32,577 matches
-
pace. Orice se putea întâmpla acum. Tata deschise ușa din inox a congelatorului și scoase o sticlă de Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta. Nu se mișcă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Gândurile mele încâlcite: (Vântul te-e forțat să ieși din parcare) (Pentru că nu vrea să găsești mașina) (Trebuie să înveți să te descurci fără cei pe care-i iubești) (Tata nu a reușit) (Dar vântul a încetat: e timpul să beau ceva) Tremurând, am urcat treptele care scârțâiau în drum spre birou, adaptându-mă la căldura pustie a clădirii. Am descuiat ușa biroului și când intrat, am pășit peste povestirile care îmi fuseseră vârâte pe sub ușă și am realizat că ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
prea speriat, așa că... - Dar am niște noutăți, am zis, așezându-mă la loc. (d-ar n-ai nici unele) - Da, asta spuneați în mesaje. Kimball dădu ușor din cap. Dar, hm... Nu-și continuă fraza, distras de ceva. - Vreți ceva de băut? am întrebat brusc. Cred că am o sticlă de scotch pe undeva. - Nu, nu - e în regulă. Se opri. Trebuie să mă duc la Stoneboat. - Ce s-a întâmplat la Stoneboat? am întrebat. Stați o clipă, nu cumva acolo stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
băutură, apoi băutura ia omul, murmură ea. Am zâmbit în semn de scuză. A comanda ceva de băut constituise un lucru atât de natural încât nici nu mă gândisem ce importanță avea. Fusese involuntar. - Îmi pare rău... - De ce trebuie să bei? întrebă ea. - Votca mea de consolare? - Cum de-am știut că vei spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și îi întoarse un zâmbet trist. Ne-a avertizat că bucătăria se va închide curând, dar nu l-am băgat în seamă. Am observat că oamenii plecau de la bar. Se crease un fel de vârtej în mijlocul restaurantului. După ce Jayne și băut vinul îmi dădu drumul la mână și mă întrebă: - De ce n-am făcut mai multe eforturi? Pauză. Vreau să zic la început... Altă pauză. Înainte de a ne despărți. - Nu știu. Era singurul răspuns la care mă puteam gândi. Eram prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sunetul nu s-a mai produs. Am dat peste o sticlă de vin roșu în timp ce mă învârteam prin bucătărie, am desfăcut-o și mi-am turnat un pahar mare. Vinul ar fi trebuit să mă ajute să dorm. Îl voi bea în timp ce urmăream o reluare a unui episod din Prietenii tăi, voi ațipi și mâine totul va fi diferit. La 11.15 scriitorul a insistat să schimb canalul ca să urmărim știrile, fiindcă un cal fusese mutilat pe câmpul de lângă Pearce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
linia melodică, iar convorbirea se întrerupse. Când am pus telefonul jos pe birou am observat o sticlă care nu fusese acolo când intrasem în cameră, o sticlă de vodcă. N-a fost nevoie ca scriitorul să-mi spună s-o beau. Joi, 6 noiembrie 2 4 î n t u n e r ic u l Nu există altă soluție de a descrie evenimentele petrecute la 307 Elsinore Lane pe 6 noiembrie dimineața devreme decât simpla relatare a faptelor. Scriitorul vroia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încet în direcția opusă, către dormitorul matrimonial de la capătul coridorului. Ce s-a întâmplat când a deschis ușa și a intrat în cameră? În cameră era întuneric. Zăceam pe spate, pe pat. Credeam că visez. Mi se rupsese filmul după ce băusem jumătate din sticla de vodcă apărută pe biroul meu pe parcursul convorbirii cu Clayton, băiatul care vroia să fie Patrick Bateman. După ce am devenit foarte încet conștient că nu mai dormeam ochii mi-au rămas închiși și am simțit o greutate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un animal și acela putea să fi fost un câine. Dar, sublinie Robby, era întuneric și el își ținuse ochii închiși majoritatea timpului pe parcursul celor „întâmplate“. Am realizat că în acest moment rămăsesem singurul martor. Ofițerul Boyle mă întrebă: - Ați băut ceva în seara asta, domnule? Deschide chepengul trapei. Pescărușii se ceartă. Rafalele de vânt se năpustesc asupra ta. Tatăl tău stă în tunelul unui viaduct care traversează autostrada. - Poftim? L-ai auzit, cârâi scriitorul. Boyle veni mai aproape, coborând vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
seara asta, domnule? Deschide chepengul trapei. Pescărușii se ceartă. Rafalele de vânt se năpustesc asupra ta. Tatăl tău stă în tunelul unui viaduct care traversează autostrada. - Poftim? L-ai auzit, cârâi scriitorul. Boyle veni mai aproape, coborând vocea, întrebând: - Ați băut ceva în seara asta, domnule? - Nu sunt obligat să răspund. N-am condus nici un vehicul motorizat. (Am realizat că nu folosisem niciodată în viața mea sintagma „vehicul motorizat“ în nici o propoziție vorbită sau scrisă.) Marta încă o ținea pe Sarah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deschis ușa. Rezemându-mă de ușa pe care tocmai o închisesem m-a năpădit un gând: Scrisul te va costa o soție și un fiu, de aceea Lunar Park va fi ultimul tău roman. Am deschis imediat minibarul și am băut o sticlă de vin roșu. Pe parcursul următoarelor patru ore nu-mi aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat. Scriitorul a furnizat amănuntele. Am scos laptopul și m-am conectat la Internet. Aici am tastat următoarele cuvinte: „stafie“, „bântuire“, „exorcist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de la Four Seasons. Conform celor susținute de scriitor: Jayne a sunat din Toronto la 5.45, după ce vorbise cu Marta, care i-a relatat cele întâmplate în casă. Nu-mi amintesc nimic din toate astea. Tot conform scriitorului: Jayne își bea cafeaua în timp ce i se făcea machiajul. Soția mea a găsit că reacționasem prompt și mi-a mulțumit. Soția ta e o fraieră, a murmurat scriitorul. Ai declarat, încercând să nu te bâlbâi: - Vom rămâne aici până te întorci - vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
el cu gentilețe. „De ce?“ l-am implorat. „De ce?“ „Pentru că tu ești ținta. Pentru că trebuie să descoperim sursa bântuirii.“ Aveau nevoie să invoce spiritele. Și tu ești folosit ca momeală. Te-ai prins acum, Bret? Nici măcar nu-mi trebuia nimic de băut - aș fi vărsat dacă aș fi băut alcool. E o decizie înțeleaptă. Rămâi treaz. Pătrunzi în locul bântuit. Miller mă îndrumă nerăbdător spre casă, pentru că nu mai exista nici un loc în siguranță pentru mine dacă nu rezolvam situația. (scriitorul mă îndemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
De ce?“ „Pentru că tu ești ținta. Pentru că trebuie să descoperim sursa bântuirii.“ Aveau nevoie să invoce spiritele. Și tu ești folosit ca momeală. Te-ai prins acum, Bret? Nici măcar nu-mi trebuia nimic de băut - aș fi vărsat dacă aș fi băut alcool. E o decizie înțeleaptă. Rămâi treaz. Pătrunzi în locul bântuit. Miller mă îndrumă nerăbdător spre casă, pentru că nu mai exista nici un loc în siguranță pentru mine dacă nu rezolvam situația. (scriitorul mă îndemna și el să merg, reamintindu-mi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pagini l-am văzut pe Terby într-o sută de ipostaze dintr-o carte pe care o scrisesem acum treizeci de ani. Terby ieșind dintr-un sicriu. Terby făcând baie. Terby morfolind petala albă a unei flori de bougainvillea. Terby bând un pahar de lapte. Terby atacând un câine. Terby pătrunzând câinele și făcându-l să zboare. S-a întâmplat în acel moment în L.A. din acea sâmbătă noapte de noiembrie - când am văzut o carte pentru copii despre Terby și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o aveai la cinci ani, apoi se abătu spre Slip’n’Slide pe care tu și surorile tale vă dădeați și apoi plutiră în aer și se așezară pe frunzele palmierilor din jurul casei și pe paharul de lapte din care beai când erai copil și pe mama în halat de baie privindu-te cum înoți într-o piscină luminată și pe oglinda limpede a apei se așternu o peliculă de cenușă în timp ce tatăl tău te-a aruncat în bazin și tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
posibilitatea ca să ne vizitați. Brașovul e minunat! Am auzit că Suceava a luat un mare avânt. Civilizat a fost Întotdeauna, dar spațiul era restrâns. Eu Îl cunoșteam din timpul ocupației austriece, când mama mea pleca cu ordonanța la târguieli și bea bere neagră. Din 100 lei, cumpăra un palton imitație astrahan, și altele și Îi mai rămânea pentru 2 stânjeni de lemne!! La toți dorim multă sănătate și cele mai frumoase realizări. Marie și Evsei Kalmicov </citation> <citation author=”MIHĂESCU (KALMICOV
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Școlii normale fălticenene de pe vremuri. Tovarășul Balan se gândește În modul cel mai serios la „Zilele Sadoveanu”. O treabă bună. Eram chiar de râsul câinilor! Se sărbătoreau „Zilele Sadoveanu” În diverse locuri iar acolo unde după propria-i mărturisire a băut „apa vie”, nici pomeneală. Spor la lucru și prietenești salutări, V.G. Popa </citation> <citation author=”POPA Vasile G.” loc=”(Fălticeni)” data =”4 oct. 1975”> Cenaclul literar „M. Sadoveanu” Ia ființă În primăvara anului 1949 din inițiativa Casei de Cultură „I. L
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
la ce înălțime se ridică avionul, o rablă sovietică Yak 40; ninsoarea care a nămolit pista de la Chișinău, întârziind decolarea cu vreo șase ore; frigul din salon și scaunele care abia se țineau în șuruburi; șampania multă pe care am băut-o pentru a ne face curaj... Îi spun că am și scris despre acel zbor al nostru. Stewardesa Nadejda îmi zâmbește complice. Avionul în care zburăm acum e mai nou, bine îngrijit și, evident, mai sigur. Fata e la fel de drăguță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aeroporturi care arătau mult mai rău. Ungurii se străduiesc și chiar reușesc să demonstreze că pot fi mai buni decât acei care s-au protejat cu un zid al nepăsării de microbul devastator al comunismului vreme de 45 de ani... ...Beau cu Vitalie o cafea și plătim în dolari, nu e obligatoriu să mai schimbăm în forinți. VITALIE CIOBANU: Ordine, curățenie și siguranță. Cu îndeplinirea acestor trei condiții începe drumul spre Uniunea Europeană. Retorica inflaționară pe tema iubirii pentru Europa nu are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din Estonia, a cărui manieră de dialog îmi convine de minune. Are ușoare momente de absență, când parcă se transportă cu gândul în altă parte. Formulează tărăgănat, jumătate în rusă, jumătate în engleză, așa că avem destule clipe de tăcere, când bem bere și mâncăm homari... VITALIE CIOBANU: Scena sosirii noastre la Gara Atocha putea fi foarte bine inserată într-o cronică a războiului civil din Spania: cu evacuări dezordonate, cu țipetele călătorilor căutându-și bagajele, cu urletul exasperant al locomotivei, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
suvenire din magazinele care împrejmuiesc piața și chefuiesc în barurile de la parterul clădirilor. Doamnele, cu fizionomii asiatice, toropite de căldură, flutură evantaie. O bere consumată la o masă scoasă pe caldarâm este de două ori mai scumpă decât aceeași halbă băută în interiorul localului. „Bere și istorie”, cum a spus, enervat, poetul spaniol Alberto, care mă însoțea. VITALIE CIOBANU: Am o primă intervenție în cadrul unui colocviu, la Circulo des Bellas Artes - situat vizavi de Banca de España, pe Gran Via, adică într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu prea vorbește engleza, dar îmi sugerează că se va apropia, dacă voi mai avea nevoie de ceva, la primul meu semn... Am o senzație de parcă m-aș afla într-un depozit de carne. Și oamenii aceștia care mănâncă și beau la mesele lor, îmbujorați și asudați, se înscriu perfect în peisaj. Emblema localului pare să fie o femeie cu formele în revărsare. Seamănă cu Gradisca lui Fellini. Un bărbat își odihnește mâna, plină de inele, pe coapsa ei enormă. Femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de urâte și murdare sunt gările, nici n-ar mai coborî nimeni din tren... E destul de rece și plouă mărunt, iar hainele mai groase le ținem în valize, care, aflăm, au fost duse deja la hotelurile unde vom fi cazați. Bem o cafea să ne încălzim, într-o solidaritate de călători de cursă lungă, adică răbdători și grijulii unul față de altul. Am văzut cum colegii noștri împărțeau frățește, rupând în două, chiflele care nu ajungeau pentru toți. Nelly Möller, fata energică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și Mireille Mathieu, așa cum constat - cu stupoare și, vai, jalnică superioritate - la alții. 11 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun - masă suedeză - la restaurantul hotelului. Un grup de turiști americani, care fumează pe întrerupte, stau alături de mine. Nu mănâncă nimic, beau cafea și apă, multă apă. E de presupus că se „restabilesc” după un chef monstru. Au fețele buhăite și se mișcă greoi. Abia îi aud șoptindu-se, ei, care de obicei vorbesc tare și etalează o poftă de viață aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]