28,267 matches
-
politică și socială, politică externă, sociologie, probleme feminine. Secțiile țineau ședințe de dezbateri, analize pe probleme, acordau consultații și formulau proiecte de legi. Reputația deosebită de care s-a bucurat ISR pe plan intern și extern în cele peste două decenii de existență s-a datorat îndeosebi ciclurilor prestigioase de dezbateri publice organizate de acesta pe teme arzătoare în perioada interbelică. Pentru cititorul de astăzi pot fi foarte sugestive criteriile și metodologia care au stat la baza organizării acestor dezbateri publice
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ci include, obligatoriu, și formarea priceperii țăranilor de a lucra în mod eficient și sporirea condițiilor de înmulțire a forțelor creatoare prin dezvoltarea „culturii muncii eficiente”, a „culturii sănătății” și a „culturii sufletești”. Imaginea ISR conturată în cele peste două decenii de activitate surprinde o instituție ce a cercetat problemele fundamentale care au preocupat viața României interbelice și care a contribuit, simultan, la promovarea legăturilor culturale cu străinătatea, îndeosebi a solidarității europene, atât de necesară atunci, ca și astăzi. Analiza procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în toată perioada modernității, până după 1989, în ciuda eșecului său repetat. În ciuda celor trei valuri ale eșecului acestui conglomerat de ipoteze și „credințe ideologice” pe care îl numim sincronism, a fost relansat de occidentali și îmbrățișat de est-europeni în ultimul deceniul al secolului tocmai încheiat sub forma teoriilor și ideologiei tranziției. Eșecul sau criza acestui „sistem de gândire” a îmbrăcat forma „valurilor succesive” sau a „cascadei în trepte”: începutul de secol este al crizei sale în estul Europei, criza răbufnește în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
problematica preocupantă a secătuirii drastice a resurselor naturale. Concluziile majore concrete ale Raportului au fost următoarele: 1) (concluzie constatatorie) dacă tendințele globale privind cele cinci aspecte menționate continuă în același ritm (ca acela în care se produc deja de câteva decenii), atunci limitele creșterii (ce se vor manifesta concret sub forma declinului brusc și dramatic al populației globale și al creșterii industriale) vor fi atinse în următorii aproximativ o sută de ani; 2) (concluzie prescriptivă) este totuși posibil un echilibru ecologic
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
au putut accepta toate aspectele negative ale comunismului ca regim politic, măcar atâta vreme cât socialismul, ca mod de organizare a vieții economice și sociale, asigura o creștere semnificativă a nivelului de trai al populației. Acest ritm a fost ridicat în primele decenii de după al doilea război mondial, mai ales ca urmare a industrializării și urbanizării extensive a societăților mai înapoiate din Est (URSS, România, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia) și a recuperării pierderilor provocate de război în Germania de Est, Cehoslovacia și Ungaria. În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în civilizații necapitaliste, denumită în prezent „globalizare”. Apoi, pe cea a tranzițiilor. Soluțiile consacrate istoric reprezintă două etape succesive ale unui singur proces: expansiunea organizării capitaliste a societății la nivel mondial. Globalizarea poate fi considerată un fenomen nou, specific ultimelor decenii (Crafs, 2000), sau, dimpotrivă, doar o formă nouă a istoricului proces de expansiune capitalistă (Wallerstein, Cleese, 2002). Din perspectiva capitalistului, ea este însă rezultatul unei strategii de combinare a unei dezvoltări inițial intensive - obținerea unui avantaj competitiv - cu o dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
eforturi politice ale lumii capitaliste dezvoltate erau îndreptate deja în alte direcții prioritare, de la construirea NAFTA (1992) și întărirea Comunităților Europene către securizarea Orientului Apropiat și a piețelor asiatice. Nu a fost o simplă conjunctură. La mai bine de un deceniu de la prăbușirea comunismului, pe care noi tindem să îl considerăm cel mai important eveniment geopolitic al secolului, preocupările societăților occidentale dezvoltate rămân orientate prioritar spre cu totul alte perspective, după cum o dovedesc proiecțiile politico-economice ale viitorului (NIC, 2004). Efectul a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
negativă dintre creșterea exponențială a criticilor la adresa neocomunismului guvernării 2001-2004 și îmbunătățirea, aproape la fel de exponențială, a ratingurilor de risc de țară acordate României, a poziției ei pe piața financiară internațională și creșterea volumului investițiilor directe de capital occidental. La un deceniu după declanșarea tranzițiilor postcomuniste și după parțiala clarificare a dilemelor dezvoltării capitalismului occidental, intelectualitatea occidentală și, împreună cu ea, politica occidentală încep să treacă la un alt tip de abordare a tranziției postcomuniste. Și nu este deloc întâmplător că începuturile acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
luptăm împotriva comunismului, am ajuns în capitalism fără să fim conștienți de asta. Este adevărat, tot ce am reușit să facem până acum este un capitalism subdezvoltat, chiar mai puțin dezvoltat decât socialismul pe care l-am părăsit cu un deceniu și jumătate în urmă. Dar este capitalism, iar el a apărut și s-a format în societatea românească prin aportul altor categorii sociale, ceva mai „revoluționare” decât clasa mijlocie a fostei societăți socialiste, deși mai puțin vocale. Ele au reușit
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
nu impresionează), dar nu a fost în stare să creeze o clasă de capitaliști. Ceea ce le lipsea acestor oameni, cel puțin o parte dintre ei fiind, probabil, purtători ai ethosului capitalist (Sandu, 1996, 1999), era tocmai capitalul. Către jumătatea primului deceniu al tranziției, România crease o economie de piață, dar nu una capitalistă. Aproape 40% din populația ocupată a societății românești lucra în agricultură, în sistem privat. Cea mai mare parte a consumului populației era asigurat de un sistem de piață
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
statului, singurul mod de a construi capitalismul „adevărat” în România era privatizarea proprietății de stat. Această teorie simplă, care stătea la baza „terapiei de șoc”, s-a dovedit a fi mult mai complexă în realitate. Către sfârșitul primei jumătăți de deceniu de tranziție, a devenit clar și pentru instituțiile internaționale, și pentru clasa politică românească faptul că nodul gordian al construcției capitalismului în România este privatizarea proprietății statului. Până atunci, inclusiv instituțiile financiare internaționale, dar și politicienii și tehnicienii români dezbătuseră
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
descifrarea funcționalității întârzierii cu care s-a realizat privatizarea capitalului de stat. S-a discutat mult despre „lentoarea” reformelor în România, despre lipsa de „voință politică” pentru privatizare, despre „mentalitățile neocomuniste” ale liderilor politici ai perioadei etc. Din perspectiva unui deceniu de distanțare de încărcătura politică și emoțională a acelei perioade, acum putem înțelege că întârzierea răspuns unei condiții necesare. Problema trebuie pusă în termenii paradoxali în care trebuiau să răspundă la ea politicienii perioadei. Și, chiar dacă teoretic ei erau puși
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tip ideal” este Rusia, unde societatea postcomunistă dispunea de suficiente resurse financiare și de altă natură (energetice sau forță de muncă, de exemplu) pentru a finanța formarea unei clase naționale de capitaliști de talie globală. Foarte târziu, abia după un deceniu, a înțeles Occidentul această miză specială, continuare a confruntării politice anterioare a războiului rece. Gorbaciov fusese un utopist, care mai credea încă în potențialul socioeconomic al socialismului. Dimpotrivă, urmașii lui s-au dovedit a fi suficient de pragmatici pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
deturnând, în acest fel, o parte a subvențiilor directe în folos propriu. A treia metodă de subvenționare a economiei au reprezentat-o creditele bancare cu dobândă negativă, la care trebuie adăugate creditele bancare neperformante. Volumul lor a fost, în primul deceniu al postcomunismului, relativ mic, chiar și către sfârșitul perioadei totalul creditului bancar nereprezentând mai mult de 11% din PIB (EBRD, 2000). Până în 1996, statul (băncile erau în proprietatea statului) a oferit un credit constant sectorului privat și în continuă scădere
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capitaliștilor români, ani de ascensiune rapidă. Clasa de capitaliști medii a primilor șapte ani se întărește și începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, ci inclusiv la nivel regional. În a doua jumătate a primului deceniu de postcomunism, România începe să se diferențieze de alte țări foste socialiste tocmai prin această particularitate - capitalismul românesc are capitaliștii săi. Este adevărat că denumirea li se potrivește doar parțial, căci au o serie de particularități. În primul rând, fluturele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
românesc ratează cea mai mare victorie potențială a sa. Ar fi fost, probabil, o victorie inutilă. Căci evoluțiile politice începeau deja să ia o turnură defavorabilă capitaliștilor români. O nouă tranziție, cea orientată spre integrarea europeană, începea să ia locul deceniului de tranziție către capitalismul autohton. A fost un deceniu de restructurări masive și de construcție protocapitalistă. În acest deceniu clasa politică a tranziției, împreună cu tehnicienii și managerii fostei economii socialiste au reușit să dea naștere și să asigure creșterea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Ar fi fost, probabil, o victorie inutilă. Căci evoluțiile politice începeau deja să ia o turnură defavorabilă capitaliștilor români. O nouă tranziție, cea orientată spre integrarea europeană, începea să ia locul deceniului de tranziție către capitalismul autohton. A fost un deceniu de restructurări masive și de construcție protocapitalistă. În acest deceniu clasa politică a tranziției, împreună cu tehnicienii și managerii fostei economii socialiste au reușit să dea naștere și să asigure creșterea unei clase sociale noi, de capitaliști români strâns legați de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
începeau deja să ia o turnură defavorabilă capitaliștilor români. O nouă tranziție, cea orientată spre integrarea europeană, începea să ia locul deceniului de tranziție către capitalismul autohton. A fost un deceniu de restructurări masive și de construcție protocapitalistă. În acest deceniu clasa politică a tranziției, împreună cu tehnicienii și managerii fostei economii socialiste au reușit să dea naștere și să asigure creșterea unei clase sociale noi, de capitaliști români strâns legați de elitele politice și administrative ale noii Românii. La sfârșitul deceniului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
deceniu clasa politică a tranziției, împreună cu tehnicienii și managerii fostei economii socialiste au reușit să dea naștere și să asigure creșterea unei clase sociale noi, de capitaliști români strâns legați de elitele politice și administrative ale noii Românii. La sfârșitul deceniului, această nouă clasă de capitaliști avea un rol hotărâtor în economie și în politică și făcea eforturi serioase pentru a-și ridica prestigiul social. Publicarea în România postcomunistă a listei „celor mai bogați români” a fost vârful unei campanii de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
moment a început o perioadă nouă, cea a capitalismului românesc european. Unul dintre efectele imediate ale acesteia este înlăturarea nou-născutei pături de capitaliști români și înlocuirea ei cu reprezentanții capitalului internațional, predominant ai celui european. Ascensiunea capitaliștilor români în primul deceniu al tranziției a fost posibilă pentru că, spre deosebire de alte societăți foste comuniste - precum Ungaria -, România a avut două particularități. În primul rând, aceea că, în primii ani ai tranziției, nu a prezentat interes pentru expansiunea capitalului occidental. La adăpost de concurența
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
silită să acționeze tocmai împotriva celor în folosul cărora intenționa să guverneze - adică în favoarea uneia sau a alteia dintre grupările capitalului național. Loviturile politico-economice pe care capitalul occidental le dă, începând cu 1997, capitalului național se întind pe aproape un deceniu și nu s-au terminat nici acum. Iată o bună dovadă a rezistenței înverșunate pe care a opus-o, pe toate căile, capitalul național în fața acestei ofensive. Este ușor de observat că această rezistență a fost cu atât mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a inflației la o valoare scrisă cu o singură cifră în 2004 i-a adus pe capitaliștii români în fața necesității de a-și plăti datoriile la o valoare mult mai apropiată de cea reală. Invers, după mai bine de un deceniu de depreciere rapidă, moneda românească începe să se aprecieze în raport cu cele occidentale, facilitând importurile, al căror volum explodează începând cu 2002. În paralel, începând cu 2003, noul sistem bancar, dominat de bănci europene solid ancorate în economiile occidentale, promovează creditul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
îi sunt apropiați politic și personal. Însă perspectivele unei asemenea politici sunt pesimiste. Globalizarea, în forma expansiunii capitalului occidental către și prin România, nu poate fi înfrântă de capitaliști de mărime mică și medie, construiți în mai puțin de un deceniu de clasa politică românească. În anii care vin, România va fi acoperită de val și va deveni una dintre societățile capitaliste, dar „fără capitaliști” ale Europei foste comuniste. Iar structura socială actuală a societății românești se va reorganiza. Bibliografie Albert
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Club of Rome Symposium, Millenium III, toamna, București. Molmes, Leslie, 1996, Post-Communism: An Introduction, Polity Press, Cambridge. Mungiu, Alina, 1994, România, mod de folosire, Editura Staff, București. NAFTA, 1992, North American Free Trade Agreement, Washington, DC. Negrescu, Dragoș, 1999, „Un deceniu de privatizare în România”, în Christof, Ruhl, Daniel Dăianu, Tranziția economică în România. Trecut, prezent și viitor, CEROPE, București. NIC, 2004, Mapping the Global Future, NIC-2004/13, GPO, Pittsburgh. Pasti, Vladimir, 1995, România în tranziție. Căderea în viitor, Editura Nemira
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care realizează în practică principiul solidarității interregionale și al coeziunii economico-sociale. Ea are o finalitate re-distributivă, urmărind o reorientare a fluxurilor de venituri din anumite teritorii către altele. Problematica regională nu este una nouă în Europa, de-a lungul ultimului deceniu state europene au încercat diferite modalități de reformă politică sau economică plecând de la principiul regionalizării. Încă din 1946, Italia avea prevăzută în Constituție existența regiunilor ca formă de organizare administrativă, iar în țări precum Franța și Marea Britanie regiunile au existat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]