28,509 matches
-
La vârsta de treisprezece ani, frumoasa și fragila Victorine, ce a crescut într-un sat alsacian, a fost adusă de "mătușile ei" la Paris pentru a urma școala de balet de pe lângă Opera din Paris. În sala de repetiții a fost remarcată de pictorul Edouard Manet, căruia i-a fost prezentată de pictorul și prietenul său Edgar Degas, și i-a propus să-i fie model. La șaptespreceze ani era frumoasă și expresivă. Locuia, ca și alte tinere, într-un cartier populat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
gânduri. Presimțirile s-au adeverit, la întoarcere a găsit o scrisoare de la ea în care îl anunța că a plecat cu un domn, cu siguranță bogat, Dupré. Thaïs Anatole France, Thaïs Scriitorul și criticul Anatole France (1844- 1924) s-a remarcat în opera lăsată posterității prin ironie fină, scepticism rafinat, erudiție, admirație față de valorile antichității. Principalele lucrări care i-au adus faima sunt: Crima lui Sylvestre Bonard, Ospătăria "La regina Pédauque", Insula pinguinilor, Crainquebille, Zeilor le este sete, Revolta îngerilor, tetralogia
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
li se dăruia cu o frenezie de invidiat. Jenia fusese vândută de părinți unui doctor care a batjocorit-o și apoi a alungat-o. Are patima cititului, este ahtiată după lecturi romantice, citește tot ce-i cade în mână, se remarcă în discuții cu clienții studenți și cu cei (puțini) care aveau preocupări intelectuale. Din relația cu studenții, nu știa cu care, s-a îmbolnăvit de sifilis și, din răzbunare, pentru că este a tuturor, că nimeni n-a observat că are
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
unele locatere au învățat meserii, altele, între timp, au murit, altele s-au sinucis, altele, printre care și Liubka, au hoinărit vagaboande pentru a-și câștiga existența. Chera Duduca Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi Nicolae Filimon (1819-1865) s-a remarcat în lumea artistică românească în calitate de muzician și de critic muzical, în lumea literară ca jurnalist, culegător și prelucrător de basme și, în mod special, ca scriitor talentat, fiind autorul unor nuvele romantice, realist-satirice și al cunoscutului roman Ciocoii vechi și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a fugit, tronul a fost ocupat de domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica, justițiarul ce-l va trimite la ocnă pe Dinu Păturică. Pentru a scoate în evidență oribilul comportament parvenit al lui Dinu Păturică, autorul creează un cuplu de personaje remarcate prin morală ireproșabilă Banul C, fiica lui, Maria, și vătaful Gheorghe, săpat și distrus de Dinu Păturică dar care, prin calitățile sale, inteligență, educație, corectitudine, cinste, demnitate, l-a cucerit pe Banul C care l-a recompensat, inițial, cu rangul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
se aruncase cu frenezie în brațele desfrânării, dar față de Duduca avea un sentiment puternic și posesiv de dragoste. Această Veneră orientală, cum o numește autorul, ieșită din rămășițele spulberate ale populației grecești din Fanar, este o frumusețe perfectă ce se remarcă prin inteligență și prin gusturi rafinate. Îi place luxul și se menține în atenția celor din jur prin extravaganțe și capricii. Atrage ca un magnet privirile bărbaților și are talentul de a se face dorită. Un timp a fost credincioasă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
direcție, până ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs... Yoko Takeo Arishima, Această femeie / Yoko Prozator, dramaturg și eseist japonez, adept al creștinismului și ulterior critic al învățăturii lui Hristos, Takeo Arishima (1878-1923) s-a remarcat prin publicarea unor romane ca: Această femeie /Yoko, 1911, Urmașii lui Cain, 1917, Durerile facerii, 1918, eseuri ca Micuților mei, 1918, drame ca: Moartea care are loc înainte și după, Moartea bâlbâitului, 1923. Romanul Această femeie, tradus în limba română
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
private. Toate aveau ca modele hetairele grecești, se comparau cu Aspasia, prietena spirituală a lui Pericle, și cu Phryne, frumusețea-model a lui Praxiteles pentru statuile ce o reprezentau pe Aphrodita, și se străduiau să fie la înălțimea modelelor antice. Ele, remarcă autoarea, prefac dorința în păcat și deznădejde, dar și în bucurie și amăgire. Întâlnirile cu clienții bogați aveau loc în somptuoasele lor locuințe și în gondole tivite cu negru și auriu, cu dormitoare drapate cu satin și mătăsuri, cu felinare
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ficțiune, subminând convențiile narațiunii realiste tradiționale, scriitorul sondează puterea, marginile iluziei referențiale și explorează totodată motive și teme predilecte, precum năzuința soteriologică, nuntirea cosmică, mitul cristic și cel mioritic. În general, în prozele scurte și în majoritatea romanelor se pot remarca micromotive recurente, aparent obscure sau opace, cu rost esențial în articularea unui edificiu metaforic personal, conferind unitate operei în pofida frecventelor primeniri ale tehnicii narative. Aceste recurențe, numite de autor „fantome tematice”, pot fi clasate într-un bestiar (vultur, leu, pește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
cu simpatie și că admirăm serios talentul poetului care ne face să simțim astfel cele mai vii emoții. Știu acest lucru, și oare cum l-aș putea trece cu vederea? Dar când un doliu ne lovește chiar pe noi, ai remarcat că încercăm senzația contrară, vreau să spun de a rămâne calmi și răbdători, convinși că acest comportament i se potrivește bărbatului, și că trebuie să o lăsăm femeilor pe cea pe care tocmai am lăudat-o? Am remarcat, zise el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi, ai remarcat că încercăm senzația contrară, vreau să spun de a rămâne calmi și răbdători, convinși că acest comportament i se potrivește bărbatului, și că trebuie să o lăsăm femeilor pe cea pe care tocmai am lăudat-o? Am remarcat, zise el. Dar avem oare dreptate să aplaudăm, am întrebat eu, când vedem un bărbat căruia am refuza, ce spun eu, căruia ne-am rușina să-i semănăm, și când în loc să simțim dezgust, simțim plăcere și admirație?" (605d-e) " Dacă tu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o formă de subversiune greu, chiar imposibil, de canalizat. După părerea lui Platon, actorul, mai mult decât spectatorul, riscă să fie pervertit de reprezentație. Rolul se răsfrânge asupra comediantului. Este nesănătoasă imitarea personajelor a căror conduită este reprobabilă. "N-ai remarcat că imitarea, începută din copilărie și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca cei de care pretindem că avem grijă și cărora le facem o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acționează. Astfel, scena urmăririi lui Hector ar fi comică la teatru de o parte mulțimea în picioare care nu-l urmărește, de cealaltă Ahile, care o stăpânește cu o simplă înclinare a capului; dar în epopee, acest lucru nu se remarcă. Și efectul de surpriză place; dovada este că toți mai adaugă de la ei în povestirile lor pentru a avea succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o manevră divină. Realizată grație unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
relație de alianță, violența izbucnește între ei ca un scandal contra naturii, trezind milă și groază spectatorului. Din cauza rarității actelor de violență între cei apropiați, autorii dramatici își situează drama în aceleași familii, cea a Labdacizilor, cea a Atrizilor, după cum remarcă Aristotel, în capitolul 13 al Poeticii: "La început, poeții tratau la fel orice fabulă le venea la îndemână, în timp ce astăzi cele mai frumoase tragedii sunt compuse despre istoria unui mic număr de case, de exemplu cea a lui Alcmeon, Oedip
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Oreste, Meleagru, Thyeste, Telep și toate celelalte personaje cărora li s-a întâmplat să sufere sau să provoace nenorociri îngrozitoare." Tocmai aceste relații de alianță vor fi exploatate fără încetare de către teatrul occidental. Numai ele pot trezi interesul spectatorului. Să remarcăm că și Nathalie Sarraute care, în romanele sale, ca și în piesele sale radiofonice, face portretul unor personaje din burghezie legate mai des prin relații mondene decât prin relații de alianță, exploatează, când trece la teatrul propriu-zis, în cele trei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Astfel, La Mesnardière scrie: "Cea mai importantă dintre Regulile pe care Poetul tragic trebuie să le păstreze în această privință, este să nu introducă vreodată un Erou sau o Eroină cu alte înclinații decât cele pe care Istoriile le-au remarcat odinioară la ei." Când tradiția nu este respectată, piesa, din cauza neverosimilului său, nu poate căpăta adeziunea publicului. "[Autorul de tragedii] nu ar avea amabilitatea să ne facă (...) un Alexandru galant, și încă mai îndrăgostit de farmecele încântătoarei Ipsicrate, decât de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ele dacă nu-și găsesc pedeapsa la sfârșit, și nu când sunt răsplătite, cum sunt în această Lucrare. Am vorbi aici de inegalitatea comportamentului său28 și de adevărata lui incertitudine care este un viciu în artă ce nu a fost remarcat de Observator, dacă nu ar fi suficient ceea ce spune el pentru a ne face să-i aprobăm cenzura." Reacțiile teoreticienilor dramei, în secolul al XVIII-lea, vor fi identice. Louis-Sébastien Mercier, care va face totuși elogiul Cidului, prezentându-l ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decenței. Ei nu ar fi trebuit să se mai vadă: Ximena trebuia să-și propună omorârea iubitului său; și despărțiți unul de celălalt, ei nu ar fi fost decât cu mult mai interesanți. De altfel, nu sunt singurul care a remarcat la reprezentație că Ximena este o caldă iubită și o călduță fiică: acest lucru poate într-adevăr să existe, dar adevărul acesta nu este frumos." 4.2.4. "Caracterul ales" Aristotel, ne amintim, definește o a patra trăsătură caracteristică a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum remarcă Chapelain, în Scrisoarea despre cele douăzeci și patru de ore, versul francez, care impune rima, este o formă foarte diferită de cea adoptată în limba vorbită. În sfârșit, scrie el, în ceea ce privește ultima, în care nu sunteți de acord să se vorbească în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenă ar ignora-o. Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă iluzia. De aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce toate acțiunile, ca ale unui om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face un frumos joc de Teatru." Aparteul, care oferă o situație de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca să spunem așa, de un fundal pe care să fie proiectate figurile", scrie el în Discursul despre Poezia dramatică, la capitolul XVI, intitulat "Despre scene". Teoreticienii dramei contestă și decupajul piesei de teatru în cinci acte de lungime identică. După cum remarcă Mercier, Horațiu a impus această împărțire arbitrară. "Aceste dispoziții artificiale, această împărțire geometrică, are ceva monoton și trist; este o pură lucrătură a celor moderni. Horațiu este primul care a consacrat această regulă în Arta sa Poetică, și versul acesta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unele din argumentele lui Diderot împotriva Clasicismului francez, mergând chiar până la traducerea, în Dramaturgie, a unui întreg pasaj din Bijuteriile indiscrete. El opune complexității prea mari a pieselor franceze simplitatea tragediilor grecești, pe cele ale lui Sofocle mai ales. El remarcă, trecând în mod supărător, cu acest prilej, de la conceptul de simplitate a acțiunii la cel de unitate, că regula esențială a teatrului grecesc este unitatea de acțiune, căreia celelalte două unități nu-i sunt decât urmarea 46. Dacă Anticii au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem și strigă, atunci când durerea devine intolerabilă, în timp ce francezii, sub pretextul bunei cuviințe, au golit scena de spectacolul suferinței fizice. "Este de remarcat că printre puținele tragedii antice care ne-au parvenit, se află două piese unde durerea trupească intră în mare parte în suferința care îl lovește pe eroul îndurerat. Pe lângă Filoctet, este și Hercule pe moarte. Și pe acesta din urmă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
strigătul inimii nu admite inversiunea 87. Oare pentru că face parte dintr-un alexandrin admirăm noi ceva de genul: Soyons amis, Cinna (Să fim prieteni, Cinna) ; sau vorba Hermionei către Oreste: Qui te l'a dit? (Cine ți-a spus asta?) Remarcați că sunt necesare exact cuvintele acelea și nu altele. (...) în genul dramatic scenele precedente conferă întregul efect cuvântului pe care îl auzim pronunțat în scena actuală. De exemplu: Connais-tu la main de Rutile ? (Cunoști mâna lui Rutile ?). Lordul Byron aproba
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]