29,295 matches
-
ori Sabine, astăzi a stat 10 minute; a primit aici scrisoarea de la Monique Knapp. Nu crede că vine curând, mi-a spus, din pricina treburilor care o rețin: casa de vândut etc. Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. Fii mai clară despre Cinci. Transmite-i lui Georges bunele mele gânduri prietenești și vechea, calda mea tandrețe. Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
stat 10 minute; a primit aici scrisoarea de la Monique Knapp. Nu crede că vine curând, mi-a spus, din pricina treburilor care o rețin: casa de vândut etc. Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. Fii mai clară despre Cinci. Transmite-i lui Georges bunele mele gânduri prietenești și vechea, calda mea tandrețe. Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de-a cârcoti nițel. Fii frumoasă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
când vei mai veni, o altă culoare - îl voi schimba să-l găsești nou -, dar acum, cu tonalitatea lui de frunză din Luxembourg, e melancolic, nostalgic, cu tonuri șterse de aur vechi îngropat. Iubita mamei, mi se rupe inima de dor, dar viața o duc vitejește, cu veleitatea de a mă păstra teafără la trup și la minte. [...] Și totuși, Monica dragă, ce bine-i că tu ești acolo; când va trece și iarna friguroasă cu bine peste tine - cine știe ce va
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ghibaldan, divorțat de nevasta a II-a care pleacă la părinții ei în Anglia; m’a rugat să-ți comunic caldele lui salutări, în orașul spre care, ca orice român, râvnește. În afară de această telegrafică înșiruire, o explozie de plâns de dor, în fața Mariei. Trec printr’o fază ingrată de îngrijorare și dor, amândouă acute. Biata Maria care nu știa ce să facă îmi mărturisia că ea tocmai se bucura văzând ce curagios iau viața, cu muncă și resemnare. În momentul de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ei în Anglia; m’a rugat să-ți comunic caldele lui salutări, în orașul spre care, ca orice român, râvnește. În afară de această telegrafică înșiruire, o explozie de plâns de dor, în fața Mariei. Trec printr’o fază ingrată de îngrijorare și dor, amândouă acute. Biata Maria care nu știa ce să facă îmi mărturisia că ea tocmai se bucura văzând ce curagios iau viața, cu muncă și resemnare. În momentul de față, pe piață iar o criză de numerar ca la plecarea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi vrut să-i dau lui R[ainer] banii, cred că ar avea nevoie. Tot nu desperez căci i-am scris categoric adev[ăratului] Curti. Iubito, astă seară voi face o baie, îți scriu puțin. În mine clocote[sc] atâta dor și o imensă jale. Cred că j’ai trop présumé de mes forces... Poate și unde nu am primit nimic de la tine și în jurnale se vorbește de frig mare în Franța și de echauffourées în Paris... Primește în astă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu-s bună de nimic; nu știu cum să mă împart în tumultul ocupațiilor care mă împie dică să am lecții după masă. Și fără ele, cu lipsa de cuvânt a adev[ăratului] Curti, sunt extrem de hărțuită. Dar cu toate astea, predominând, dorul de tine, lancinant, ame țitor ca o obsesie de hașiș: Tu nu ești aici! Mi-e dor de tine. Marți, 3 octombrie 1947 [...] Iată-mă în pragul somnului, ca în pragul unui liman, dar vreau în astă seară să-ți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am lecții după masă. Și fără ele, cu lipsa de cuvânt a adev[ăratului] Curti, sunt extrem de hărțuită. Dar cu toate astea, predominând, dorul de tine, lancinant, ame țitor ca o obsesie de hașiș: Tu nu ești aici! Mi-e dor de tine. Marți, 3 octombrie 1947 [...] Iată-mă în pragul somnului, ca în pragul unui liman, dar vreau în astă seară să-ți scriu mai mult. În casă e plăcut; de câteva zile ni se dă căldură la 6 ½ seara
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în tot vălmășagul vieței acesteia stau ca de piatră la căpătâiul durerilor mele. Ieri seara am [între]rupt rândurile zilnice la mijlocul desnădejdilor mele și am stat încremenită în fața buvard-ului; mi se părea că se secătuise potențialul meu afectiv. Mi-e dor de tine, nu un dor ce se poate înlătura cu activitate ori [prin] brutalitățile și miile de necazuri ale vieții, ci un dor care întinde coardele inimii și minții până la nimicire. Îți va veni scrisoarea aceasta poate în preajma zilei tale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
stau ca de piatră la căpătâiul durerilor mele. Ieri seara am [între]rupt rândurile zilnice la mijlocul desnădejdilor mele și am stat încremenită în fața buvard-ului; mi se părea că se secătuise potențialul meu afectiv. Mi-e dor de tine, nu un dor ce se poate înlătura cu activitate ori [prin] brutalitățile și miile de necazuri ale vieții, ci un dor care întinde coardele inimii și minții până la nimicire. Îți va veni scrisoarea aceasta poate în preajma zilei tale: nu știu ce amintire să ți trimet
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și am stat încremenită în fața buvard-ului; mi se părea că se secătuise potențialul meu afectiv. Mi-e dor de tine, nu un dor ce se poate înlătura cu activitate ori [prin] brutalitățile și miile de necazuri ale vieții, ci un dor care întinde coardele inimii și minții până la nimicire. Îți va veni scrisoarea aceasta poate în preajma zilei tale: nu știu ce amintire să ți trimet caldă ca o îmbrățișare, din vraful amintirilor noastre comune, de ziua ta... Ți aduci aminte când am venit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ment] din romanul Constantin Ulieși, din viața ciobanilor români ardeleni în transhumanță. Extrem de bun și neașteptat - gen epopee. Și atât. Mai e ceva: prezența ta iubită și sufletul meu plin de tine, ca o amforă cu esențe de preț, și dorul meu cald de a te strânge în brațele ce se întind spre tine, ca aripe frânte de sforțări supraomenești. Peste ape și țări, aceeași mereu, mai dornică și mai iubitoare, până la supraom, Mamina 15/1947 I Luni, 17 noembrie [1947
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trecând prin fața bisericii de lângă poștă, am aprins o lumânare pentru ca tu să fii fericită în orașul spre care te-a împins, peste toate imensele dificultăți, destinul tău. Dragă Monică mică, mama pune capul pe umărul tău și plânge înăbușit de dor, mama e un biet copil bătrân și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția ce mă amuțise
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care e cea mai bună pentru tine, că bunul Dumnezeu te-a comblat cu frumusețe, inteligență, energie, că ai cucerit Parisul cum ai vrut, că dacă suntem sănătoase ne putem întâlni oricând, dar dacă întreținem această atmosferă de țipete de dor o să slăbim amândouă și ne vom îmbolnăvi și ne vom periclita viața. I-am spus că nu îl las să-ți scrie așa ceva și m’a acuzat de gelozii, egoism și nesăbuință. Și eu ți le transmit totuși. Desigur că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aș putea, draga mea Monica. Decât asupra unui lucru va trebui să ne hotărâm: să ne silim, copilul meu scump, să privim întâmplările și uneori lipsa de vești mai potolit. Nu pentru mine, ci pentru tine. Te poți îmbolnăvi de „dor“. Și asta nu trebuie. Nici eu nu am primit vești o lună de zile, afară de micul bilet cu articolul Monique de la Br[uchollerie]. În parte puneam această lipsă de vești în seama evenimentelor și a unei întreruperi momentane de corespondență
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
căci duminecă au făcut întâi copiii baie și când am vrut să fac eu nu mai era. Acum e douăsprezece fără douăzeci; îți scriu din patul tău, cu buvardul pe genunchi, la lumina lampei de deasupra divanului tău. Mi-e dor de tine. Unde e Mihai să țipe oarecum la mine. Azi s’a supărat pe mine, când citindu-i prima pagină, în dosul căreia trebuia să scrie el a văzut că nu contez pe nimeni aici, că sunt singură. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine, comentez scrisorile. Îi spuneam Marianei: „A fost la Retz“. - „Cum?“ - „Am fost de atâtea ori în Paris și n’am isbutit niciodată să ajung acolo!“ Când stau la lecții, mă apăr de actualitate: lucrez, dar străfulgeră mereu în mine dorul de tine, ca o icoană luminoasă. Când rămân singură în casă e bine, caut în Baedecker străzile pe unde ai fost și te chem lângă mine cu atâta intensitate, că trebuie să o simți. De altminteri de multe ori răspunzi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de grije de tine să nu-ți fie frig, să nu-ți fie foame. Nu știu de ce îmi aduc acum aminte de tine la 4 ani, în capotul de noapte de flanelă albă, în genunchi făcându-ți rugăciunea. Mi-e dor de tine, de totdeauna, Mamina II Sâmbătă, 6 decembrie [1947] [...] Eri o zi grea, cu cinci ore pline de explicații și stăruințe 8-1; în galop acasă și la 2.20 la Crematorium unde era depus tatăl d-rei Grobnic. [...] M’am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fii frumoasă, iubită, admirată și... cuminte. Dimineața de Anul Nou ori de Crăciun să te gân dești, dacă ai avea cumva vreo neplăcere, că ai aici altarul tău, că ești iubită mai presus de iubire și dorită mai presus de dor. [...] Ții tu minte fotografia unde stai pe un scaun de păpușe, în picioare, îmbrăcată în lizeuza roz de lână, vrând să aprinzi tu pomul tău de Crăciun? Dar „Mo-Cătun, Mo-Că tun, nu mai ’ta pe d’um, vin’ la noi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o mulțime de confidențe, dar încă mă mai întreb dacă a venit să-mi țină de urât sau ca să fugă de dragostea aceea pe care o continuă în disperare, îndoială și umilințe. Îmi spunea că la Diham toată lumea îți ducea dorul, mai ales doamnele, care ziceau că tu erai sufletul petrecerilor, dar că femeile, cu toată admirația lor, te și criticau: 1) inteligența îți ia o parte din grația ta feminină, îi sperie pe cei din jur (Ileana Pătr[ulescu]); 2
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ești] deja mare, dar înaltă, ca Sanda Lov[inescu]. La sfârșit, chiar și așa, pleci fără să-mi spui rămas-bun. Atunci, cât e ziua de lungă mă târăsc fără vlagă, purtând în mine un fel de neliniște vecină cu nefericirea; dorul meu se exacerbează, mă târâi într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ÎȚI INTERZIC SĂ TE ÎNTORCI ÎNAINTE DE A-ȚI TERMINA TEZA. Dispoziție testamentară. M. c. p. 9 ianuarie [1950], luni seara Marți, 10 ianuarie [1950] Toată ziua te-am purtat în mine ca pe o icoană binecuvântată; îmi era așa de dor de tine, de cuvintele tale vrăjite, de zâmbetul tău care mi-ar fi luminat viața. După cele două ore de lecții cu copiii, am plecat la Maria, care voia să-i vândă o rochie lui Rody M. Pe urmă, invitație
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sâmbătă Draga mea, scumpa mea, preaiubito, astăzi simțeam nevoia să-ți scriu românește și să-ți spun, strigând: Draga mea, draga mea, ce mă fac eu fără tine. Aproape că nu mai pot să trăesc, atât de mult mă copleșește dorul, des părțirea. Eri am avut două evenimente; dacă nu s’ar întâmpla atât de rar, ar fi simple întâmplări ale zilei, dar pentru că ambele personagii își aduc atât de rar aminte de mine, au devenit evenimente. Întâi, în sfârșit Rodica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Rodica; ea mi-a spus că ți-a scris și ție, și lui Alexandre. I-am scris Micăi, după cum m’ai rugat, dar ea nu mi-a scris nimic. [...] Vești de ultima clipă: te iubesc mereu, și mereu mi-e dor de tine, până la lacrimi. 33/1950 26 martie, duminică [...] Draga mea, dulcea mea dragă, totul e putred, infect, infestat. Copii, mai ales fericitele odrasle ale doamnei Coadă de Topor, pândesc un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din vina lor. [...] M. c. p. 4 iunie [1950], duminică, ora 3 după-amiază Draga mea, am lucrat timp de două zile la un foto montaj, aseară până la 10 și azi până la 2. Întoarsă acasă, am prânzit singură. [...] Mi-e un dor imens de tine. De câteva zile devine chiar apăsător; e mai grav decât de obicei, fiindcă îmi vine să plâng și să te strig pe nume. Aseară m-am uitat rând pe rând la toate fotografiile pe care le-ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]