timp cât nu deranjezi pe nimeni, nu văd de ce nu ți-ai consuma bucuriile la lumina zilei. Abia când le camuflezi, când ți-e rușine de ele, devin vicii. Nu credeți? ― Presupun că aveți dreptate. ― Din punctul meu de vedere, vă asigur că da. De exemplu chiar afecțiunea mea inofensivă pentru Mirciulică îi nedumerește pe mulți și chiar îi irită. ― Așa cum vă cunosc, zâmbi Cristescu, am impresia că aspectul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Privirea pe care ar fi avut-o în fața tainiței goale. Melania Lupu îi zâmbi blînd: ― Du-te, draga mea. Te așteaptă. N-o să se întîmple nimic. Apoi fără legătură: Mă cam supără fica... Se întrerupse brusc. Bătrânețea e plină de vicii. Proteze, ceaiuri menite să stimuleze un stomac leneș, bandaje călduroase pentru spinări ori genunchi care nu mai simt de mult căldura." Tinerii nu înțeleg lucrurile astea. Și e mai bine..." ― Dacă se întîmplă ceva, șuieră Valerica Scurtu, țipă! Clintește! Sparge
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
al călăului. Ereditatea acționează implacabil în această comunitate torturată de obsesia relației directe cu divinitatea. Femeia însemnată extinde asupra progeniturilor ei trauma originară. Pratt și Manara dețin capacitatea de a introduce în povestea acestei Arcadii în prăbușire și ruinată de vicii emoția expresionistă a desenului și frazei. Rând pe rând, păcatele revelate de accidentul destinului înlocuiesc pacea înșelătoare a Canaanului cu infernul din care se ridică profilul demoniac al celor doi pastori, tatăl și fiul, rivali în dragostea lor sordidă pentru
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
carnală irepresibilă. Speranța, atâta câtă este, se află în afara vestigiilor fumegânde ale coloniei. Povestea indiană a lui Pratt și Manara se sfârșește cu perspectiva recâștigării Arcadiei oferite oamenilor pe acest continent. Edenul poate fi atins odată alungată urma teribilă a viciului și decăderii. O cronică (infidelă și fragmentară) a Genezei este și El gaucho. Ca și Vara indiană, El gaucho (scris împreună de Pratt și Manara) este tentativa de a imagina cronica unei alte faceri a Americii. Sejurul argentinian al lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
își relevă umbrele imunde, iar violul comis de un locotenent asupra unui tânăr aspirant face parte din decorul cotidian al universului ce reproduce logica sadiană a societății-mamă. Locurile comune edulcorate sunt evacuate de Pratt & Manara în beneficiul privirii atente la viciul ascuns în substanța umană, dar și la dozajul, sumbru și delicat, de păcat și către speranță, dozaj fără de care umanitatea nu ar fi decât o schiță unidimensională. Sclavia nu este, în această Argentină aflată pe drumul genezei, un atribut rezervat
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în vecinătatea atâtor morți de Rasputin și de Călugărul ce ducea cu sine taina iubirii înșelate, Corto îi vedea pe amândoi ca făpturile ieșite din cosmosul de fraze al poetului de care nu se despărțea niciodată. În crimă sau în viciu, exista la ei o nemăsură pe care doar cel care scrisese Un anotimp în infern ar fi putut-o înțelege. Toată viața sa, Corto trăise în marginea acestui flux magnetic al aventurii și misterului, iar judecata sa nu fusese niciodată
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
la mânie sau la mândrie; are preferințele sale - nu se poate ține pasul cu el, provoacă invidie sau tristețe. - Iată, mai cu seamă, inima. Când se neliniștește? Dorințele apar și dispar, poftele vin și pleacă, de neprevăzut este mareea de vicii și de pasiuni; sfiiciunea și desfrânarea, teama și îngâmfarea, alternează în mod continuu și, deseori, amenință pe cel temător, paralizat și resemnat, până la epuizare. Într-un fel sau într-altul ne torturăm, viața noastră nu are spațiu pentru exigențele sale
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
altădată să urmeze terapia de salină. Aceasta fusese unica decizie fermă luată de acest om plin de calități, dar cu suflet dublu, inteligent și laș, ironic și visător, care credea poate în mod serios că "virtutea e cel mai costisitor viciu", fiind prea slab ca să nu ia forma voințelor mai puternice decât el, chiar când le dezaproba. Vocația lui adevărată nu fusese medicina, ci muzica. Mama lui, o văduvă ambițioasă și energică, trăită la țară, hotărâse însă altminteri: să devină chirurg
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vântul bate cu peste o sută cincizeci de kilometri pe oră. Atunci, da, merită să se ridice în aer, e o furtună vrednică de ei". Și-mi arăta fotografia. Era mai mult decât o pasiune pasiunea Laurei. Furtuna era, cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fost pilot? Ești doar un vierme, iar viermii nu zboară". Și chiar exaltarea ciudată care o cuprindea pe Laura începuse să mi se pară cam obositoare, fiindcă mediocritatea ce-mi fusese dată prin destin se revolta până și împotriva unui viciu de excepție. Laura m-a privit jignită și disprețuitoare: "Vorbești așa din invidie, pentru că n-ai fi capabil de o asemenea îndrăzneală". Am înghițit în sec. Avea dreptate și m-am ferit să-i mai supăr vreodată favoriții, chiar dacă uneori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atins". 23 N-am pus niciodată preț pe virtuțile care mi-au cerut să renunț. Le-am preferat pe cele care mă lăsau să trăiesc și puțin mi-a păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil "cineva", am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină, iar portarul mă saluta cu și mai mult respect. Când m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în celelalte zile ale săptămânii, să câștige mulți bani. Seara, când își părăsesc birourile, se adună în cafenele, la ore fixe, se plimbă pe același bulevard sau stau în balcoanele lor. Dorințele celor mai tineri sunt violente și scurte, în timp ce viciile celor mai în vârstă nu depășesc asociațiile de popicari, banchetele prietenești și cluburile în care se mizează sume mari la jocul de cărți. Veți spune fără îndoială că asta nu e ceva particular pentru orașul nostru și că, la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pot să facă tot atâtea stricăciuni ca și răutatea. Oamenii sunt mai curând buni decât răi, și, în realitate, nu asta e problema. Ei sunt însă mai mult sau mai puțin neștiutori și asta e ceea ce se cheamă virtute sau viciu, viciul cel mai fără de speranță fiind cel al ignoranței care crede că știe tot și își permite atunci să omoare. Sufletul ucigașului este orb și nu există bunătate adevărată, nici iubire frumoasă fără toată clarviziunea posibilă. Iată de ce formațiile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să facă tot atâtea stricăciuni ca și răutatea. Oamenii sunt mai curând buni decât răi, și, în realitate, nu asta e problema. Ei sunt însă mai mult sau mai puțin neștiutori și asta e ceea ce se cheamă virtute sau viciu, viciul cel mai fără de speranță fiind cel al ignoranței care crede că știe tot și își permite atunci să omoare. Sufletul ucigașului este orb și nu există bunătate adevărată, nici iubire frumoasă fără toată clarviziunea posibilă. Iată de ce formațiile noastre sanitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o coardă pentru lăuta mea. — Și aia ce mai e? Polițistul se dădu puțin îndărăt. Ești localnic? — Să fie oare sarcina secției de poliție să mă hărțuiască pe mine, când orașul ăsta este una dintre cele mai reputat capitale ale viciului din întreaga lume civilizată? urlă Ignatius pe deasupra mulțimii din fața magazinului. Orașul acesta este vestit pentru jucători de noroc, prostituate, exhibiționiști, anticriști, alcoolici, sodomiți, drogați, fetișiști, onaniști, pornografi, escroci, lichele, păduchioși și lesbiene, toți chiar prea bine protejați de atâta corupție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a întrerupt aproape complet funcționarea. A crescut probabil un țesut deasupra valvei pilorului, pecetluindu-l pentru totdeauna. — Am să te trimit în Cartierul Francez. — Cum? tună Ignatius. Îți închipui că am de gând să mă învârtesc prin haznaua aceea a viciilor? Nu, îmi pare rău să-ți pun, dar nici nu poate fi vorba despre Cartierul Francez. Psihicul meu s-ar face fărâmițe în atmosfera aceea. În plus, acolo, străzile sunt foarte înguste și periculoase. Aș putea fi ușor trântit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în ținuta mea, grația cu care continuu să-mi fac datoria în mocirla lumii de astăzi, toate acestea îl zăpăcesc și totodată îl uluiesc pe Clyde. Acum m-a însărcinat să lucrez în Cartierul Francez, o zonă care adăpostește toate viciile pe care omul le-a conceput vreodată, în aberațiile lui cele mai sălbatice, incluzând, îmi imaginez eu, și diverse variații moderne, devenite posibile datorită minunilor științei. Cartierul se aseamănă, îmi închipui, cu Soho* și cu anumite părți ale Africii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
credință. În plus, purta și costumul aferent ce părea transmis din generație în generație. În lumina stației de poliție, rochia ei de mătase roșie, atât de veche încât practic se destrăma, părea mai degrabă un semn al sărăciei decât al viciului. Faldurile prea mari și trena murdară stârneau ridicolul, la fel cum o făceau și pălăria de paie deșirată și umbrela de soare hodorogită. În răspăr jalnic cu toate acestea, subminând orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe probe așa de puține? Caporalul de serviciu își ridicase sprâncenele cărunte și stufoase într-o expresie de alarmă falsă. Salitov recunoscu pe loc în el tipul de ofițer de rang inferior, în care lipsa ambiției încetățenise obiceiul sarcasmului și viciul trândăviei. Cu toate acestea, omul nu ducea lipsă de invidie, pe care și-o îndrepta împotriva tuturor celor care aveau puterea să-i controleze acțiunile și să-i oprească lenevia. Cu alte cuvinte, a ofițerilor superiori, în special a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
altădată să urmeze terapia de salină. Aceasta fusese unica decizie fermă luată de acest om plin de calități, dar cu suflet dublu, inteligent și laș, ironic și visător, care credea poate în mod serios că „virtutea e cel mai costisitor viciu”, fiind prea slab ca să nu ia forma voințelor mai puternice decât el, chiar când le dezaproba. Vocația lui adevărată nu fusese medicina, ci muzica. Mama lui, o văduvă ambițioasă și energică, trăită la țară, hotărâse însă altminteri: să devină chirurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vântul bate cu peste o sută cincizeci de kilometri pe oră. Atunci, da, merită să se ridice în aer, e o furtună vrednică de ei”. Și-mi arăta fotografia. Era mai mult decât o pasiune pasiunea Laurei. Furtuna era, cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]