28,232 matches
-
recunoscut ediția englezească a uneia dintre antologiile lui: The Eye of War. Celălalt a pus cartea deschisă pe masă, lângă coperta revistei Newszoom. - Nu cred că ai să fugi - răsfoia paginile, indiferent la faptul că Faulques nu se uita la album, ci la el. De ani de zile Îți studiez munca, domnule. Pozele dumitale. Le știu atât de bine, că uneori cred că am ajuns să te cunosc și pe dumneata. De-aia știu că n-ai să fugi și n-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
te pot ucide, În sfârșit. Etcetera. Probabil coniacul, s-a gândit pictorul de război, cu efectul lui asupra inimii și capului, atenua senzația de irealitate. Vizita neașteptată, convorbirea, amintirile și imaginile despăturite la fel de evident ca și pagina cu fotografia ori albumul cu lucrările lui de război păreau acum să facă parte fără stridențe din peisajul familiar. Chiar și fresca vastă și concavă, de al cărei anvers din piatră Faulques stătea acum rezemat, noaptea care Învăluia totul păstrau locuri potrivite, cotloane, perspective
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
situației când legea gravității trăgea de funiile spânzuraților), haosul era Într-adevăr În posesia unor scurtături impecabil de drepte, care duceau la locuri precise În spațiu și timp. Deși foarte fără voie, Faulques era impresionat. În cursul după-amiezii, după ce așezase albumul pe masă, Ivo Markovic se răsucise spre zidul circular, privindu-l Îndelung cu interes, În tăcere. - Deci așa o vezi dumneata, murmurase În cele din urmă. Nu era o Întrebare, nici o concluzie. Suna ca o confirmare a unui gând de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Știu să navighez pe Internet. Înainte nu-mi plăcea să citesc, dar viața mi s-a schimbat destul de mult. Odată am citit despre dumneata ceva care m-a interesat, Într-un interviu pe care ți-l luaseră cu ocazia ultimului album de fotografii pe care Îl publicaseși. După cum spuneai, există o formulă științifică: dacă un fluture Își mișcă aripile În Brazilia ori pe-aici, se dezlănțuie un uragan la celălalt capăt al lumii. E corect? - Mai mult sau mai puțin. Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai curând la peisajul pictat În fundal. Tabloul era Triumful Morții de Bruegel cel Bătrân. - Îl știu. E În cartea dumitale, Morituri: cam pretențios titlul, dacă Îmi permiți să-ți spun. - Îți permit. Chiar și așa, a comentat Markovic, acel album de fotografii al lui Faulques era interesant și original. Și toate acele tablouri cu bătălii, care atârnau În muzee, cu oameni care priveau ca și cum totul le era străin. Surprinși de aparatul lui de fotografiat În plină greșeală. E inteligent fostul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pentru istoria bărbatului din fața lui (convențional precum toți cei pe care Îi fotografiase În decursul vieții), ci pentru omul Însuși. De la o vreme, o ciudată afinitate plutea În aer. - Ce ciudat, a continuat Markovic. Triumful Morții e singurul tablou din albumul dumitale care nu vorbește despre o bătălie. Ci despre Judecata de Apoi, mi se pare. - Da. Dar te Înșeli. Bruegel a pictat ultima bătălie. - Da, desigur. Nu-mi trecuse prin minte. Toate scheletele alea ca niște oști și incendiile din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Nisa), pe ale cărui portiere Braque pictase o pasăre cenușie, iar Picasso un pescăruș alb. Olvido i-l prezentase pe Faulques bunicii (amantul meu, zisese impasibilă), la care Încă se mai putea observa eleganța atrăgătoare care, În fotografiile din vechile albume pe care li le-a arătat În decursul vizitei (Paris, Monte Carlo, Nisa, un mic dejun la Cap Martin cu Peggy Guggenheim și Max Ernst, o fotografie cu Olvido la cinci ani, la Mougins, stând pe genunchii lui Picasso), părea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
deget (negru pentru umbre, negru de fum pentru incendii, negru pentru nopți fără zori prevăzuți), de o piele neagră pe care o fotografiase În urmă cu douăzeci și cinci de ani pe un mal al râului Ciari. Și acea fotografie figura În albumul lăsat de Ivo Markovic pe scaun, și era cu adevărat una atât de În alb și negru, că la vremea ei Își câștigase o pagină dublă În felurite reviste de circulație internațională. După o luptă În Împrejurimile Yamenei, o duzină
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
căzuți În spatele druzului. La vremea ei, fotografia fusese publicată cu mare tam-tam - Mândria de a muri, o intitulase, grandilocvent, o revistă italienească - și câștigase chiar În acel an cei douăzeci de mii de dolari ai premiului International Press Photo. În albumul din fața lui Markovic, imaginea stătea acum alături de alta, o fotografie făcută de Faulques În Somalia cincisprezece ani mai târziu: un membru al milițiilor lui Farah Aidid Împușcând un jefuitor În piața din Mogadiscio. Cele două scene difereau prin motiv și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
târziu: un membru al milițiilor lui Farah Aidid Împușcând un jefuitor În piața din Mogadiscio. Cele două scene difereau prin motiv și compoziție, și Faulques șovăise mult până să ia hotărârea de a le pune față În față, Împerecheate În album, dar se convinsese că aveau mai mult sens Împreună. Cea din Liban era o fotografie alb-negru, senină, cu linii echilibrate, În pofida subiectului, cu planuri bine definite, un punct de fugă perfect - muntele cu zăpadă pe creastă, abia vizibil În defocalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
grenade. - Ca să supraviețuiască, a repetat Markovic. Faulques, care revenea molcom din amintiri, a răspuns gestului său. - Pe mulți nu-i ajută la nimic să implore, a murmurat. Nici măcar Înjosirea În fața călăului nu le garantează nimic. Croatul continua să dea paginile albumului. În fine, l-a Închis. - Dar Încearcă, a spus. Aproape toți, În realitate. Și unii izbutesc. Privea, gânditor, coperta albumului Închis. O fotografie alb-negru, asfaltul șoselei care venea de la aeroportul din Saigon: o femeie moartă pe carosabil, cu un copil
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ajută la nimic să implore, a murmurat. Nici măcar Înjosirea În fața călăului nu le garantează nimic. Croatul continua să dea paginile albumului. În fine, l-a Închis. - Dar Încearcă, a spus. Aproape toți, În realitate. Și unii izbutesc. Privea, gânditor, coperta albumului Închis. O fotografie alb-negru, asfaltul șoselei care venea de la aeroportul din Saigon: o femeie moartă pe carosabil, cu un copil mort În brațe. Ceva mai Încolo, soțul ținea de mână alt copil. Morți amândoi. Între ei, o pălărie conică de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a continuat Markovic, mergeam cu alții, Într-un camion. Abia de scoteam cu toții o vorbă. Nici măcar nu ne priveam. De rușine. Știam unele chestii unii despre alții, Înțelegi? Voiam să le uităm. Era tot În picioare În fața mesei și a albumului, și a tăcut o vreme. Faulques s-a apropiat de coniac, și a arătat spre sticlă, Întrebător. Celălalt a spus „nu, mulțumesc”, fără să Întoarcă privirea. Pictorul și-a turnat puțin Într-un pahar, și-a muiat buzele și l-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o vreme. Faulques s-a apropiat de coniac, și a arătat spre sticlă, Întrebător. Celălalt a spus „nu, mulțumesc”, fără să Întoarcă privirea. Pictorul și-a turnat puțin Într-un pahar, și-a muiat buzele și l-a lăsat pe album. Markovic a ridicat ochii. - Era acolo un tinerel. Chipeș. De vreo șaisprezece-șaptesprezece ani. Bosniac. I-a căzut cu tronc unui gardian sârb. Zâmbea ușor, evocator. De n-ar fi fost privirea, ai fi zis că-și amintea ceva plăcut. - De câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aventură. Tinerețe. Diferența e că cea mai mare parte dintre fotografiile de război pe care le-am văzut au descoperit o ideologie a posteriori. Cu timpul, s-au umanizat, ori s-au prefăcut că se umanizau. Markovic a arătat spre albumul de pe masă. - Eu n-aș zice că pozele dumitale sunt „umanitare”. - Păi, vorba „umanitare” Îl dă gata pe fotograf. Îl face conștient de sine, și așa nu mai vede lumea exterioară prin obiectiv. Termină prin a se fotografia pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
precoce. - Înțeleg. Un voiaj de studii. Științific. Leucocitele și toate celelalte. - Da. Leucocitele. Markovic a făcut câțiva pași prin Încăpere, studiind-o În Întregime ca și cum -ițar fi recăpătat interesul pentru toate: masa plină cu vase pentru vopsele, cârpe și peneluri (albumul cu fotografii era tot acolo), cărțile puse grămadă pe jos și pe treptele scării În spirală, care ducea la catul de sus al turnului. - Întotdeauna dormi sus? Pictorul de război l-a privit bănuitor, fără să răspundă, și celălalt s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Una dintre obsesiile ei erau fotografiile găsite În case devastate. Le fotografia așa cum le găsea, fără să le atingă ori să le aranjeze vreodată: călcate În picioare, arse de incendii, atârnate și strâmbate pe perete, cu geamurile ori ramele sparte, albume de familie deschise și rupte. Fotografiile părăsite, spunea, sunt ca petele deschise la culoare pe un tablou tenebrist: nu luminează, ci Întunecă umbrele. Prima și singura dată când Faulques o văzuse plângând În război fusese În fața unui album, la Petrinja
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ramele sparte, albume de familie deschise și rupte. Fotografiile părăsite, spunea, sunt ca petele deschise la culoare pe un tablou tenebrist: nu luminează, ci Întunecă umbrele. Prima și singura dată când Faulques o văzuse plângând În război fusese În fața unui album, la Petrinja, În Croația, cu douăzeci și două de zile Înainte de șanțul de scurgere al șoselei care ducea la Borovo Naselje. Îl găsiseră pe podea, murdar de tencuială și ud de ploaia care picura prin acoperișul spart, deschis la două
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
talmeș-balmeș de haine ude și bucăți de carne plină de gloanțe, care culminau cu o grendă brizantă. Olvido nu făcuse nici o fotografie acolo; privise cadavrele, cu aparatele de fotografiat ascunse sub impermeabil, și abia când intrase În casă și văzuse albumul pe podea Începuse să lucreze. Era o zi foarte umedă și furtunoasă, iar ea avea părul și fața acoperite cu picuri de ploaie, așa că Faulqaues nu-și dăduse imediat seama că ea plângea, și observase numai când o văzuse ridicând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care Olvido nu mai avusese vreme să le developeze, Faulques Își dăduse seama că, printr-una dintre ciudatele simetrii În care erau atât de generoase haosul și normele lui, ea făcuse douăzeci și două de cadraje cu fotografiile lipite În album, tot atâtea câte zile de viață Îi mai rămăseseră. Verificase cu calendarul Într-o mână și probele În cealaltă, rememorând. Nu mai fusese atât de uimit de când, la Întoarcerea dintr-o călătorie În Africa (Somalia, foametea și masacrele fuseseră o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În penumbră, cu războinicul jefuitor și spada lui căzută de-o parte, iar În cealaltă profilul unui școlar care Îl privea Într-o sală aproape goală din muzeul Mayer van der Bergh din Antwerpen. Rezultatul final al Întregii munci fusese albumul Morituri, ultima lucrare pe care o publicase. Drumul cel mai scurt Între două puncte: de la om la oroare. O lume unde singurul zâmbet logic era cel al hârcilor pictate de bătrânii maeștri pe pânze și table din lemn. Și, când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fel de fotografii, iar el a arătat spre The Eye of War, care era tot pe masă, printre uneltele de pictură. Ea a Întors câteva pagini și a ridicat privirea, uimită. - Sunt ale dumitale? - Da. Femeia a continuat să răsfoiască albumul. Apoi l-a Închis Încetișor și a rămas cu capul plecat, meditând. — Acum Înțeleg, a spus. A cuprins fresca Într-un singur gest și a rămas cu ochii la Faulques, Întrebătoare. - Pictez fotografia pe care n-am putut s-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Răul Încarnat În privirile soldatului și copilului așezat În țărână, lângă mama lui. Chipul copilăros și Îngrijorător nu era rodul imaginației lui. Era localizat exact În spațiu și timp și avea și o constanță grafică: pagina patruzeci și doi din albumul de pe masă. Era una dintre fotografiile cele mai simple și mai teribile ale lui Faulques. Un copil surâzător, un teren de fotbal pustiu. Dar nicicând nu existase dezastru de război mai sinistru ca acela. Era pe linia confuză de demarcație
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
terminat țigara, a stins-o În borcanul de muștar și a râs iar. A mai privit o dată fresca, apoi a arătat spre The Eye of War, care era tot pe masă. — Ai două poze foarte cunoscute, a spus. Sunt În albumul ăsta. Din Africa. Un bărbat pe care mai mulți Îl băteau și pe care pe urmă l-au tăiat cu un cuțitoi În fața aparatului dumitale. Știi despre ce vorbesc? - Desigur. Freetown, În Sierra Leone. Bărbatul pe care l-au ucis acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca linia crispată a unei Împușcături, În peisajul pictat pe perete, până Într-un loc precis din Balcani. Ce naiba! Surprins, pictorul de război s-a oprit și a sorbit din cafeaua rece rămasă În ceașca de pe masă, sprijinită pe coperta albumului The Eye of War. A reflectat la vulcani și la drumuri. Nu mai avea timp și pentru altceva, și-a zis. Fiecare zonă de pe frescă fusese minuțios planificată Înainte de a fi transpusă pe perete, iar acea variantă insolită nu fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]