28,176 matches
-
Coordonare, corespund nevoii de a găsi noi parametri ai arhitecturii sociale europene. Reforma actuală a statului bunăstării trebuie să formuleze o nouă paradigmă care să asigure reconcilierea politicii sociale și economice. (B. Palier, 2004, p. 12). Uniunea Europeană este orientată mai degrabă spre promovarea unor inițiative comune în domeniul politicii sociale în contextul unei coordonări deschise decât spre constituirea unui sistem unic interstatal de politică socială. Uniunea Europeană reprezintă un laborator al modelului social european în sensul abordării de comun acord a principiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
definit în mod diferit chiar de instituțiile europene. Consiliul Europei desemnează regiunea ca fiind „un interval de dimensiuni medii susceptibil de a fi determinat geografic și care este considerat ca fiind omogen”. Pe de altă parte, Uniunea Europeană definește regiunea mai degrabă din punct de vedere administrativ, „Regiunea este entitatea situată imediat sub nivelul guvernului central, având putere politică reprezentată de existența unui consiliu ales sau a unei asociații ori a unui organism alcătuit la nivel regional și compus din reprezentanți ai
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
este entitatea situată imediat sub nivelul guvernului central, având putere politică reprezentată de existența unui consiliu ales sau a unei asociații ori a unui organism alcătuit la nivel regional și compus din reprezentanți ai autorităților locale”. Această definiție este mai degrabă descriptivă, fără o mare putere operatorie, incluzând în aceeași categorie landurile germane, provinciile olandeze, regiunile franceze și celelalte forme teritoriale de nivelul NUTS II existente în diferitele state europene. Acest al doilea concept schițează regiunea din punct de vedere geografic
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să reprezinte cu adevărat zonele dezavantajate. Alte critici se referă la lipsa de unitate în interiorul regiunilor în procesul de administrare/repartiție a fondurilor, la faptul că structurile regionale, nu reușesc să reprezinte interese cu adevărat regionale impactul lor rămânând mai degrabă local, precum și la faptul că „noile structuri administrative consumă o parte din rezervele destinate dezvoltării” (Mărginean, 2003). Soluțiile propuse sunt, de asemenea, opuse. Pe de o parte, susținătorii ideii regionale vorbesc despre întărirea rolului instituțiilor regionale, argumentând faptul că lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
că rolul culturii în funcționarea proiectelor economice a început să fie luat în serios (Rao, Walton, 2004; Kottak, 1990). Foarte multe proiecte de dezvoltare întreprinse până prin anii ’80-’90 au privilegiat factorii tehnici și financiari și planificarea „din birou”, mai degrabă decât înțelegerea factorilor sociali și culturali prin contactul direct (deși uneori minimal) cu comunitățile-țintă. O conferință recentă ce a reunit economiști de vârf ai Băncii Mondiale (Culture and Public Action, iunie 2002) și câțiva dintre cei mai cunoscuți antropologi (Arjun
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care se pune este cum trebuie înțeles conceptul de cultură în cadrul acestor proiecte. Mult timp, practicienii dezvoltării (dar și cercetătorii din științele sociale) au privit cultura ca fiind ceva static și o voce provenită din trecut (Rao, Walton, 2004b). Mai degrabă decât a fi privită ca un mod practic de a rezolva probleme cotidiene, cultura este considerată ca „tradiție”, adică un registru în care sunt depozitate elementele simbolice și cele legate de identitate. Atunci când vorbesc de cultura unui grup, cei mai mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
legile evoluției. Legea lui Romer și pericolul suprainovației Una dintre temele majore ale teoriei evoluției este cea a apariției vertebratelor terestre. Alfred Romer este unul dintre paleontologii care au studiat această problemă, sugerând că nevoia de conservare a habitatului, mai degrabă decât legile progresului și evoluției, au dus la trecerea la alt nivel evoluționar. Cu alte cuvinte, inovația apare atunci când modul de viață este amenințat, mai degrabă decât pentru atingerea următoarei etape evoluționare. Romer a arătat că strămoșii vertebratelor de uscat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
paleontologii care au studiat această problemă, sugerând că nevoia de conservare a habitatului, mai degrabă decât legile progresului și evoluției, au dus la trecerea la alt nivel evoluționar. Cu alte cuvinte, inovația apare atunci când modul de viață este amenințat, mai degrabă decât pentru atingerea următoarei etape evoluționare. Romer a arătat că strămoșii vertebratelor de uscat erau vertebratele acvatice care trăiau în lacuri mici ce dispăreau în timpul secetelor sezoniere. Fiindu-le amenințat acest microclimat, vertebratele acvatice erau nevoite să se miște de la
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
motiv al schimbării; corolarul ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai degrabă de conservatorism și comoditate. Aplicarea legii lui Romer la dezvoltarea economică sugerează că oamenii sunt mai puțin cooperanți în proiectele care presupun schimbări majore în viața lor cotidiană, în special cele care se bazează pe practicile de subzistență. Oamenii vor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
atât cât să mențină ceea ce au. Motivațiile oamenilor care participă la un proiect de dezvoltare nu sunt învățarea unei modalități mai bune de a trăi, creșterea „capitalului social”, „dezvoltarea participativă”, generarea unor bunuri globale, creșterea eficienței ș.a.m.d. Mai degrabă, ei sunt motivați de scopuri imediate: să își mențină producțiile agricole, să își construiască un drum mai bun pe ruta deja existentă, să asigure servicii de educație și sănătate etc. Pornind de la legea lui Romer, antropologul american Conrad Kottak sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
culturi de ceapă și de chilli într-o regiune din sudul Asiei, unde orezul era cultura de bază. Introducerea acestor culturi comerciale s-a ciocnit de interesele fermierilor, care, de multe ori, sunt motivați de „etica subzistenței” (Scott 1979), mai degrabă decât de logica profitului. În primul rând, țăranii din zona respectivă nu erau familiarizați cu cunoștințele necesare practicării noilor culturi agricole. În al doilea rând, vârful de sarcină la culturile de chilli și de ceapă coincidea cu cel pentru orez
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în mediul urban, transporturi și armată. În aceste condiții, beduinii tind să exceleze în transporturi (cele mai multe taxiuri sunt proprietatea lor - faptul că nu au șefi tinde să lucreze în această direcție) și să se integreze în structurile statului centralizat mai degrabă prin intermediul armatei. Agricultura le inspira însă puțină încredere, având o atitudine disprețuitoare față de această practică. În acest context economic și politic, guvernul saudit a inițiat un program de sedentarizare. Aproape toate statele moderne consideră că nomadismul este un lucru „suspect
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mult, această populație nu știa nimic despre agricultură (pe lângă faptul că îi acorda un prestigiu scăzut). Raportul conținea și greșeli factuale, în sensul că toată istoria acestei populații o prezintă ca intermediară între diferite zone geografice și populații diferite, mai degrabă decât comunități izolate. Aceste recomandări nu țineau cont de pierderile cauzate de lipsa exploatării zonelor folosite de obicei de acești păstori nomazi. Un alt factor ignorat era faptul că, pentru a deveni fertil și rentabil, pământul trebuia lucrat câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
localitățile ce li se propuneau sunt prea mari față de cele cu care erau obișnuiți. Dialoguri interdisciplinare și practica antropologică Atunci când proiectele de dezvoltare dau greș, economiștii de obicei atribuie cauzele eșecului calculelor tehnice eronate aplicate la presupoziții fundamental corecte, mai degrabă decât lipsei unei perspective culturale. Potrivit lui Kottak, uneori ei ignoră consilierea preliminară asupra compatibilității, din cauza faptului că aceasta presupune o componentă de cercetare de teren, pe care de multe ori coordonatorii proiectelor o asimilează cu un contact cu administrația (de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
uneori ei ignoră consilierea preliminară asupra compatibilității, din cauza faptului că aceasta presupune o componentă de cercetare de teren, pe care de multe ori coordonatorii proiectelor o asimilează cu un contact cu administrația (de obicei, de la nivel regional sau național), mai degrabă decât cu țăranii sau beneficiarii direcți ai acestor programe. În aceste condiții, antropologii pot contribui cu unele informații utile pentru astfel de proiecte. Potrivit lui Allen Hoben (1982) rolul antropologului pare să fie limitat la dimensiunea compatibilizării relației dintre scopuri și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
țăranii sau beneficiarii direcți ai acestor programe. În aceste condiții, antropologii pot contribui cu unele informații utile pentru astfel de proiecte. Potrivit lui Allen Hoben (1982) rolul antropologului pare să fie limitat la dimensiunea compatibilizării relației dintre scopuri și mijloace, mai degrabă decât la stabilirea scopurilor, lucru care rămâne, de cele mai multe ori, în zona de expertiză (și de putere) a economiștilor. Totuși, antropologii pot contribui la planificarea și elaborarea unor politici relevante pentru populațiile-țintă prin câteva activități. Una dintre ele este chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pentru sănătate, învățământ, ajutarea familiilor cu copii și sprijinirea șomerilor, a persoanelor vârstnice și a săracilor. Pe de o parte, este vorba despre o continuare a mentalității socialiste, a ceea ce Sztompka (1999) numea cultura de bloc, care determină orientarea mai degrabă spre suportul guvernului decât spre propriile forțe. Una dintre cauzele instituirii acestei atitudini o reprezintă faptul că în comunism furnizarea bunăstării era gestionată doar de stat. Statul era cel care organiza serviciile sociale, așa că așteptarea crescută față de stat în furnizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mai mare acordat programelor universale cum sunt educația și sănătatea, ca și unor categorii precum vârstnicii și copii. Tabelul 3. Suportul diferențiat acordat programelor sociale Credeți că statul ar trebui să dea mai mulți bani pentruă?(%) Total de acord Mai degrabă de acord Nu prea sunt de acord Deloc de acord Total învățământ 68,9 28,0 2,4 0,8 100 sănătate 78,5 20,4 0,8 0,3 100 ajutarea familiilor cu copii 67,8 26,8 4
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
individul trebuie să aibă o contribuție importantă. Românii susțin o serie de politici sociale de tip universalist care au implicații foarte importante pentru dezvoltarea socială, educația și sănătatea bucurându-se de larga susținere a colectivității. În plus, românii sunt mai degrabă susținătorii unor politici generoase destinate celor aflați în nevoie. Toate acestea conduc la ideea că un regim al bunăstării de tip universalist este considerat a fi modelul optim spre care trebuie să se îndrepte societatea românească. Bibliografie Alt, James, 1979
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și cunoștințele nu reprezintă în mod necesar un indicator pentru capitalul social de tip bridging. În fapt, dacă prietenii în cauză sunt puțini și dacă au caracteristici identice cu cei cu care interacționează, relația cu ei ar putea deveni mai degrabă un indiciu al capitalului relațional de închidere (bonding). Deși în sudul Europei prietenii sunt mult mai puțin importanți decât familia în comparație cu nord-vestul continentului, frecvența declarată a întâlnirilor tinde să fie în sud la fel de mare sau chiar mai ridicată decât în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
întâlneau săptămânal colegii de asociație. Relațiile din afara familiei sunt așadar puține. Datele BOP-FSD din octombrie 2003 indică o realitate similară. Într-o lume în care rețelele sociale sunt percepute ca jucând un rol de prim rang, relațiile utile sunt mai degrabă rare: pentru 23% dintre români, relațiile reprezintă premisa îmbogățirii, o cifră importantă în comparație cu munca și meritele (9%) sau norocul (7%). Mai mult, principalul mijloc de îmbogățire era considerat a fi „încălcarea legii” (51%), chestiune care ține, la urma urmei, tot
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
9%) sau norocul (7%). Mai mult, principalul mijloc de îmbogățire era considerat a fi „încălcarea legii” (51%), chestiune care ține, la urma urmei, tot de relații, justiția fiind și ea dominată de corupție și bani. Relațiile „utile” sunt însă mai degrabă rare, ca și relațiile, în ansamblul lor. Exceptând accesul la îngrijire medicală, probabil capitalizat de-a lungul vieții, între 10 și 20% dintre repondenți au declarat în octombrie 2003 că au prieteni sau cunoștințe care îi pot ajuta în rezolvarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cauză joacă rolul de instrument de generare a normelor sociale (tip „Omerta” sau „Cosa nostra”), exercitând funcții de control social. În comunism, controlul social se manifesta mai puțin prin structuri marcate de relații sociale și de încredere interpersonală, fiind mai degrabă în sarcina autorităților. Acestea erau ele însele corupte, iar dispariția structurilor autoritare a contribuit la perpetuarea și propagarea corupției în întreaga societate. Neîncrederea și lipsa de integrare socială au facilitat, astfel, dezvoltarea unor medii corupte, devenind imediat produsul acestora. Revenind
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Faguet (2005, p. 10), „descentralizarea [la rândul ei] schimbă rolul fondurilor sociale în mod fundamental. Comunitățile rurale nu mai pot fi abordate nici pe departe ca unități administrative ale nimănui (terra nullis), abandonate de alte instituții ale statului, ci mai degrabă ca unități sociale unde există organizații ale societății civile și instituții publice care exprimă voința membrilor comunității și răspund nevoilor locale”. Alte elemente se referă la întărirea sectorului privat, abilitarea actorilor sociali și a comunității (empowerment), îmbunătățirea, diversificarea, focalizarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
instituție care rezolvă totul”, creând așteptări mult prea mari, mai ales referitor la eradicarea sărăciei structurale. Fondurile sociale operează în medii naționale care nu întotdeauna vizează reducerea sărăciei sau redistribuția mai egalitară a veniturilor, guvernele centrale fiind câteodată animate mai degrabă de dorința de a reduce deficitul bugetar și de a pune accentul pe politici macroeconomice și creștere economică, în detrimentul dezvoltării sociale și al protecției sociale (reducerea masivă a cheltuielilor sociale publice). O altă limită (relativ normală) a fondurilor sociale este
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]